Produse Domestice- Bonele filipineze, umanitate si consum

-

October 29, 2014

Situația bonelor filipineze în Romania a devenit un subiect odată cu investigațiile și articolele Laurei Ștefănuț. Produse Domestice este un spectacol care documentează un astfel de caz și îl pune în scenă într-un mod senzorial, din mai multe perspective, cu schimbări de roluri și cu un fir al acțiunii foarte bine urmărit.

Dincolo de abuzurile ce pot fi enumerate sau de situațiile ce pot fi descrise, în Produse Domestice vedem ceva în plus – modul în care o persoană pusă în această ipostază simte și mai ales modul în care se adaptează la o subcultură hilară în care este plantată dintr-o dată, un mediu în care regulile apar și dispar oricând, o lume închisă și ruptă de realitatea pe care noi o trăim în fiecare zi. Calitatea umană devine întrebarea centrală în acest spectacol.

In general oamenii vor să afle cine este vinovatul pentru o situație sau alta, mai ales atunci când vorbim de un fenomen social, însă aici nu este vorba de vina cuiva anume, ci mai degrabă de mentalitatea unei societăți și modul în care aceasta consumă oameni ca pe niște produse oarecare.

Interesantă este de asemenea alegerea de povesti, de a nara pe scenă, laolaltă cu exemplificarea actiunii in sine- acel “and she said” care se repetă sau “he did” caruia ii urmeaza o interpretare rapida. Dar asta nu afectează dinamismul întâmplărilor care se succed. Dimpotrivă, accelerează ritmul redărilor și predispune spectatorul să fie cu atât mai mult implicat în cele ce se derulează în fața ochilor săi- i se povestește și i se arată deopotrivă.

Coregrafia și sunetul sunt esențiale pentru modul în care se conturează atmosfera. Și mai este si orezul- care se revarsă peste Joy odată ce își începe munca de bonă filipineză într-o familie de români, dar si peste publicul masculin care este adus pe scenă la sfarșitul spectacolului și folosit pentru a demonstra câteva statistici despre muncile casnice.

Produse Domestice este o expunere brută și fără ocolișuri, este o prezentare a situației cumplite pe care a experimentat-o și o experiementează un sector de populație de imigranți, rezumat prin ”bone filipineze”. Este de asemenea și o redare mai mult sau mai puțin delicată a modului în care angajatorii români se comportă, a mentalităților și într-un mod hilar, dar trist, al sclaviei contemporane și relațiilor de dominație și subjugare care se nasc atât de ușor între oameni. Este inevitabil să nu te determine să meditezi asupra drepturilor și libertăților umane.

Spectacolul începe și se finalizează impersonal, cu vocea suavă și liniștitoare din avion care informează despre condițiile de zbor și locul unde urmează să aterizeze.

Textul este semnat de Xandra Popescu, regia de Ioana Păun– după o investigație realizată de Laura Ștefănuț.

Coregrafia- Carmen Coțofană, sunet-Cătălin Rulea, voce-Diana Miron.

Cu Ynia și Smaranda Nicolau.

Spectacolul Produse Domestice a avut premiera la WASP, în cadrul Explore Dance Festival 2014.

Ocolul Africii în 10 filme

-

October 29, 2014

0

Când eram copii, documentarele ne asigurau că singurele drame care se petrec în Africa au drept actori antilope şi lei. Totuşi, Africa nu este doar o savană nesfârşită. Are un chip uman pe care, din păcate, doar câteva filme au reuşit să îl surprindă. Intre noi fie vorba, chiar şi printre acestea, puţine au avut curaj să privească frontal, de teamă să nu întâlnească o privire acuzatoare.

Deşi nu suntem de acord cu safariurile, ne vedem nevoiţi să plecăm la vânătoare de filme care să ne poarte de-a lungul si de-a latul Africii.

1. Casablanca

Africa nu are un singur chip. In Casablanca, de exemplu, facem cunoştinţă cu chipul pe care continentul îl arată turiştilor. Si este vorba chiar despre acei turişti care vizitează o ţară străină pentru a mânca tocmai la acelaşi restaurant ca acasă. In Casablanca Marocul se reduce la Rick’s Cafe Americain, centrul vieţii expaţilor aflaţi într-o permanentă căutare a drumului spre casă. Totuşi, chiar şi pentru aceste personaje Africa devine mai mult decât o sală de aşteptare, transformându-se într- un refugiu, un loc al regăsirilor neaşteptate.

2. Pacientul Englez

Dacă Rick Blaine (Humphrey Bogart) şi Ilsa Lund (Ingrid Bergman) erau prea puţin preocupaţi de cultura locală, echipa de arheologi din care fac parte Catherine Klifton (Khirstine Scot Thomas) şi Contele Almasy (Ralph Finnes) se avântă până în inima misterioasă a Africii, deşertul Sahara. Exploratorii englezi abandonează bucuroşi saloanele din Cairo pentru muzica vântului din deşert. Africa arată altfel în ochii călătorului dornic de neprevăzut, decât în cei ai turistului. Totuşi, în faţa războiului nu te poţi ascunde nici măcar printre cele mai înalte dune, iar contele Almasy sfârşeşte prin a deveni Pacientul Englez, un muribund fără identitate de a cărui prezenţă se agaţă şi alte suflete pierdute.

3. Out of Africa

Dacă ne continuăm drumul mai la sud de Sahara, ajungem în Kenya, ţara unde Karen Blixen (Meryl Streep) încearcă să-şi construiască o viaţă departe de Danemarca natală. Dacă îţi plac cadrele scăldate în lumina cu totul aparte a apusului de savană, nu ar trebui să ratezi acest film, mai ales că pe fundal sunt proiectate siluetele lui Meryl Streep şi Robert Redford (Denys). Africa se apropie în acest film de imaginea pe care ne-o formasem în copilărie, acel continent sălbatic unde neprevăzutul pândeşte printre firele de iarbă ale savanei.

4. The Last King of Scotland

Privită prin ochii tânărului doctor Scoţian Nicholas Garrigan (James McAvoy), Africa este continentul mirajelor, al iluziilor. In The Last King of Scotland, Garrigan ajunge un apropiat al preşedintelui Ugandei, Idi Amin (Forest Whitaker), fără să observe că dincolo de discursurile calde se ascunde un dictator feroce, care trebuie oprit cu orice preţ.

