17 cele mai distractive jocuri de societate de jucat cu familia sau prietenii

0
315
joc de societate
https://www.theatkinson.co.uk/

Jocurile de societate sunt o ocazie bună de a-ți demonstra abilitățile sau de a pierde dureros :), dar nu lamentabil, ci într-o atmosferă plăcută, alături de prietenii cei buni, sau familie. Iată câteva jocuri de grup care garantează distracția, dacă reușești să le stăpânești regulile.

Jocuri în 3 persoane

Pentru că aceasta e cea mai întâlnită situație, începem cu jocurile în 3. Plănuiți o seară cu prietenii foarte apropiați și nu știți ce jocuri în 3 persoane s-ar potrivi pentru o astfel de ocazie? Avem noi răspunsul. Iată câteva propuneri de jocuri interactive și distractive pentru un trio.

1. Cards against humanity – un joc de societate în care poți fi cât de rău vrei, că nu se supără nimeni

Exact cum sugerează numele, acest joc suspendă regulile de politețe și decența cu care suntem obișnuiți :D. Vă dați seama cam cât de distractiv poate fi! Este anume făcut să lezeze sensibilități și să exploreze tabuuri. Poate fi jucat de 3 până la 20 de persoane. Singurul impediment ar fi că sunt în engleză, dar să sperăm că nu pentru mult timp. Categoric acest joc de grup nu e recomandat copiilor.

https://www.squizzas.co.uk/

2. Catan – creați propriile orașe și colonii

Acesta pune jucătorii în postura unor coloniști care trebuie să-și dezvolte propriile orașe și este recomandat pentru minim 3 jucători, iar maximum de jucători poate ajunge la 6, cu extensii. Dacă nu îi dați de cap din prima, puteți să mergeți să îl jucați aici, unde se oferă explicații și sfaturi pentru boardgame-uri.

3. Scrabble – un vocabular peste medie îți garantează victoria

Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate, dacă nu chiar cel mai cunoscut, Scrabble presupune crearea cuvintelor din literele aleatorii pe care le primește fiecare jucător, fără să te folosești de un dicționar. Pot juca între 2 și 4 persoane, astfel că este recomandat pentru serile în familie sau cu prieteni apropiați.

4. Dungeons and Dragons – joacă-l cu un povestitor bun pentru impact maxim

E o altă propunere din categoria jocuri în 3. Dungeons and dragons este un joc de societate complex care solicită atât istețimea, cât și imaginația jucătorilor (în număr de 3-5). El este prezidat de un game master (maestru al jocului) care narează cu multă chibzuință evenimentele din joc. Ceilalți jucători își construiesc un personaj mitic sau fantezist și participă la evenimentele descrise de game master, realizând astfel o misiune. Este recomandat să mergeți să vedeți măcar o dată cum se joacă un astfel de joc, fiindcă este un spectacol în sine. Puteți asista la jocuri publice de Dungeons and Dragons la Creative Board Gaming.

https://www.polygon.com/

5. Game of Thrones – dă-i finalul pe care îl merită

Dacă te numeri printre persoanele care nu au fost satisfăcute de finalul seriei (și mai mult ca sigur că da) și ți-ai dorit să-l rescrii, jocul de societate Game of Thrones ar fi o soluție în acest sens. E un joc în 3 minim – maxim 6 jucători la fel de pasionați de Ținuturile din Westeros și de după zid. Este un joc la fel de complex ca Dungeons and Dragons, dar dacă ajungi să-l joci, poți obține tronul de fier (sau păstra, după caz). Dacă te descurajează multele elemente din joc (nu că nu ar fi la fel de complicat și serialul) poți să îl joci într-un loc special destinat jocului de boardgame-uri cum e Creative Board Gaming, unde ți se poate arăta cum se joacă, și cu ocazia respectivă poți să cunoști și alți fani ai serialului.

Idei de jocuri de grup pentru un număr mare de persoane

Ce să vă jucați atunci când vă strângeți mai mulți și nu vreți să vă bateți capul cu descifrarea a prea multor reguli? Sunt multe jocuri de grup faine pe care le puteți încerca, de dificultăți diferite și care vă solicită atenția și creativitatea în grade diferite.

