35 de thrillere și filme psihologice de neratat

0
10348
top filme psihologice

Când te saturi de efecte speciale, parcă vrei să vezi niște filme mai aproape de realitate. De exemplu filme psihologice, fie că sunt thrillere psihologice, filme de groază psihologice sau chiar filme psihologice care sunt și de acțiune. Filme care se joacă cu mintea ta, cu așteptările tale, care studiază diverse tulburări mentale, psihopați deveniți criminali sau pur și simplu oameni normali cărora cineva le transformă realitatea până ajung să creadă că au luat-o razna.

Așa că v-am pregătit o listă cu unele dintre cele mai bune filme psihologice, atât din ultimii ani, cât și clasice. Avem o categorie specială de filme psihologice pe care le găsești pe Netflix. De asemenea, cele mai multe sunt producții americane, dar am inclus în lista noastră și filme psihologice europene și asiatice bune.

1. Unsane (2018)

unsane filme psihologice

Vrei să vezi un film psihologic clasic, dar făcut în anul 2018? Unsane e o opțiune bună pentru asta. E un thriller psihologic regizat de Steven Soderbergh (seria Ocean, Magic Mike, Contagion), în care vei fi luat pe sus de nebunia și violența din viața lui Sawyer. Ca în toate filmele psihologice care explorează tulburările mentale, e greu de spus ce e real și ce nu și fix asta e cea mai bună parte din Unsane. În rolul principal joacă Claire Foy în rolul principal, pe care o știți din serialul The Crown, dacă l-ați văzut. Datorită lui Soderbergh și a talentului ei extraordinar, Unsane funcționează, deși rețeta nu e cea mai originală.

2. The Neon Demon (2016)

Când ne gândim la filme psihologice, de obicei ne gândim la thrillere psihologice. Dar mai există un subgen aproape la fel de ofertant în zona producțiilor concentrate pe psihicul uman, psihopați, sociopați, oameni afectați de alte boli psihologice sau aflați sub stres psihologic intens. E vorba de filme de groază psihologice. Așa numitele horror-uri psihologice. Unul dintre filmele reușite ale acestui subgen din ultimii câțiva ani este The Neon Demon.

imagine: www.towleroad.com

Între wow! şi wtf? defilează impresii amestecate. The Neon Demon este precum un vis ciudat. Vezi o pumă apărută de nicăieri într-un hostel dubios din L.A., nişte manechine desprinse dintr-un fashion show, ce trece de la macabru la efecte vizuale psihedelice. Plus o Elle Fanning de neuitat.

The Neon Demon este o experienţă neașteptată şi originală. O experienţă în care te scufunzi, şi o iei ca atare, fără să cauţi o explicaţie logică. Deşi fiecare element este bine calculat şi asamblat în arhitectura scenariului.

În spatele acestui experiment se află regizorul Nicolas Winding RefnRefn o face pe Elle Fanning la fel de captivantă precum Ryan Gosling în thrillerele semnate tot de el Drive si Only God Forgives. Nu trebuie ratat dacă vrei un horror psihologic stilizat. Dacă te-am făcut curios, citește recenzia noastră și vezi trailerul The Neon Demon aici.

3. Enemy (2014)

enemy-thrillere psihologice

Adam Bell (Jake Gyllenhaal) este un profesor de istorie posac a cărui viață ia o turnură interesantă când își descoperă dublul perfect – un actor pe nume Anthony Clair. Întunecat  și captivant, Enemy este filmul luptei dintre două variante ale aceleiași ființe.

O adaptare a romanului Omul duplicat al lui José Saramago, Enemy i se alătură lui The Double (bazat pe Omul dedublat, de Feodor Dostoievski) în galeria filmelor ce au în centru tema doppelgänger-ului.

În film apar și Mélanie Laurent (Inglourious Basterds, Beginners) și Isabella Rossellini (Blue Velvet). Și este regizat de Denis Villeneuve, cu care Jake Gyllenhaal a făcut și thrillerul Prisoners. Vezi trailerul Enemy.

