26 filme de spionaj de neratat

0
34917
filme de spionaj de neratat

Secrete, spioni și mai ales spioni dubli, micro-filme, date valoroase furate, agenții de informații precum CIA, KGB, MI5, lupta antiteroristă și multe altele. Toate fac parte din arsenalul celor mai bune filme de spionaj pe care le-am inclus în lista noastră.

1. The Infiltrator / Operațiunea Escobar (2016) – îl găsești pe Netflix

the infiltrator program filme la tv_Un film cu spioni și gangsteri biografic despre mafia columbiană, cu Bryan Cranston (Breaking Bad) și Diane Kruger în rolurile principale. Dacă nu l-ai văzut, ți-l recomandăm pentru scenariu, jocul actoricesc și suspans. E un film entertaining în adevăratul sens al cuvântului. Cranston joacă rolul unui agent infiltrat în cartelurile columbiene care aduc droguri în State și care vrea să ajungă cât mai aproape de Pablo Escobar.

2. All the old knives (2022) – îl găsești pe Amazon Prime Video

All-the-Old-Knives-filme de spionajAll The Old Knives este un film de dragoste combinat cu film de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor întâmplat cu mulți ani înainte. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison. Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.

All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mult mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.

Aici poți urmări trailerul All The Old Knives. Îl poți vedea pe Amazon Prime Video.

3. Bridge of Spies (2015)

bridge of spies filme spionajCe zici de un film de spionaj reușit, inspirat din fapte reale? Mai mult, este regizat de nimeni altul decât Steven Spielberg, iar rolul principal i-a revenit lui Tom Hanks. Da, e o ofertă de nerefuzat. Filmul e un thriller clasic cu spioni, acțiunea petrecându-se în timpul Războiului Rece.

Bridge of Spies este un thriller dramatic, după un scenariu scris de Matt Charman și frații Coen, care spune povestea lui James Donovan (Tom Hanks), un avocat din Brooklyn recrutat pentru o misiune CIA în timpul Războiului Rece.

Donovan primește sarcina de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers, după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice. Podul la care face referire titlul filmului este unul real, care face legătura între periferia fostului Berlin de Vest și centrul orașului Postdam, aflat sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în anii ’60, datorită faptului că serviciile secrete americane și sovietice faceau schimb de prizonieri în aceea zonă. Bridge of Spies, este inspirat de fapte reale și prezintă povestea pimului schimb de prizonieri facut pe acest pod. Vezi trailerul Bridge of Spies.

4. Hanna (2011) – îl găsești pe Netflix

hanna cate blanchett filme de spionaj netflix

Un thriller cu spioni bine construit, care te tine lipit de scaun si cu adrenalina pompand la maxim din primele minute pana la final. Actorii sunt excelenți, atat Cate Blanchett, cat si Saoirse Ronan (ai mai vazut-o in Atonement), care joaca rolul principal. Merita vazut pentru ca ofera entertainment de calitate.

O adolescenta de 16 ani, crescuta sa devina asasinul perfect, este trimisa intr-o misiune in Europa, urmarita de un contra-agent si echipa acestuia.

5. Red Sparrow / Vrabia roșie (2018) – pe Disney Plus

red sparrow filme spionajJennifer Lawrence în rol de spion și de balerină? 🙂 Pare greu de crezut la cât de vorbăreață și extrovertă este și cât de misterioasă e în general imaginea spionului în filme. Dar Lawrence reușește să producă un personaj credibil, fiind lăudată pentru rolul pe care îl face în acest thriller de spionaj.

O balerină de succes în Rusia, Dominika, suferă un accident care îi pune capăt carierei de dansatoare. În lipsă de bani și mijloace de subzistență, acceptă oferta unui apropiat de a încerca periculoasa și fără scrupule meserie de spion… Urmează școlirea ei dură în sexpionaj – o metodă de a folosi seducția și intimitatea fizică pentru a obține secrete compromițătoare.  Și implicarea într-o misiune foarte dificilă, de găsire a unei cârtițe/agent dublu din cadrul organizației.

Îl găsești pe Disney Plus.

6. The Angel (2018) – disponibil pe Netflix

the_angel_filme spionaj netflixUn film de spionaj de pe Netflix inspirat din fapte reale, pe care e musai să-l vedeți. E sofisticat în modul în care prezintă dilemele morale și pozițiile spionilor și oamenilor de stat, dar nouă ne-a plăcut și  pentru atmosfera exotică de lume arabă, prin obiceiuri, interioare luxuriante și limbile vorbite, de la arabă la idiș.

