50 cele mai sincere mesaje de rămas bun și despărțire

0
11388

Fie că ne despărțim de iubit sau iubită, fie că plecăm de acasă de la părinți pe un drum nou sau plecăm din țară etc, fiecare etapă din viața noastră are și un sfârșit. Iar de cele multe ori el ajunge să fie exprimat în zilele noastre prin mesaje de adio și de rămas bun sau mesaje de despărțire.

Iubirea dintre doi îndrăgostiți se poate răci, prietenia dintre două persoane poate dispărea, iar în familie pot interveni despărțiri. În aceste momente, tristețea și regretul pot fi motive suficiente pentru a ne detașa de cei dragi, deși acestea sunt momentele în care ar trebui să ne arătăm aprecierea pentru clipele frumoase petrecute împreună.

Cu toate că este dificil, sentimentele resimțite în asemenea situații ar trebui exprimate. Astfel, v-am pregătit de o serie de mesaje de adio pentru a vă putea aduna gândurile și a le spune celor din jurul vostru ce simțiți, în astfel de mesaje de despărțire și mesaje de rămas bun.

 

Mesaje de rămas bun pentru iubit

Într-o lume agitată și plină de momente neașteptate, o poveste de iubire umple de culoare și cele mai negre zile. Totul pare în deplină armonie, atenția și afecțiunea apar și din cele mai mici gesturi.

Cu toate acestea, ca orice poveste, și aceasta ajunge la un sfârșit.  Indiferent de motivele apărute, finalul unei relații trebuie să se asemene începutului ei. Cuvintele greu de spus sunt evitate, iar întâlnirile față în față nu sunt ușoare. Fie ea o despărțire inevitabilă, fie doar un rămas bun, distanța poate fi micșorată prin mesaje de adio.

Mesajele de rămas bun, mesaje de adio scrise iubitului, sunt o modalitate de a exprima sincer și simplu gândurile cu care amândouă persoanele se confruntă.

1. Deși distanța dintre noi ne desparte, sentimentele noastre .vor rezista. Iubirea pe care ți-o port va fi mereu aproape de tine. Cuvintele de adio sunt cel.e mai grele, dar știu că în ciuda lor, povestea noastră va ieși învingătoare. Rămas bun!

2. Am trăit împreună o perioadă plină de iubire, dar sentimentele dintre noi s-au răcit. Dacă ceea ce am simțit va fi suficient de puternic, noi doi ne vom apropia din nou, iar dragostea noastră ne va ține împreună pentru totdeauna. Rămas bun! Aștept cu nerăbdare să vă ce ne pregătește viața!

3. Iubirea dintre noi începe să se stingă. Am obosit. A venit ziua în care trebuie să ne spunem rămas bun, cu speranța ca viața să ne aducă împreună iar. Până atunci, sper ca amintirile pe care ni le-am făcut împreună să ne convingă să îi mai dăm o șansă relației noastre cândva!

4. Decizia pe care am luat-o nu a fost ușoară, dar este una inevitabilă. Fie acum, fie peste ceva timp, relația noastră trebuie să înceteze. Grijile și diferențele dintre noi ne-au îndepărtat și au răcit sentimentele pe care ni le purtam. Sper ca perioada ce urmează să fie una bună pentru amândoi!

5. Îmi amintesc cu tristețe toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Știu că despărțirea aceasta este decizia cea bună, dar este o decizie care mă apasă. Sper ca amândoi să putem învăța din această experiență!

6. Îmi pare rău! Sper că vei înțelege cândva că aceasta este singura soluție bună pentru amândoi. Nu pot fi alături de tine acum. Fiecare trebuie să își găsească propria cale. Rămas bun!

7. Am făcut atât de multe greșeli! Doar timpul ne poate vindeca pe amândoi. Oferindu-ne unul altuia acest timp prețios, putem trece peste dezamăgirea pe care o simțim. Rămas bun!

8. Mulțumesc pentru iubirea și grija pe care mi le-ai oferit! Am petrecut niște momente minunate împreună, dar iată că a venit timpul să ne spunem rămas bun. Deși este greu, vom încerca să iertăm și să uităm.

 

Mesaje de despărțire pentru el

Cum ar trebui să vă despărțiți de un bărbat? Care sunt cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce simțiți? Acestea sunt diferite de la situație la situație, dar sunt similare prin atenția acordată sentimentelor ambelor persoane.

Inițierea unei despărțiri este o decizie foarte dificilă, mai ales atunci când aceasta este hotărâtă de o singură persoană. Femeile tind să amâne acest moment, lucrând la menținerea echilibrului relației în speranța că iubirea va rezista.

Cu toate acestea, există și momente în care o poveste frumoasă trebuie încheiată. Tensiunea și neînțelegerile dintre două persoane pot fi motive suficiente pentru a pune capăt unei relații, lăsand loc pentru un nou drum, un nou început.