5. The First Grader

Am vorbit până acum de turişti, călători, colonişti, doctori-misionari deci ar fi cazul să privim şi prin ochii localnicilor. The First Grader, regizat de Jan Chawick, este povestea unui bătrân analfabet care se înscrie în clasa I odată ce în Kenya învăţământul primar devine gratuit. Bântuit de amintirile revoltei din 1963 înnăbuşite brutal de britanici, bătrânul este gata de un nou război cu prejudecăţile lumii care l-a uitat vreme de decenii, iar pe măsură ce ‘ Kimani Ng’ang ‘a Maruge (Oliver Litondo) învaţă să scrie, societatea kenyană învaţă să nu se încreadă doar în isoria scrisă. Astfel, Africa apare cu chipul unui bătrân înţelept, care nu uită, dar încearcă să înţeleagă şi poate, cine ştie, să ierte.

6. Hotel Rwanda

Undeva la sud de Uganda se află un mic stat care însă a fost martorul unor crime ale proporţii sunt şi astăzi greu de imaginat. Totuşi, în Hotel Rwanda, Africa nu apare ca un ţinut al dezolării. In privirea lui Paul Russesabagina (Don Cheadle) se poate citi atât teama de armata hutu care îi ameninţă pe toţi cei ascunşi în hotelul său, cât şi hotărârea de a-i proteja. Hotel Rwanda ne predă o lecţie importantă : un singur om poate schimba lumea.

7. Invictus

Că tot veni vorba de oameni care au schimbat istoria, nu putem părăsi Africa fără să ne amintim de Nelson Mandela şi de visul său : the rainbow nation. Cum anume poţi uni mai multe culori învrăjbite într-un curcubeu ? Ei bine, pentru început, ai nevoie de o furtună mare, capabilă să agite o ţară întreagă. Cam asta se întâmplă în Invictus, doar că uraganul este în acest caz Cupa Mondială de Rugby găzduită în 1995 de Africa de Sud. Competiţia nu este aleasă întâmplător, echipa naţională a Africii de Sud, formată în mod tradiţional doar din albi, fiind unul dintre cele mai puternice simboluri ale apatridului.

8. Otelo Burning

Odată ce părăsim perspectiva adulţilor şi ne instalăm confortabil în spatele ochilor lui Otelo, un adolescent din Africa de Sud de la sfârşitul apatridului, ni se dezvăluie o cu totul altă ţară decât în Invictus, unde Nelson Mandela (Morgan Freeman) folosea sportul pentru a unifica o naţiune. In Otelo Burning, lupta cu valurile a tânărului Otelo are acelaşi scop ca revoluţia care se desfăşoară pe fundal: câştigarea libertăţii.

9. Tsotsi

In Africa de Sud până şi egalitatea este înşelătoare. La mai bine de 10 ani după primele alegeri libere segregarea rasială a fost înlocuită de segregarea economică. Tsotsi spune povestea unui adolescent de la periferia Johannesburgului care are parte de o pradă neobişnuită. In maşina furată găseşte un bebeluş. Departe de a înfăţişa o naţiune curcubeu, Tsotsi se îndepărtează de clişeu punând reflectoarele pe ghetourile din Johannesburg. Africa rămâne un continent al contrastelor puternice, fie că este vorba despre peisajul natural sau cel social.

10. Life, above all

Privită prin ochii unei fete de 12 ani a cărei mamă este bănuită că ar fi infectată cu HIV, Africa nu ne pare prea prietenoasă. Stigmatizată de întreaga comunitate, după moartea surorii sale mai mici şi plecarea mamei din cauza unei boli despre care nimeni nu vorbeşte, Chandra încercă să descopere adevărul despre mama sa şi să-şi menţină familia unită. Life, above all este un film dramatic, însă drama se desfăşoară sub un cer senin, într-un orăşel pitoresc care aduce mai degrabă cu un sat. Moartea care pluteşte în aer nu face decât să întărească pofta de viaţă a protagoniştilor.

La final de safari, tragem linie şi numărăm chipurile pe care le-am întâlnit, le examinăm atent, fără teamă şi descoperim că niciunul nu ne priveşte cu reproş. Africa, aşa cum apare în aceste 10 filme, are privirea plină de speranţă, chiar dacă se mai strecoară şi câteva lacrimi.

Winter Sleep – Ibsen si Cehov se muta in Anatolia

Adriana Gionea

-

October 27, 2014

0

Plictisiţi de statutul de monştri sacri ai teatrului occidental, ce le pune la încercare articulaţiile vechi de sute de ani când sunt nevoiţi să stea atâtea ore în picioare pentru a primi aplauzele de la finalul piesei, Ibsen şi Cehov s-au dat jos de pe soclu, apoi şi-au luat catrafusele spre alte zări.

Au primit ei nişte vederi de la prietenii călători, în care apare o stepă ce se află dincolo de Cornul de Aur, vegheată de nişte stânci având forme bizare, unde oamenii şi-au săpat case, apartamente sau hoteluri. Într-un astfel de hotel stă tot unul de-al scenei, fost actor devenit proprietar, aşadar vor negocia un preţ bun în schimbul cazării, mai ales că tot în jurul ceaiului se adună oamenii locului când îi apasă poverile sufleteşti, doar că nu au samovare. Ospitalier de felul său, turcul Aydin nu le cere decât nişte replici memorabile în schimbul şederii, care să-l ajute pe Nuri Bilge Ceylan să ia marele premiu de la Cannes, astfel încât să apară cu toţii în poza de grup a echipei ce a realizat Winter Sleep.

Filmul Winter Sleep începe feeric, cu imagini din Turcia orientală, unde localnicii au îmblânzit peisajele austere prin transformarea pietrelor singuratice în adevărate furnicare, apoi răsar dintre stânci primele semne ale dramelor pe care aceştia le-ar fi vrut ţinute departe de ochii străinilor. O piatră aruncată în parbrizul unei maşini de copilul supărat pe cel care îi cere banii de chirie tatălui abia ieşit din închisoare, orgoliul tare ca o stâncă al bărbaţilor, complicitatea femeilor ce se perindă ca nişte umbre sub baticurile cuminţeniei domestice, nişte reprosuri ce ard mocnit, devenite veritabile scene de teatru pline de reflectări memorabile despre bine şi rău, dreptate şi inechitate, smerenie şi vanitate, rostitede un lup de stepă hâtru, întors pentru a se bucura de tihna peisajelor albe din ceea ce se anunţă a fi o iarnă a vieţii sale afective, sunt elementele ce formează un lanţ al destăinuirilor aşezate la timpul potrivit în fata spectatorului, aşa cum gazda orientală ştie când să aducă păhăruţele cu aromele ceaiului aburind printre mimicile încordării.

