Conacul Slade este o carte perfectă pentru un lockdown, când ai impresia că spaţiul locuit de tine devine din ce în ce mai mic și mai aglomerat. Pentru a te scăpa de senzaţia de claustrare în propriul apartament, David Mitchell îţi propune o ditamai casa, una elegantă, cum doar în filmele de epocă mai vezi. Nu te vei plictisi în ea. Are și o grădină ce pare desprinsă din basme, unde ai fi putut organiza un garden party rafinat. Sunt și destule încăperi ce așteaptă să fie descoperite, după ce urci niște scări ce par să ducă spre un labirint.
Îţi place și arta? Cu atât mai bine! Vastul conac este plin de portrete speciale. Doar să ai grijă! Dacă îţi recunoști chipul într-unul dintre tablouri, vei simţi fiori pe șira spinării. Pulsul ţi se accelerează și apoi te trezești brusc într-o mansardă întunecată precum o peșteră. Preţul plătit pentru bucuria de a fi intrat într-un conac englezesc demn de un lord va fi prea mare.
Recomandat de Stephen King
Conacul Slade este o carte atât de bine scrisă, atât de acaparantă și de palpitantă încât ajungi să amâni orice plan de a vedea un thriller ce deviază spre horror până ce nu o termini. Ai spune că merită o ecranizare pe măsură, dar îţi dai seama că nu are nevoie de una. David Mitchell sincronizează atât de bine imaginile lugubre, umorul negru, anticiparea pericolului iminent, detaliile simbolice derutante, groaza, decorurile și doza sporită de suspans încât ai impresia că vezi un film ce-ţi da iluzia scufundării într-un spaţiu cunoscut datorită legendelor tenebroase.
Impresionat de acţiunea terifiantă a romanului, Stephen King i-a adus laude lui David Mitchell. Dar fanii lui King se vor întâlni cu ai lui Poe, ai lui David Lynch și cu dependenţii de povești gotice scrise cu secole în urmă. Lor li se adaugă și fanii filmelor horror interbelice, dar și ai culturii pop ce a incorporat și filmele horror devenite comerciale prin anii ‘90. Toti îţi vor spune că ţi se va zbârili părul de groază, dar și de plăcere, dacă faci parte din categoria acelora care preferă voluptatea oferită de adrenalina pompată de poveștile horror spuse inteligent. Marea calitate a lui Mitchell este aceea de a-ţi da iluzia că născocirile înspăimântătoare sunt plauzibile, că pot exista în realitate.
Locatarii ciudaţi
Vei citi un roman scris pentru cei pasionaţi de casele vechi, semi-abandonate, precum și de vânătorii de fantome sau de întâmplări paranormale asociate acestor case devenite rămășiţele altor vremuri. Conacul Slade reia subiectul luptei cu fantomele casei bântuite. Doar că fantomele nu rămân la stadiul de iluzii create de minţi rătăcite sau de oameni având prea multă imaginaţie.
Fantomele din cartea lui David Mitchell sunt niște captivi dornici de a-și spune povestea. Doar cei aleși le pot asculta, însă trebuie să fie suficient de abili pentru a percepe la timp semnalele ce anunţă întorsătura sinistră a vizitei la conac. Nu de alta, dar oaspetele privilegiat al gemenilor ce au moștenit conacul se transformă într-un prizonier ce ar trebui mai degrabă compătimit.
Dispariţii neanchetate
Ca mai toate casele unde au loc fenomene stranii, conacul Slade pare stăpânit de un blestem. Iar blestemul include și ceremonialul de instalare a groazei, pus în practică odată la nouă ani. Mai bine zis, odată la nouă ani, conacul își deschide larg porţile pentru a mai înghiţi un suflet. Este asemenea unei aristocrate diabolice, dornice să se revigoreze cu sânge proaspăt. Așadar, după un nou ciclu de nouă ani, cineva dispare pentru totdeauna. Martorii spun că l-ar fi văzut ultima oară pe Aleea Slade.
Legendele care par un blestem întunecat
Aleea Slade se află la caţiva pași de cârciuma Vulpea și Copoii. Aici, un bărbat considerat ușor cam ţăcănit spune povestea conacului unde oamenii dispar fără urmă. Este considerat nebun deoarece toţi anchetatorii știu că nu există conacul. Totul este o născocire. Pentru oamenii raţionali, conacul Slade este o legendă, o poveste cam trasă de păr. Totuși, câţiva ajung să-i treacă pragul, dar nu se mai întorc pentru a confirma existenţa lui. Dacă nu pot găsi conacul, anchetatorii nu le pot veni de hac nici gemenilor malefici deveniţi proprietari.