Filmul este povestea lui Ashraf Marwan, un egiptean moderat care a ajutat ca spion partea israeliană în conflictul arab din anii ’70. Dar, mai mult de atât, Ashraf transpare din film ca un strateg extrem de abil, care a jucat la ambele capete, și pentru partea egipteană, și pentru cea israeliană… Trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți exact povestea.

The Angel este adaptarea cărții de non-ficțiune The Angel: The Egyptian Spy Who Saved Israel.

7. Duplicity (2009) – SkyShowtime

Dacă vrei să vezi un film James Bond pe Netflix, dar mai relaxat, îți recomandăm Duplicitate. Doi fosti agenti secreti, Ray (Clive Owen) si Claire (Julia Roberts), au parasit lumea spionajului si sunt acum angajati pentru multinationale rivale obsedate de securitate. Misiunea lor este de a proteja un produs al carui patent va aduce profituri uriase.

Filmul nu este de Oscar, dar merita vazut pentru că e distractiv, dar și pentru a-l admira pe Clive Owen pentru modul nonsalant dar sofisticat cu care poarta costumele Armani. 😀 Pentru că Owen este la fel de bine îmbrăcat în acest film precum James Bond. Hainele lui sunt asortate perfect cu o pereche de ochelari de soare Dior 0049 Aviator si parca sunt special scaldate in lumina care le pune perfect in valoare, fie cea din Bahamas, New York, Roma sau Dubai. Desi la lucru, Clive Owen iti da senzatia datorita stilului relaxat dar si a hainelor deschise (la culoare si la nasturi), ca se afla intr-o vacanta perpetua. 🙂 Însusi Clive Owen a declarat: Nu am fost mai bine imbracat in nici un alt film. 🙂

8. OSS 117: Alerte rouge en Afrique noire (2021), Cairo, nest of spies (2006) și Lost in Rio (2009) – parodii ale seriei James Bond

OSS 117 jean dujardin filme de comedieSă mai și râdem de spioni, nu? Dar mai ales de varianta James Bond, foarte polișată și scrobită și de multe ori îndepărtată de activitatea reală de spionaj.

Seria de parodii comedice OSS 117 reușește să-l facă pe James Bond super haios. Unde mai pui că buna dispoziție a James Bond-ului francez (Jean Dujardin) e molipsitoare. Ultimul film din serie a apărut în 2021: Alerte rouge en Afrique noire. După el, vă sugerăm să vedeți OSS 117: Cairo, nest of spies, și continuarea, OSS 117: Lost in Rio (2009).

9. Munich: The Edge of War / Munchenul în fața războiului (2021) – Netflix


Munich-the-edge-of-war-filme netflix noiDacă nu ați văzut-o încă, producția The Edge of War din 2021, preluată în 2022 în grila Netflix, merită văzută. Filmul, din păcate, e mai actual ca oricând, după începerea războiului din Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Deși îmbrăcat în hainele unui film de spionaj, Munich: The Edge of War este în primul rând un film despre dilemele morale pe care le-ar naște războiul în fiecare dintre noi. Cum ar fi cel mai bine să facem față acestei traume, cât de departe sau nu putem merge cu compromisurile morale pentru a ne “salva” pielea. E, în același timp, un film despre cum negociezi cu un autocrat adulat de propriul popor. În acest caz e vorba despre Al Doilea Război Mondial și negocierile dintre Hitler și prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, interpretat cum altfel decât exemplar de Jeremy Irons. Disponibil pe Netflix.

10. The Courier / Umbra spionului (2021) – Netflix

the courier filme netflix noi

Un film despre biografia unui spion devenit un pion important în Războiul Rece fără să vrea?

Da, The Courier e un film istoric de spionaj, bazat pe fapte reale, în care Benedict Cumberbatch joacă rolul unui comerciant britanic devenit spion pentru MI6, în scopul de a obține pentru Vest informații prețioase despre programul nuclear sovietic. Nu vreau să vă divulg prea multe despre poveste, dar Cumberbach merită văzut în acest rol.

Îl găsești pe Netflix.

