Recenzie – Deborah – Seductia feminina ca forma de salvare

2
566

Deborah este un răspuns pe care i-l poţi da oricui îţi spune: Zi-mi un roman pe care să nu-l mai pot lăsa din mână, scris de un autor din România! Deborah este genul de roman care se devorează cu poftă. Cătălin Mihuleac stăpânește acel talent rar de a scrie irezistibil despre evenimente cumplite, ţinute multă vreme sub tăcere. Îmbină cameleonic și delicios caricatura, umorul satiric, verva pamfletului și acrobaţiile alegorice. Datorită acestor calităţi, face din personajul feminin central unul de neuitat. Acest personaj este precum eroina unui film cu multe premii. Nu este exclus ca fiecare generaţie de cititori să simtă nevoia de a scrie măcar o recenzie pentru a le povesti și altora despre Deborah.

Marea calitate a romanului Deborah este împletirea unor povești de viaţă derulate într-un ritm antrenant. Aceste povești au consistenţa unor microromane în interiorul unui roman mai mare. Unele stârnesc admiraţia, altele dezgustul. Nici una însă nu te va lăsa indiferent. Sunt niște povești influenţate de contextul istoric din Romania anilor ‘40.

Contextul istoric se fragmentează așadar în mai multe istorii personale. Vei citi despre femei puternice și despre lași deveniţi impostori. Despre luptători împotriva ticăloșiei colective și despre complicii ei. Despre trădători mărunţi și despre șarlatani grandomani, ce au știut să se strecoare pe sub graniţa ce despărţea un regim totalitar de altul. Toate aceste mici istorii se intersectează cu biografia personajului femin central – Deborah.

 Cine este Deborah?

Cătălin Mihuleac a reușit să contureze unul dintre cele mai interesante personaje feminine din literatura contemporană. Deborah era fiica unor evrei din Câmpulung. Era precoce și avea toate calităţile unei viitoare femme fatate inteligente. Frumuseţea, sexualitatea dezarmantă asumată și curajul ar fi făcut din ea o eroină demnă de o poveste Hollywoodiană sau un model de feminitate transformat în mit, imortalizat în fotografiile vintage interbelice, la care suspină mulţi visători din prezent.

Tot de la o fotografie pleacă redescoperirea poveștii ei de către un scriitor aflat în pană de inspiraţie. Ce-i drept, este vorba despre o fotografie deocheată cu Deborah. Genul ce amintește mai degrabă de arta erotică din interbelic sau de fotografiile realizate în Parisul lui Brassai și al lui Henry Miller.

Din păcate, seducătoarea Deborah nu și-a trăit gloria feminităţii în orașele poleite cu glamour. Totuși, farmecele ei nu s-au irosit. Au ajutat-o să scape vie din lagărele unde au trimis-o legionarii. Alături de familia sa, Deborah a trecut prin infernul României devenite aliata naziștilor în anii ‘40.

Deborah alege să reziste în faţa traumelor prin carnalitatea devenită sinonimul salvării de la urâţenia vremurilor. Ea nu se lasă mutilată și nu renunţă, plină de remușcări, la exuberanţa erotică.

Deborah simbolizeaza acel tip de erotism feminin devenit arhetipal. Un erotism care dezarmează inteligent. De apetitul ei lubric se folosește personajul masculin devenit scriitor. Explorează trecutul acesteia pentru a reda opoziţia dintre lejeritatea vieţii și moartea devenită religia fanaticilor din anii ‘40.

Umorul folosit pentru a dezvălui o istorie falsificată

Adolescenţa i-a fost zguduită de istoria nemiloasă cu evreii din Europa. Totuși, Deborah își păstrează două atuuri vitale pentru supravieţuirea ei: feminitatea ispititoare și frenezie erotică. Nici măcar lagărul nu îi distruge talentul de a simţi plăcere, în ciuda unor compromisuri umilitoare. Îi subjugă, rând pe rând, pe bărbaţii care deţin puterea. Se îndrăgostește. Revine din lagăr. Ajunge medic și își urmează cu încăpăţânarea planul de a se pune la adapost de istoria care i-a strivit pe ai ei.

