Alert, palpitant și intens, Mizerabilii este un debut în forţă. Nu numai datorită premiului câștigat la Cannes (Premiul Juriului). Vei fi impresionat de abilitatea regizorului Ladj Ly în a calcula exact momentul în care să arunce în aer imprevizibilul precum o bombă menită să-ţi dinamiteze certitudinile cu privire la moralitatea personajelor, la tabăra în care se află ele (a celor inocenţi sau vinovaţi, a victimelor sau a celor vulnerabili), dar mai ales cu privire la deznodământ.
Mizerabilii îmbină exploziv și pe alocuri original adrenalina unui thriller, tensiunile sociale, lupta dintre poliţie și cetăţenii defavorizaţi. Îl poţi da ca exemplu de film reușit datorită acumulării ameţitoare a tensiunilor inflamabile. Tensiunile sunt întreţinute prin evenimente și personaje nebănuite, care pândesc la tot pasul, gata să înhaţe prejudecăţile dătătoare de certitudini.
Istoria se repetă
Nu este deloc forţată o trimitere spre marele roman omonim al lui Victor Hugo. Acţiunea se petrece în aceleași cartier de la marginea Parisului. Oamenii sunt la fel de săraci și au aceeași relaţie conflictuală cu autorităţile oficiale. Totuși, dacă în lumea lui Victor Hugo exista o solidaritate între toţi locuitorii defavorizaţi ai Parisului, alta este situaţia în secolul nostru. Săracii Parisului sunt acum divizaţi, iar cei proveniţi din rândul imigranţilor se simt și mai excluși. Revolta lor este în prim-plan.
Declanșarea iadului
În infernul acestei revolte de la periferie nimeresc trei poliţiști. Unul dintre ei, pe nume Chris (Alexis Manenti), este șeful. Îi place să braveze, să-și etaleze ostentativ autoritatea precum un mascul alfa. Vrea să se impună abuziv în faţa adolescenţilor-problemă. Își expune orgolios abilităţile de a negocia direct și informal cu liderii cartierului (o parte dintre ei cunoscuţi ca fiind interlopi). Are un comportament infantil, asemenea unui bully. Revarsă o avalanșă de ironii umilitoare la adresa colegului abia intrat în echipă – Stephane (Damien Bonnard) -- transferat din alt oraș. Gwada (Djibril Zonga), colegul mai taciturn al lui Chris a copilărit chiar la periferie, fiind urmașul unor imigranţi africani. Pare mai uman și mai rezervat. Însă tocmai el face o greșeală ce poate fi prezentată în ochii întregii Franţe drept un abuz de putere din partea Poliţiei. Greșeala lui a fost surprinsă de o dronă aparţinându-i unui copil din cartier.
Sursa greșelii? Încercarea de a captura un adolescent care a făcut un gest ce ar fi putut duce la un conflict sângeros. Acest adolescent fusese urmărit și în trecut pentru acte specifice delincvenţei juvenile. De data aceasta a furat un pui de leu aparţinând unei trupe de circ. Proprietarul puiului de leu ameninţă locuitorii. Spune că poate instaura teroarea în cartier dacă nu i se restituie micuţa felină.
Cei trei poliţiști încep să facă investigaţii pentru a găsi leul. Chris, poliţistul care se consideră șef, apelează la niște metode mai puţin legale. Recurge inclusiv la înţelegeri ascunse cu niște interlopi care știu tot ce mișcă prin cartier. Tot la acești interlopi va apela și pentru a recupera filmarea făcută cu drona.
În acea filmare, colegul Gwada, unul dintre poliţiștii experimentaţi, apare folosind abuziv arma pentru a-l imobiliza pe adolescentul ce a furat leul. Dacă filmarea ar ajunge pe internet, imaginea brigăzii anticriminalitate ar fi compromise pe termen lung.
Conflictul dintre oamenii legii
Asemenea unui film de acţiune cu suspans demn de un thriller având și un mesaj social acid, Mizerabilii pare o cursă contracronometru. Mai bine zis, ai impresia că vezi mai multe curse. Una are ca scop prinderea adolescentului hoţ pentru a stopa luptele dintre diferitele grupuri din cartier. Alta are ca scop mușamalizarea abuzului, prin recuperarea filmării. Mai este și o cursă a supravieţuirii, când adolescenţii nemulţumiţi devin o mulţime furioasă ce scapă brusc de sub control (revolta lor este surprinsa în scene de referinţă). Şi, nu în ultimul rând, mai este cursa împotriva propriei conștiinţe. Aceasta din urmă este de fapt cursa lui Stephane. El este copleșit de oscilaţia specifică noului venit – oscilaţia dintre datoria și compasiunea faţă de cetăţeanul vulnerabil și datoria faţă de colegi (ca formă de presiune exercitată de grup).