11. The Operative (2019) – Amazon Prime Video

the operative filme bune pe netflixEste un thriller de spionaj, cu Diane Kruger în rolul principal. Puțin cunoscut, pentru că nu a fost foarte promovat la momentul lansării, The Operative e un film pentru cei care-și doresc thrillere care nu sunt trase la indigo cu alte zeci asemenea făcute pe bandă rulantă. Veți vedea viața de spion portretizată într-un mod mult mai autentic decât în filme de genul James Bond sau Misiune Imposibilă. Cu atât mai mult cu cât este realizat după cartea unui fost spion. Suspansul e acolo, doar finalul pe noi ne-a lăsat un pic în aer.

Cât despre sinopsis, Diane Kruger joacă rolul unui spion Mossad infiltrat în lumea arabă. E atât de bine infiltrată încât începe o relație cu bărbatul pe care îl urmărește, doar că lucrurile iau, pe lângă o turnură periculoasă, și una tensionată la nivel de alegeri de viață și etică.

 

———————————————————————————–

Acum depinde multe ce filme cu spioni preferi, pentru că tot ce trebuie e să alegi. Noi avem filme bune din ambele tabere. Așadar, există povești de spionaj de tip Martini, a la James Bond sau povești cu spioni de tipul bere răsuflată. 🙂 Din prima categorie fac parte spionii spilcuiți care aproape că nu ies din smoching, conduc numai mașini rapide, au la dispoziție femei fatale gata să le cadă la picioare și se învârt în cercuri luxoase. Bineînțeles, și ei la rândul lor sunt niște bărbați bine, care emană sex-appeal cu duiumul. În zona asta exemplul clasic este spionul James Bond.

Pe de cealaltă parte, din zona “bere răsuflată”, fac parte filmele cu spioni inspirate mult mai mult din realitate. În care agenții secreți nu sunt nici pe departe atât de fermecători și eleganți ca în categoria Martini. 🙂 Dar poveștile sunt mult mai palpitante. Și aici romanele lui John Le Carre, fost spion în viața reală, au reprezentat puncte de plecare bune pentru câteva din filmele spionaj din lista noastră.

12. A most wanted man / Vânătoarea de spioni (2014)


E un film realizat după un roman al scriitorului John Le Carre, autorul care chiar a lucrat în serviciile secrete și oferă povești anti-Bond, cu spioni așa cum sunt ei de fapt. Personaje care par destul de șterse la prima vedere, dar care sunt antrenate să obțina date și informații valoroase prin orice mijloace.

Un imigrant pe jumătate cecen, pe jumătate rus, ajunge în comunitatea islamică din Hamburg, după o perioadă ce pare să fi fost de detenţie şi tortură. Agenţiile de securitate din Germania şi Statele Unite îl monitorizează. Pe măsură ce timpul trece şi miza devine din ce în ce mai mare, începe o cursă contracronometru pentru a stabili adevărata identitate a acestui bărbat. E victimă oprimată a regimului sau terorist într-o misiune de devastare?

Continuând tema ultra cunoscută a luptei împotriva terorismului cu savoare islamică, A Most Wanted Man, ecranizare a romanului cu acelaşi nume a lui John le Carré, oferă o perspectivă relativ nouă. Povestea e inspirată din cazul real al lui Murat Kurnaz, cetăţean german de naţionalitate turcă arestat în Pakistan în 2001. Care, ulterior, a fost reţinut şi torturat în două centre militare de detenţie americane, înainte de a fi eliberat în 2006.

Filmul regizat de Anton Corbjin (The American) are o distribuţie cu multe nume sonore printre care Rachel McAdamsRobin Wright (House of Cards), Philip Seymour Hoffman și Willem Dafoe.

13. The Conversation (1974)

the-conversation filme cu spioni

Pe lângă seria genială cu mafioți The Godfather/Nașul, a avut timp Francis Ford Coppola și de un film cu spioni? Da, și unul încă foarte bun, realizat chiar între două filme din Nașul. E un film de spionaj cu ceva ani în spate dar care a rămas la fel de proaspăt. Povestea o să te prindă în mreje pentru că reușește să creeze un personaj foarte autentic.

Gene Hackman e un specialist în ascultare ambientală. Care reușește în mod extraordinar să surprindă pe magnetofon niște sunete care îl pun pe gânduri. Zgomotele respective ajung să-l bântuie și să se întrebe dacă nu cumva și el e ascultat…Gene Hackman e un om singuratic, apăsat de propria singurătate. Și asta se simte aproape palpabil în film, făcându-l autentic și transformând producția în mai mult decât un film de spionaj.


