Modiano a încercat imposibilul în ochii celor încă bântuiţi de traumele şi de procesele colective din tribunalele sau din pieţele oraşelor franceze ocupate de armata lui Hitler – să incite la compasiunea faţă de un protagonist care s-a infiltrat printre cei din Rezistenţă pentru a-i da pe mâna colaboraţioniştilor, nimeni alţii decât aliaţii naziştilor în Parisul ocupat. După ziua debarcării în Normandia, francezii acuzaţi de colaborarea cu naziştii au devenit paria societăţii, acuzaţi de jafuri, încurajarea deportărilor în zona lagărelor de concentrare, spionaj împotriva propriei naţiuni şi de implicarea în tot felul de afaceri tenebroase, de la tortură, vânzarea unor identităţi false, confiscarea proprietăţilotr aparţinând vecinilor ce au fugit din calea naziştilor până la contrabanda şi traficul cu opere de artă intrate în patrimoniul umanităţii.
Nimic din toate acele infamii permise într-un Paris aproape pustiit de exodul celor îngroziţi de ocupanţii hitlerişti, dar în acelaşi timp umplut până la refuz de proxeneţi, contrabandişti, ofiţeri de poliţie corupţi, şarlatani, dizeuze amatoare şi cocote fără glorie ce şi-au atribuit origini aristocrate, devenind colegele de suferinţă şi de huzur clandestin al prinţeselor bizantine decăzute, nu lipseşte din romanul intitulat La ronde de nuit. Vei descoperi un Modiano dedicat explorării fotografice a unei lumi subterane ce supravieţuieşte din acţiunile murdare comandate de ocupanţi, în care întunericul prinde contur, un Modiano dinaintea stăpânirii exersate a jocului cu umbre şi reprezentările evazive ale unor drame apăsătoare.
În mijlocul acestei faune compuse din marginalii unor zone rău famate, ce au ieşit la suprafaţă colcăind lacom printre obiecte de preţ şi băuturi fine strecurate dincolo de controlul ocupanţilor, se detaşează un protagonist ce nu are trăsăturile unui om lipsit de scrupule, ci mai degrabă pe cele ale unui puşti abia ieşit din adolescenţă, care şi-a păstrat ezitările, confuziile identitare şi perpetua căutare a unui sens existenţial specifice acelei vârste. Doar că, asemenea multor personaje masculine dintr-un roman scris de Patrick Modiano, acesta îşi îneacă adolescenţa într-un vid afectiv impregnat de introspecţii aduse în zona unui clarobscur sinistru. Aceste introspecţii prin care îşi asumă toate infamiile, apartenenţa la banda trădătorilor şi pedepsele viitoare nu fac decât să arunce mici fascicule dătătoare de fiori demonici asupra propriilor defecte, asupra propriei singurătăţi, pe care o priveşte ca pe un dat iremediabil, şi asupra epocii sale care nu acceptă decât eroii, fie că este vorba despre implicarea în acte onorabile sau despre cele duse la bun sfârşit de canalii.
Pare a fi acelaşi puşti singuratic nimerit în mijlocul unor interlopi ce-şi făceau de cap nestingheriţi în timpul Ocupaţiei, care avea să apară şi în următorul roman –Les boulevards de ceinture. Romanul La ronde de nuit te atrage precum o galerie fotografică unde umbrele unui spectacol burlesc frizând grotescul, ce plutesc în marasmul din jurul personajului central, par mai dense şi mai hâde, precum protagoniştii cu trăsături de interlopi imortalizaţi de Brassai. Contrastul dintre singurătatea ce-ţi poate stârni compasiunea pentru acele personaje ale lui Modiano condamnate la tristeţea unui abandon şi la explorarea sterilă a unui trecut evaziv şi cinismul personajului central, îndreptat în primul rând spre sine însuşi atunci când se compară cu Iuda, când priveşte în faţă propria tendinţă de a se distanţa emoţional de semeni printr-o lipsă de scrupule mai mult sau mai puţin asumată îl derutează pe cititorul înzestrat cu darul empatiei, care nu ştie ce să mai creadă ori de câte ori îl compătimeşte pentru existenţa lipsită de afecţiune ce l-a împins în lumea scursurilor ce profită de pe urma celor ameninţaţi de regimul nazist.
Intrat precum un copil debusolat în labirintul plin de intrigi macabre al unor lupi feroce, apoi uns cu toate alifiile unui trădător sau agent dublu, în limbajul şarlatanilor ce şi-au stabilit cartierul general într-un hotel din square Cimarosa, transformat într-un depozit plin de tablouri şi alte obiecte preţioase furate, după ce fost confiscate de la proprietarii puşi pe fugă de vremurile ameninţătoare, protagonistul este când victima abandonată de familie, când un colaborator abil, secătuit de umanitate, care profită de încrederea unei reţele de partizani ce luptau împotriva naziştilor pentru a o deconspira la cererea unui grup condus de colaboratorii armatei de ocupaţie. Deşi îi place liniştea securizantă a unei vieţi anonime, devine persoana de încredere a partizanilor şi preferatul şefului ce a încropit reţeaua celor au făcut rost de legitimaţii false pentru a intimida victimele jafurilor, proprietarii unor opere de artă şi ai reşedinţelor cochete şi luxoase, tranzacţionate apoi pe piaţa subterană a îmbogăţiţilor de conjunctură.
