Cele mai bune filme Netflix din 2022, pentru că, incredibil, dar se apropie cu pași repezi finalul anului. Cum Netflix lansează în fiecare zi filme, este timpul unui top cu filme Netflix din 2022. Ca notă generală, 2022 a fost un an destul de slab în materie de filme pentru Netflix, dar a recuperat mult spre sfârșitul anului.
1. Glass Onion (Knives Out 2)

Atât Knive Out 1, cât și Glass Onion, sunt super distractive, în ambele Daniel Craig e foarte bun și te intrigă cu personalitatea lui ciudată. În ambele ansamblul actorilor secundari strălucește. În Knives Out 2 îi vei putea vedea pe Edward Norton, Kate Hudson, Janelle Monae, printre alții. Ambele au un scenariu foarte bine pus la punct.
Probabil singura diferență notabilă între cele două e aerul de Hollywood pe care l-a căpătat între timp. În ce sens? Se vede că s-au investit mult mai mulți bani în această producție și se vede că s-a ales în mod special o aparență mai frivolă pentru întregul film, pentru a fi mai atractiv. În plus, s-a îngroșat stratul ironic de auto-referențialitate la consumerism, trai pe picior mare, cultură de spoială etc, fără să pice într-o critică socială. Rămânem tot timpul la nivelul de comedie simpatică.
Personajul lui Daniel Craig este o combinație greu de definit: pedant, dar foarte uman, extrem de inteligent, dar în același timp ridicol și inadecvat, cu o minte de olimpic la matematică, dar și corp de atlet olimpic, super elegant îmbrăcat și cu prezență de James Bond, dar în același timp cu outfituri caraghioase (are niște costume mortale, vei vedea), cu prezență de britanic, dar accent american. Într-un cuvânt, el e o enigmă în sine.
Dar despre ce e vorba în noul Knives Out? Mai mulți prieteni, fiecare mai diferit decât celălalt, sunt invitați de un miliard excentric pe insula lui din Grecia, pentru un weekend de distracție. Detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig) își face și el apariția, invitat pentru a descurca o crimă.
2. Pinocchio (2022)

Guillermo del Torro are o sensibilitate incredibilă pe care ne-o pune pe tavă fără niciun fel de platoșă, așa cum am făcut-o și în The Shape of Water. Verdictul PostModern: nu ratați această variantă a lui Pinocchio 🙂
3. Lady Chatterley’s Lover / Amantul Doamnei Chatterley

Clasicul roman de dragoste al lui D.H. Lawrence primește o nouă adaptare, în care Lady Chatterley este interpretată de actrița britanică de 25 de ani Emma Corrin, pe care ați văzut-o în rolul lui Lady Diana în sezonul de anul trecut al The Crown. Iubitul ei este un bad boy al cinematografului britanic, talentatul Jack O’Connell. Dacă îți place de el, îl poți vedea într-un serial nou britanic pe HBO Max, SAS Rogue Heroes.
4. The Wonder / Minunea (2022)

Acțiunea se petrece în Irlanda, după Marea Foame a Cartofului din secolul al XIX, când un milion de irlandezi au murit. O infirmieră din Londra (Florence Pugh) este chemată într-un sat pentru a supraveghea o fată de 11 ani, care nu a mai mâncat de 4 luni și e considerată de comunitate o sfântă. Un film despre credințe și cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă pentru certitudinile lor…
5. All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest

Povestea urmărește un soldat pe măsură ce experimentează ororile Primului Război Mondial. Filmările au avut loc în Praga anul trecut, lansarea a fost la Festivalul de Film de la Toronto din acest an, iar pe platforma Netflix a fost lansat la sfârșitul lui octombrie 2022.
6. The Good Nurse (2022)

Un asistent fără scrupule, interpretat de Redmayne, ucide în decursul mai multor ani peste 300 de pacienți. O altă asistentă medicală, jucată de Jessica Chastain ajută la prinderea ucigașului… Thrillerul se bazează pe fapte reale și pe documentarea best-sellerului din 2013 cu același nume, semnat de Charles Graeber, despre criminalul în serie Charles Cullen…
Ce am reținut, pe lângă poveste și cele două roluri, este cât de dură pare viața în Statele Unite. Asistenta suferă de o boală cardiacă serioasă, dar muncește la foc continuu pentru a-și întreține copiii, în condițiile în care este cadru medical, dar nu are asigurare medicală…
7. Hustle / Marea încercare (2022)