14. The Black Book (2006)

The Black Book este un film despre rezistenţa din Olanda ocupată de nazişti, un război dus pe furiş cu ajutorul spionilor infiltraţi în Gestapo. In loc de James Bond,  Paul Verhoeven (autorul Basic Instinct) alege o Mata Hari capabilă să seducă inamicul, și anume pe căpitanul SS Ludwig Müntze (Sebastian Koch).

Filmul, plin de răstunări de situaţie, este o poveste despre trădări neaşteptate, minciuni şi poveşti de dragoste tragice, în care aparenţele nu sunt niciodată demne de încredere. Iar spionul din centrul acţiunii e până la urmă mult mai puţin duplicitar decât celelalte personaje. Vezi trailerul Black Book.

15. The Lives Of Others (2006)

E un film de spionaj în care agenții își spionează proprii cetățeni. Da, e un film în care Securitatea comunistă umple de microfoane apartamentul unei persoane contra-sistemului.

În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, să capete încredere și admirație față de obiectul spionării.

Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cărți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și datorită faptului că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule. Și faptul că li se ascultă fără menajamente discuții intime din viața de cuplu ne transmite un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății. The Lives of Others nu e doar un thriller de spionaj foarte bun, ci și o dramă excelentă. Vezi trailerul The Lives of Others

16. Tinker Tailor Soldier Spy (2011)

Tinker Tailor Soldier Spy filme spionajE un film anti-Bond cu spioni de scoala veche, care ii au ca oponenti pe spionii KGB. Așa că e imposibil sa rezisti la nostalgia de a vedea un film in care si arta cinematografica, si spionii, sunt clasici.

Serviciul de spionaj englez, numit codificat Circul, este în pericol din cauza suspiciunii tradarii. Se pare ca in varful ierarhiei exista un agent dublu, A Mole. Seful Circului este destituit dupa ce prima incercare de a-l demasca pe tradator esueaza. Urmeaza “spionarea spionilor”, realizata de Smiley (interpretat de Gary Oldman), un spion retras din activitate.

Tinker Tailor Soldier Spy este o ecranizare dupa John le Carré in care nu doar titlul este straniu de melodios potrivit (meritul scriitorului care a inspirat filmul). Ci totul este armonizat cu o minutiozitate admirabila in mecanismul cinematografic: actiunea, actorii , imaginea (Hoyte van Hoytema), scenografia (Maria Djurkovic, cunoscuta si pentru The Hours), costumele (Jacqueline Durran), muzica (Alberto Iglesias).

Revenind la interpretare, rolul principal ii revine unui actor care nu dezamageste niciodata nici macar un strop, britanicul Gary Oldman. In general s-a remarcat in roluri secundare spectaculoase, gen Locotentul Gordon din Batman si reprezentantul raului din Al cincilea element. Este acompaniat de actori cel putin la fel de buni: Colin Firth (The King’s Speech, A Single Man), John HurtTom HardyBenedict Cumberbatch si lista nu e epuizata. Vezi trailerul

17. Argo (2012)


Povestea din Argo este bazata pe dosare reale, facute publice de CIA in 1997, si trateaza colaborarea guvernelor Canada si SUA in vederea salvarii a 6 diplomati americani pe fundalul crizei ostaticilor din Iran din 1979.

Expertul CIA Tony Mendez (Affleck) concepe un plan ingenios pentru extragerea celor 6 americani de pe teritoriul Iranului, punandu-si in pericol atat cariera, dar si propria viata.  Impreuna cu un grup de agenti,  Mendez aterizeaza in Iran si pozeaza ca producator al unui film SF fictiv, ostaticii urmand sa isi asume roluri de scenaristi, regizori si co-producatori pentru a putea parasi tara in siguranta.

Tot in Argo joaca John Goodman (The Big LebowskiThe Artist) si Bryan Cranston (cunoscut pentru serialul Breaking Bad). Vezi trailerul Argo și recenzia Argo.

18. Kingsman: The Golden Circle (2017) – pe Disney Plus

La trei ani de la Kingsman: The Secret Service a apărut şi Kingsman: The Golden Circle. În noul film, se mizează pe distribuţia din care fac parte, printre alţii, Colin FirthJulianne MooreChanning Tatum și Halle Berry.

