Io e te – Romanul de la care a plecat filmul

0
197

Io e te poate fi considerat unul dintre cele mai sensibile și puternice romane despre adolescenţă și maturizarea emoţională prin apropierea umană profundă. Este genul de roman care va rămâne cu tine multă vreme după ce vei citi ultimele rânduri. Te va cuceri mai ales datorită modului în care expune acele nevoi contradictorii ale adolescentului sub a cărui imaturitate aparentă se ascunde o mare capacitate de a vedea viaţa așa cum este ea de fapt, cum adulţii au uitat de multă vreme s-o mai privească.

Un scenariu captivant

Romanul scris de Niccolo Ammaniti a devenit celebru și datorită ecranizării lui de către marele regizor Bernardo Bertolucci. Asemenea filmului cu același nume, Io e te este un roman care te vrăjește, apoi te răvășește prin aproierea dintre fragilitate, revărsarea anarhică de energie adolescentină și tristeţe.

Latura captivantă a romanului este strâns legată de relaţia duală și ambiguă dintre personajul masculin și cel feminin. Interacţiunile când tandre, când explozive dintre ele au loc într-un spaţiu secret, unde adulţii nu ajung. Acest spaţiu devine un fel de refugiu pentru două suflete dezamăgite de lumea exterioară.

Două personaje opuse

Personajele romanului sunt Lorenzo (14 ani) și rebela lui soră Olivia (au doar tatăl comun). Pe cei doi îi desparte aproape un deceniu de viaţă, însă ai spune că au aceeași vârstă. Deși a trecut de etapa în care Lorenzo abia a intrat și pare să fi trăit cât alte femei în mai multe existenţe, Olivia este la fel de copleșită și debusolată precum o adolescentă ce-și ascunde vulnerabilitatea prin răzvrătire.

Olivia pare a fi visul oricărui adolescent. Este dezinhibată, sexy, nonconformistă și gata să guste din viaţă fără teama de consecinţe. Lorenzo, în schimb, este ezitant și nu se simte în largul lui. Ar vrea să treacă neobservat în lumea adolescenţilor, de parc-ar fi dependent de propria singurătate.

Presiunea socializării

Mulţi vor fi tentaţi să afirme că Lorenzo prezentase încă de mic semnele unei viitoare personalităţi schizoide. Se ferește cât poate de interacţiunile cu alţi oameni, mai ales dacă sunt de vârsta lui. Părinţii săi (mai ales mama) sunt îngrijoraţi și fac presiuni pentru a-l determina să devină mai sociabil.

Exact când își descoperă calităţile sportive, ce l-ar fi apropiat ușor, ușor de colegii de la școala privată, în existenţa lui Lorenzo apare marea provocare: aruncarea în lume. Părinţii decid să-l scoată din bula securizantă a școlilor pentru cei din înalta societate, pentru a-l ajuta să cunoască mai bine adevărata viaţă.

Când ajunge la vârsta adolescenţei, Lorenzo este înscris așadar la o școală publică. Nimerit într-un mediu nou și mult mai solicitant, el recurge la câteva strategii pentru a rămâne totuși invizibil, scufundat în propria sa lume.

Un adolescent care te va surprinde

Există multe idei preconcepute despre adolescenţii singuratici, adesea consideraţi plictisitori. Datorită acestui roman, vor fi încă o dată contrazise. Lorenzo este departe de a fi un personaj tern. Îţi va stârni și mai mult curiozitatea datorită modului sofisticat prin care începe să-și explice relaţiile umane. Vei descoperi astfel unele dintre cele mai interesante pagini dedicate strategiilor de supravieţuire și adaptare în perioada adolescenţei.

Personajul masculin devine cât se poate de ofertant pentru cititorul pasionat de romanele psihologice deoarece o parte a vieţii sale rămâne o enigmă. Nu ţi se dezvăluie motivele din spatele tendinţelor evitante. Nu îţi dai seama de ce Lorenzo fuge de lume, de relaţiile sociale. Poţi face presupuneri, dar îţi dai repede seama că Niccolo Ammaniti va face totul pentru a te îndepărta de cărările bătătorite ale explicaţiilor invadate de clișee.

