Ca in orice indragostire, dupa ce emotional si ideatic obiectul dorintei este construit intens in imaginatie, urmeaza o mica sau mai mare dezamagire dupa primul moment de intimitate si apropiere reala. Muzica sferelor a irlandezilor de la God Is An Astronaut nu e tocmai muzica sferelor in concert, nu e asa de impalpabila si eterala ca muzica de pe albume, ci un pic mai comerciala si zgomotoasa, alegand solutii mai batatorite si nereusind pe alocuri sa contruiasca vraja la care te-ai astepta. Infinitul nu e asa albastru cum ti-l imaginezi.
Melodiile au fost visatoare si psihedelice, dar un pic facile. Ca o fabula, aveau la final o intorsatura de condei geniala cu care se incheiau brusc, ca un artificiu analog scoatererii iepurelui din palarie. Oricum, am apreciat incheierile bruste, care nu se dadeau lalaierilor tipice unor melodii pop-rock, care la final o tin intr-un solo de chitara sau un instrument oarecare pana ti se lungesc urechile, ca sa se incheie apoteotic intr-o reunire auditiva a intregii trupe.
Nu sunt consumatoare de post-rock, dar auzisem Suicide by Star si ramasesem blocata cateva zile in playlist pe melodie. Cam asta a fost mobilul pentru care am ajuns la concertul celor de la God Is An Astronaut din Silver Church. Apropo de performance, nu doar de muzica in sine, trupa live mi s-a parut un pic deconectata si pe alocuri placida si neinspirata. Mi-au dat senzatia ca sunt la serviciu, intr-un mod mai discret decat domnul Lenny Kravitz in concert la Bucuresti acum cativa ani.
Suicide by Star s-a aflat in playlist, altfel venirea in Silver Church ar fi fost doar de dragul oamenilor, care, ca la toate concertele rock, sunt mai autentici si mai in acord cu propriile gusturi si idei decat la orice alt tip de concert.