4. Take Shelter (2011)

takeshelter filme psihologiceTe-ai săturat de filme despre dezastre naturale și supereroi supraîncărcate cu efecte speciale? Da, și noi, câteodată. Pentru astfel de momente, când vrem să vedem producții în care suspansul nu se bazează pe asteroizi care amenință Pământul, sunt multe filme psihologice foarte reușite. Un astfel de film este Take Shelter. Curtis (jucat de Michael Shannon) are viziuni și halucinații apocaliptice cu o ploaie cum nu s-a mai văzut. În încercarea de a-și ține familia la adăpost, Shannon face provizii și amenajează un adăpost. Dar nu e încă sigur dacă totul se întâmplă doar în mintea lui sau e real… Take Shelter e unul dintre cele mai bune thrillere ale anului 2011, așa că merită să-i dai o șansă.




Filme psihologice Netflix

5. Fractured (2019)

fractured filme psihologiceE un thriller psihologic produs de Netflix despre o familie cu probleme care merge spre casă după vizita la bunici de Ziua Recunoștinței. Pe drum, se pare că se întâmplă un accident, iar Ray, soțul, își pierde soția și fiica de 6 ani. Ca în orice thriller psihologic care se joacă cu ce e real și ce nu, cu ce percepții sunt reale și ce percepții sunt false, nu știm ce se întâmplă exact. Este Ray nebun de legat și nu și-a revenit încă după moartea primei soției acum 8 ani? Sau într-adevăr i-a fost răpită familia?

Fractured nu e cel mai bun film psihologic pe care l-ai putea vedea, dar își face treaba. Te ține în tensiune și se joacă cu așteptările tale, plecând de la problemele psihologice ale personajului principal.

6. Time Share / Infern Tropical (2018)

Time Share (Tiempo Compartido) - filme psihologice

E un film psihologic care pendulează între thriller, horror și critică socială. Time Share te bântuie cu o imagine a vieții așa cum ne-am obișnuit să o gândim: muncim mult și apoi mergem într-o vacanță binemeritată. Doar că stresul de peste an, presiunea socială de a face față așteptărilor celorlalți și oboseala se transformă în paranoia și aproape nebunie. E un film mexican despre cât de nenaturală și nefericită e viața modernă.

O familie pleacă în vacanța mult dorită, într-un complex tropical, unde au închiriat un bungalow. Doar că acolo constată că bungalowul a fost dublu-închiriat și sunt nevoiți să îl împartă cu o altă familie. În același timp, o altă familie care lucrează în stațiune visează și ei la o vacanță într-un cu totul alt loc…Dar nici pentru ei lucrurile nu se așează așa cum visează…

Îl poți vedea pe Netflix.

7. Uncut Gems (2019) – super thriller nou Netflix

uncut-gems adam sandlerO producție Netflix nouă, Uncut Gems / Diamante neșlefuite e un thriller reușit cu Adam Sandler în rol principal. Adam Sandler face probabil rolul carierei lui în Diamante neșlefuite. Un evreu implicat în comerțul cu diamante din New York, Howard este dependent de jocuri de noroc. Așa că își asumă niște riscuri imposibile pentru mulți dintre noi. Dar anxietatea riscului de a pierde totul nu îl paralizează, ci îl catalizează într-o cursă contra cronometru. În fiecare zi plusează mai mult și mai mult. Prin acest joc de asumare a unor riscuri uriașe și a eforturilor de a face ca pariurile să i se îndeplinească, filmul dă la rândul lui dependență. Și nu poți să pleci de lângă ecran până la final.

Producția, pe care o poți vedea pe Netflix, a fost primită foare bine de critici, fiind lăudate în mod special regia, scenariul și jocul actoricesc al lui Adam Sandler. Mai jos găsești și alte thrillere reușite pe care le poți vedea în rețeaua amintită mai sus.

 

8. Gone Girl (2014) – un love story terifiant

gone girlE unul dintre cele mai bune thrillere psihologice din ultimii ani, realizat de David Fincher, ale cărui filme le știți deja: Se7en, Fight Club, Zodiac, The Girl with a Dragon Tattoo. E unul dintre regizorii recunoscuți pentru thrillerele și filme psihologice semnate. Așa că dacă ești pasionat de tema filmelor psihologice, cu siguranță ai văzut cel puțin unul dintre filmele lui.

Cu un buget de 50 de milioane de dolari şi cu o distribuţie din care fac parte Ben Affleck (Good Will HuntingPearl HarborArgo) şi Rosamund Pike (Pride & PrejudiceDie Another Day) filmul Gone Girl s-a numărat printre cele mai aşteptate filme ale anului 2014. Și nu a dezamăgit. Ba din contră, a câștigat atât admirația publicului, cât și a criticilor. Reușește să te țină în suspans cu succes până în ultimul minut.

