În spatele multor picturi celebre a stat amintirea unei femei a cărei poveste de viaţă este demnă de un roman. Curiozitatea stârnită de aceste femei considerate muze este mult mai mare dacă ele au inspirat pictori controversaţi, rebeli, al căror stil a dus la schimbări legate de perspectiva asupra artei, scandalizând o societate conservatoare.
Emilie Floge l-a inspirat pe Klimt. A fost mai mult decât o amantă ce i-a servit drept model. Emilie Floge a fost ea însăși o creatoare având idei moderniste, dar exprimate în lumea artei vestimentare. Povestea ei a fost reinterpretată în romanul Sărutul pictat. Titlul amintește de celebra pictură Sărutul, emblematică pentru admiratorii lui Gustav Klimt.
Romanul devenirii feminine
Primele capitole din roman te fac să anticipezi o poveste clasică despre iubirea pătimașă (dar imposibilă), înfiripată între fata de familie bună și pictorul având faimă de cuceritor nonconformist și un comportament nerușinat, de frondă la adresa burgheziei. Însă Elizabeth Hickey a evitat să amplifice siropos legătura intensă dintre Klimt și muza lui. Sărutul pictat nu este un roman al iubirii damnate. Este mai degrabă un roman al devenirii, al emancipării feminine prin contactul fertil cu arta vizionară.
Scris la persoana I, încât pare jurnalul lui Emilie Floge, romanul surprinde mai degrabă metamorfozele unei femei îndrăgostite de artă și de libertate (și apoi de zeul Klimt). Vei citi mai degrabă o retrospectivă a transformărilor interioare. Transformările vor traversa vârste diferite, din preadolescenţă pâna la muturitatea târzie. Emilie Floge și-a definit identitatea feminină și crezul despre viaţă și despre statului femeii în paralel cu schimbările istoriei ce și-au pus amprenat asupra societăţii vieneze, dar și în paralel cu transformările suferite de arta lui Klimt.
O întâlnire care schimbă vieţi
Emilie și Klimt s-au întâlnit în perioada în care o preadolescentă începe să își pună întrebări despre identitatea feminină, despre legătura părinte-copil, despre libertate și îngrădiri. Emilie avea doisprezece ani când tatăl ei l-a angajat pe Klimt pentru a-i învăţa fiica să picteze. În adolescenţă, visătoarea Emilie începea să conștientizeze uimită că admiraţia se transformă în atracţie.
La început, Emilie era captivată de personalitatea bărbaţilor din lumea artei și de femeile ce le pozau. Bărbaţii se bucurau de o viaţă fără constrângeri. Femeile ce le serveau ca modele își asumau libertăţi nemaivăzute până atunci. Majoritatea se bucurau de o faimă controversată, exploatată pentru a fi mereu în centrul atenţiei.
Vizitele secrete în atelierul lui Klimt (ce i-ar fi revoltat părinţii) se înteţesc. Emilie descoperă astfel că nu doar femeile considerate ușoare îmbrăţișează avangarda. În jurul lui Klimt se învârt precum niște fluturi extravaganţi și multe femei din înalta societate burgheză. În prezenţa lui Klimt, ele renunţă la pudoarea femeii respectabile. Unele îi devin chiar amante. Flirtează cu nonșalanţă ostentativă. Ele încep să o considere pe necoapta Emilie o rivală ce n-ar trebui subestimată.
Iubire și complicitate artistică
În adolescenţă, vizitele lui Emilie în atelierul lui Klimt au căpătat o nouă semnificaţie. Miza nu mai era doar perfecţionarea artistică. Prin apropierea de Klimt, Emilie își exprima dorinţa de a fi liberă. Își dorea libertatea unui artist. Ar fi vrut să inoveze fără teamă. Să își câștige singură traiul, să își deschidă propriul atelier de modă.
Klimt o susţine pe Emilie când află de visul ei de a deveni o mare creatoare de modă. Nu sunt doar amanţi, ci niște complici dornici de a schimba mentalităţile. Fiecare încearcă să convingă elitele vieneze să accepte schimbările avangardei. Klimt pictează fresce într-un stil total diferit și adesea neînţeles. Alegoriile sale nu sunt afectate. Frescele nu preamăresc imperiul, gloria trecutului, ci sunt o invitaţie la reinterpretarea canoanelor. Nerespectând stilul clasic, sunt considerate decadente. Personajele feminine degajă o sexualitate enigmatică. Este o sexualitate exprimată simbolic, precum un vis. Femeile pictate de Klimt vrăjesc mai degrabă prin siluetele șerpuitoare și prin ademenitoarea privire languroasă. Nimic vulgar ori strident în frescele sale.
La rândul ei, Emilie inovează prin creaţiile vestimentare. Ar vrea să modernizeze gusturile femeilor vieneze. În locul zorzoanelor ce imită pompa de la curtea imperială și-ar dori să vadă prospeţimea unei eleganţe simple. Să nu uităm că personajele trăiesc într-o epocă a marilor schimbări dictate de avangarda pariziană. Emilie și Klimt erau conștienţi de noul stil propus de artiștii rebeli din Paris. Ambii doreau să pună Viena pe harta avangardei, alături de Paris.