Idei noi, probleme vechi

Romanul este unul care te va surprinde cu fiecare pagină. Forţa de atracţie pe care o exercită imprevizibilul se înteţește când Lorenzo recurge la o strategie pe cât de ciudată, pe atât de plauzibilă în raport cu felul în care vede el lumea. Prin această strategie se va sustrage de la obligaţiile sociale.

Realitatea din imaginar

Lorenzo își minte mama când aceasta își arată entuziasmul în faţa unei prime reușite sociale a fiului. Pentru a nu o dezamăgi, oLorenzo face să creadă ceea ce ar fi părut imposibil: că și-a făcut în sfarșit prieteni, care l-au și invitat să plece într-o excursie alături de ei. De fapt, nimeni nu-l invitase pe Lorenzo nicăieri. Doar își imaginase când îi auzise pe cei mai populari colegi planificând o săptămână plină de distracţii într-o staţiune montană.

Lui Lorenzo îi plăcea schiatul. Trăgând cu urechea la ceea ce vorbeau ei, el deja derula în minte niște imagini în care i-ar fi impresionat prin abilităţile sale de schior experimentat. Le-ar fi arătat că poate avea multe în comun cu ei.

Regăsiri neașteptate

Cele două personaje principale – Lorenzo și Olivia – pierd la un moment dat legătura, înstrăinându-se. Părinţii lui vorbeau mai mult în șoaptă despre Olivia, de parcă ar fi avut un secret rușinos. Îi dau de înţeles că Olivia a devenit o tânără dificilă, dornică de a intra în tot felul de situaţii problematice.

Lorenzo și Olivia se reîntâlnesc într-un spaţiu de refugiu ascuns de lumea adulţilor. Refugiul este amenajat în subteranele unei case luxoase din Roma (o fostă reședinţă de aristocraţi, ni se dă de înţeles).

Refugiu pentru doi

În acest refugiu amenajat chiar în pivniţa palatului unde își au apartamentul părinţii săi, Lorenzo are tot ce-i trebuie pentru a-și petrece vacanţa. Părinţii și-l imaginează bucuros alături de colegii săi, în timp ce el se ascunde în solitudine, citind romane SF și bucurându-se de jocul video preferat.

Exact când pare să-și fi regăsit acea singurătate necesară introvertitului ce se apropie de modelul adolescentului evitant, Lorenzo își dă seama că nu este singurul care a descoperit acel loc secret. Olivia dă buzna în ascunzătoarea lui.

Tensiunile duc la apropieri

Cei doi fraţi nu s-au mai văzut de mulţi ani, iar Olivia pare diferită, mult mai dificilă. Lorenzo vrea să fie singur. Olivia are nevoie de bani și de un loc pentru a sta departe de părinţi. La început, între Lorenzo și Olivia apare ostilitatea. Se înfruntă pentru a pune stăpânire pe locul securizant, unde fiecare speră să rămână doar el și cu singurătatea lui.

Lorenzo își iese din fire, iar Olivia naște furtuni prin reacţii impetuoase. Acestea sunt declanșate de niște stări febrile pe care la început Lorenzo nu și le poate explica. El va avea, la un moment dat, niște revelaţii neplăcute legate de sora lui. Cei doi ajung la un fel de pact, dându-și până la urmă seama că au nevoie unul de celălalt.

Farmecul misterului

Citind Io e te, vei fi impresionat de talentul lui Niccolo Ammaniti de a exprima atât de mult în atât de puţine pagini (romanul nu depășește 120 de pagini). Dar totul este mai degrabă exprimat prin forţa sugestiei, nicidecum prin dezvăluiri. Autorul preferă să învăluie fiecare scenă într-un halou de mister. La fel de inaccesibile decodificării se dovedesc a fi și personajele.

În cazul lui Lorenzo, este vorba despre misterul ce învăluie imaginea introvertitului, sub a cărui tăcere ghicești o lume abundentă, ce abia așteaptă să fie descoperită pentru a te acapara în cele din urmă. În cazul Oliviei, misterul se îmbină cu atracţia exercitată de tipologia personajului feminin ce emană atât vulnerabilitate cât și exuberanţa irezistibilă asociată unei dezinvoluturi precoce.