De data aceasta, inventivii agenţi secreți pornesc o luptă împotriva personajelor negative conduse de o femeie malefică, interpretată de Julianne Moore. După ce inamicii le-au provocat nişte pagube materiale considerabile, agenţii descoperă că de fapt nu numai ei sunt vizaţi, ci întreaga omenire. Băieţii răi par să facă parte dintr-o reţea foarte bine organizată, aşadar noua misiune le va testa limitele şi inteligenţa, dând naştere unor aventuri ce promit să te ţină atent de la prima până la ultima scenă.

19. Three Days Of The Condor (1975)

three days of the condor_filme spionajE un thriller în care Robert Redford, un obișnuit al filmelor de spionaj, joacă rolul unui agent CIA. Acesta tocmai ce a trimis către sediul central al agenției un raport la care așteaptă un răspuns. Părăsește biroul ca să cumpere prânzul echipei, dar când se întoarce îi găsește pe toți morți. Urmează o cursă nebună pentru supraviețuire în timp ce toată lumea pare să-l vrea mort, în frunte cu mai marii CIA-ului.

Un film realizat post-Watergate, thrillerul de spionaj Three Days of The Condor, reușește să surprindă foarte bine spiritul vremii care trăia intens senzația că politica și corupția au pătruns adânc în toate instituțiile americane.

20. The Man from U.N.C.L.E. (2015)

The Man from U.N.C.L.E. comedii netflixFilmul The Man from U.N.C.L.E. e un mix promițător de aventură, acțiune și comedie cu spioni spilcuiți și cool. Acțiunea se petrece în anii ’60, când un spion american face echipă cu unul rus pentru a dejuca planul diabolic al unui fost nazist. Filmul e ușurel, dar are mult farmec și fler și oferă distracție de calitate mai ales în scenele de acțiune. Poate și pentru că e semnat de Guy Ritchie, regizorul din spatele filmelor Sherlock Holmes și Snatch.

Perechea de agenți secreți interpretată de Henry Cavill (cunoscut din Superman) și Armie Hammer (The Lone Ranger) face tot posibilul să oprească o organizație criminală internațională. Aceasta urmărește destabilizarea lumii prin răspândirea armelor nucleare. Citește aici mai multe și vezi trailerul.

21. Casino Royale (2006)


Ce film din seria James Bond să alegi pentru topul nostru cu filme de spionaj? Foarte, foarte grea alegerea. Sinceri să fim, Bondul nostru preferat este Sean Connery. Și probabil favoritul nostru din serie e From Russia with Love. Dar avem deja destule filme cu spioni din timpul Războiului Rece în top.

Așa că alegem un James Bond mai nou, care urmărește răufăcători pe tot Mapamondul. Casino Royale e un exemplu bun din seria James Bond de super film de acțiune. Încleștările, urmăririle, bătăile sunt de clasă. În plus, personajul negativ îi face o contraponderă serioasă lui Bond (Daniel Craig). Le Chiffre e jucat de Mads Mikkelsen. Dacă nu l-ai văzut încă, Casino Royale e unul dintre cele mai antrenante filme din seria James Bond.

22. Spy Game / Spioni de elită (2001)

spy game filme de acțiune

Da, după cum ați văzut în poză, ne întâlnim cu Robert Redford din nou. Cum ziceam, e un obișnuit al genului filme de spionaj.

Ce poate merge prost chiar în ziua în care ieși la pensie? O să afli din Spy Game. Mai ales dacă ești spion 🙂

Spy Game e ceva mai vechi dar e incredibil de bun ca film de acțiune cu spioni. Multe filme de acțiune mai vechi par făcute ieri. Și ăsta e și cazul Spy Game. Povestea e la fel de plină de suspans și scenele de acțiune sunt fresh. Probabil pentru că pe atunci nu era absolut totul creat pe calculator 🙂

Spionul CIA Tom Bishop, jucat de Brad Pitt e încarcerat în China după ce acționează pe cont propriu. Va risca CIA-ul să-l salveze și să se expună? Politic vorbind, cea mai bună alegere este să nu facă nimic, dar agentul Muir (jucat de Robert Redford), cel care i-a fost mentor și l-a recrutat, pare că încă se gândește să-l salveze, riscându-și întreaga carieră și banii de pensie…

Cele mai bune filme spionaj pe Netflix

Netflix are câteva filme de spionaj foarte reușite în grilă. Unul este chiar produs de Netflix: The last thing he wanted. E un film cu spioni care-ți dă senzația de clasic. Are atmosfera filmelor vechi de spionaj. Celelalte patru filme de spionaj sunt încă în grila Netflix dar nu știm pentru cât timp. Așa că, dacă nu le-ați văzut încă, grăbiți-vă să o faceți.

