15 Filme triste Netflix – de plâns, dar în care se simte speranța

0
3159
filme triste netflix

Vrei să te uiți la filme triste Netflix? Probabil după o despărțire sau pur și simplu simți că ți s-au înecat toate corăbiile. E okay să plângem și să ne lăsăm în voia sentimentelor, dar să nu ne lăsăm pradă prea tare acestei stări de tristețe.  Deci să nu uităm că întotdeauna vor fi zile mai bune și îi vom avea alături pe cei dragi și pe prieteni. Așa că am făcut pentru voi o selecție de filme triste Netflix, unele chiar filme de plâns, dar în toate veți vedea speranța și veți întrevede noi începuturi pline de așteptări pozitive.

1. Seberg – Netflix

Seberg filme noi netflixUn film trist Netflix care are în centru o femeie, iubirile și căutările ei, într-o lume a bărbaților. Într-o lume structurată după chipul și asemănarea lor, în care nu prea e loc pentru sensibilitățile ei tipic feminine. În care e judecată la fiecare pas pentru alegerile ei. Un film în primul rând despre ce înseamnă să fii femeie și despre iubirile noastre.

Seberg a fost catalogat ca thriller, dar noi l-am luat în considerare mai ales ca un film biografic despre minunata și excentrica actriță americană Jean Seberg, care a trăit mare parte din viață în Franța și cunoscută de toți iubitorii de film pentru rolul din filmul cult Breathless / A bout de souffle/ Cu sufletul la gură.

Filmul funcționează mai ales datorită interpretării excelente a lui Kristen Stewart, care reușește să redea complexitatea personajului, atât forța și curajul, dar și finețea și delicatețea lui Jean Seberg.

Apropo de ideea de thriller, Seberg are într-adevăr o componentă de suspans binevenită. Actrița americană pleacă în Statele Unite, unde ajunge să se implice în lupta pentru drepturile negrilor, prin participarea la activitățile Black Panther Party. Dar se “implică” și altfel, prin relația amoroasă cu membrul Black Panther, Hakim Jamal. FBI intră pe filieră și ajunge să o urmărească și șicaneze pentru afilierea ei cu mișcarea pentru drepturilor negrilor. De unde se dezvoltă tensiunea filmului.

2. Spune-mi când…(2021) – Netflixspune mi cand filme noi netflix

Un film despre inadecvare, despre iubire neîmpărtășită și căutările tinereții. Trist, dar simpatic în tristețea lui. Veți vedea 🙂

E un film de dragoste pe care noi l-am descoperit de curând pe Netflix. O dramă romantică, cu accente de comedie, simpatică, foarte bine jucată și nelipsită de profunzime.

Un tânăr american de origini mexicane pleacă într-o călătorie de autodescoperire în Mexico City. Will o cunoaște aici pe Dani, o tânără actriță carismatică. Bineînțeles că Will se îndrăgostește de ea, dar lucrurile sunt mai complicate. El, introvert, ea – extrovertă, el – fără experiență amoroasă, ea deja după o despărțire de marea iubire…

3. Newness (2017)

newness filme romantice netflix_2E un film care începe pe o notă pozitivă și se transformă, pe măsură ce relația dintre cei doi evoluează, într-un film trist, despre alegeri dificile atunci când ești prea tânăr și nu știi foarte bine ce vrei, despre rutina din relații, despre nevoia devoratoare de nou, despre dependență fizică și emoțională.

Un film romantic hot despre o iubire intensă, care se transformă pe măsură ce personajele lui Nicholas Hoult și Laiei Costa simt nevoia unor experiențe noi. Povestea celor doi evoluează de la îndrăgostire, iubire, rutină, până la o relație deschisă la noi parteneri. Cum va funcționa acest aranjament?

4. O fată ușoară / Une fille facile (2019)


une fille facile filme de dragoste noiȚi s-a întâmplat să fie frumos afară, o zi însorită și caldă, dar să te simți trist, aproape fără motiv? Să ai o dispoziție reflexivă, chiar meditativă, să simți că ziua asta va trece orice ai face fără să îi găsești sensul? Că vrei mai mult, că ziua promite, dar tu nu poți să te ridici la înălțimea ei? Atunci acest film trist Netflix, Une fille facile, e pentru tine.

Vei sorbi pe nerăsuflate acest cocktail exploziv de frumusețe pură, senzualitate, tinerețe și vară din Une fille facile. Corpurile încălzite de soare, Riviera Franceză mereu însorită, plajele, apa azurie, mesele pe terasă lângă mare o să-ți ofere o doză de frumusețe și hedonism de care avem cu toții nevoie din când în când.

