Recenzie – Recunostinta – Intalniri necesare

0
172

Cald, tandru și plin de personaje de o bunătate (aproape) ireală, Recunoștinţă (tradus de Cristina Jinga la Ed. Polirom) este un roman ce amintește de stilul filmelor franţuzești senine, ce ajung să revigoreze psihicul spectatorului, redându-i încrederea în triumful iubirii faţă de aproape.

Considerată una dintre cele mai apreciate scriitoare din spaţiul francofon, Delphine de Vigan te face să vezi marele câștig într-o situaţie din care omul nu iese decât în ipostaza de eșuat, de mare perdant. Este câștigul tuturor celor pregătiţi să redescopere importanţa vitală a unor emoţii și gesturi despre care tindem să credem că ni se cuvin, că prezenţa lor în viaţa noastră este de la sine înţeleasă, nicidecum condiţionată de efortul depus pentru a evolua.

Recuperarea unor cuvinte

Farmecul și bunătatea din Recunoștinţă sunt precum lupa ce ne arată ceea ce am uitat de multă vreme să vedem. De fapt, romanul te va face să readuci gratitudinea la adevărata ei dimensiune. Citindu-l, îţi vei aminti că mai ales în momentele de criză anumite cuvinte și gesturi și-au recăpătat adevărata semnificaţie. Această semnificaţie s-a pierdut când ele au devenit asemenea unui automatism. Delphine de Vigan scoate astfel gesturile și cuvintele simple din mecanismul a unei rutini aplatizante, la care duce adesea mimarea de dragul acceptării sociale.

De câte ori nu ai auzit un Multumesc! folosit mai degrabă în cadrul unui ritual de etalare a unei amabilităţi false, de timpuriu și îndelung exersată? Pentru cele trei personaje din roman, recunoștinţa este autentică. Prin ea se face diferenţa dintre nefericire și împăcare (cu sine, cu semenii). Un Multumesc! le poate scoate din hăul disperării. De asemenea, un Mulţumesc! poate fi și confirmarea afecţiunii, a prezenţei Celuilalt atunci când viaţa începe să semene din ce în ce mai mult cu insulele pustii.

Trei personaje simpatice

Delphine de Vigan știe să contureze personaje de care să te atașezi de parcă ar face parte din propria ta familie. De asemenea, stăpânește arta aducerii împreună a unor personaje din generaţii diferite. Întâlnirea dintre personaje este o trecere pe cât de greu de acceptat, pe atât de firească, de la durerea sfâșietoare la umorul ce pompează o mare cantitate de optimism.

Între disperare și optimism pendulează și Michka, Marie și Jerome. Michka ar fi avut toate motivele să urască viaţa. A fost mult prea nedreaptă cu ea. Mai ales când a decis s-o deposedeze brusc și meschin de cuvinte. Michka avusese o tinereţe dedicată cuvintelor. O citioare împătimită, ea făcea traduceri, scria articole și corecta materialele pentru o faimoasă revistă. Lovită de o boală care îi alterează mintea ageră, își mobilizează toate resursele de bunătate. Încă mai are multe de oferit.

De resursele de bunătate ale lui Michka se bucură Marie, pe care ar putea-o numi fiica adpotivă. Apoi vine rândul lui Jerome să descopere iubirea pentru oameni a lui Michka. Se poate spune despre Michka că-i iubeste mai ales pe cei ce se trezesc înstrăinaţi de propria familie. Așa este și tânărul Jerome. De profesie ortofonist, el o ajută pe Michka să-și recupereze cuvintele.

O ultimă prietenie

În loc să se teamă, să simtă dezgust sau mila care umilește, Jerome vede în vulnerabila Michka o femeie agreabilă. Este impresionat de simţul de observaţie al ei, de profunzimea remarcilor.

La rândul ei, Michka va încerca să-l reapropie pe Jerome de tatăl său. Şi Michka, și Jerome trebuie să se reîntoarcă spre trecut pentru a le spune ultimele cuvinte unor persoane pierdute. Jerome a pierdut un tată, Michka a pierdut legătura cu cei doi salvatori ce au adăpostit-o în timpul razboiului.

Victoria împotriva degradării

Recunoștinţă este un roman care te impresionează mai ales datorită reflecţiei asupra timpului, asupra fricii de bătrâneţe. Delphine de Vigan își iubește foarte mult personajele. De aceea se încăpăţânează să ţi le arate înconjurate de seninătate. Deși viaţa nu a fost prea blândă cu ele, personajele sale refuză urâţenia degradării.

Apropiindu-se de finalul vieţii, Michka reușește să aline sufletul rănit al lui Jerome. La rândul său, Jerome refuză amărăciunea ce acaparează de obicei oamenii după o copilărie marcată de un tată deloc empatic. Confruntată cu abandonul, tânăra Marie învaţă să caute provizii de afecţiune. Le găsește în apartamentul unde locuiește Michka. Aici își va afla refugiul.

Încurajările transmise cititorului

Datorită acestui roman, mulţi cititori se vor simţi bine. Şi, pentru mulţi dintre ei, a se simţi bine înseamnă a găsi oameni asemenea lor. Iar Delphine de Vigan exact asta face. Le validează cititorilor propria alegere: aceea de a-și păstra intacte empatia și bunătatea (adesea catalogată drept un indiciu al naivităţii). Poţi comanda volumul de pe site-ul Polirom, Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

Te invităm să citești și articolul 13 romane despre iubiri pătimașe

13 romane despre iubiri patimase

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here