Alegi romanul sud-coreeanului Ki-Ho Lee dacă vrei să ieși din decorul previzibilului când este abordată tema prieteniei salvatoare înfiripate în locuri din care speranţa a fost gonită brutal. Măcar ne pricepem la scuze amintește de filmele asiatice ale noului val – în special de cele japoneze și coreene premiate la marile festivaluri – în care inventivitatea, metafora, insolitul, parabola cu tentă absurdă, umorul negru ce vibrează în ritmul trepidaţiilor demne de un crime thriller și amalgamul de întâmplări și trăiri aberante virează spre un punct culminant foarte greu de anticipat.
Ki-Ho Lee împletește, într-un stil ce frizează aberantul (asumat), macanismele de apărare bizare, demne de teatrul absurd având influenţe kafkiene, cu inocenţa. Este inocenţa care protejează lumea afectivă pe măsură ce învelișul reprezentat de corp se vulnerabilizează încasând lovitură după lovitură dată de o viaţă ce l-ar fi inspirat mai degrabă pe Tarantino. Astfel, Ki-Ho Lee reinterpretează sub forma unei parabole îmbibate într-un realism actual vechea tema a supravieţuirii în locuri unde libertatea și demnitatea sunt extirpate încă de la intrare, odată cu speranţa.
Solidaritatea într-un loc al detenţiei
Speranţa nu-i părăsește însă pe cei doi protagoniști ai romanului Măcar ne pricepem la scuze. Ele aleg soluţiile bizare pentru a supravieţui psihic. Ideile lor sunt situate între umorul grotesc împrumutat de la un păpușar nevăzut și (auto)ironia morbidă.
Protagoniștii sunt doi foști pacienţi ai unui ospiciu. Ajung să împartă aceeași cameră și aceeași dramă. După un timp, împărtașesc și aceleași metode prin care pot da sens lipsei de sens a violenţei.
De unde vine această violenţă? Din partea unor îngrijitori abuzivi. Ei sunt apăraţi de conducerea ospiciului. Inventivitatea celor doi prieteni duce la arestarea directorului și a personalului. Cei doi prieteni descoperă și perfecţionează o metodă ciudată de a rezista în ospiciu. În ce va consta această metodă? Metoda inventată presupunea asumarea unei vinovăţii inexistente, atât de prezentă în relaţia victimă-călău. În ospiciu, deveniseră experţi în a-și cere scuze. Ei se scuzau în numele celorlalţi pacienţi, în schimbul unor beneficii.
O afacere ciudată și originală
Odată reveniţi într-o lume liberă ce le pare total necunoscută, cei doi pun la cale o mică afacere. Oferă niște servicii aparte. Își cer scuze în numele clienţilor. Banii lor ajung în mainile unui dependent de pariuri. Acesta este cumnatul unuia dintre cei doi.
Cei doi ajung să se refugieze într-un cartier de oameni săraci. Sunt lăsaţi să locuiască la sora unuia dintre ei, devenită prostituată. Protagonistul uitat de părinţi va dori să o salveze în felul lui.
Încercând să-și câștige existenţa, ei vor da peste oameni ale căror probleme capătă o notă patologică. Totuși, nu vezi un tablou clinic al vulnerabilităţii psihice. Simptomele nu sunt analizate. Semnificaţia lor se dizolvă în absurd. În spatele acestui absurd se află o critică dură la adresa unei societăţi nepăsătoare faţă de cei vulnerabili.
Situaţii demne de un film de artă straniu
Măcar ne pricepem la scuze seamănă cu filmele coreene actuale care impresionează prin abilitatea regizorului de a camufla absurdul cu tentă metaforică pronunţată în plauzibilul unui tablou realist. Graniţa dintre un realism cotidian și halucinantul simbolic devine la un moment dat imperceptibilă și derutantă. Această graniţă este întreţinută de confuzia ta. Este o confuzie programată de autor. El și-a construit personajele tocmai pentru a șlefui această confuzie, transformând-o în mesaj umanist subtil.
Vei aprecia modul în care scriitorul jonglează cu golurile din biografia personajelor, cu evazivul și ambiguitatea ce învăluie personajele centrale. Nici nu vei ști cum să le cataloghezi. Nu vei afla dacă sunt sau nu tulburate cu adevărat. Nu ţi se spune dacă naivitatea lor este semnul unei regresii psihice la stadiul infantil sau o metaforă ce maschează o critică acidă a societăţii alienante.
Ritmul trepidant al unui thriller cu accente sociale
Apariţia unor situaţii-limită împinge naraţiunea din zona parabolei în cea a unui thriller cu accente sociale. Dar nu se renunţă definitiv la stranietatea cu sensuri topite în simboluri. Cele două personaje și întâmplările prin care trec îţi amintesc de echilibristica periculoasă a personajelor din filmele lui Kim Ki-duk. Vei rămâne cu același ghem de emoţii intraductibile și răscolitoare. Emoţiile sunt întreţinute când sfâșietor, când tragicomic de personajele care pășesc firesc pe firul suspendat deasupra prăpastiei dintre puritate și cruzime, vinovăţie și absenţa totală a remușcării.
Pe măsura ce te vei apropia de final nu-ţi va rămâne decât să te întrebi cât din vină îi aparţine celui uitat, condamnat să se înece în propria neputinţă de a contracara maleficul, și cât de mare este greutatea remușcării la care societatea marginalilor ajunge să renunţe, odată cu abandonarea empatiei colective.
Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro
Te invităm să citești și articolul:
Cărţi de citit în 2021 – Cele mai așteptate cărţi ale noului an
Cărți de citit în 2021 – Cele mai asteptate carti ale noului an