6. Activity – altfel cunoscut drept jocul de șarade

Într-adevăr, când ne gândim la jocuri de grup interactive, ne gândim poate prima dată la unul dintre cele mai vechi dintre ele, jocul de șarade și mimă care se regăsește astăzi sub forma jocului de grup Activity. Acesta presupune formarea de perechi de doi în care unul dintre coechipieri trebuie să descrie cât mai aluziv și imaginativ posibil ce se află în imaginea de pe o carte, prin cuvinte, mimă sau desen, iar celălalt trebuie să ghicească la ce se referă primul într-un timp cât mai scurt. Este recomandat în orice context, de la evenimente în familie cu familia apropiată sau îndepărtată, cu prieteni de familie, cu colegi.

7. Dixit – trebuie să te tragi de șireturi cu semantica

Dixit are un principiu similar cu jocul de șarade, doar că nu presupune crearea echipelor de joc. În esență, jocul conține mai multe cărți cu imagini fanteziste care invită jucătorul – povestitor să le descrie cât mai enigmatic (printr-un cuvânt, o expresie, un poem sau orice altă metodă), iar pe ceilalți jucători să caute o carte cât mai apropiată de acea descriere. În cele din urmă, jucătorii trebuie să voteze care dintre cărți aparține celui care a descris cartea. Este atât de simplu și atât de fain. Pentru a câștiga, este necesar un repertoriu cultural bogat sau măcar egal cu al celorlalți jucători. Voi cum ați descrie aceste imagini?

https://acrosstheboardcafe.com/

8. Stai la coadă! – fiindcă nu doar românii au stat la coadă

Acest joc polonez din categoria de jocuri de grup dar care poate fi jucat și în 2 este inspirat de realitățile vieții din Polonia comunistă. Presupune ca jucătorii să stea la cozi interminabile în fața magazinelor pentru a cumpăra produse care se găsesc foarte greu. În timp ce alții sar peste rând, magazinul rămâne fără produse, așa că ai nevoie de cartonașul „amic în guvern” pentru a le obține. Sigur, povești similare avem și noi, dar noi nu ne-am gândit să facem un joc, așa că polonezii merită respect fiindcă evidențiază realități istorice care se sincronizează cu ale noastre.

https://sklep.trefl.com/kolejka

9. Inside hero – pentru unii este intenționat terapeutic

Următorul joc de grup românesc (dar cu denumirea în engleză) din listă nu are premisa tipică a unui astfel de joc, ci mai degrabă se folosește de elemente specifice lui pentru a iniția o sesiune terapeutică sau de dezvoltare personală. Bănuim că undeva printre aceste revelații sau poate după ele, survine și distracția. Este un concept interesant care țintește atât spre adulți, cât și spre copiii mai mari de 7 ani, lucru care îl face un candidat bun pentru relaxarea în familie. Pentru a vă face o idee mai bună despre Inside Hero, puteți viziona acest clip scurt. Poate fi jucat de până la 10 persoane. Spor la evoluție personală!

10. Cluedo – mult mai bun ca serial polițist

Premisa boardgame-ului este destul de pompoasă, fiindcă, în urma uciderii cu sânge rece a unui om înstărit, se găsesc 6 arme în 6 camere din 9, iar scopul jucătorilor este să afle care dintre cei 6 suspecți este criminalul, cu ce arma a fost omorât și în ce cameră. Cluedo a devenit și baza unui scenariu de serial polițist interactiv în care jucătorii erau invitați să ghicească criminalul, arma și crima. De asemenea, jocul s-a regăsit în spectacole interactive sau jocuri interactive de grup unde jucătorii interpretau suspecții. E un joc de grup care poate fi jucat de până la 6 persoane.

cluedo jocuri de societate
https://theweekendedition.com.au/

11. Risk – un joc de societate gândit de un regizor de film

Risk presupune cucerirea teritoriilor regăsite pe harta politică a planetei cu ajutorul armatelor, iar jucătorii (2-6) fac uz de diplomație și confruntări pentru a câștiga. Jocul e un clasic. Și, precum altele la fel de cunoscute, au fost lansate și variante tematice care plasează jocul în universul unor filme (Stăpânul inelelor, Transformers, Star Wars). Acest lucru pare potrivit din moment ce în spatele jocului s-a aflat regizorul francez Albert Lamorisse, mai puțin cunoscut pentru filmele sale. 😀