Ruda unui om dispărut și un poliţist afemeiat și cam libidinos aproape că au descifrat misterul. Ei au fost capabili de vedea și dincolo de ceea ce pare o dispariţie pusă pe seama unui criminal în serie. Iniţial, se credea în existenţa unui criminal inteligent, care își făcea veacul pe Aleea Slade. El nu a putut fi prins deoarece s-ar fi debarasat de victime atât de bine, încat ele au fost de negăsit. Doar că mai există și oameni care mai cred într-un bizar ce își vâră coada în realitatea cotidiană. De ei se tem cel mai mult locatarii fantomatici ai conacului.
Un povestitor ingenios
Conacul Slade reușește să le ofere adrenalină celor dependenţi de povești de groază. David Mitchell construiește povestea elegant și ingenios. Dozele de suspans vor fi injectate treptat în imaginarul cititorului. Frica se instalează progresiv. De fapt, pericolul rămâne mai degrabă nevăzut.
Calitatea lui David Mitchell este aceea de a transpune un pericol reprezentat în imagini voalate. Nu vezi sânge pe pereţi, nici maţe scoase, precum în filmele horror de mâna a treia. Conacul Slade este un horror stilizat. În locul imaginilor scabroase ai parte de aluzii terifiante, de ambiguitatea derutantă.
Elementele macabre nu sunt ostentative. Sunt mai degrabă atent camuflate în real. În loc de imagini grotești, ai parte de aluzii terifiante, de ambiguitatea derutantă. Şi tocmai această camuflare impecabilă a maleficului te va face să analizezi romanul și dintr-o altă perspectivă. Dincolo de a-ţi livra senzaţii tari, acest roman te face să-ţi pui întrebări despre temerile avute, strânse într-o mansardă ascunsă a psihicului.
Capcana devine un magnet pentru dorinţele neîmplinite
Pe cât de ireală pare existenţa Conacului Slade, pe atât de reale sunt motivele care îi atrag pe vizitatori. Fiecare vizitator nimerit în capcana întinsă odată la nouă ani de către locatari are o dramă. În spatele dramei sunt dorinţe neîmplinite și goluri emoţionale ce nasc vanităţi sau interpretări absurde ale realităţii.
Ai spune că dorinţele puternice ale personajelor trezesc un animal preistoric flămând. El ajunge să îngurgiteze aceste dorinţe nemărturisite, dar și temerile ancestrale. Frica de abandon, de a nu fi iubit, de a fi respins, de a nu avea prieteni sau frica de moarte sunt precum hârtia de prins muște. În rolul muștelelor intră purtătorii acestor frici și dorinţe. Ei cred ca întâlnesc în elegantul conac fiinţele ce le promit îndeplinirea dorinţelor ascunse (unele alimentate de vanitatea hulpavă), descoperind mult prea târziu iluzia sinistră ţesută de persoanele seducătoare din preajma conacului Slade.
Sensuri multistratificate
Conacul Slade propune o lectură dublă. Iniţial citești o poveste horror, foarte bine scrisă. La un moment dat, povestea capătă valoarea unei alegorii. Îţi amintești astfel că povestile horror au fost inventate și pentru a te pune faţă-n faţă cu partea întunecată a psihicului.
Devorăm anumite povești horror și ne lăsăm atrași de ele așa cum eram atrași de unele basme care ne speriau în copilărie. Datorită lor putem explora securizant o lume necunoscută. Personajele acestor povești trăiesc în locul nostru toate experienţele care nu sperie. Biografiile personajelor includ și tristeţi copleșitoare, expuse într-un mod fantezist întunecat. Sunt metafore devenite cataplasme pentru fricile vechi de când lumea.
Amintiri despre cinci decenii memorabile
Dincolo de povestea horror din jurul conacului, David Mitchell prezintă și o retrospectivă incomodă, satiric-acidă a societăţii britanice. Romanul Conacul Slade este structurat în cinci mari capitole. Aceste capitole par niște povestiri independente, abordând un stil diferit. Poveștile sunt derulate precum un coșmar avand consistenţă narativă și terminat cu o dispariţie. Fiecare dispariţie are loc într-o altă decadă. Acţiunea începe la finalul anilor ’70 și se termină în anul 2015. Poveștile personajelor ce vizitează conacul odată la nouă ani reflectă și trepidaţiile sociale din Marea Britanie.
David Mitchell branșează atât de bine poveștile din roman la spiritul unei anumite decade încât ajungi să te intrebi dacă nu cumva personajele sunt captive în două conace. Oare care este mai de temut? Conacul gemenilor (consideraţi) ireali, sau al realităţii sociale angoasante, în care se pot identifica mugurii problemelor și ai crizelor actuale, precum inechitatea, însingurarea, ura transformată în xenofobie, bullyingul din școlile de prestigiu și debusolarea ce lovește o tânără generaţie în derivă.
Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.
Te invităm să citești și articolul:
40 de cărţi poliţiste de neratat
