Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase conţine 36 de proze intense. Acestea devin un cocktail năucitor. În el sunt amestecate emoţii necenzurate, stridente sau tandre, imagini și impresii fruste. Unele proze sunt de-a dreptul șocante. Altele de un umor absurd, suprarealist, pe cât de sfidător la adresa oricărei forme de pudoare, pe atât de erudit. Povestirile au ieșit din imaginarul unui scriitor pe care fie îl vei citi entuziasmat de acum înainte, fie îl vei evita deoarece te-a cam scuturat cu anumite imagini abrazive. Totuși, îi admiri curajul de a scrie așa cum își dorește, fără a se teme de undele de indignare propagate.
Erotismul înșelător
În ciuda cuvintelor povestiri scandaloase din titlu, îţi dai repede seama că nu erotismul care vinde este scopul. Erostimul este doar o momeală. În scenele despre escapadele amoroase din mansardele unor vestite capitale europene sau în camerele mai umile dintr-un ţinut mai puţin umblat din Caucaz ori din Asia Centrală, incandescentul este dublat de trimiteri la istoria recentă, la geopolitică sau la niște limbi rare, la cutume și legende bizare ce au supravieţuit în ţinuturile de pe Drumul Mătăsii.
Aceste fascinante și inedite trimiteri spre culturi mai puţin cunoscute îi vor face pe mulţi să continue lectura. Chiar și atunci când anumite pasaje îi indignează prin francheţe, imaginar (considerat) pervers, obscen, grotesc. De fapt, mulţi vor avea impresia că anumite pasaje explicite nu sunt decât o farsă, o butaforie carnală. Dincolo de ademenirea erotică vor aștepta să fie descoperite și răsfăţate detalii enciclopedice fascinante. Sunt detalii despre lumi vechi uitate, însă răbdatoare precum niște comori înșirate ispititor pe rafturile unui anticar uns cu toate alifiile.
Aventurile unui călător diferit
Înainte de a se fi apucat de scris, Dan Alexe a devenit faimos, mai ales în spaţiul francofon, datorită reportajelor și documentarelor. Subiectele acestora erau legate mai ales de zonele considerate sălbatice, periculoase. Purtase camera de filmat prin micile republici din Caucaz, Balcani sau Asia Centrală. Iar spiritul său de aventură și dorinţa de a deschide uși către ţări considerate mici și închise între munţi neprimitori, deveniţi fortăreţe ursuze în calea oricarui turist slab de înger, se simte în aproape fiecare povestire.
Povestirile din Miros de roșcată amară pot fi considerate un elogiu adus dorului de cutreierat. Sunt scrise din perspectiva unui personaj masculin al cărui apetit erotic nu poate fi întercut decât de cel faţă de călătorii. Întâlnirile erotice nu sunt decât un scurt răgaz între două destinaţii stranii, nu la îndemâna oricui. Dar nu din cauza distanţei geografice faţă de Vest, cât al celei (mai degrabă) culturale.
Dacă Bukowski ar fi călătorit în Caucaz sau pe Drumul Mătăsii
Datorită stilului dezinhibat, din care nu lipsește umorul, și trimiterilor culturale, Miros de roșcată amară te face să te întrebi dacă nu cumva așa ar fi scris Bukowski dacă ar fi trăit într-un cartier boem dintr-o capitală europeană cu ștaif, bodogănind la adresa confortului burghez al occidentalului autosuficient și blazat. Un Bukowski visând, în timp ce-și aranjează stivele de cărţi, să-și ia din nou picioarele-n spinare către un ţinut ar dervișilor din Kârgâzstan, al rebelilor antisovietici din Caucaz, al tabuurilor clocotitoare de sub vălurile trase de fundamentaliști peste chipul femeilor.
Seducţia lumilor necunoscute
Ai impresia că, de fapt, fiecare povestire deocheată este un portal. Duce spre un ţinut geografic deopotrivă misterios, feroce și hâd în prezenţa neiniţiaţilor. Prin vocea personajelor sale, Dan Alexe face spărturi în zidul de la graniţa cu necunoscutul. A Occidentului cu parșivul Est al interlopilor și al marginalilor. Aceste spărturi dezvăluie mai degrabă complicităţi erudite. Nicidecum nu se cramponează de veșnica scindare bazată pe frica de arhaic, de primitiv.