D’ici quelque temps, tous ces tenebreux personnages seraient la proie des pieuvres, squales et murenes. Je partagerais leur sort. De plein gre. Cela m’etait apparu tres clairement une nuit ou je traversais la place de la Concorde, les bras en croix. Mon ombre se projetait jusqu’au seuil de la rue Royale, ma main gauche atteignait le jardin de Champs-Elysee, ma main droit la rue Saint-Florentin. J’aurais pu me souvenir de Jesus-Christ mais je pensais a Judas Iscariote. On l’avait meconnu. Il fallait beaucoup d’humilite et de courage pour prendre a son compte toute l’ingnominie des hommes. En mourir. Seul. Comme un grand. Judas, mom frere aine. Nous etions l’un et l’autre d’un naturel mefiant. Nous n’esperions rien de nos semblables, ni de nous-memes, ni d’un sauveur eventuel. Aurais-je la force de suivre ton exemple jusqu’au boit? Un chemin difficile. Il faisait de plus en plus noir… (pag. 96).
Deşi în ochii celorlalţi este deja condamnat, el însuşi aşteptând urcarea pe eşafod când Parisul va reveni la viaţa de dinaintea invaziei, Patrick Modiano reuşeşte să-l sustragă unei judecăţi simple şi îl înzestrează cu nişte emoţii şi trăsături contradictorii menite să te inducă în eroare, stârnindu-ţi când mila, când puternicul dispreţ în faţa unui trădător ce a slujit răul absolut în perioada marcată de Holocaust. Cum îi reuşeşte acest lucru aproape imposibil? În primul rând se concentrează asupra unei atmosfere în care sordidul şi hedonismul decadent al Parisului de altădată îi oferă, cel puţin la început, alibiul fragilităţii şi al naivităţii acestui protagonist de numai douăzeci de ani, abia intrat în viaţă, care, în primele pagini, pare băiatul manierat încolţit de nişte derbedei periculoşi, mai ales că este prezentat în postura de protector cu instincte paterne a două femei lăsate de izbelişte, una dintre ele fiind nevăzătoare, cealaltă, doar o copilă. Aproape că îţi vine să-i spui că nu a bănuit în ce s-a băgat acestui băiat abandonat de o mamă pe care o intreţinuse din comisioanele primite drept răsplată pentru activităţile detectiviste de identificare a comorilor bine ascunse de cei nevoiţi să părăsească Parisul în grabă. În al doilea rând, Modiano diluează reperele temporale până când renunţă la succesiunea cronologică a faptelor, aşa cum face în toate romanele sale în care trecutul invadează prezentul, viitorul devine un trecut repetat la nesfârşit, iar istoria pierde consistenţa veridicităţii din proza realistă în favoarea unei distorsiuni subietive prelucrate vizual ca într-un experiment fotografic plin de fiorii sumbri ai unui thriller politist cu tentă noir şi gangsteri de cea mai joasă speţă.
Odată ce a fost dinamitată coerenţa unei ordini cronologice, atât la nivel narativ cât şi la nivelul biografiei unui personaj dezvăluit lent, prin introspecţii reci şi zvâcniri candide imprevizibile, Patrick Modiano devine liber să monteze episoadele poveştii într-un puzzle de gânduri şi trăiri, asamblând şi dezasamblând nişte detalii-cheie, lămuritoare, astfel încât portretul moral să devină precum un joc al oglinzilor, în care imaginea este într-o continuă schimbare. În anumite pasaje regrupează detaliile din paginile anterioare în acea ordine care să îţi permite dacă nu schimbarea verdictului, măcar amânarea lui, dându-ţi impresia că stai în faţa un personaj fragil, supus terorii ce schilodeşte voinţa şi curajul, lăsând instinctul de conservare să se dezică de valorile fundamentale până la distrofia iniţiativei şi a curajului de a se împotrivi în preajma răului, prezentându-l apoi în postura spionului ce subminează din interior acţiunile partizanilor care îşi riscă viaţa pentru eliberarea Franţei. Mai mult, ceea ce poate fi considerată o blasfemie litareră la adresa justiţiei bazate pe dovezi istorice merge atât de departe în lumea lui Modiano încât sala de tribunal este învadată de speranţa cititorului de a-şi vedea personajul salvat de propria căinţă prin curajul de a le întoarce spatele impostorilor aliaţi cu naziştii.
Protagonistul abia ieşit din adolescenţă purtând cu sine o identitate vagă, ce transformă prezenţele marcante din viaţa lui în umbre volatile, racolat sau pur şi simplu adăpostit de nişte personaje dubioase, devine aproape omniprezent în romanele scrise de Modiano, în care percepţia asupra vinovăţiei, echităţii şi ispăşirii devine fluidă pe măsură ce analiza psihologică, la fel de subtilă, decretează triunful perspectivei subiective asupra unor concepte umaniste universale precum: Libertatea, Onoarea sau Dreptatea, invocate adesea de cei din Rezistenţă, consideraţi de protagonist nişte idealişti incurabili, ale căror lupte morale pot aduce pieirea. În primele romane scrise de Modiano (La ronde de nuit este al doilea), maleficul prinde un contur ferm şi poate fi asociat unor imagini mai dense, în care detaliile sumbre capătă vâscozitatea unor nisipuri mişcătoare şi au carnalitatea unui chip expresiv surprins în fotografiile devenite nişte mărturii ale vieţii de noapte din acea parte a Parisului cutreierată şi apoi imortalizată de Henry Miller şi de Brassai. Spre deosebire de alţi insinguraţi rătăciţi în zona liberă dintre prezentul vaporos şi trecutul prelungit al evanescenţei afective, protagonistul din La ronde de nuit era captivul unei perioade în care salvarea prin apropierea umană devenise la rândul ei victima fricii, nepermiţându-i evadarea în acel Paris boem al pierderilor suportabile din Câinele-fantomă, Orizontul sau Flori de ruină.
Editura Gallimard