23. The last thing he wanted (2020) – Netflix

the last thing he wantedE un thriller politic cu spioni adaptat după romanul cu același nume al lui Joan Didion. Scenariul e bine gândit și construit cu atenția unui puzzle. Rolurile principale sunt interpretate de Anne Hathaway, Ben Affleck și Willem Dafoe.

Anne Hathaway joacă rolul unei jurnaliste care trebuie să aibă grijă de tatăl ei bolnav. Dar află că acesta e implicat în traficul de arme în America Centrală. Anne Hathaway ajunge astfel să joace rolul tatălui său, prea bolnav pentru a se deplasa și a realiza schimbul de arme. Lucrurile se complică și Anne Hathaway intră într-o intrigă cu spioni și politicieni în care nu mai știe în cine să aibă sau nu încredere. Nici măcar când vine vorba de diplomații americani.

The last thing he wanted este un Netflix Original. Îl poți vedea aici.

24. Operation Finale (2018) – Netflix


E un film de acțiune cu spioni și un film de epocă, în același timp. Acțiunea se petrece după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, când agenția de spionaj a Israelului, Mossadul, face tot posibilul pentru a-l captura în Argentina pe Adolf Eichmann, omul din spatele Holocaustului. Punerea în aplicare a planului de capturare te va ține lipit în fotoliu, oferind entertainment de calitate. Nu e o capodoperă cinematografică, dar e un film bun. Foarte bine realizat și foarte bine jucat de Oscar Isaac, Ben Kingsley și Melanie Laurent.

25. Atomic Blonde (2017) – îl găsești pe Netflix

Sculpturala Charlize Theron în rol de super erou? Da, cu siguranță! Atomic Blonde e un fel de James Bond în care spionul e femeie. Dincolo de frumusețea ei, Theron a demonstrat în nenumărate roluri că poate juca super bine.

E cazul și în Atomic Blonde, unul din acele thrillere cu spioni, în care nu știi cine joacă la dublu și cine, nu. Charlize Theron se folosește de toate armele din dotare pentru a-l identifica pe un spion care a trădat. Totul se întâmplă în 1989, în preajma căderii Zidului Berlinului. Atmosfera e destul de apăsătoare, dar cu atât mai autentică. Iar Charlize Theron, deși subțirică, înaltă și elegantă ca un model de pe coperta Vogue, face față cu brio scenelor dure cu bătaie. E unul dintre puținele filme bune de acțiune primit bine și de critică, nu doar de public.

Îl găsești pe Netflix.

26. Zero Dark Thirty (2012) – îl găsești pe Netflix

zerodarkthirty-filme spionaj netflixCe fac spionii contra terorismului? Printre multe alte misiuni, identifică teroriștii care se ascund pe alte teritorii și îi vânează… Zero Dark Thirty e un thriller de spionaj care te va ține în suspans. Dar, nu doar datorită scenelor excelente de acțiune, ci datorită deducțiilor spionului cheie din acest film, jucat de o femeie, Jessica Chastain.

După Oscarul câștigat în 2010 pentru The Hurt Locker, prima regizoare din istorie care a primit acest premiu – Kathryn Bigelows-a întors cu filmul Zero Dark Thirty. Nu renunță la tematica istorică și reprezentarea violenței nici de data aceasta și tratează povestea uciderii celui mai căutat terorist din lume, Osama Bin Laden, liderul Al-Qaeda. 

Deși primul impuls când auzi subiectul este să îl ocolești, Zero Dark Thirty este un film de spionaj altfel decât te-ai aștepta: în modul în care curge, în modul în care violența este filmată “în toată splendoarea” fără accente moralizatoare, dar și fără efecte și montaje hollywoodiene.

Pentru realizarea acestui film, Bigelow și jurnalistul american Mark Boal, co-scenaritul filmului, au avut la dispoziție documente oficiale clasificate despre urmărirea lideului Al Quaeda. De asemenea, i-a avut drept consulanți chiar pe câţiva dintre soldaţii implicaţi în misiune. Vezi trailerul Zero Dark Thirty. Poți să-l urmărești pe Netflix.