Dar filmul nu e superficial, nu e doar o poveste de vară. Naima e o adolescentă care locuiește la Cannes, făcând parte dintr-o familie foarte modestă. Peste noapte se trezește atrasă în lumea senzuală, dar foarte materialistă a verișoarei ei Sofia, care sosește de la Paris. Cele două încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, pe iahturi, în restaurante luxoase, în compania unor bărbați atrăgători atrași de nurii tinereții.

Une fille facile e un film despre auto-descoperire și maturizare, dar senzualitatea joacă un rol aproape palpabil în film, așa că îl face să se apropie de un film despre atracții și legături amoroase de vară. Une fille facile îți amintește în același timp de filmele lui Brigitte Bardot și de senzualitatea ei debordantă, dar și de filmele lui Rohmer, în care dialogul joacă un rol central. În care discuțiile conceptuale și filosofice despre viață și sensul ei fac deliciul minutelor petrecute în fața televizorului.

5. The Dig  / Situl (2021) – film Netflix 

the dig filme netflix noiRalph Fiennes este parcă făcut să joacă roluri triste… 🙂 Poate pentru că el însuși are o profunzime pe care alți actori nu o au. În acest film despre devotament, pasiune și iubire este acompaniat de Carey Mulligan, Lily James și alți actori la fel de buni. Când o văduvă bogată angajează un arheolog amator pentru a se ocupa de săpături la mormintele de pe proprietatea ei, cei doi fac o descoperire care schimbă istoria… Aceasta este intriga filmului, dar este dublată de două intrigi romantice în această dramă foarte englezească.

Filmul are acea sobrietate tipică politeții englezești, care face povestea și mai intensă. Dincolo de distanța autoimpusă, care pare să vină din răceală, mocnesc pasiuni și dorințe.  The Dig a primit recenzii pozitive, iar dacă ne întrebați pe noi, și nouă ne-a plăcut. E pur și simplu un film Netflix bun. De data asta le-a ieșit. 🙂

6. The Power of the Dog / În ghearele câinilor (2021)

the power of the dog filme netflix noiÎn ghearele câinilor e un film Western regizat de o femeie. 🙂 Așa că haideți să vedem viziunea unei femei despre masculinitatea din Vestul Sălbatic, despre viața femeilor din acest tărâm al bărbaților. Inevitabil, având în vedere subiectul, e un film Netflix trist, pe care-l recomandă multe aspecte, dar mai ales faptul că rolul principal e interpretat excepțional de Benedict Cumberbatch.

Regizoarea e Jane Campion, ale cărei filme le cunoști cu siguranță (de ex Pianul, un alt film de tăiat venele 🙂 ), chiar dacă numele ei poate nu-ți sună cunoscut; de altfel Jane Campion a luat cu acest film premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film 2021 de la Veneția.


Benedict Cumberbatch îl joacă pe Phil, care împreună cu fratele său crește vaci în stepa americană. Sunt oameni de succes, cu două temperamente complet diferite. Când fratele se căsătorește, trădând relația de camaraderie dintre cei doi, Phil se răzbună pe noua soție și copilul acesteia intimidându-i în mod constant. Dar relația de putere stă să se schimbe… Și nu merge deloc spre ceea ce v-ați putea gândi 🙂

The Power of The Dog e un film cu multe chei, fiecare va lua din el ceea ce își dorește: fie misterul, fie lupta pentru putere, fie masculinitatea brută și camaraderia dintre bărbați, natura și peisajele care-ți taie răsuflarea, alții vor lua expresivitatea extraordinară a actorilor, de la Benedict Cumberbatch până la Jesse Plemons și Kirsten Dunst, ale căror priviri și emoții spun mai multe decât o mie de scene de dialog. E un film nou cu aer de vechi, pentru că e Western, dar nu numai din acest motiv. Are ceva clasic și tradițional, dar în același timp e un film pe care-l simți inovativ, pentru modul în care misterele personajelor se arată dar doar pentru a se intensifica și mai mult.

7. Burnt (2015)

burnt filme cu bucătari chefi și restaurante

Cum faci față stresului continuu, cum găsești bucuria în fiecare zi de a merge mai departe? Vei găsi câteva tips & tricks și inspirație pentru a te concentra pe ceea ce e cu adevărat important pentru tine, urmărind acest film trist Netflix, dar inspirațional, mai puțin cunoscut, Burnt.

Hmm, și cum să refuzi să vezi un film în care Bradley Cooper joacă rolul unui chef bucătar, acompaniat în distribuție de Sienna Miller, Dustin Hoffman, Daniel Bruhl, Emma Thomson, Uma Thurman și mulți alții? Burnt e genul de film în care simți că faci și tu parte din echipa care pregătește preparatele alea delicioase, care arată ca niște opere de artă, care se servesc în restaurantele de top.