Așadar, v-am pregătit o serie de mesaje de despărțire, de adio pentru el pentru a-i putea transmite sentimentele voastre într-o manieră delicată, dar sinceră.

9. Te-am iubit, dar sentimentele dintre noi au pierit. Am avut parte de o relație frumoasă, dar este timpul să ne găsim propriul drum. Sper că îți vei aminti de momentele frumoase petrecute împreună atunci când te vei gândi la ce a fost. Adio!

10. Adio! Te-am iubit, dar grijile și atitudinea ta rece m-au făcut să mă îndepărtez de tine. Este mai bine ca fiecare să își urmeze propria viață departe de tensiunea permanentă dintre noi.

11. Toate momentele noastre frumoase împreună par acum doar un vis… Iubirea noastră s-a consumat prea rapid, grijile și oboseala din viața de zi cu zi ne-au separat. A fost o perioadă liniștită la care mă voi gândi cu drag peste ani. Adio!

12. Am crezut cuvintele tale, am sperat că sunt adevărate, dar iată că m-ai amăgit. Totul părea o poveste mult prea perfectă, dar realitatea nu a întârziat să arate felul în care priveai relația noastră. Vreau să uit totul, și sper că și tu vei face la fel. La revedere!

13. Te-am iubit, dar nu putem fi împreună. Diferențele dintre noi sunt prea mari, iar efortul pe care l-am depus până acum s-a dovedit a fi în zadar. Sper ca ceea e a fost între noi doi să ne fi ajutat să devenim persoane mai bune. Rămas bun!

14. Cel mai greu moment este acela în care trebuie să ne spunem adio. Cred că povestea de iubire dintre noi s-a stins. Pasiunea și dragostea pe care le-am simțit au dispărut, iar acum nu mai simt decât distanța care a apărut între noi. Cel mai bine este să ne despărțim acum, pentru ca viitorul să ne poate readuce liniștea de dinainte.

15. Deși ți-am oferit tot ce puteam, ai ales să te distanțezi de mine. Sper să pot uita ceea ce am trăit împreună. La revedere!

16. Îmi pare rău, a venit momentul să ne luăm la revedere. Nu sunt supărată, simt doar oboseală. Eforturile mele nu au fost suficiente, iar acum trebuie să renunț. Adio!

17. Deși relația noastră se încheie acum, amintirile vor fi cele ce ne rămân. Sper să ne putem ierta și să ne amintim cu plăcere de momentele frumoase și amuzante dintre noi. Rămas bun!

18. Gelozia și lipsa de încredere ne-au făcut să ajungem aici. Este mai bine ca amândoi să avem parte de un nou început. Îmi voi aminti cu drag de momentele frumoase petrecute împreună, și sper că și tu vei putea face la fel. Adio!

 

 

19. Deși sentimentele noastre s-au schimbat, povestea noastră de iubire a fost una frumoasă. Cu toate astea, grijile și schimbările din viețile amândurora nu ne permit să mai depunem același efort pentru a ne putea înțelege. Sper că vei înțelege cândva.

20. Te rog să nu mă mai suni. Nu vreau să îmi mai amintesc de tine pentru o perioadă, Tristețea și dezamăgirea sunt motive suficiente pentru a pune capăt acestei relații. Trebuie să continui să îmi creez fericirea în altă parte, departe de influența ta adesea negativă. La revedere!

21. Așa cum ne-a fost dat să ne întâlnim, așa trebuie să ne și despărțim. Relația dintre noi nu poate continua așa cum este acum. Gelozia și lipsa de atenție față de sentimentele mele m-au rănit. Nu vreau să mai trec printr-o experiență de acest fel. Sper ca amândoi să putem găsi fericirea în altă parte. Adio!

22. Deși ne-am dat silința, relația noastră nu a funcționat. Poate nu am fost suficient de atenți, poate nu am luat în considerare diferențele noastre. Lucrurile astea nu mai contează acum. Va trebui să ne continuăm drumurile separat. Adio!

23. Răbdarea și grija au fost mereu prioritățile mele, dar tu ai preferat să te comporți de parcă ele erau garantate. Sper că vei vedea în timp că efortul meu a fost unul pe care nu l-ai meritat.

Citește și 70 statusuri triste despre viață, dragoste, dezamăgire și singurătate

 

Mesaje de rămas bun pentru familie

Membrii familiei, cele mai dragi persoane din viețile noastre încă din copilărie, ne sunt mereu aproape, indiferent de distanța fizică ce apare. Cu toate acestea, printre miile de experiențe pe care le trăim, despărțirile de cei dragi pot avea loc pe neașteptate.