Bazat pe romanul omonim al lui Gillian Flynn, filmul Gone Girl prezintă povestea unui cuplu aparent fericit (Ben Affleck şi Rosamund Pike), care, în realitate, ascunde o mulţime de secrete. Totul începe chiar în dimineaţa aniversării celui de-al cincilea an de căsătorie, când Amy, soţia lui Nick Dunne, dispare din locuinţa lor.

Vezi trailerul Gone Girl și citește recenzia.




9-10. Psycho și Vertigo / Amețeala – din 22 mai 2020 pe Netflix

vertigo filme noi netflix

Din 22 mai 2020 poți vedea pe Netflix două dintre cele mai cunoscute și apreciate thrillere psihologice din toate timpurile, marca Alfred Hitchcock: Psycho și Vertigo. Au ținut în suspans generații de iubitori de film 🙂 și au influențat la fel de multe generații de regizori și realizatori de filme psihologice. Practic Hitchcock e maestrul incontestabil al thrillerelor psihologice și, dacă treci peste faptul că actorii joacă un pic diferit, după moda vremii de atunci, te vei putea bucura de niște thrillere psihologice care au reușit să treacă testul timpului cu brio.

Filme psihologice despre probleme mentale

Bolile mintale constituie, fără doar și poate, un subiect pe care oamenii par reticenți să-l abordeze de cele mai multe ori. Cu toate acestea, multe filme psihologice se bazează pe o formă sau alta de tulburare mintală și șochează adesea prin modul de abordare introspectivă a bolii. Fie că se inspiră din povești reale, fie că sunt fictive, filmele de genul acesta variază de la tratări originale ale schizofreniei până la analize detaliate ale efectelor depresiei.

11. Requiem for A Dream (2000) – thriller despre dependență

Cum îți schimbă percepția realității drogurile și cum îți schimbă viața dependența? Cum ajungi chiar la autodistrugere? Vei vedea asta într-un film psihologic nebun, regizat de Darren Aronofsky, cunoscut pentru pasiunea de a sonda psihicul uman în filmele lui.

Pe Coney Island, 4 personaje îşi construiesc propria lor insulă paradisiacă din halucinaţii. Odată deveniţi dependenţi de droguri, Sarah, Harry, Marion şi Tyrone devin captivii unor lumi în care visul se poate transforma imediat în coşmar.

Adaptarea lui Darren Aronofsky a romanului cu același nume al lui Hubert Selby Jr este, fără îndoială, un film sincer, dur, realist și bine realizat. Regizorul reușește să găsească echilibrul în tratarea unui subiect extrem de dificil de abordat: dependența. Requiem For A Dream este mai mult decât un film despre dependența de droguri și despre drumul spre distrugere care își găsește sfârșitul în infernul drogurilor. Pelicula vorbește despre dependență în mai multe forme: de la serialele de televiziune la cocaină și heroină.

Pe toată întreaga lui durată filmul este chiar brutal, iar finalul nu are cum să fie altfel: dependența (te) câștigă. Cu toate astea, Requiem For A Dream este mai mult un manifest împotriva dependețelor, iar Aronofsky reușește să creioneze niște personaje ale căror drame te vor captiva prin sacrificiul pe care sunt dispuse să îl facă pentru a-și satisface o nevoie.

12. Memento – super thriller psihologic despre memorie

Este unul dintre cele mai inovative thrillere psihologice făcute vreodată, recunoscut ca atare de la critici, până la Asociația scenariștilor din America. Povestea e spusă printr-o structură foarte originală, dar nu vă spunem mai mult ca să nu vă stricăm plăcerea vizionării. Personajul principal și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri, dar este hotărât să îl găsească pe ucigașul soției. Așa că se folosește de tot felul de trucuri, având în probleme imposibilitatea de a-și aminti ce i se întâmplă. Inclusiv își tatuează informații importante.

Memento (2000) își păstrează relevanța și rămâne unul dintre cele mai bune filme ale lui Christopher Nolan. Ale cărui filme cu siguranță le știi: Interstellar, Inception, The Prestige, Dunkirk, The Dark Knight.