Dar asta vine și cu părți mai puțin bune, pentru că veți simți pe lângă bucuria de a fi cel mai bun în branșa ta și reversul medaliei, stresul extraordinar în care se muncește în această meserie. E vorba de stresul de a lucra tot timpul contra cronometru pentru a livra cât mai repede mâncarea care bucură papilele gustative ale clienților, dar și despre programul infernal de muncă, de multe ori întins până târziu în noapte.

Adam (Bradley Cooper) e un chef bucătar care și-a pierdut busola, după ce a câștigat 2 stele Michelin, una dintre cele mai dorite recunoașteri din lumea restaurantelor. Cu un potențial uriaș și super talentat, Adam se pierde din cauza drogurilor și temperamentului vulcanic, dar și a stresului constant căruia trebuie să îi facă față. Burnt este povestea încercării lui de a reveni în lumea rarefiată a bucătarilor de top, în paralel cu lupta pentru a se pune pe picioare mental și fizic.

Burnt nu e un film extraordinar, pentru că nu vine cu un scenariu pe măsura distribuției de nota 10, dar tot merită văzut, mai ales dacă ești într-o pasă mai proastă.


8. Madame Claude (2021) – film Netflix

madame claude filme noi netflix

Viața e de multe ori tristă când ești femeie, pentru că vine la pachet cu niște alegeri imposibile. În anii 60 în mod special, una dintre alegeri era între a fi aproape de copilul tău în creștere și între a merge să muncești pentru a avea ce pune pe masă pentru el. În Madame Claude, madama alege a doua opțiune, dar o face prin asumarea unor riscuri foarte mari.

Film original Netflix, Madame Claude e o dramă biografică franțuzească cu acțiunea în Parisul anilor ’60… Ce ne putem dori mai mult, decât o evadare în Paris, când nu ne simțim tocmai în apele noastre? 🙂 În Parisul anilor ’60, influența lui Madame Claude depășește sfera prostituției, ajungând până în lumea politică. Dar filmul nu e doar despre încrengăturile cu oamenii puternici ai zilei, ci despre alegeri de viață, blazare și o incursiune în viața lucrătoarelor în acest domeniu…

9. Toate acele locuri minunate (2020) 

all the bright places filme de dragoste netflixAll the bright places e un film de dragoste Netflix trist, chiar extrem de trist. E un film delicat și poetic despre dragostea dintre doi adolescenți. Ea, interpretată de talentata Elle Fanning, încearcă să depășească pierderea surorii. În timp ce el, colegul de liceu, Theodore, încearcă să o ajute. Chiar dacă e un film cu adolescenți, îi va emoționa și atinge pe romanticii de orice vârstă. Filmul este adaptarea romanului de succes cu același nume.


10. Marriage Story / Poveste despre căsnicie (2019)

marriage story cele mai bune filme netflixDivorțul – un subiect prin definiție deprimant, trist, supărător, mai ales pentru copii, atunci când sunt la mijloc. Netflix investește sume foarte mari și adună multe talente din industria cinematografică pentru a produce filme de Oscar. Nu îi iese de fiecare dată, dar pariul pe Marriage Story a fost unul câștigător. Este unul dintre cele mai apreciate filme produse de Netflix. Și va intra probabil în istoria filmului, lângă un alt film pe aceeași temă Kramer vs Kramer. Tema: ce înseamnă un divorț, mai ales atunci când la mijloc există un copil.

Ea, jucată de Scarlett Johansson, este o actriță de teatru din New York. El, jucat de Adam Driver, este regizorul de teatru cu care e căsătorită. Deși își propun să ajungă la o despărțire amiabilă, inevitabil apar certuri, neînțelegeri, vorbe dureroase aruncate de o parte și de cealaltă. E un film pe alocuri simpatic, pe alocuri trist, jucat foarte bine de întreaga distribuție, cu dialoguri și situații credibile. Ce se va întâmpla cu toată tandrețea pe care o au unul pentru celălalt personajele, cu dragostea trăită între cei doi, cu copilul lor? Veți afla urmărind filmul pe Netflix, bineînțeles. 🙂 Îl poți vedea aici.

11. Brokeback Mountain (2005)

Brokeback Mountain_filme netflix de oscar_

Unul dintre cele mai triste filme de dragoste făcute vreodată. Nimeni nu se aştepta ca filmul lui Ang Lee  despre doi cowboy din Wyoming să fie o poveste de dragoste plină de romantism, suferinţă, despărţiri şi regăsiri. Filmul a stârnit controverse la lansarea sa din 2005, părând o trădare a westernului tradiţional, însă de fapt povestea lui Ennis şi Jack nu face decât să aducă sentimente reale printre stereotipurile unui gen artificial, in care feminitatea şi masculinitatea sunt standardizate.