Top filme spionaj clasice

Am inclus aici doar trei filme de spionaj, dar ele sunt mult mai multe. În ciuda producțiilor de gen din ultimii ani, parcă tot The spy who came in from the cold sau North by Northwest rămân preferatele noastre. La care ne întoarcem mereu și mereu cu aceeași plăcere.

The Spy Who Came In from the Cold (1965)


the spy who came in from the cold_filme de spionajCa multe alte filme de spionaj, The Spy Who Came In from the Cold are în centru Războiul Rece dintre Vest și URSS, spionii KGB și spionii occidentali. Deși e unul dintre cele mai bune și mai autentice filme cu spioni realizate vreodată, The Spy who came in from the cold a intrat pe nemeritate într-un mare con de umbră.

Filmul are la bază un roman al cunoscutului John Le Carre, autorul unora dintre cele mai bune povești cu spioni. Agentul britanic Leamas, jucat de Richard Burton, se infiltrează în spionajul est-german pentru a devoala o cârtiță. Adică spionul care joacă dublu și oferă informații ambelor părți, și Estului, și Vestului. Povestea e clasică în genul filmelor spionaj, dar realizarea e excepțională. Scenariul complex nu lasă să fie deloc previzibil finalul. Încrengăturile de interese sunt atât de complicate, încât te vor ține în suspans până la final. Dar nu numai atât, pentru că The spy who came in from the cold e un film foarte uman. Care creează personaje și dileme umane reale. Aici meritul este și al actorilor, cu o mențiune specială pentru incredibilul Richard Burton.

North By Northwest (1959) – pe HBO Max

north-by-northwest-980x520Filmul ăsta e probabil cel mai bun film de spionaj făcut vreodată, deși personajul principal nu e spion. 🙂 Doar e confundat cu unul și ajunge să fie urmărit prin toată America (de unde și numele La Nord prin Nord-vest) pentru a fi prins de spionii adevărați. North by Northwest e semnat de Alfred Hitchcock care se pare că pe orice punea mâna de regizor transforma în etalon.

Așa s-a întâmplat și cu genul filme de spionaj. Niciun alt film făcut de atunci până azi nu reușește să se apropie de șarmul, misterul, sex-appeal-ul, umorul din North By Northwest. Ca în multe alte filme de spionaj făcute de-a lungul timpului miza e o rolă de microfilm care conține secrete guvernamentale și care ajunge în mâinile unor spioni străini.

Este pe HBO Max

Charade


Cine s-ar fi gândit că delicata și eleganta Audrey Hepburn a jucat și într-un film cu spioni? Da, se numește Charade. Cu o intrigă demnă de James Bond, Charade este o poveste de dragoste palpitantă în care identitatea protagonistului, Cary Grant, se schimbă de la o clipă la alta. Reggie Lampert (Audrey Hepburn) e o tânără văduvă urmărită de presupuşii ucigaşi ai soţului ei, trei foşti spioni militari.

Aceștia sunt gata de orice pentru a recupera mica avere furată de domnul Lampert. Dar Reggie nu duce lipsă de apărători. Primul e Peter Joshua (Cary Grant), un străin prietenos apărut la momentul potrivit și care încearcă să o protejeze de asasini. În timp ce Mr. Bartholemew (Walter Matthau), pe care Reggie îl întâlneşte în ambasada americană, îi oferă informaţii despre aceştia şi planul lor. Totuşi, după cum o sugerează şi titlul, în Charade nimic sau, mai bine spus, nimeni nu este ceea ce pare, de-abia deznodământul  dezvăluind ce interese se ascundeau în spatele faţadei prietenoase.

Charade e filmul lui Hitchcock pe care de fapt nu l-a făcut Hitchcock. 🙂 Se simte foarte hitchcockian, dar a fost semnat de Stanley Donen. Și, da, Donen reușește printr-o minune să facă în același timp o comedie romantică și o producție demnă de genul filmelor de spionaj 🙂

Dacă vrei și mai multe filme de spionaj, nu ocoli și alte producții mai vechi ale genului precum: The Odessa File sau The Ipcress File.

Sperăm că ai găsit câteva filme de spionaj care ți-au făcut cu ochiul în lista noastră. 🙂

Citește și

23 Filme de Oscar Netflix, multe cu Oscar pentru cel mai bun film

21 filme polițiste bune – cine e adevăratul criminal?

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here