Claudiu Nicolae Sfirschi-Laudat

Dacă ai văzut „Pi”, „Requiem for a Dream”, „The Fountain” sau „Black Swan”, faptul că Darren Aronofsky abordează o temă biblică precum aceea despre Noe și Potop și o transpune într-o viziune 3D este suficient să te scoată din casă și să te ducă la cinema.

Vreți să aflați all about sex? Luați din bibliotecă primul volum al filmului Nymphomaniac, vă așezați frumușel pe canapea, îl deschideți și vă treziți în cea mai autentică postură de voyeur. Asta fiindcă Lars von Trier și-a pus în minte să desfoaie ceapa carnalității și a sentimentelor invitând-o iarăși pe Charlotte Gainsbourg să-și dezvăluie... talentele. Cu aerul ei fragil și delicat francez, ca un croissant proaspăt, ronțăit graseiat, Charlotte o întruchipează pe Joe, care, dinaintea noastră, voyeuri fără inhibiții, își ridică poalele de nimfomană precoce și ne spune, în primul volum, pe capitole (așa cum deja von Trier ne-a obișnuit și în alte filme ale sale), povestea începutului ei într-ale amorului și sexului.

Io e te, cel mai recent film al regizorului italian Bernardo Bertolucci, este o poveste delicat spusă despre ciocnirea a două monade de singurătate și despre parcursul modificat al acestora, după coliziune. Pentru a-i prezenta spectatorului această poveste, Bertolucci nu se folosește de o intrigă complicată, de răsturnări surprinzătoare de situație, de decoruri copleșitoare sau de alte artificii. Se vede însă – aici, la fel ca și în alte filme ale lui – că este vrăjit de imagine și de puterea ei de a spune mai mult decât cuvintele. În vraja acestei imagini aruncă doi protagoniști, acele două monade de singurătate despre care aminteam mai sus, și le lasă să evolueze așa cum le împinge natura lor interioară.