Din cele 8 nominalizări la premiile Oscar, a câștigat 3, inclusiv cele pentru cea mai bună regie și cel mai bun scenariu adaptat, ratându-le la mustață pe cele pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun actor în rol secundar și cea mai bună actriță în rol secundar.

12. The Guilty / Vinovatul (2021)

theguilty_filme netflix noiUn thriller Netflix îngrozitor de trist și apăsător, despre lupta interioară cu propriile greșeli, despre acceptare și despre cum putem să mergem mai departe.

E realizat parcă pentru a-l pune în valoare pe Jake Gyllenhaal. Bineînțeles, Gyllenhaal se ridică la înălțimea misiunii și oferă un rol care te prinde rapid, deși cam tot filmul nu vezi altceva decât scene cu Gyllenhaal vorbind la telefon… Un remake după un thriller danez, după un scenariu de Nic Pizzolatto – poate nu-l știi după nume, dar știi sigur serialul True Detective, al cărui creator și scenarist este.

Gyllenhaal este un detectiv cu probleme, detașat pentru a răspunde apelurilor de urgență. O femeie răpită de propriul soț sună disperată. De aici lucrurile se precipită rapid, în timp ce personajul lui Gyllenhaal se luptă cu proprii demoni.

Ar mai fi de spus ca argument în plus pentru a-i da o șansă acestui film că se bazează pe un apel real la numărul de urgență 911.

13. Worth / Cu ce preț? (2021)

worth-filme netflix noiCe poate fi mai trist decât pierderea iremediabilă a cuiva drag? Worth este despre astfel de pierderi și regăsirea sensului după astfel de evenimente tragice. Un film biografic cu Michael Keaton în rolul principal greu, apăsător, despre familiile victimelor atacului terorist din septembrie 2001 de la Turnurile Gemene. Worth este despre cum poți găsi un compromis mulțumitor, cum poți lua alegeri cu care să poți trăi ulterior și despre cât de important este să-l asculți pe celălalt cu adevărat.

14. The Ballad of Buster Scruggs (2018)




The Ballad of Buster Scruggs cele mai bune filme netflixPoate fi tristețea frumoasă? Poți găsi frumusețe în tragediile vieții? Această trecătoare și dureroasă viață, marcată din când în când de momente de gingășie, înțelegere profundă, bunătate. De multe ori când folosim adjectivul frumos nu ne referim la aspect, ci la ceea ce ne face să simțim și să gândim un cântec, un film sau carte. Cam așa și cu filmul Fraților Coen, The Ballad of Buster Scruggs. Balada Fraților Coen e frumoasă așa cum spunem despre o baladă de Chopin. 🙂 E un film de antologie, în care fiecare poveste este diferită, dar toate poveștile se întâlnesc și se unesc atât de frumos încât nu poți spune la final decât “Uau, extraordinar!”

Filmul e un western cu șase povești diferite care te vor amuza, pune pe gânduri și te vor surprinde plăcut. Deși sunt povești cât se poate de simple, geniul Fraților Coen în a spune o poveste cu tâlc este inegalabilă în cinematografia actuală. Eficiența cu care creează atmosfera, personajele, leagă ițele poveștii și livrează umor, dramă, empatie și multe alte emoții nu este egalată de niciun alt regizor, după umila noastră părere. Cel puțin când vorbim de regizorii de la Hollywood. Cu siguranță The Ballad of Buster Scruggs este unul dintre cele mai reușite și frumoase filme de pe Netflix.

Dacă nu ți-e clar cine sunt Frații Coen, uite câteva filme semnate de ei: Fargo, Barton Fink, Inside Llewin Davis, The Big Lebowski, No Country for Old Men – pe câteva dintre creațiile lor le poți vedea pe Netflix.

15. Passing / Mirajul identității (2021)

passing filme netflix noiÎncheiem cu un film despre tristețile feminine, greu de tradus celuilalt gen :). Un film de artă Netflix profund și trist, Mirajul identității este despre afro-americanii cu pielea destul de albă care, în perioada segregației, se “dădeau” albi. Regizoarea Rebecca Hall, cunoscută ca actriță, își face debutul cu acest film complex despre identitate, secrete și ce înseamnă o viață bine trăită. Dacă ai energie pentru un film cu accente istorice, dar mai ales personale, care te va pune pe gânduri, nu ocoli Passing. Debutul regizoral al Rebeccăi Hall a primit multe laude din partea criticii de specialitate.

Vezi și

45 filme de dragoste intense, pătimașe și comedii de dragoste simpatice

10 Filme noi Netflix pe care merită să le vezi

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here