Interacţiunile năucitoare

Farmecul romanului este dat mai ales de modul în care este prezentată legătura duală și ambiguă dintre personajul masculin și cel feminin. Lorenzo și Olivia vor oscila între setea de apropiere, de ragăsire pentru a recupera timpul pierdut, și nevoia de a fugi. Dar în cazul lor, a fugi de celălalt înseamnă a fugi în primul rând de sine. Această oscilaţie între apropiere și îndepărtare se va suprapune peste cea dintre acalmia tandră și tensiunea dusă uneori la extrem.

Deși evenimentele se petrec într-un spaţiu care nu permite o acţiune dinamică, romanul nu te plictisește. Mai mult, îţi oferă voluptatea unei plonjări în propriile amintiri. De aceea, pentru mulţi cititori, va fi asemenea unui catharsis așteptat de multă vreme.

Cititorul spectator

Ai impresia că asiști la o piesă în care ești invitat să contribui prin propriile amintiri și proiecţii. Fiind mai degrabă compatibil cu piesa de teatru în care decorul minimalist este ales pentru a scoate ce este mai bun din actori, personaje și din reacţiile imprevizibile, spaţiul se dovedește a fi unul perfect pentru a-l pune pe cititorul devenit spectator faţă-n faţă cu sine, cu propriile emoţii refulate, gânduri, temeri, negări din perioada adolescenţei.

Vei trece printr-o succesiune de stări citind romanul. Aceste stări îţi vor schimba părerea despre lumea și motivaţiile personajelor. Personajele, mai ales Lorenzo, rămân enigme. Oricât de profundă este analiza psihologică, nu duce spre elucidări. Niccolo Ammaniti adâncește misterul, chiar atunci când anticipezi o mare dezvăluire.

Un roman precum un film greu de uitat

Tocmai acest mister care îi oferă sugestiei evazive puterea de a exprima cât o mie de cuvinte îţi va lăsa impresia că ai avut în mână un roman de o rară frumuseţe. Romanul este asemenea unui film regizat de Bertolucci. Un film în care prospeţimea tinereţii și maturizarea sunt puse la graniţa dintre gesturile delicate și anihilarea cenzurii în exteriorizarea dorinţelor și a emoţiilor obsesive.

Scriitorul Niccolo Ammaniti este asemenea unui regizor precum Bertolucci. Stăpânește perfect echilibrul între ceea ce trebuie dezvăluit cu patimă și ceea ce trebuie să rămână evaziv până la final. Autorul dezvăluie pentru a da consistenţă (mai ales psihologică) unei povești de viaţă și unei apropieri umane. Dar nu poate perturba intruziv ceea ce trebuie înconjurat de pâcla suavă a unei ambiguităţi necesare unui roman despre coliziunea a două personaje fragile nevoite să iasă din propriul cocon de însingurare.

Descoperiri

Ambiguitatea nu doar dă acea notă de insolit care te face să consideri un roman unic și memorabil. Este ambiguitatea ce ia forma unei sustrageri de la regulile celorlalţi, a unei descoperiri iniţiatice. Este descoperirea ce se ivește atunci când un adolescent retras ajunge să privească, să fie martorul unui spectacolul năucitor al cărui protagonist este tocmai personajul feminin ce-l scoate din carapace, din propriul scenariu de viaţă, pentru a-i deschide alte perspective, mai ales dacă personajul ce invită la ieșirea din propriile certitudini este și unul seducător-decadent precum Olivia.

Ce rămâne după lectură

Un personaj precum Lorenzo reușește să-i facă pe mulţi cititori să-și pună întrebări despre ei. Vor analiza mai ales propriile lor prejudecăţi legate de adolescenţii retrași. Cât de legitimă sau cât de toxică poate deveni buna intenţie de a-i scoate din propria carapace prin orice mijloace? Sunt ei cu adevărat niște inamici ai unei socializări asociate cu normalitatea în adolescenţă? Ori sunt de fapt cei ce înţeleg mai devreme decât ceilalţi diferenţa dintre simplele interacţiuni și legăturile umane autentice, menite să ducă la metamorfozele ce permit o trecere de la adolescenţă la maturizarea prin conștientiazarea a cee ce se află cu adevărat în spatele nevoii de Celălalt.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Cărturești

Citește și despre filmul Io e te

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here