Nu e doar un thriller super bun, Memento e și un film despre memorie. Și sunt oameni de știință specializați în acest subiect și în amnezia anterogradă care spun că e unul dintre filmele cele mai precise în modul în care prezintă pe marele ecran cum funcționează memoria și acest timp de amnezie. Vezi trailerul Memento. Se pare că Nolan ne pregătește un remake al primului Memento, la doar 15 ani de la lansare. Ceea ce e destul de rar pentru filme produse așa de recent.

13.The Machinist (2004) – film psihologic despre amnezia lacunară

Tot despre amnezie e vorba și în thrillerul The Machinist. Trevor Reznik, mașinistul, suferă de insomnie. Nu a mai dormit de un an. Un eveniment traumatic este cel mai probabil să fi fost declanșatorul insomniei. Funcționarea lui zilnică este semnificativ îngreunată de această condiție și, ca o consecință, este bântuit de propriile himere – care se constituie într-un puzzle ce-l conduce spre revelația trecutului.

PTSD (Post-traumatic Stress Disorder) rezultă, de multe ori, în reprimarea involuntară a amintirilor legate de evenimentul traumatic. Fentând amnezia, halucinațiile lui se nasc din sentimentul de vinovăție și din trauma trăită…

Alte filme despre amnezie: Spellbound (1945), Memento (2001), Mulholland Drive (2001).

14. Repulsion (1965) – film psihologic despre tulburări delirante

Carol este o tânără care trăiește împreună cu sora ei și soțul acesteia în Londra. Dar își trăiește viața într-un mod absent – ca o somnambulă.  Singurele persoane cu care se poate numi „sociabilă” – sora și soțul ei – pleacă în vacanță, lăsând-o pradă propriilor ei demoni.

Dezgustată și totodată într-un mod ciudat atrasă de bărbați, Carol se dovedește incapabilă de a se angaja în orice fel de relație cu aceștia. După plecarea celor doi, ea se închide în apartament și devine victima delirului – halucinațiile ei se intensifică gradual, ajungând să-și imagineze mâini ieșind din pereți și asaltând-o…

Alte filme despre tulburarea delirantă: In the Mouth of Madness (1994), Lars and the Real Girl (2007), Black Swan (2010).




15. Through a Glass Darkly (1961) – film psihologic despre schizofrenie

Prima parte a trilogiei Credinței (a.k.a The God’s Silence trilogy), Through a Glass Darkly prezintă descinderea graduală a lui Karin în nebunie. Ieșită dintr-o instituție de boli mintale, ea se întoarce la soțul și fratele ei, cărora li se alăturase și tatăl celor doi. Karin mostenește boala mamei sale – boală care nu este consemnată concret, dar care prin manifestarea ei (halucinații și delir) conduce la diagnosticul de schizofrenie.

Karin se luptă cu propriile închipuri și întruchipări ale lui Dumnezeu – iar dialogurile absolut delirante pe care le poartă reflectă o tensiune puternică provocată de conflictul dintre deziluzie și dorința de a crede. În final, filmul se dovedește a fi mai mult decât o reprezentare a manifestărilor unui psihic bolnav. Ingmar Bergman exploatează, prin intermediul bolii lui Karin, implicațiile prezenței/absenței lui Dumnezeu.

Alte filme cu și despre schizofrenie: Pi (1998), A beautiful mind (2001), Donnie Darko (2001). 

16. Melancholia (2011) – film psihologic despre depresie clinică

Drama lui Lars von Trier analizează reacția și mecanismele de coping ale personajelor în fața sfârșitului iminent. Regizorul însuși luptându-se cu depresia, a adaptat această poveste pornind de la premisa că persoanele depresive fac față mult mai ușor situațiilor tensionate decât cele … „sănătoase”.

Justine, afectată considerabil de această boală, primește vestea coliziunii planetei Melancholia cu Pământul cu seninătate. Nemaigăsind nicio motivație pentru a trăi, moartea sa – și a întregii omeniri – devine singura soluție viabilă la suferința demonică de pe Pământ: The earth is evil. We don’t need to grieve for it.

Melancholia nu este lipsit de spiritul specific filmelor lui von Trier. Este tulburător, bântuitor și, pe linia tematică a filmului, deprimant.

Alte filme despre depresie: Angels of the Universe (2000), The Hours (2002), A single man (2009).