12. Zestrea – negociază o căsătorie românească 🙂

Ultima intrare în această listă este tot una locală și este inspirată de viață țăranilor din secolele 19 – 21. Jucătorii joacă rolul boierilor care gestionează nevoile țăranilor și evenimentele din viața lor, în același timp încercând să-și mărite fata sau feciorul. Jocul beneficiază de niște ilustrații superbe făcute de Maria Surducan. Mai multe informații despre joc găsiți aici, împreună cu un playlist care se însoțească sesiunea de joc. E un joc în 3 până la maxim 6 persoane.

jocuri de societate zestrea
https://zestrea.net/ro.html

Jocuri de societate care pot fi jucate de minim 2 participanți

Ce faceți atunci când sunteți doar doi prieteni sau frați și vreți să vă distrați încercând niște jocuri de societate care să nu piardă din farmec pentru că sunt prea puțini jucători? Pe lângă jocurile de societate propuse mai sus (Scrabble, Stai la coadă!, Cuedo, Risk), mai avem câteva. Sau ce vă jucați când s-a strâns un grup mic? Nu sunteți 2, nici 3, ca mai sus, ci 4 persoane? Ce jocuri de grup s-ar potrivi cel mai bine în această situație?

13. Dacii și romanii – poți rescrie istoria cu figurine 🙂

Acesta este al treilea boardgame autohton din listă și, după cum e sugerat și în titlu, discutăm de două părți, dacii și romanii, și trebuie să fie doar doi jucători. Jocul este mult mai simplist în design decât unele dintre cele de origini străine, dar are farmecul lui local. Lăsând la o parte scopul evident al jocului, acela că una dintre părți să o învingă pe cealaltă, jocul trebuie apreciat și pentru oportunitatea pe care o oferă de a le clarifica odraslelor aspecte legate de istorie, cu ajutorul unor figurine adorabile din plastic.

14. Nu te supăra frate – dar te vei supăra un pic

Un alt classic în listă cu iz de copilărie care se poate juca în 2 persoane până la 4 persoane. Totuși, cel mai amuzant ar fi să fie frați pentru că în timpul jocului, vei spune totul natural și fără a-ți aminti de numele propriu-zis al jocului: Nu te supără, frate!

jocuri de grup nu te supara frate
http://www.regatuljocurilor.ro/

15. Monopoly – un joc de grup oldie, but goldie

Întregul farmec al acestui joc este acela că te transformă într-un magnat imobiliar. Cui nu îi place să pornească cu sume fabuloase de bani și să achiziționeze proprietăți peste proprietăți. Oricum ar fi, acest joc face deliciul tuturor vârstelor și este o ocazie nemaipomenită pentru a practica un soi de educație financiară cu copiii. E un joc de societate care poate fi jucat de 2-4 persoane, dar depinde și de varianta pe care o jucați. Astfel că puteți ajunge la 8 jucători.

16. La mișto – titlul îl descrie perfect

Un boardgame românesc ce se inspiră din Monopoly care caricaturizează personaje cunoscute din viața noastră urbană. Se joacă între 2 și 4 persoane. Și este destinat doar celor peste 18 ani. Deci nu e genul de joc în care pot fi angrenați și copiii din familie, dimpotrivă, trebuie ascuns de ei. Scopul jocului este achiziționarea cartierelor bucureștene prin diverse metode, unele ilicite.

17. Azul – Jocul de masă cu plăci de faianță

Se numește Azul fiindcă este inspirat de plăcuțele de faianță atât de frumoase din palatul spaniol Alhambra, numite azulejos. Adică un element de faianță cu elemente decorative alb-albastre specifice maurilor. Premisa jocului îl pune în prim-plan pe regele potughez Manuel I care dorește să își decoreze palatul Evora. Iar scopul jucătorilor este să ia (după logica jocului) bucăți de faianță din fabrici și să decoreze un perete al palatului cu ele. Un funfact: azul înseamnă albastru în spaniolă și portugheză. E un joc de societate care se joacă în 2-4 persoane.

jocuri de societate

 

Bonus – Mimează cântecul – Dacă nu doriți să achiziționați unul din aceste jocuri de societate, încercați mimarea cântecelor. Cu cât mai ridicol, cu atât mai bine. Iată un exemplu aici. Acum, imaginați-vă cum ar fi să mimați Oops…I Did It Again de la Britney Spears.

Acestea sunt jocurile de grup pe care ți le propunem noi ca să te distrezi cu prietenii și cunoscuții. Ție ce jocuri în grup îți plac din cele încercate până acum?

Citiți și 5 jocuri video de încercat

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here