Dacă alegi să vezi filmul într-o sală de cinema, vei avea impresia că ai nimerit de fapt într-o sală de teatru, iar piesa ce urmează ţine mai mult de trei ore. Aşadar, în cazul în care te-ai obişnuit să vezi filmele online schimbându-le durata prin sărirea unor scene de atmosferă, statice, Winter Sleep ţi se va părea o înşiruire monotonă de imagini ale căsniciei tardive, cu excepţia secvenţelor însufleţite de nişte dialoguri amuzante, dar care pot degenera în gesturi ireparabile. Dacă, în schimb, ţi-ai educat răbdarea, făcând parte din tabăra cinefililor dornici să intre lent în atmosfera mediului din care provin personajele, atunci vei fi recompensat înzecit, deoarece imaginile picturale ale Anatoliei stranii, căldura degajată de interioarele caselor săpate în stâncile ce par neprimitoare şi decorurile luate dintr-un film de epocă sau dintr-un magazin de antichităţi reuşesc să amplifice, apoi să reflecte sensibilitatea protagonistului Aydin (Haluk Bilginer), un fost actor ce se vede prins în colivia unei familii din care i-au mai ramas doar sora nefericită, ce tânjeşte după trecutul rămas în Istanbulul marii ei iubiri, şi o soţie mult mai tânără, de care s-a înstrăinat.

Mizând pe abilitatea de a trece de la imaginile grave, dezolante ale stancilor din Anatolia spre intimitatea scenelor de interior, unde protagonistul îşi găseşte propriul paradis chiar şi atunci când aude reproşurile dureroase ale soţiei, pe care le preferă unei absenţe înfricoşătoare a fiintelor iubite, regizorul turc poate construi un scenariu bazat pe o intensitate ascendentă a tensiunilor, acumulate pe masură ce se apropie scena finală.

În timp ce peisajele solitare devin refugiul personajelor obosite de prea multe gânduri legate de neîmpliniri şi de viaţa irosită într-o pustietate mai degrabă interioară, încăperile cioplite în stânci ajung să revigoreze cromatica filmului, devenind o sală de teatru, în care se adună toate cuvintele tăioase, dureros de adânci, despre umanitate, iubire şi moarte, asemenea lemnelor ce trosnesc zgomotos pentru a întreţine flăcările ce luminează faţetele personajelor, proiectând chiar şi pe cele superficiale un joc de umbre surprinzător. Asemenea epidermei intrate într-un spaţiu încălzit după ore bune petrecute în aerul iernii, replicile se încălzesc treptat, iar contrastele afective se dezmorţesc, apoi devin efervescente şi înţepătoare.

Nu întâmplător filmele regizate de Ceylan au fost asemuite cu piesele unor mari dramaturgi. Personajele feminine din Winter Sleep îţi amintesc de captivele melancolice din lumea creata de Ibsen, care tânjesc după un paradis interior secret, pustiit după consumarea profundă a relaţiilor umane, iar bărbaţii caută un adăpost după o viaţa risipită, fiind preocupaţi de îndelungatele discuţii despre libertate, morală, datorie şi valori, dar se văd neputincioşi în faţa unui dezastru personal ce îi găseşte inerţi, exact ca în piesele scrise de Cehov. Marele talent al cineastului turc este acela de a te ţine atent până la final, prin introducerea unor dialoguri amuzante, capabile să resusciteze atmosfera statică, salvandu-şi, în acelaşi timp, eroii de la patetismul de care sunt acuzaţi adesea orientalii.

Winter Sleepte răscoleşte şi îţi oferă acelaşi catharsis pe care îl primeşti la finalul unei piese de teatru, căruia i se adaugă forţa vizuală hipnotică a peisajelor de-o austeritate bogată în ecouri afective.

Filmul Winter Sleep a fost proiectat în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Ziua in care nu se cumpara nimic sau distrugerea care mocneste in noua generatie

Post Modern

-

October 26, 2014

0

De câte ori nu ai simțit că lumea e nedreaptă, crudă și inconștientă și că oricât de bun ai fi, ea nu se va schimba? Chiar dacă tu nu arunci gunoaie pe jos, milioane de alți citadini da, chiar dacă tu faci loc oamenilor să iasă în stație la metrou, încă zece se așază în față ușilor și îi împiedică pe cei care vor să iasă, chiar dacă ai considerat că atitudinea ta e un exemplu în general, majoritatea îl ignoră… Nu-i așa că ți-a trecut prin cap măcar o dată o măsură radicală de trezire a conlocuitorilor orașului?

Ziua în care nu se cumpără nimic exploatează aceste mici și mari deranjări de zi cu zi. Ea propune să schimbe lumea într-un loc mai bun, fiindcă naște oameni alienați, meschini, supramunciţi dar și neputincioși, iar maniera prin care vizualizează atingerea acestui scop filtrat prin mințile tinerilor constă în atentate care atrag în mod real atenția lumii, dar mai ales care stopează consumul comercial chiar și pentru o zi.

Piesa îi aparține tânărului dramaturg norvegian Kim Atle Hansen și este inspirată de ziua internațională de protest împotriva consumerismului care se sărbătorește spre sfârșitul lui noiembrie, Buy Nothing Day (BND). Deși în acest caz vorbim de tineri cu un background ușor diferit de al nostru, e ușor să rezonezi ca locuitor al României cu nemulțumirile lor.

Astfel avem un cuplu de tineri activiști, Petra și Andrei, care se hotărăsc să acționeze cumva după ce află că mama biologică a fetei este dată afară din fabrică pe nedrept fix în ziua în care se întâlnesc și o fac plasând o bombă în mall. Irina și Kati sunt două surori într-o trupă de muzică pop (un fel de Andre, dar mature), care urmează să cânte un cântec total nepotrivit la un concert pentru salvarea urșilor polari, la același centru comercial. Prima dintre surori este starul, pe când cea de-a doua nu posedă același talent și uneltește împotriva surorii ei. Ana, o vânzătoare într-un magazin de haine, fostă colegă de școală cu Irina, pur și simplu simte că nu are ce căuta pe lume așa că decide să împuște câțiva oameni, dintre care unul sigur să fie Irina. În fine, Petru și Toma sunt singurii infirmieri rămăși în urma disponibilizărilor la o casă de bătrâni, care trebuie să se ocupe cum pot de toți acei oameni în vârstă, însă munca se dovedește a fi copleșitoare. Ca atare, cei doi îi iau pe bătrânei la un protest la primărie și apoi îi duc la o înghețată la mall.