Prin calităţile psihologice ale protagonistei captivante, descoperi un stil diferit de rememora un episod istoric. Unul rușinos pentru naţionaliștii mioritici. Scriitorul Cătălin Mihuleac știe că poţi folosi umorul chiar și pentru a povesti despre tragedii. Pentru a-și prinde în mreje cititorul, a înţeles avantajele acelui comic spiritual, care nu duce în derizoriu. De altfel, poţi spune despre acesta că deţine secretul umorului evreiesc. Este acel umor care poate reda tragediile mult mai profund chiar și decât un ton grav, sumbru.

Vei descoperi un comic nemilos. Acel comic devenit călăul folosit de marea istorie pentru a marca exisţentele pământenilor. Nimeni nu scapă de râsul sarcastic al istoriei. În Deborah, istoria apare sub forma unui carnaval. Acest carnaval este plin de impostori al căror grotesc se apropie de spectacolul satiric având note burlești. Marii ticaloși devin comici, apoi victimele abătute ale propriilor ticăloșii. Dreptatea nu este făcuta de cei drepţi. Pedepsirea ticăloșilor se face prin mâna altor persoaje dezgustătoare, ce le sabotează planurile.

Personajele istorice devenite caricaturi

Cătălin Mihuleac face din caricatura în proză o adevărată artă hibridă. Victimele condeiului ascuţit sunt personajele masculine. Într-o lume patriarhală, ele au decis istoria, iar femeile au fost victime. Deborah a fost o victimă care nu s-a victimizat. Cei ce au diseminat antisemitismul în România au fost în schimb niște călăii lași. Ei s-au victimizat prin toate mijloacele, pentru a scăpa de pedeapsă. Unul îi va deveni chiar iubit, în anii deportării. Fiu de ţăran cu frica lui Dumnezeu, apoi hoţ și arivist, acesta își termină cariera de impostor primind respectul cuvenit unui veritabil gazetar.

Pe cât de generos este cu personajul feminin, pe care aproape l-a zeificat, venerându-i forţa carnală, pe atât de nemilos este cu personajele masculine. Aproape toate personajele masculine din romanul Deborah provoacă silă și revoltă. Scopul acestora este urcușul rapid pe scara socială, căpătuiala prin orice mijloace. Şi cum își puteau atinge scopul? Servind niște regimuri ce puneau mare preţ pe lispa de scrupule. Iar dacă lipsa de scrupule se întâlnea cu talentul de a falsifica propria biografie, ascensiunea și privilegiile venite odată cu ea erau garantate.

Prin aceste personaje ticăloase, Cătălin Mihuleac aruncă o privire cruntă asupra societăţii românești. Demersul său poate fi comparat cu al regizorului Radu Jude: acela de a readuce la suprafaţă crimele din perioada legionară. Însă demersul nu vizează (doar) trecutul, ci prezentul.

Cătălin Mihuleac arată cum ticăloșia este reciclată cinic sub forma eroismului. Totul prin efortul perseverent al falsificatorilor de biografii. Foștii călăi ajung să fie consideraţi martiri în prezent. Sunt botezate străzi cu numele lor (de aceste aspect sunt legate unele dintre cele mai bune pagini satirice ale romanului).

Un semnal de alarmă

Cătălin Mihuleac folosește umorul precum un bisturiu, pentru a face incizii în istoria până atunci interzisă marelui public. Amintește de evenimente prea puţin explorate în manual sau în mass-media. Pogromurile și antisemitismul împotriva sunt câteva dintre temele abordate. Lor li se alătură impostura și toleranţa societăţii noastre faţă de manifestările ei. Necunoscând istoria, riscăm să ne închinăm la idolii ce au fost cândva torţionari sadici sau care au deturnat un talent scriitoricesc în direcţia instigării la ură.

Dacă ţi-a plăcut recenzia despre Deborah, poţi comanda această carte de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește și articolul cu subiect apropiat – Rugă pentru Katerina Horovitzova

Ruga pentru Katerina Horovitzova – Cenusa din parul balerinei

2 COMENTARII

  1. Cu adevarat un volum incitant prin subiect cu personaje profilate individual iar pt cel.feminin creat cu un.melanj de admiratie , intelegere , duiosie prootectie si neuitata….

    • Buna, Clementina! Iti multumesc pentru comentariu. Ai exprimat exact ceea ce am simtit si eu cand am citit romanul. Ma bucur sa intalnesc persoane care simt la fel fata de un personaj indragit.

      Cu drag,

      Adriana Gionea

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here