Pasiunea arzătoare expusă discret
Atracţia dintre Emilie și Klimt nu este expusă în ample scene incandescente. Senzualitatea nu este stridentă, ci mai degrabă delicată, misterioasă. Scenele senzuale imită desenele și picturile lui Klimt, în care erotismul, mai ales cel feminin, capătă o eleganţă stilizată, iar decadenţa un aer melancolic, nelumesc.
Elizabeth Hickey nu a vrut să apeleze la abundenţa narativă pentru a descrie o iubire apăsătoare, cu suișuri și coborâșuri. Nici la opulenţa vizuală demnă de un film de epocă grandiose, plasat în Viena mișcării artistice inovatoare denumite Secession. Citind Sărutul pictat, descoperi mai degrabă o serie de tablouri în care subiectul este rezonanţa trepidaţiilor sociale și artistice în conștiinţa unei femei. Sunt genul de tablouri ce reflectă gândurile și trăirile.
Un film de epocă rafinat, orientat spre interior
Viena lui Klimt era un oraș pictural. Arhitectura era un decor ideal pentru genul roman pe care să-l savurezi așa cum ai savura un film de epocă despre o mare iubire născătoare de legende. Totuși, Elizabeth Hickey a pus accentul mai degrabă pe intimitatea interioară.
Decorurile elegante nu sunt ignorate. Vei avea parte și de acele imagini plăcute retinei. Doar că-n locul unor descrieri flamboaiante vei găsi redarea unei eleganţe stilizate, așa cum vezi în picturile lui Klimt. Farmecul unei încăperi rafinate, al unui salon devenit locul organizării unei petreceri unde se întâlnesc artiștii și protectorii lor din înalta sociatate este prezentat minuţios, însă nu pentru a uimi, ci pentru a reda lumea interioară a personajelor.
Tabloul unei lumi apuse
Sărutul pictat este mai degrabă genul de film de epocă în proză în care frumuseţea se dezvăluie răbdător. Imaginile picturale nu se impun, ci lasă detaliile lumii interioare să respire nostalgic-suav. În locul fastului vienez, al strălucirii evidente, admiri mai degrabă interiorul unui atelier de modă sau de pictură.
Frumuseţea detaliilor vizuale nu asaltează. Nu se impune exuberant. Este fragmentată în detalii ce stimulează toate simţurile. Viena din acest roman este un oraș care miroase a prăjituri irezistibile, a fructe și a mirodenii, a pensule îmbibate în pigmenţi rari. Este Viena epidermelor ce se înfioară sub atingerile clandestine, după ce simte frigul din atelierul unui pictor decadent sau din lumea tristă al unui model feminin lipsit de noroc. Această Viena are frumuseţea unei lumi aflate între epoci, nevoite să își schimbe cutumele și valorile.
Sărutul pictat nu este doar povestea unor artiști care ajung să rezoneze, a două minţi care simt împreună adierea schimbării. Romanul este și povestea unui oraș dispărut. Paginile degajă melancolia poleită cu strălucirea ultimelor zvâcniri ale fastului. Klimt și Emilie privesc apusul unei epoci. Ei devin martorii ultimelor clipe în care Viena mai putea fi considerată o capitală imperială. Atentatul de la Sarajevo avea să ducă la destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Odată cu destrămarea, gusturile se vor schimba radical, impetuos. La fel și dorinţele vienezilor.
Orașul feminin
Autoarea se concentrează mai mult asupra schimbărilor interioare prin care trece Emilie. Pentru a descrie aceste schimbări psihlogice, Elizabeth Hickey apelează inteligent la istoria artei. Metamorfozele prin care trece respectabila burgheză sunt puternic sincronizate cu evoluţia artei. Deși nu este un roman cu acţiune dinamică, te atrage tocmai prin farmecul acestei sincronizări intime.
Cei pasionaţi de istoria artei vor aprecia orientarea autoarei către interioritatea personajelor. Această interioritate simte și absoarbe ecourile revoluţiilor din lumea artei. Romanul Sărutul pictat este și un omagiu adus artei ce a permis emanciparea feminină și deschiderea minţilor.
Detaliile din istoria artei nu sunt o simplă înșiruire de picturi, de titluri de capodopere. Arhitectura interioară a personajelor conţine efectele produse de noua estetică. Deciziile lor si îndrăzneala sunt dictate de curajoșii artiști. La rândul ei, lumea exterioară devine oglinda nevoii de a impune un alt stil în pictură și în arhitectură. Viena se schimbă deoarece lumea interioară a unor deschizători de drumuri nu a mai este aceeași.
Puterea artei
Deși recunoaște că multe detalii ţin de imaginar, de ficţiune, Elizabeth Hickey atinge scopul oricărui scriitor care se înspiră din lumea artei. A reușit să te facă să revezi picturile lui Klimt, pentru a descoperi sensuri noi, ascunse. De asemenea, a reușit să demonstreze, încă o dată, că arta nu doar încântă. Arta nu este un capriciu, un element decorativ. Pentru Emilie și Klimt, arta devenise o continuă provocare, un manifest cizelat și un dialog nesfârșit. Mai presus de toate, arta este o călătorie. Pictura mai înseamnă o asumare a curajului de a merge pe un alt drum.
Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro
Te invităm să citești și articolul 13 romane despre iubiri pătimașe