17. I am Sam (2001) – film psihologic despre autism

i am sam filme psihologiceSam Dawson (Sean Penn) este tatăl lui Lucy, de care are grijă singur. Sam suferă de autism, însă îi creează fiicei un mediu plăcut, în care să se poate dezvolta armonios. Lucy merge la școală, unde este batjocorită de ceilalți pe motiv că tatăl ei este retardat. Mai mult, Lucy îl depăsește din punct de vedere intelectual pe tatăl său, deși are grijă să nu-i arate acest lucru.

Sean Penn și restul distribuției salvează filmul, care abordează, să recunoaștem, un subiect care nu e foarte comod. Filmul nu e o mare capodoperă, având pe alocuri o abordare cam sentimentală, dar merită văzut pentru portretizarea acestei boli de către Sean Penn și ce implică această suferință pentru ceilalți membri ai familiei.

Alte filme despre autism: Being There (1979), Rain Man (1988), What’s Eating Gilbert Grape (1993).

 

Thrillere psihologice cu psihopți și criminali în serie

Unul dintre cele mai urmărite subgenuri ale filmelor psihologice, de care nici noi, nici regizorii nu ne mai săturăm. Mai ales dacă sunt niște filme super bune.

18. American Psycho (2000) – cel mai elegant psihopat

american psycho filme psihologiceJucat de Christian Bale, Patrick Bateman este un personaj cu viata dubla: bancher la o bancă de investiții in Manhattan si criminal in serie in timpul liber. Personajul este portretul tipic al unui carierist newyorkez: nesigur pe el in ciuda imaginii, pedant, atent pana la obsesie cu modul cum arata. Traiește într-o lume dominată de hedonism, lacomie si egocentrism. Lunga lista de branduri enumerate de-a lungul filmului denota un materialism de care Bateman are nevoie pentru a construi o imagine perfecta pe care sa le-o arate celorlalti. Pe cand identitatea sa de criminal in serie ii da posibilitatea de a se conecta la ceva real dincolo de superficilitatea brandurilor.

Dressed to kill capata sens la propriu in American Psycho. Și nu poți nega ce-i al lui. 🙂 Bateman, în ciuda duplicitații lui si a inclinatiilor ucigase, se îmbracă impecabil.

19. Se7en (1995) – thriller psihologic clasic, de neratat pe Netflix




Criminalul urmărit de cei doi detectivi Somerset (Morgan Freeman) şi Mills (Brad Pitt) este un psihopat care îşi alege victimele în funcție de cele 7 păcate capitale. Modul grotesc în care ucide ne face să ne gândim la un film de groază, iar impactul scenelor violente este amplificat de alternarea normalităţii vieţii de familie a lui Mills cu crimele sadice, până când cele două lumi ajung să se ciocnească.

Mills este tânărul impulsiv, iar Sommerset vulpoiul bătrân, care trebuie să privească la rece crimele care macină un oraş în care ploaia nu se termină niciodată. Freeman reuşeşte să-şi păstreze calmul chiar şi atunci când Mills înnebuneşte de furie, lăsând să se vadă întregul efort de a nu-l ucide pe criminalul jucat de un Kevin Spacey de zile mari. Urmărește trailerul Se7en.

20. The Silence of the Lambs / Tăcerea mieilor

Hannibal Lecter este criminalul rece şi calculat care a speriat o întreagă generaţie pe vremea când nu apăruseră încă bulinele de avertizare. Tăcerea mieilor este un film de groază cu atât mai înspăimântător cu cât la final doar răul mai mic este pedepsit. Însă un criminal mult mai periculos evadează.  Filmul care-i prezintă pe Hannibal (Anthony Hopkins) şi tânăra detectiv Clarice (Jodie Foster) când aliaţi, când inamici, nu este oficial considerat un horror. Însă interpretarea lui Anthony Hopkins care face din criminal un personaj sofisticat, aproape şarmant, te sperie mai tare decât un film cu fierăstraie şi masacre la tot pasul.

21. The Shining (1980) – filmul psihologic horror prin definiție

the shining

Când spui film de groază spui The Shining. E greu de spus dacă filmele au popularizat cărţile lui Stephen King sau invers, cert este că The Shining este poate cel mai cunoscut horror din toate timpurile. Regizorul Stanley Kubrick cu gustul său pentru imaginile cu impact vizual puternic a reuşit să creeze personaje şi scene care au rămas întipărite pe retina celor care n-au închis ochii de frică.