Toate aceste neputințe personale și dorințe de mai bine converg evident, la mall, care marchează acel moment în care s-a umplut paharul și tensiunea explodează la propriu și la figurat: de la planul malițios al lui Kati de a-i provoca surorii sale o reacție alergică, la atentatul Anei care este unul pur distructiv, fără sens, în care toate frustrările și inabilitatea de a avansa în viață se strâng în vârful unui tub de pistol, la ceea ce fac Petra și iubitul ei reprezentad o distrugere cu scop, care atrage atenția în general (nu-și doresc că oameni să moară), însă trădând și o lipsă de direcție de acțiune a noii generații, care e dispusă să acționeze însă nu dețin un program clar al schimbării eficiente.

Scenografia se folosește de mai multe elemente pentru a crea acea vervă și energie a generației noastre, a cluburilor în care ne învârtim, cluburi cu muzică interesantă și video-proiecții cu conținut relevant social uneori. Prin intermediul celor din urmă se completează sau amplifică caracterul personajelor. Un element de noutate este și faptul că ne deplasăm foarte mult în afara scenei de teatru și chiar ni se proiectează un clip stil reportaj de la TV cu comentariile personajelor în prezența unui reporter cu privire la explozia de la mall.

Kim Atle Hansen a creat o piesă-protest împotriva tuturor nedreptăților lumii prin prisma tinerilor direct afectați și care pot, în virtutea vârstei și energiei să se opună, însă această tentativă, prost gestionată de avântul lor încă netrecut prin viață are consecințe grave.

Distribuția:

Ana: Simona Cuciurianu

Kati: Cristina Găvruș

Petra: Ilinca Hărnuț

Andrei: Rolando Matsangos

Petru: Emil Măndănac

Toma: Andrei Morariu

Irina: Olivia Niță
DJ: Andreea Veder

Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, este un proiect în cadrul Programului 9G la TNB.

Jauja – Western halucinant

Post Modern

-

October 26, 2014

0

Jaujaaminteşte de numele unui ţinut mitic al abundenţei, imaginat de indigenii sud-americani şi căutat febril de conchistadorii aventurieri. Nimeni nu-l poate găsi însă, iar încăpăţânaţii plecaţi să-l ia în stăpânire se rătăcesc. La fel de îndepărtat pare şi locul unde căpitanul danez interpretat de Viggo Mortensen speră să-şi regăsească fata ce a părăsit tabăra europenilor ajunşi în Patagonia, pentru a scăpa de avansurile unui soldat libidinos în braţele unui tânăr localnic.

Răsfăţat de criticii secţiunii Un Certain Regard la ediţia din 2014 a Festivalului de la Cannes, filmul păstrează obsesia regizorului Lisandro Alonso, devenit o emblemă a cinematografiei argentiniene, pentru acea relaţie mistică, inţiatică, om-natură, prezentată în scene aproape mute, dar pline de imagini în care fiecare detaliu vorbeşte în locul personajelor.

În primele 40 de minute, Jauja se deghizează într-un western sud-american, încât aştepţi să apară din moment în moment varianta argentiniană a cowboy-ului, acel gaucho aprig şi călit în mijlocul peisajelor austere. Vestimentaţia personajelor masculine, pericolul nevăzut, dar perpetuat de imaginarul acestora prin relatările despre sălbaticii din triburile ce-i ameninţă pe colonişti, mai ales după ce viteazul ofiţer Zuluaga a trecut de partea băştinaşilor ostili şi ar fi răpit-o şi pe Ingeborg, fata personajului central, par ingredientele clasice ale unui western de epocă, despre lupta oamenilor civilizaţi cu bandiţii locali, gata oricând să le captureze femeile şi apoi să le ia teritoriile.

Când regizorul abandonează tocmai această cale previzibilă, în favoarea unui film despre o călătorie iniţiatică prin deşertul unde căpitanul danez îşi caută fiica, dar găseşte doar trupuri însângerate şi peisaje solitare ce predispun la meditaţie şi la căutarea interiorităţii umane, impresiile te duc în direcţia filmului-cult El Topo, regizat de un alt mare cineast sud-american – Alejandro Jodorowsky, cunoscut mai ales prin amestecul brutalităţii cu simbolurile mistice. Dar şi această cale pare abandonată la jumătatea ei, Lisandro Alonso dorind să fenteze orice aşteptare a spectatorului, obligându-l să renunţe la orice interpretare previzibilă. Mesajul e exprimat în surdină, sub forma interpretării pe care spectatorul o găseşte după ce sapă bine sub stratul vizual care spală retina prin cadrele picturale.

Întregul film se sprijină pe interpretarea lui Viggo Mortensen şi a lui Viilbjork Agger Malling, care joacă rolul inocentei enigmatice Ingeborg, doi actori capabili să vorbească prin tăceri expresive, ce lasă loc zecilor de interpretări subiective, aşa cum îi stă bine unui film de artă ce-ţi refuză un mesaj unic şi clar. Tocmai pe această absenţă a dialogurilor bogate şi pe tăcerea ce sparge acţiunea sumară în infinitele închipuiri ivite în imaginaţia spectatorului mizează regizorul argentinian, cunoscut mai ales pentru importanţa acordată forţei vizuale în filmele sale, personajele fiind copleşite de o natură pe care o contemplă mute.

La un moment dat, ai impresia că protagoniştii filmului Jauja trec în planul secund, iar căutarea fiicei rătăcite de către un tată grijuliu în pustietatea încărcată de culoare a peisajelor argentiniene este, de fapt, o căutare a sinelui, a graniţei dintre propria lume şi realitate, dintre necunoscut şi memoria ce a rămas cam singurul garant al coerenţei interioare în faţa unei naturi stranii, ce pune la încercare luciditatea personajului principal. În filmul regizat de Lisandro Alonso ţi se desfăşoară în faţa ochilor splendoarea mitică a unor peisaje deopotrivă ademenitoare şi neprietenoase, în care liniştea poate deveni angoasantă, rău-prevestitoare, dar şi tămăduitoare, invitându-te să explorezi lumea interioară a personajului copleşit sau, dimpotrivă, stârnit de această linişte fragmentată în sugestii ţipătoare.

