Conform unui articol din Washington Post, citând un articol din Nature Medicine, ambele publicate astăzi, un nou studiu arată că microplasticele pătrund profund și se acumulează în creierul uman — cu efecte potențial periculoase asupra sănătății și acuității mentale.
Astfel, oamenii de știință au descoperit că aceste fragmente microscopice de plastic traversează bariera hemato-encefalică (membrana groasă care protejează creierul de toxine și viruși), mai popular spus trec din sânge în creier, și ajung în creierul uman. Mai grav, cantitatea de microplastice din creier pare să crească în timp. În 2024, s-au găsit cu 50% mai multe fragmente de microplastice în creierele analizate decât în 2016.
Oamenii de știință au examinat, de asemenea, creierele a 12 pacienți decedați, diagnosticați cu demență, și au descoperit că aceștia aveau de trei până la cinci ori mai multe microplastice decât creierele considerate normale.
„De fiecare dată când aprofundăm cercetarea, descoperim o întreagă serie de întrebări de tipul: ‘Oh, oare este mai grav decât am crezut?’” a declarat Matthew Campen, profesor de toxicologie la Universitatea din New Mexico și unul dintre autorii principali ai studiului, într-un interviu despre o versiune anterioară a lucrării.
Microplasticele sunt particule minuscule de plastic — mai mici de 5 milimetri — care sunt fie fabricate intenționat, fie se desprind din obiectele din plastic. Nanoplasticele sunt și mai mici, putând avea doar o fracțiune din lățimea unui fir de păr uman.
În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit că multe obiecte din plastic (pungi de plastic, sticle de apă, anvelope, îmbrăcăminte din poliester sau materiale sintetice) pot elibera fragmente sau fibre microscopice care ajung în aer, alimente și apă. Multe dintre aceste particule pătrund adânc în organismul uman. Microplasticele au fost identificate în ficat, placentă, sânge, testicule și chiar în anumite artere care duc la inimă.
Pentru noul studiu, cercetătorii au analizat 52 de probe de creier – 28 prelevate în urma autopsiilor din 2016 și 24 din 2024. Au găsit microplastice în fiecare probă, însă numărul acestora a fost semnificativ mai mare în cele din 2024.
Cercetătorii au obținut apoi mostre suplimentare de creier, datând din 1997, și au descoperit același trend: probele mai recente conțineau un număr semnificativ mai mare de microplastice. Nu au găsit nicio corelație între vârsta la care persoana a decedat și cantitatea de microplastice din creier.
Campen avertizează că, având la bază un singur studiu, rezultatele trebuie interpretate cu precauție. Cu toate acestea, el a subliniat că producția globală de plastic se dublează la fiecare 10-15 ani, ceea ce sugerează că nivelul de expunere al oamenilor a crescut dramatic. „Faptul că observăm o creștere de 50% în opt ani în organele umane… cred că este perfect aliniat cu ceea ce vedem în mediu.”
Cercetătorii au estimat că, în medie, fiecare creier analizat conținea aproximativ 7 grame de microplastice, adică puțin mai mult decât greutatea unei lingurițe de plastic. Totuși, au avertizat că această estimare ar putea fi supraevaluată, deoarece unele particule din creier pot semăna cu microplasticele.
Jaime Ross, profesor de neuroștiințe la Universitatea din Rhode Island, care a studiat efectele microplasticelor asupra creierelor șoarecilor, a lăudat noua cercetare și a afirmat că “povara de plastic” tot mai mare din organism este îngrijorătoare, deoarece ar putea agrava inflamația din organism.
Phoebe Stapleton, profesor de farmacologie și toxicologie la Universitatea Rutgers, care nu a fost implicată în studiu, a declarat într-un e-mail că oamenii de știință s-au întrebat de mult timp dacă microplasticele pot trece bariera hemato-encefalică.
Deși nu este prima dată când cercetătorii descoperă microplastice în creier, noul studiu arată că fragmentele de plastic pătrund mai adânc în cortexul frontal. Anul trecut, un grup de cercetători a găsit microplastice în bulbul olfactiv, partea creierului responsabilă de procesarea mirosurilor. Particulele au fost identificate în 8 din cele 15 creiere analizate.
„Acest studiu oferă dovezi clare că microplasticele și nanoplasticele se află, într-adevăr, în creierul uman,” a declarat Stapleton.
Lucrarea a mai arătat că creierul pare a fi mai susceptibil la microplastice decât alte organe — probele de creier conțineau de 7 până la 30 de ori mai multe microplastice decât testele similare efectuate pe ficat și rinichi.
Cercetătorii au folosit un microscop electronic pentru a identifica fragmentele de plastic în țesutul cerebral. Au descoperit mici așchii sau fulgi de plastic, având o formă pe care Stapleton a descris-o drept „neașteptată”. Majoritatea studiilor asupra efectelor microplasticelor asupra celulelor și organelor au analizat particule sferice, iar diferite forme ar putea avea efecte diferite asupra sănătății.
Alți oameni de știință au folosit șoareci pentru a studia modul în care microplasticele din creier ar putea afecta sănătatea, iar rezultatele au fost îngrijorătoare. Într-un studiu realizat de Ross și alți cercetători de la Universitatea din Rhode Island, șoarecii au primit apă contaminată cu particule minuscule de polistiren, același tip de plastic folosit în ambalajele din spumă și în recipientele pentru iaurt.
După doar trei săptămâni de expunere, șoarecii au prezentat modificări cognitive – inclusiv schimbări în creier compatibile cu markerii timpurii ai bolii Alzheimer.
(Oamenii sunt, de asemenea, expuși la microplastice prin apă – aceste particule au fost descoperite atât în apa îmbuteliată, cât și în apa de la robinet.)
Cercetătorii avertizează că este încă prea devreme pentru a face o legătură directă între microplastice și probleme cognitive specifice, având în vedere modul în care demența afectează organismul. Aceștia subliniază că pacienții cu demență au bariere hemato-encefalice mai slăbite și întâmpină dificultăți în eliminarea toxinelor din creier. Prin urmare, în creierele umane, numărul ridicat de microplastice ar putea fi mai degrabă un efect al demenței sau al bolii Alzheimer, decât o cauză a acestora.
Richard Thompson, profesor de biologie marină la Universitatea din Plymouth și primul om de știință care a folosit termenul „microplastice”, a declarat că stabilirea unei legături între aceste particule și efectele asupra sănătății este „mult mai dificilă” decât identificarea lor. Totuși, Thompson, care nu a fost implicat în acest studiu, a adăugat că astfel de cercetări încep să contureze o imagine a relațiilor dintre microplastice și riscurile pentru sănătate.
Kimberly Wise White, vicepreședinte pentru reglementări și afaceri științifice la American Chemistry Council, un grup al industriei plasticului, a declarat într-un e-mail că producătorii de plastic lucrează pentru a reduce formarea microplasticelor. „Industria globală a plasticului susține avansarea cunoștințelor științifice despre microplastice”, a adăugat aceasta.
Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că abia au început să descopere posibilele riscuri pentru sănătate pe care microplasticele le-ar putea reprezenta. Anul trecut, un studiu a constatat că pacienții care aveau microplastice într-o arteră esențială erau mai predispuși să sufere un accident vascular cerebral, un infarct miocardic sau chiar deces. Totuși, este nevoie de mai multe cercetări pentru a identifica în mod clar riscurile – iar una dintre probleme este răspândirea masivă a acestor particule.
„Nu există grupuri de control”, a declarat Campen. „Toată lumea este expusă.””