O astfel de trecere dintr-o parte a lumii în alta este reflectată într-una dintre cele mai bine scrise povestiri din volum. Este vorba despre Moneda Bacteriană. Prin modul în care îl apropie pe Salvador Dali, cu al său imaginar halucinant, de lumea Asiei Centrale, îmbinând elemente de crime thriller și romane despre marile enigme ale omenirii, Dan Alexe amintește de labirintul ameţitor al romanelor postmoderne, care îmbracă adevărul despre operele de artă și certitudinile devenite conoane în farsele puse la cale de falsificatorul ce imită perfect desăvârșirea originalului.
Încălcând tabuurile, personajele din aceste povestiri scandaloase au alt scop. Vor să-ţi arate de fapt că lumea este mult mai mare decât o cunoști. Şi nu doar din perspectiva abisurilor psihologice din care urcă spre suprafaţă fantezii de tot felul. Nu există fantezie a personajului masculin din aceste povestiri care să nu amintească de civilizaţii apuse, precum cea etruscă. Se declară pasionat de cutume ce par azi suprarealiste. Vorbește despre ţinuturi despre a căror existenţă aproape că am uitat, ancoraţi într-o geografie mainstream fragmentată în destinaţii sigure și faimoase, cu rating mare pe site-urile și forumurile de călătorie.
Umplerea unui gol de pe hartă
Când are impresia că vede o etruscă rătăcită în barul unui cartier vestit datorită bordelurilor sau când vorbește despre inelele sale din Daghestan în faţa unei tinere planturoase din Vama Veche, personajul masculin ce străbate povestirile din Miros de roșcată amară amintește de foamea de călătorii în ţinuturi reimaginate. Este acel apetit fără precedent al intelectualilor din secolul XIX și al începutului de secol XX. Mai bine zis, al celor ce nu-și mai găseau locul în vechea Europă. Aceștia se înfruptau dintr-un trecut al marilor civilizaţii sau dintr-un prezent bizar al ţinuturilor îndepărtate. Căutau obsesiv un prezent devorat de legendele ce rup hălci întregi din realitate. Doar că generaţia lui Delacroix, a lui Pierre Loti sau a lui Rimbaud a căutat exotismul mult prea departe. S-a lăsat ademenită de pitorescul languros, uitând și de mult mai apropiatele ţinuturi de la marginea Europei.
Făcând referiri la Caucaz sau la ţinuturile ce formau Drumul Mătăsii, Dan Alexe umple un gol. Este un gol rușinos pentru occidentalul autodeclarat însetat de cunoaștere, dar încă destul de ignorant. Şi nu umple acest gol cu fantezii naive, cu tablouri de un erotism exotiza(n)t în spaţiul securizant al unui atelier. Nu, Dan Alexe preferă să-și împerecheze personajele în tumultul realist al unui oraș precum Kabul sau în liniștea sumbra a unui ţinut asociat cu masculinitatea arhaic-instinctuală ce trasează graniţa permeabilă a Vestului cu Estul neîmblânzit.
Setea de cunoaștere și dorul de ducă
Dan Alexe deturnează vizualul seducător al reveriilor exotice spre o riguroasă documentare. Dar este una mascată. Ascunsă de nonșalanţa eruditului autoironic, hâtru. Acel erudit care pretinde că nu se ia în serios. Pișicher în dialoguri, nu face bravadă. Nici atunci când se folosește de cultura enciclopedică în timpul preludiului sau al unui flirt de cafenea.
În ciuda unui explicit erotic ieșit din matca oricărei măsuri de precauţie, majoritatea povestirilor din Miros de roșcată amară invită la tandreţea visătorului. Până și cei mai nerușinaţi bărbaţi devin visători în aceste povestiri. Venerează generos chiar și atunci când par să facă din femeie un obiect sexual. Transformă fanteziile scandaloase în alegorii, așa cum făceau suprarealiștii și iconoclaștii neînţeleși precum Georges Bataille.
De fapt, povestirile lui Dan Alexe prind mai degarabă la visătorii dezabuzaţi ai marilor orașe civilizate. La cei ce bravează mimând cinismul și căptușind vulnerabilitatea sentimentalului cu armura obscenităţii care ţine la distanţă sau devine un gest de autoconservare al celui asumat în faţa ipocriziei.
Poţi comanda online volumul de pe LibHumanitas.
Te invităm să citești și articolul 5 filme care îţi arată într-un mod original niște lumi mai puţin cunoscute
5 filme care iti arata intr-un mod original problemele unor lumi putin cunoscute