Kubrick reuşeşte să facă din sunetul unei trotinete care alunecă pe culoarul unui hotel un sunet de nesuportat, tocmai pentru că bănuim spre ce se îndreaptă copilul. Totuşi, pe parcursul filmului, aşteptările noastre sunt înşelate din nou şi din nou, până când sunt întrecute şi înecate de o baie de sânge. Filmul nu ar fi fost acelaşi fără zâmbetul pe jumătate malefic, pe jumătate nebun al unui Jack Nicholson care încet-încet îşi schimbă personalitatea.

Capodopera lui Stanley Kubrick se afla undeva intre thriller psihologic si ghost story. Dar e mult deasupra cliseelor poltergeistice cu fantome, porti de trecere si cadavre care ies din gradina din spatele casei. La Kubrick totul are o baza solida de psihologie, abordand in special tema izolarii si alcoolismului. Spre deosebire de alte filme inspirate din carti, The Shining reuseste sa cuprinda esenta cartii omonime a lui Stephen King si reda, pe muzica nelinistitoare a lui Bela Bartok, o poveste infioratoare. Una despre o familie care ingrijeste hotelul Overlook, inchis pe timp de iarna, si aproape complet izolat.

Vezi trailerul The Shining. Clasicul horror The Shining e disponibil pe Netflix.

Thrillere psihologice combinate cu filme de acțiune

22. The Game

the game filme psihologiceSunt filme psihologice în care personajul principal nu e nebun de legat, nu suferă de amnezie, nici de halucinații de la droguri. În cazul lui The Game, nu suferă nici măcar de dependență de jocuri de noroc, cum am putea crede după titlu. Nu, sunt filme psihologice în care cineva se joacă cu mintea personajului principal până în așa măsură încât îl face să creadă că trăiește într-o cu totul altă lume sau că a luat-o efectiv razna.

Michael Douglas este în The Game (R: David Fincher, 1999) un bancher foarte bogat, a cărui viață se reduce la a face sau a desface afacerile altor oameni. Părăsit de soție, neinteresat de cercurile sociale înalte, Nicholas Van Orton e cinic și mizantrop. Faptul nu trece neobservat de fratele sau Conrad (Sean Penn), care îi oferă cadou de ziua lui o carte de vizită cu un număr de telefon la care îi spune să sune neapărat, fără explicații.

Aflăm odată cu el că e vorba de o companie care oferă un soi de experiență iluminantă în forma unui “joc” live-action. Un spectacol elaborat și personalizat, jocul se dovedește sinistru din primele momente, când Van Orton găsește pe aleea casei o păpușă-clovn în mărime naturală, urmând ca un prezentator de știri să i se adreseze direct din televizor.

Intensitatea amenințărilor ia o turnură agravantă și totul pare orchestrat în realitate împotriva lui, viața năruindu-i-se văzând cu ochii. În concluzie, unul dintre cele mai brutale mesaje și cadouri de ziua de naștere, de care am auzit noi, cel puțin.

23. Inception / Începutul (2010) – thriller psihologic + film de acțiune

In Inception problema centrală este definirea realităţii. In filmul lui Christopher Nolan (The Prestige) oamenii pot intra unii în visele celorlalţi. Astfel, se coboară spre zonele mai profunde ale minţii visătorului, sărind din vis în vis. În universul din Inception, nu există limite. Oraşele sunt construite într-o clipă, iar legile fizicii pot fi sfidate fără niciun pericol.

Această lume este însă mai periculoasă decât cea reală. Pentru personajul principal, Cobb (Leonardo Di Caprio), visul devine o a doua realitate din care nu mai poate sau nu mai vrea să se trezească.

Partea bună este că îl poți vedea pe Netflix, la fel ca și pe Interstellar. Vezi trailerul Inception.

 

Filme psihologice clasice

24. Taxi Driver

In Taxi Driver, privim Times Square sau The Village prin ochii unui taximetrist psihotic jucat de Robert de Niro. Proxeneţi, prostituate, perverşi de tot felul, poliţişti corupţi şi alte creaturi nocturne ies la iveală în lumina farurilor lui Travis Bickle.

Travis (De Niro) este un veteran care întors din Vietnam care devine taximetrist. Pentru a folosi cumva nopţile în care nu poate dormi din cauza insomniei. Filmul urmăreşte transformarea lui Travis din taximetrist în justiţiar. Pe măsură ce tânărul pierde contactul cu  realitatea, devenind convins că misiunea sa este de a curăţa New York-ul.