Există o voluptate resimţită de cinefilul răbdător în faţa unui scenariu bazat exclusiv pe acea interpretare ce se rezumă la căutarea mută a unui lucru ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, găsit dincolo de un orizont palpabil. Este genul interpretare care solicită la capacitate maximă toate resursele unei expresivităţi actoriceşti în lipsa dialogului. Şi tocmai către această categorie de cinefili se îndreaptă Lisandro Alonso, care îşi asumă ignorarea sfidătoare a comercialului şi reacţiile nu tocmai pozitive ale unor spectatori ce-l acuză de lipsa unui scenariu dinamic spre care să se îndrepte toate detaliile aparent risipite. Întreaga viziune cinematografică a regizorului argentinian se bazează pe anularea clarităţii artificiale, care i-ar fi permis o separare a ficţiunii de real, a cronologicului de atemporal. Pentru el, arta filmului îşi are propriul univers ermetic, întors către sine, autonom şi imun la intervenţia unor semnificaţii forţate.

Filmul Jauja a fost proiectat în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest 2014.

Vampirul din Ropraz – Alibiul obsesiilor tacute

Adriana Gionea

-

October 25, 2014

0

Trebuie să ai stomacul tare şi psihicul tăbăcit al unui psiholog care a văzut şi auzit multe la viaţa lui pentru a rezista până la finalul celor (doar) 83 de pagini ale romanului Vampirul din Ropraz. Dacă Premiul Goncourt câştigat de Jacques Chessex este o informaţie suficient de ispititoare pentru a te face să ignori avertizările altor cititori, atunci vei constata de unul singur că Dracula era băiat simpatic şi inofensiv pe lângă vampirul dintr-un sat elveţian uitat de lume şi plin de oameni slabi cu duhul, iar criminalul din Parfumul, romanul scris de Suskind, şi personajele cu obiceiuri sexuale bizare din cărţile lui Georges Bataille, niste bieţi amatori când vine vorba de arta grotescului.

Singurul a cărui faţă se înseninează la finalul romanului este Marchizul de Sade, ce îşi freacă mâinile fericit că a mai făcut un prozelit dornic să arate, fără vreo urmă de remuşcare, partea întunecată a fiinţei umane, ţinută ascunsă de moraliştii naivi.

Pentru cititorul obişnuit cu estetica urâtului şi cu acele opere ce tratează răul într-un registru mitic sau metafizic, Vampirul din Ropraz, datorită scriiturii febrile, sălbatice şi viscerale, are consistenţa unui horror îmbinat cu tehnica filmelor de artă, în care protagonistul din Nosferatu, Poe şi Hitchcock îşi dau mâna pentru scenariul zguduitor, cu accente scabroase ce s-ar putea închega din paginile scrise de Chessex. Elementele horror nu sunt legate de apariţia unei creaturi fantastice, din altă lume, ci sunt cât se poate de pământene, venind chiar din catacombele putrede unde zac instinctele sătenilor din Ropraz, instincte scoase la suprafaţă în mare taină, sub forma unor acte josnice, îngrozitoare, după slujba obligatorie în mediul rural. Dacă ţi-ai imaginat satele din Elveţia ca fiind un paradis bucolic, unde văcuţa Milka paşte fericită, ei bine, află că nici ea nu este scutită de actele patologice ale oamenilor abrutizaţi în urma repetatelor abuzuri din copilărie, pe care imaginarul colectiv încărcat de vinovăţie îi transformă în vampirii gata să-şi devoreze prădătorii de altădată.

Ca în orice poveste despre vampiri, şi în acest roman apare o fecioară ce atrage privirile şi poftele brutelor din satul plin de troglodiţi cucernici. Dar până să fie târâtă în mocirla instinctelor devenite fapte abominabile, moare din cauza meningitei, apoi corpul ei profanat este găsit câteva zile mai târziu, în cimitirul din Ropraz. De atunci, profanările se ţin lanţ. Numai un vampir putea face aşa ceva, îşi spun localnicii, deveniţi peste noapte actorii unui horror atent recenzat de ziarele din întreaga lume, la rubrica dedicată faptelor scabroase, dar cu mare priză la public.

Deşi un criminalist şi-ar fi dat seama că are în faţa ochilor mesajele unui criminal în serie, supus unor acte cumplite într-un mediu familial violent (puţin spus!), localnicii se bucură în sinea lor că pot inventa o fiinţă venită dintr-o legendă macabră pentru a lua asupra ei toate actele lor cumplite, toate abuzurile comise împotriva celor lipsiţi de apărare, dar, mai ales, toate dorinţele blamate de morala habotnicilor ce i-au educat, închizând ochii în faţa unei sexualităţi care, atunci când este zăvorâtă prin mecanisme deviante, poate defula sub forma unor acte sadice sau psihoze colective prin care o comunitate izolată speră ca se poate vindeca de propriile obsesii şi fetişuri găsind un ţap ispăşitor.

În cazul faptelor din Ropraz, ţapul ispăşitor este simbolizat de Favez, un tânăr ce a fost, la rândul său, victima unor vampiri ce l-au supus acelor chinuri greu de îndurat numai dacă ajungi să citeşti despre ele, nu să le şi cunoşti pe propria piele. Aceşti vampiri aveau chipul unor săteni de la care a cerut afecţiune şi protecţie când era un copil înfometat şi neglijat. Favez este condamnat, dar apărat de un psihiatru care îi transformă detenţia într-un tratament medical, fiind singura persoană capabilă să îi arate latura compasiunii, în timp ce gloata isterică vrea să-l linşeze. Dar finalul îi rezervă lui Favez un parcurs ce-l va surprinde pe cititor, din care nu lipsesc farsele istoriei, eroismul sau femeile misterioase, dornice să păstreze ambiguitatea oferită de natura duală, în care se regăsesc salvatorul şi călăul, îngerul şi demonul.

Romanul scris de Jacques Chessex este cu atât mai înfricoşător şi, în acelaşi timp, revoltător, cu cât se insistă asupra informaţiei privind cazul real ce a stat la baza cărţii. Tânărul de sub identitatea vampirului din Ropraz a existat, la fel şi faptele ce îţi dau fiori pe şira spinării, care s-au petrecut în iarna cumplită din anul 1903. Meritul scriitorului a constat în oferirea unei interpretări psihologice a faptelor de acum mai bine o sută de ani. Detaliile crude şi explicite se digeră greu, mai ales că îmbină sexualitatea, moartea, sadismul şi dezumanizarea omului ghidat exclusiv de instinctele pervertite, încât ai impresia că marea plăcere a scriitorului este aceea de a transforma un tratat de psihanaliză într-un film cu accente gotice sau într-o viziune sumbră şi nihilistă asupra fiinţei umane.