Copiii părăsesc casa părinților, frații urmează căi diferite în viață, iar maturizarea aduce schimbările în întreaga familie.

Pentru a vă putea exprima cât mai sincer și mai frumos sentimentele în astfel de situații, v-am pregătit o colecție de mesaje de rămas bun pentru familie, masaje de adio pentru cei dragi.

24. Iată că a venit momentul în care voi părăsi casa în care m-ați crescut cu atâta iubire și atenție. Indiferent de locurile în care voi ajunge, voi purta mereu cu mine dragostea voastră părintească și amintirile copilăriei mele dragi!

25. Dragi părinți, iubirea voastră m-a ajutat să devin ceea ce sunt acum, iar pentru asta vă sunt foarte recunoscător! Grija și afecțiunea voastră mă vor aduce întotdeauna înapoi, indiferent de distanța dintre noi!

 

 

26. Am crescut împreună, am împărțit aceleași amintiri, aceleași sărbători în familie, aceleași vacanțe și momente frumoase. Iată totuși că a venit vremea să ne urmăm propriile drumuri în viață. Sper ca întâmplările ce urmează să devină amintiri plăcute pe care să ni le povestim cu ocazia revederii!

27. Deși am crezut că zilele frumoase petrecute împreună vor fi mereu de partea noastră, a venit clipa în care ne spunem rămas bun. Momentele frumoase și întâmplările amuzante de care vom avea parte de acum vor fi subiecte de discuție pentru revederile noastre, mai rare și mai dragi pe zi ce trece.

28. Rămas bun, familie dragă! Deși întâlnirile noastre vor fi mai rare, le voi prețui la fel de mult ca pe amintirile noastre împreună!

29. Cu toate că viața ne desparte acum, vom avea amintirile plăcute și dragostea din familie pentru a ne aminti de zilele petrecute în compania celor dragi. Indiferent de locurile prin care voi ajunge, îmi voi îndrepta mereu privirea spre zilele trecute din viața noastră de familie!

30. Mulțumesc pentru grija și iubirea cu care m-ați crescut! Îmi va fi mereu dor de zilele petrecute în familie, în casa părintească și în apropierea locurilor copilăriei mele!

 

Mesaje de despărțire la distanță

Poveștile de iubire diferă de la cuplu la cuplu. Temperamentele, sentimentele, obiceiurile și apropierea dintre doi îndrăgostiți fac o relație unică și frumoasă.

Deseori, sentimentele calde și pasiunea pentru o persoană ne pot face să ne îndrăgostim neglijând distanța. Relația trăiește prin eforturile și implicarea celor doi îndrăgostiți, dar dificultățile și grijile din viața de zi cu zi pot face continuarea acesteia imposibilă.

În astfel de momente, despărțirile au loc, de cele mai multe ori, la distanță, întâlnirile față în față nefiind posbile. Pentru a vă putea trasmite cât mai delicat și mai sincer sentimentele, v-am pregătit o serie de mesaje de despărțire la distanță, mesaje de adio pentru persoana iubită.

31. Relația noastră a fost una frumoasă, bazată pe dragoste și încredere. Amândoi ne-am dat silința, dar se pare că grijile și distanța dintre noi ne-au acaparat. eSper că vei înțelege decizia mea. Această depsărțire ne va ajuta să ne găsim propriul drum în viață, să ne împlinim idealurile în iubire și să ne pitem bucura de fiecare zi, fără a regreta că nu putem fi împreună.

32. Distanța dintre noi a fost prea mult pentru a mai putea lupta pentru povestea noastră de iubire. Poate nu ne-am străduit suficient, poate nu ne-am putut exprima așa cum trebuie. Cert este că nu putem continua în felul acesta. Apelez la înțelegerea ta, și sper că îți vei aminti cu drag de zilele pe care le-am petrecut împreună. Rămas bun!

33. Deși am încercat să ignorăm distanța care ne desparte, aceasta a fost elementul decisiv în despărțirea noastră. Este mult prea greu să încercăm să ne oferim ceea ce nu am putut până acum. Rămâi cu bine și ai grijă de tine!

34. Relația noastră a fost cel mai important lucru care mi s-a întâmplat. Zi de zi m-am străduit să îți arăt cât de tare am ținut la tine. Cu fiecare ocazie am călătorit ca să pot fi mai aproape de tine. Dar, indiferent față de eforturile mele, tu ai preferat să te comporți de parcă ceea ce îți ofeream ți se cuvenea. Sper că vei înțelege de ce asta este greșit. Adio!

35. Rămas bun! Sentimentele dintre noi s-au răcit, nu ne mai putem concentra pe relația noastră. A fost o perioadă frumoasă, dar acum s-a încheiat.