Așteptam Hustle mai ales după excepționalul Uncut Gems, tot cu Adam Sandler și tot pentru Netflix. La fel ca și în Diamante neșlefuite, Adam Sandler joacă rolul unei persoane căreia nu prea i s-au așezat ploile, este în burn-out, dar care încearcă o ultimă “lovitură”, care îi poate readuce bucuria și pasiunea pentru ceea ce face. Nu suntem fani basket și nici filme “sportive”, dar Hustle ne-a absorbit în poveste. O poveste de ficțiune, dar în care joacă multe foste sau actuale staruri din basketul american.
8. The luckiest girl alive / Cea mai norocoasă fată (2022)

Ani, jucată de Mila Kunis, e o tânără parvenită. Filmul începe promițător, cu tot felul de scene în care Ani demonstrează cât de lipsită de scrupule este. De fapt, aflăm că are un scop: parvine pentru a avea mai multă greutate versiunea ei despre atacul armat care a avut loc în liceul în care a studiat… E plăcut s-o vezi din nou pe Mila Kunis pe ecran, după o pauză destul de lungă, într-un film perfect de urmărit seara după serviciu.
9. The Gray Man (2022)

The Gray Man este agentul CIA Court Gentry (Ryan Gosling), alias Sierra Six. Scos dintr-un penitenciar federal și recrutat de mentorul său, Donald Fitzroy (Billy Bob Thornton), Gentry a fost cândva un mercenar iscusit, dar sancționat de Agenție. Acum însă situația s-a schimbat, iar ținta este chiar Six, vânat pe tot globul de Lloyd Hansen (Chris Evans), parte dint-un fost grup CIA, căruia nu-i va sta nimic în cale pentru a-l elimina. Însă agentul Dani Miranda (Ana de Armas) îi vine în ajutor. Și va avea nevoie. Vezi aici trailerul The Gray Man
10. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului
Dacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War preluată în grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului de lângă noi.
Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le-ar naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons.
Top cele mai bune filme licențiate de Netflix în 2022
Ne referim la filme pe care nu le-a produs Netflix, dar ale căror drepturi de difuzare le-a cumpărat pe parcursul acestui an și pe care încă le poți vedea pe platformă.
1. How to build a girl (2020) – nou pe Netflix

Johanna, o tânără de 16 ani, dintr-o familie săracă din Marea Britanie, încearcă să-și urmeze visele în ciuda originii, vârstei și a faptului că este fată. Cu inocență, dar și voință de mutat munții, Johanna ajunge critic de rock la una dintre revistele de specialitate, depășindu-și în același timp complexele de adolescentă, fricile și eșecurile.
Introdus de Netflix în grila sa foarte de curând.
2. Dark Waters / Lupta pentru adevăr (2019)

Dark Waters e un thriller juridic produs de actorul Mark Ruffalo, care joacă și rolul principal. Filmul spune povestea reală a avocatului Robert Bilott, care aproape singur a dus o luptă juridică de proporții impresionante, de tipul David și Goliath. Robert s-a luptat și încă o face de zeci de ani cu mamutul DuPont pentru a-l trage la răspundere pentru deversarea de substanțe chimice periculoase într-un orășel din Virginia.Mark Ruffalo face un rol de zile mari. Rolul parcă e făcut pentru el, tipul cu inimă de aur din orice film în care-l vei vedea. 🙂 Alți actori care joacă în Dark Waters sunt Anne Hathaway, Tim Robbins și Bill Pullman.
3. Never. Rarely. Sometimes. Always (2020) – film de artă
Un film american inclus în grila Netflix în septembrie 2022, dar cât se poate de european. Cu un ritm lent, multe lucruri lăsate nespuse, dar cu atât mai intens și mai apăsător. Simplist spus, este vorba despre drama unei adolescente care rămâne însărcinată. Dar povestea e spusă cu atâta delicatețe, discreție și sensibilitate, încât e mai convingătoare decât dacă ar fi fost mult mai directă și ar fi arătat abuzuri fizice sau psihologice.
Depinde foarte mult ce vrei să vezi, pentru că nu e un film confortabil, la care să te relaxezi seara după o zi de muncă. La fel ca și celelalte filme din listă și acesta este cel puțin inspirat de fapte reale. Creatoarea filmului a pornit de la un caz real din Irlanda, al unei femei de origini indiene căreia doctorii i-au refuzat avortul și care s-a îmbolnăvit apoi grav…
Acestea sunt cele mai bune filme Netflix din 2022 în perspectiva noastră. Așteptăm și părerea voastră în comentarii.
Vezi și
Filme de familie Netflix – 14 filme de văzut împreună cu cei dragi
28 Filme bune Netflix mai puțin cunoscute



