Îţi vine să dai cu Vampirul din Ropraz de pământ şi sa te întrebi de ce ai citit această carte. În apărarea lui Chessex vin însă părinţii Realismului şi ai Naturalismului, care te sfătuiesc să nu spargi oglinda ce îţi arată şi partea hidoasă a lumii, să explorezi răul pentru a nu-i mai permite să defuleze prin spărturile patologiei atunci când este ascuns prin mecanismul specific negării, ce transformă un om sau o întregă comunitate într-o criptă a secretelor înspăimântătoare, dar gata oricând să se transforme în greşeli ce se repetă până când se găseşte un curajos lucid care să le privească în faţă.

Cartea a fost publicată în România de Editura Art și poate fi comandată de aici.

Editura Art, 2008

imagini: William Blake (Tate Gallery) si Henri Fuseli (Detroit Institute of Arts)

Recomandări pentru weekend-ul 24-26 octombrie

Dana Nicolae

-

October 24, 2014

0

În mod curios, nu sunt filme de groază la cinema, deși în mai puțin de o săptămână sărbătorim Halloween-ul. Totuşi, filmele din weekend-ul acesta sunt interesante și ne așteaptă și multe alte evenimente culturale distractive. Ca întotdeauna, dacă nu doriți să vă ridicați din pat, va recomandăm și multe articole internaționale savuroase.

În weekend-ul acesta vizionăm în premieră…

Fury – Furia: Eroi anonimi. Atât de mult ne-a plăcut de Brad Pitt în Inglourious Basterds încât acesta revine pe marile ecrane într-o dramă istorică plasată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Pitt intrepreteaza rolul unui sergent american care își conduce echipajul de pe tancul numit Fury într-o misiune sinucigașă împotriva naziștilor.

Serena. A doua dramă istorică americană, care se desfășoară de acesta dată în timpul Marii Depresii. Serena, protagonista interpretată de Jennifer Lawrence construiește împreună cu soțul ei George (Bradley Cooper) o fabrică de lemn pentru construcții. Pe cât de puternică este ea în ceea ce privește afacerile familiei, pe atât de rău cedează emoțional când află că soțul ei are un copil cu o altă femeie, Rachel (interpretată de Ana Ularu).

Autómata. Un SF plasat în viitor cu Antonio Banderas în rolul unui agent de asigurări al unei companii specializate în robotică care cercetează cazuri de roboți capabili de manipulare. În cursul investigației sale descoperă lucruri ce ar fi rămas mai bine ascunse.

Cuscrii. Comedie românească cu Paul Ipate, Mircea Diaconu şi Marian Râlea despre două familii, ai căror copii urmează să se căsătorească. Total merge bine până când fiecare începe să-și impună propriul punct de vedere despre cum trebuie organizată nunta.

În weekend-ul acesta citim…

Un articol în care Bob Eckstein își prezintă desenele cu povești ale librăriilor pentru a atrage atenția asupra dispariției treptate a acestora din New York.

O analiză a prestațiilor „magice” din noul film al lui Woody Allen, Magic in the Moonlight, într-un articol de Richard Brody din The New Yorker.

Justificările lui Jean-Paul Sartre când a refuzat Premiul Nobel pentru literatură, remarcându-se astfel și ca primul om din istorie care a îndrăznit acest lucru.

Și aflăm mai multe despre arta underground din Iran.

În weekend-ul acesta ascultăm…

Muzica mai multor sărbătoriți printre care Tom Petty cu a lui trupă, The Heartbreakers.

Cel mai recent single al lui Keith Urban care își sărbătorește ziua de naștere pe 26 octombrie.

Și un pic de Norah Jones, nu că ar fi una dintre sărbătoriți, ci pentru că se potrivește așa de bine cu vremea de afară.

În weekend-ul acesta mergem la…

Festivalul Naţional de Teatru, care debutează în acest weekend și ne-a pregătit, pe lângă piesele de teatru de excepție din toate colțurile României, și lansări de carte despre artele spectacolului, dar și o expoziții și licitații de caritate dedicate lumii teatrului.

eXplore dance festival care continuă cu spectacole de dans contemporan, teatru sau performace-uri concepute de artiști autohtoni sau străini, precum și workshop-uri pentru adulți și copii pe aceste teme.

Improfest 2014.Un festival ce sărbătoreşte creativitatea şi umorul, în care audienţa va avea parte de spectacole fără scenarii, în care actorii îi vor invita să ia parte la improvizaţie. La eveniment vor participa atât actori cunoscuţi publicului amator de improvizaţii din România, cât şi actori de comedie străini.

Les films de Cannes a Bucarest, unde evident că vom avea ocazia de neratat să vedem cele mai bune filme ale selecţiei de la Cannes 2014.

Săptămâna culturală a Mexicului dedicată regiunii Oaxaca, unde vom putea gusta din bunătăţi tradiţionale precum mezcalul, vizita instalaţia Altarul Morților, dar şi vizona spectacole de dans şi concerte de muzică mexicane. Evenimentele se vor desfăşura atât la Muzeul Ţăranului Român cât şi în alte locaţii, iar intrarea este liberă.

Salonul European de Bandă Desenată, unde vom putea vizita expozițiile de comics, participa la activități distractive și chiar cumpăra reviste de benzi desenate.

ART ON DISPLAY, o expoziţie de artă neconvenţională a cărei vizită e gândită ca o promenadă pe Calea Victoriei, unde lucrările artiştilor vor putea fi văzute în vitrine și spații exterioare.

Halloween ComicFest care ne aşteaptă în Red Goblin cu reviste de benzi desenate gratuite, special publicate pentru acest eveniment.

How to Get Away with Murder

Alma Marhamati

-

October 19, 2014

0

Deși How to Get Away with Murder nu este creat ci doar produs de Shonda Rhimes (Grey's Anatomy, Scandal), serialul are toate ingredientele unui succes marca Shonda: un personaj central feminin, caractere puternice, scandal la locul de muncă și replici kilometrice.

Deși elementele par familiare, serialul încearcă să abordeze genul dramei legale într-o manieră proaspătă: primele episoade construiesc acțiunea pe două planuri – în timp ce studenții învață cum să ajute un criminal să scape nepedepsit (printre altele), un criminal chiar pare să le scape printre degete.

How to Get Away with Murder o are în centru pe Annalise Keating (Viola Davis), o profesoară cu un stil de predare neobișnuit. Studenților li se oferă spre rezolvare un caz al lui Annalise: primii patru care găsesc o soluție la înălțimea celei oferite de avocată primesc un post în firma ei. Favoriți par a fi Wes (Alfred Enoch, filmele Harry Potter), Michaela (Aja Naomi King, The Rewrite), Laurel (Karla Souza) și Connor (Jack Falahee). Dacă ești fan Grey's Anatomy îți vei aminti, poate, de primele sezoane și de grupul „condus” de Meredith Grey gravitând în jurul lui Dr. Bailey.

