Atentie: urmatoarele comentarii contin spoiler-e.

Filmul vorbeste despre conflictul vechi á la Romeo si Julieta, doi iubiti din neamuri/religii diferite: ea – evreica si crestina, el – palestinian si musulman. Ea naste un fiu, si povestea carmeste spre tragedie, varianta oedipiana.

Povestea e spusa cu multa violenta, dar cu economie de alte mijloace. Filmarea e seaca, la fel si jocurile actorilor, intentionat saracacioase. In schimb, din cand in cand, este lasata sa se insinueze deloc subtil muzica celor de la Radiohead. Tot filmul se construieste cadru cu cadru, cu multa rabdare, spre rezolvarea nodului gordian: tatal este in acelasi timp fratele copiilor lui, din cauza unui incest nedorit.

Filmul se doreste decent si retinut, dar de fapt ceva scartie monstruos in constructie. De ce atata retinere din toate in afara de violenta grafica? Care e locul unei muzici adresate occidentalilor si problemelor lor, Radiohead, intr-un loc atat de nemilos si sarit bine din tatanile unei minti occidentale, precum conflictele armate din Palestina? Filmul este de o incongruenta vulgara, desi tocmai indecenta pare ca incearca sa o evite. Insasi culminarea filmului in ideea incestului mamei cu fiul torturator in inchisoarea in care era inchisa dovedeste ca demiurgul operei se foloseste de orice mijloc pentru a obtine un „uau” de la spectator. Si nu sunt vreo pudibonda. Filmul nu are nici pe departe suflul unei tragedii care sa explice o solutie atat de grava. Pe langa asta, exploateaza morala politically correctness-ului a aceluiasi occidental, care nu-i da voie sa simta repulsie fata de alegerile regizorului, pentru ca regizorul nu face decat sa aleaga realismul, deci cel care priveste nu are voie sa simta decat cel mult mila fata de saracele personaje.

Poate in ciuda minimalismului de mijloace, Incendies e un film pretentios care nu ajunge sa confirme nicio miza. Reuseste doar sa flageleze inutil privitorul. La final lipseste catharsis-ul.