 

36. Povestea dintre noi a fost una frumoasă, indiferent de distanța dintre noi. Dar, după cum știi, unele povești trebuie să se încheie. Îmi voi aminti cu drag de ceea ce a fost între noi. Adio!

37.  Rămâi cu bine! Iubirea își va face iar apariția în viața ta, regretul și tristețea de acum vor dispărea. Consideră despărțirea dintre noi începutul unei noi călătorii!

38. Îți mulțumesc pentru toate amintirile plăcute și zilele în care am simțit iubire! Relația noastră nu a fost doar un prilej de a simți dragoste, ci și o sursă de experiență. Dar povestea noastră a ajuns la inevitabilul ei sfârșit. Adio!

39. Regretele și tristețea nu au ce căuta aici. Amândoi ne-am bucurat de relația noastră, chiar dacă ea a avut prea puține momente în care am fost unul lângă celălalt. Sper ca despărțirea noastră să fie un prilej pentru a ne putea descoperi adevărata iubire!

40. Poate nu vom înțelege prea curând de ce relația noastră nu a mers, dar aș vrea să îmi amintesc doar momentele frumoase. Distanța dintre noi ne-a separat atâta vreme, iar acum ea este cea care m-a ajuta să decid că povestea noastră se încheie aici. Avem nevoie de cineva care să fie aproape de noi la nevoie, lucru pe care noi nu l-am putut avea. Sper ca această despărțire să fie un nou început spre amândoi!

41. Poveștile de iubire nu au întotdeauna un final fericit. Se pare că nici a noastră nu este una care să dureze până la adânci bătrâneți, dar este bine că putem să ne luăm rămas bun acum, neavând regrete. Adio, și sper să ne găsim adevărata dragoste mai aproape de noi!

42. Nu voi putea uita puținele momente frumoase petrecute împreună. Poate că tocmai absența lor este ceea ce ne-a făcut să ne depărtăm și mai mult unul de celălalt. Rămâi cu bine!

43. Indiferent de distanța dintre noi, m-am bucurat de clipele frumoase petrecute împreună, fie în persoană, fie la telefon. Sper să ne putem găsi adevărata iubire undeva mai aproape de noi!

44. Totul trece, dar urmele tristeții și dezamăgirii rămân. Distanța dintre noi a fost cea care ne-a răcit sentimentele. Sper să ne putem ierta pentru greșelile făcute, iar cândva să ne putem aminti cu drag de clipele petrecute împreună!

 

Mesaje simple de adio

Să spui la revedere atât unei persoane, cât și unei etape din viață va fi mereu un pas dificil, dar unul care va aduce cu siguranță un nou început. Indiferent dacă este vorba despre o despărțire de persoana dragă sau de familie, amintirile și sentimentele trăite alături de acele persoane vor face ca distanțarea să fie dureroasă.

Cu toate acestea, a renunța la anumite părți din trecut sau a păși cu încredere către viitor reprezintă momente necesare în dezvoltarea tuturor. Astfel, v-am pregătit următoarele mesaje de adio cu care le veți putea transmite în mod simplu, dar sincer ceea ce simțiți celor dragi.

45. Timpul trece fără să putem interveni cu ceva, dar  noi avem puterea de a le arăta celor dragi că ținem la ei. Deși despărțirea mea de familie este iminentă, ea nu este un sfârșit. Vă voi iubi și voi ține minte mereu momentele frumoase petrecute împreună!

46. Momentul despărțirii noastre a venit. Totul a fost asemeni unei povești frumoase de iubire. Dar ca orice poveste, și aceasta are un sfârșit. Rămas bun!

47. Momentele grele și diferențele dintre noi ne separă. Ne va fi mai bine așa, fiecare concentrat pe propriul drum în viață. Adio!

48. Despărțirile sunt adesea momente inevitabile în viețile oamenilor. Haide să privim acest moment ca pe un nou început și să lăsăm regretele în trecut!

49. Amândoi ne-am bucurat de timpul petrecut împreună, dar acesta nu a fost mai mult decât nevoia noastră de a umple un gol. Ne putem vindeca de această durere doar mergând înainte. Adio!

50. Adesea mă întrebam dacă va veni vreo zi în care va trebui să îți spun adio. Iată că ea a sosit. Fără lacrimi, fără rugăminți, haide să lăsăm trecutul în urmă, de dragul amintirilor frumoase pe care ni le-am făcut.

Acestea sunt câteva dintre mesajele de adio pe care le-am pregătit pentru voi. Sperăm că ați găsit ceea ce căutați și că aceste mesaje de rămas bun vă pot ajuta să transmiteți ceea ce simțiți cât mai sincer și mai clar!

Citește și

Filme de dragoste triste – 20 de filme care te vor emoționa până la lacrimi

70 statusuri triste despre viață, dragoste, dezamăgire și singurătate

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here