TWIN PEAKS – Sezonul 3

cristina andreiu

-

October 18, 2014

0

De departe unul din cele mai importante anunțuri din acest an pentru cinefili este legat de revenirea serialului cult, responsabil pentru cele mai sinistre coșmaruri provocate celor care l-au urmărit.

Halucinantul Twin Peaks, creat de celebrul regizor David Lynch (Blue Velvet, Mullholand Dr., The Elephant Man) în colaborare cu Mark Frost, care s-au ocupat și de scenariul show-ului, a fost cel mai discutat serial la debutul său în 1990. Cu toate că nu a rezistat mai mult de 2 sezoane din pricina materialului său, prea îndrăzneț pentru televiziune la acea vreme, serialul și-a lăsat ireparabil amprenta asupra audienței de-a lungul anilor și a deschis drumul multor alte proiecte tv îndrăznețe, devenite la rândul lor seriale cult, precum: The Sopranos, Carnivale, The X-Files, Mad Men, Breaking Bad, Fringe, Lost, Wonderfalls sau Hannibal.

Înainte de toate, să ne amintim puțin cu ce ne-a marcat Lynch și compania. Povestea se învârte în jurul crimei misterioase a unei tinere, Laura Palmer (Sheryl Lee), din orașul Twin Peaks, ce pare mai mult o stare de spirit și un loc care exista doar in mintea unuia din personaje. Locuitorii par că se întrec în bizar, însă nimic nu te înfioară precum scenele suprarealiste și de-a dreptul hipnotice, ce reprezinta visele agentului FBI, Dale Cooper (Kyle MacLachlan), prin intermediul cărora aflăm, odată cu personajul, indicii despre investigația crimei. Oare cine poate uita piticul sinistru din camera roșie, care îi bântuia visele lui Dale? Misterul uciderii tinerei a fost atât de bine păstrat încât nici la finalul sezonului 2, creatorii nu s-au îndurat să dezvăluie criminalul. Ultima scenă i-a înnebunit pe fanii care așteptau o încheiere. În loc de asta, răsunau ca o premoniție ultimele cuvinte ale Laurei Palmer din visul lui Cooper: ,,Ne vedem peste 25 de ani”.

Deși David Lynch confirma la finalul sezonului 2 că nu va mai exista vreo continuare, iată că un al 3-lea sezon e la orizont și îsi va face debutul în 2016, exact la 25 de ani de la ultimul episod, confirmând predicția Laurei Palmer. Daca asta nu vă dă fiori, coloana sonoră compusă de Angelo Badalamenti e imposibil să vă lase rece.

Sezonul 3 va conține 9 episoade regizate de Lynch, contribuind și la scrierea scenariului alaturi de Mark Frost și vor fi special realizate pentru a le oferi fanilor un final revelator mult așteptat. Deocamdată nu se știe câti dintre actorii distribuției originale se vor întoarce, doar că e posibil sa îl revedem pe Kyle MacLachlan (Blue Velvet) în rolul lui Dale.

Canalul de televiziune Showtime va difuza premiera noului sezon, care e așteptat să debuteze chiar la data aniversării celor 25 de ani (08.04.2016).

12 motive pentru care Poponet trebuia sa ia Nobelul pentru literatura

Vlad

-

October 18, 2014

0

Când s-a anunțat noul câștigător al premiului Nobel pentru Literatură, nimeni nu știa cine este Modiano. Practic s-a irosit o distincție pe un necunoscut. O medalie pe cineva care nu o va purta nicăieri, căci ține la intimitate lui. O grămadă de bani pe un scriitor sărăntoc, ce îi va cheltui pe hartii și pixuri și ce alte prostii mai au nevoie scritorii care nu au auzit de un computer – nici măcar nu-și scrie cărțile pe un laptop- sau de șampaniile scumpe din Bamboo. Așa că m-am decis să recomand un alt câștigător Academiei Suedeze, pentru anul următor, prin doar câteva citate deschizătoare de drumuri, picioare și minți. Cartea se numește Consumatorul de suflete. Autorul, doamnelor și domnilor, POPONEȚ. Nici nu contează numele real, e de ajuns. Ca Madonna, Cher, Bono, Lassie, Ebola și Dumnezeu.

Vă spun de la început, romanul ăsta este scandalos, scabros, plin de sex și o lovitură a contra culturii autohone. E adevărat, unii ar putea să insiste că nu e. Pudibonzii aștia nu ar înțelege demersul artistic, s-ar simți răniți în sensibilitățile lor burgheze. Ei ar spune că probabil asta era ideea, se vroia Beigbeder, dar e mai mult Guță, se vroia Bret Easton Ellis, dar e mai mult Romeo Fantasticul, se vroia Shitter's Club dar e doar Shit, se vroia Less than zero, dar e doar Zero. El și prietenii lui se imaginează the Brat Pack, dar sunt doar Brats. Pe scurt, că ar fi doar o colecție de aforisme rasiste, sexiste, homofobe și plictisitoare, demne de pagina de Facebook a oricărui cocalar cu trei lei în buzunar, mașina lui tata în garaj, care se crede idolul "la femei" și centrul canapelelor pline de transpirația fundurilor tuturor wanna be asistentelor tv de prin cluburile pline de faze, fițe și figuri de pe plaiurile mioritice. Poate ar mai putea adăuga că este o pată maro pe pantalonii editurii că această carte există. Că celuloza consumată ar fi fost mai utilă celulitelor, numite prietenele lui Poponeț, ca hârtie igienică pe care ar fi putut-o rula pentru a trage pe nas cocaină de proastă calitate de pe colacul de WC din baia din Fratelli. Îmi scuzați romgleza de baltă, dont hate the player, hate the game, încerc doar să fiu la fel de cool ca vampirul artist Poponeț și limba lui plimbată în lumea bună, la propriu și la figurat.

Să trecem la capodoperă, o să comentez doar pe alocuri, cuvintele sunt de prisos, inclusiv ale lui Poponeț.

1. Da, ne hrănim cu sânge. Dar și cu lacrimi, dramă, tragedie sau pur și simplu cu suferința pe care o provocăm celuilalt sex. Cât despre supt… doar energie.