Tensiunea se propagă din stradă în interiorul mașinii folosite pentru a impune legea în cartier. Interiorul mașinii devine un spaţiu claustrofob. Replicile dintre poliţiști sunt precum gloanţele. În orice moment unul dintre ei poate avea niște reacţii explozive la fel de periculoase. Furia poliţistului dominator este la fel de intensă precum furia manifestată de mulţimea revoltată, gata să ia cu asalt mașina poliţiei. Acesta ar vrea să se impună, să-și intimideze noul coleg, ţinând spectatorii într-o perpetuă alertă.
Ladj Ly folosește relaţia dintre personaje pentru a putea amplifica tensiunile ce menţin ritmul din ce în ce mai alert. Fiecare poliţist-personaj exprimă trei ipostaze în relaţia cu mediile populate de marginali. Chris este vocea tuturor celor ce susţin o intervenţie în forţă, indiferent de consecinţe. Lui îi vor da dreptate spectatorii pentru care doar o aplicare dură a legii poate salva liniștea unui oraș.
Poliţistul nou, Stephane, care se opune reacţiilor ferme, încercând să se comporte uman chiar și cu locuitorii-problemă, le dă dreptate spectatorilor care se opun intervenţiei dure, ce nu face decât să-i izoleze și mai mult pe marginali în ghetou, întărindu-le neîncrederea în autorităţile ce aplică legea.
Gwada, poliţistul provenit din cartierul rău famat este o punte de legătura între cele două viziuni opuse. Prin atitudinea rezervată devenită un semn al autocontrolului și al încrederii în propriile forţe, Gawda ar putea echilibra dinamica relaţiei dintre agresivul Chris și noul coleg, Stephane, ce îl contrazice dur pe Chris. Gwada pare să-l susţină pe colegul gata să facă exces de zel pentru a se impune în ochii micilor delincvenţi, însă este gata să-l și înfrunte atunci când trebuie să împiedice abuzurile.
Spiritul unui oraș deposedat de masca strălucirii
Mizerabilii ar putea fi considerat un road trip în interiorul unui oraș. De fapt, sunt mai multe orașe în acest Paris actual. Călătoresti așadar din Parisul dezirabili, al cafenelelor de unde răzbate frenezia colectivă după ce Franţa câștigă o nouă cupă mondială (în 2018), până într-un Paris periferic, uitat de autorităţi -- un no man’s land, ce seamănă mai degrabă cu niște orașe lăsate în ruină, dintr-o ţară săracă, fostă colonie devastată de războaie civile.
Aproape întreaga acţiune este filmată veridic, asemenea unui documentar ce prezintă o misiune riscantă din activitatea unor poliţiști din brigada anticriminalitate. Ceea ce începe asemenea unei patrulări de rutină se transformă într-o cursă contracronometru, demnă de un thriller promiţător.
Așa cum se întâmplă în orice road trip ce schimbă vieţi și percepţii, personajele întâlnesc tipologii umane reprezentative. Regizorul îţi prezintă astfel structura, liderii și legile nescrise ale unui Paris necosmetizat, ascuns, însă mai vocal și mai inflamabil ca niciodată.
Două găști
Ai fi tentat să afirmi că asiști la o luptă între poliţie și găștile de cartier aduse în pragul revoltei. Însă descoperi de fapt două găști. De-o parte este gașca din cartier, având revendicările și frustrările ei, dar și un arsenal bine pus la punct, chiar dacă mai rudimentar. De cealaltă parte este gașca poliţiștilor.
Şefa celor trei poliţiști le spune că trebuie să rămână uniţi. Dar sunt lăsaţi fără prea multe soluţii împotriva problemelor din cartierul periculos. Victime, la rândul lor ale unor autorităţi ineficiente, cei trei poliţiști care patrulează ajung să își facă propriile legi, nescrise, pentru a se putea descurca prin jungla periferiei. Asemenea unor interlopi, impun între ei legea tăcerii, a necolaborării cu autorităţile. Ajung la mâna celor pe care ar fi trebui să îi aresteze. Ascund probe și recurg la intimidări specifice interlopilor.
Deși tema abordată nu este nouă, Mizerabilii îţi lasă impresia că ai vazut un film diferit despre viaţa de la periferie. Introducând niște elemente deviate spre insolit – furtul puiului de leu și drona -- Ladj Ly împinge inteligent realismul specific unui documentar imersiv despre metropola multistratificată spre direcţia absurdului dublat de caricaturi grotești și de mesajul profund al unei alegorii despre condiţia umană în faţa răului.
Fără a deveni tezist, Mizerabilii este un film care militează pentru cunoașterea celuilalt, pentru o trezire a conștiinţei și pentru invitaţia la reflecţie. Capătă astfel potentialul unui film cult despre o generaţie pierdută, invitând totodată la dezbateri despre graniţele autorităţii, despre drepturile omului și despre eficienţa programelor sociale destinate populaţiei vulnerabile, împinsă în ghetouri lăsate pradă anarhiei și fărădelegii.
LYTE video
Citește și articolul 5 filme despre lumi mai puţin cunoscute
5 filme care iti arata intr-un mod original problemele unor lumi putin cunoscute