Tânărul artist se crede vampir. Încă nu aflăm dacă este o psihoză indusă de alcool sau o fantezie prepuberă, de pe vremea când ne jucam de-a Superman, Batman și Dracula, pe care Poponeț nu a depășit-o, dar aflăm cu ce se hrănește și că suge… energie.

2. Manca-mi-ați carbohidrații de bulangii cu abdomen striat, da-v-aș la yuyu de posesori de muschi bine definiți, la naiba cu voi, gealați cu tricouri mulate și chelioși cu lanț și ceafă pe două rânduri. Playboy de ocazie, gigolași de o vară, știți voi care este plăcerea infinită a vânătorii pure?!? Habar n-aveți.

Nu-mi dau seama dacă aici naratorul recunoaște că este gay și vrea să facă sex cu posesori de muschi bine definiți, de aici și tot dezgustul față de femei, sau este doar frustat că este cam grăsuț și fetele ce caută iubirea adevărată în cluburi nu-l bagă în seamă de gealați. Sau poate amândouă.

3. I-am luat adresa de facebook, i-am scris poezii, i-am luat numărul. I-am vorbit, i-am scris proză, i-am promis, i-am compus un acrostih, i-am furat sufletul. Desigur.

De aici aflăm planul de luptă al vajnicului cuceritor Poponeț. Desigur, tânărul artist le vrăjește pe mândrele posesoare de silicon cu poezie și proză, căci cu toții știm că ele sunt niște sensibile neînțelese pline de disperarea existențială descrisă de Sartre, pe care Poponeț își așterne arta ca o gumă de mestecat pe o țeavă spartă.

4. Eu sunt coșmarul suprem. Eu sunt coșmarul tău, al prietenilor și familiei tale. Eu sunt entitatea supremă, nemuritorul, zburătorul.

Fără număr pentru nemuritorul, supremul, zburătorul.

5. Port mândru crucea la gât, încheietură sau deget, și, de câte ori am ocazia, fac semnul ei.

Și Poponeț e mândru că este român și creștin. Normal.

6. Emanciparea femeii ne-a afectat pe toți, dar în special pe noi, vampirii adâncurilor. Odată aduse-n plase, nu vă faceți vise, sunteți la fel, însă ați schimbat regulile jocului.

Ce vrei să te faci când vei fi mare, fetiță? Președinte? Ce vise de feministă frustrată. Du-te în camera ta și învață cum să mergi pe tocurile cele mai înalte și cum să intri în rochiile cele mai strâmte, altfel Poponeț nu o să te dorească atunci când o să apari în club. Cum te mai impresioneză el cu banii lui tata, dacă o să ai și tu banii tăi? Chiar nu ai pic de rușine? Lasă cartea aia jos!

7. Mă închin nopții. Mă face aste necredincios? Rugile mele se adresează stelelor și lunii. Sunt ateu? Mă încarc cu energia întunericului. Aparțin deci necuratului? Venerez femeia. Se aplică teoria chipului cioplit? Îngenunchez în fața scenei. Sunt deja al Satanei, deci? Rege al nopții, nu-mi puteți nega ziua. Stăpân al cluburilor, nu mă puteți exclude din lucrurile pământești.

Nici Hamlet pe ciuperci psihedelice nu ar fi scos un monolog mai bun.

8. Spune: nu cred în vampiri! Repetă asta de douăzeci de ori. N-o să mă facă decât mai real. Spune-ți că n-au ce-ți face. Am să fiu cu atât mai letal. Spune-ți că poți să fugi. Am să fiu cu atât mai rapid. Gândește-te că eu nu sunt unul dintre ei. Abia atunci am să fiu creația întunecată a iadului. Noapte bună, pui.

Delirul cu vampirul se repetă de zeci de ori de-a lungul fițuicii, dar și diminutivele ce devin mai triste și minunat de stupide pe parcurs: rățușca mea, zebra mea veselă, leuțule. Dacă Animal Planet nu a filmat un documentar despre fauna frecventată de Poponeț, ar trebui să se pună pe treabă. Te pupă tati, să ai o noapte frumoasă. Bleah.

9. Știa că urma să o posed, dar nu își imagina că îi voi poseda și sufletul. A apucat să-mi strige ceva de ciclu. I-am rupt chiloții și i-am scos OB ul cu o mișcare hotărâtă. A țipat ușor. Am intrat adânc, când într-o parte, când în alta. Țipa și înghițea stropi grași din ploaia ce cădea-n în balconul nostru. Am smuls-o și am împins-o pe masa de metal (mobilier de outdoor de căcat), cu cracii în aer.

Și tot așa continuă și toate scenele de sex par inventate de un adolescent virgin ce nu înțelege foarte bine mecanismele, dar vrea să-și convingă prietenii că și el a făcut sex dubios, cum a văzut prin filmele porno filmate cu telefonul prin garsoniere din Sălăjan.

10. Vampirii se hrănesc cu viață și cu meschinele ei plăceri: andrenalină, carbohidrați, stupefiante, pizdă, faimă, zahăr, alcool, lux, sânge. Suntem liderii perfecți ai societății de larg consum, instigatori ai cheltuielilor exagerate, ba chiar motivele crizei din 2008.

Poate putem arunca și un nobel pentru economie, căci eminentul om de afaceri a înțeles mecanismele macroeconomiei, cu el în buricul ei cangrenos, și ni le explică pe înțelesul muritorilor de rând.

11. Mergi până la capăt sau n-o mai face deloc. Jumătățile de măsură sunt pentru luzări. Comanzi Red Bull. Te conjur, nu comanda light.

A conjura: A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. Pentru numele lu' Zburătorul Poponeț, mori de diabet! E foarte important pentru el, te imploră, e în genunchi, suferă, o să plătească el pentru insulină, orice, numai să bei zahărul ăla. Nu fi un luzăr.

12. Astăzi luna nu mi-a fost atât de prietenă ca de obicei, astăzi a fost o zi grea și sumbră, astăzi m-am înfrățit cu cerul și am plâns amândoi. Am pierdut și ultima speranță. Iartă-mă! Te iubesc! Sunt muritor, mai muritor decât am fost vreodată. Mai mult decât atât, am să mor singur, așa cum am și trăit. După modelul Lui. Iertare. Dragoste. Sfârșit.

Normal, finalul cărții e melodramatic, plin de lacrimi, iubire, patetic și o manea de jale, căci el de fapt este un romantic neînțeles ce suferă după Ea. Sfârșit. Sper. Vă. Rog. Cineva. Să. Mă. Împuște.

Încă un citat: Avertisment: nu citi această mizerie.

Acest articol este un pamflet. Sau exercițiu critic sau recenzie sau ceva.