Travis începe să respecte un program strict de exerciţii. Și cumpără pistoale cu aceeaşi uşurinţă cu care ar cumpăra un hot dog. Îşi exersează replicile destinate viitoarelor victime dând naştere celei mai cunoscute scene cu tânărul De Niro: Are you talkin’ to me?

Filmul nu este doar o critică la adresa unui guvern care nu a ştiut să-şi respecte vechii soldaţi. Ci aruncă săgeţi ironice şi înspre o societate care se grăbeşte să glorifice un justiţiar care ar fi putut deveni viitorul Lee Oswald…

De Niro şi Scorsese au fost The Dream Team vreme de câteva decenii. Însă Taxi Driver este poate cel mai bun film care a rezultat din colaborarea celor doi.

25. The Talented Mr. Ripley – un thriller psihologic în însorita Italie

Dacă vrei să vezi un thriller psihologic care nu se întâmplă în orașe gri și urâte sau în sate uitate de lume în America săracă, poți să (re)vezi The Talented Mr. Ripley.
Tom are toate componentele cu care ar fi putea să-şi construiască viaţa ideală doar că, instinctual, rămâne acelaşi băiat simplu, nereuşind să stăpânească stilul vieţii către care aspiră.

Tom Ripley (Matt Damon), un tânăr care pare cât se poate de normal, încearcă să-şi câştige existenţa din tot felul de joburi mărunte pentru care aleargă de dimineaţă până seară. Dar are şi câteva talente neobişnuite, ca de exemplu ştie să cânte foarte bine la pian. Aşa este remarcat de un cuplu care crede ca Tom a studiat împreună cu fiul lor, Dickie Greenleaf (Jude Law) , aflat acum în Italia şi care pare să accepte un singur principiu în viaţă, cel al plăcerii.

Dickie, tânăr cu clasă, cu prieteni care dau bine la imagine, îşi hrăneşte spiritul prin cluburile de jazz, cântând la saxofon, îşi iubeşte logodnica (Gwyneth Paltrow). Și orice altă iubită, mai nouă sau mai veche.

Cei doi tineri din clase sociale diferite ajung să se cunoască. Și, de aici, dorința de parvenire și admirație a lui Tom nu îl oprește de la niciun act, oricât de abominabil. Mai ales că Tom, cu un puternic complex de inferioritate, nu e acceptat în noile cercuri. Iar pentru a rămâne în viaţă şi în libertate, apelează la talentele lui neortodoxe. Vezi trailer.

Varianta franțuzească a acestui thriller e cel puțin la fel de bună. Se numește Plein Soleil și rolul principal e interpretat de Alain Delon.

 

26. The Prestige (2006) – unul dintre cele mai bune thrillere psihologice




Hugh Jackman și Christian Bale joacă doi rivali în filmul psihologic The Prestige.  Cei doi sunt magicieni londonezi aflați în competiție pentru faimă și recunoaștere. Personajul lui Bale (Borden) pune în scenă un truc care-l declasează pe Angier (Jackman). Însă pe care reușește să-l demaște și însușească cu ajutorul Oliviei (Scarlett Johanson).

Relația dintre cei doi magicieni este deteriorată de obsesie, gelozie, amăgiri și secrete. Duelul fatal dintre cei doi este în permanență alimentat de ambițiile și orgoliile proprii. Ceea ce duce la rezultate dezastruoase pentru ambii.

Dualitatea este o temă principală a filmului, laolaltă cu obsesia și știința ca magie. Regizorul Christopher Nolan nu înclină spre portretizarea niciunuia dintre magicieni ca fiind cel rău sau cel bun. Fiecare e o combinație periculoasă de tonuri luminoase și întunecate.

27. Mulholland Drive – monstrul de la care nu-ți poți lua ochii

Recunoscut ca unele dintre cele mai bune thrillere realizate vreodată, Mulholland Drive e o experiență cinematografică ezoterică. Indicii legate de cheia filmului sunt presărate în primele două ore de film, însă nu le recunoaștem ca atare decât la sfârșit. Ultimele 20 de minute sunt viscerale și grotești. Finalul te va bântui, cu siguranță.

Betty (Naomi Watts), o blondă aspirantă la titlul de star de cinema, încearcă să o ajute pe Rita (Laura Harring), noua ei prietenă amnezică, să-și redescopere viața. Cum altfel decât dând telefoane anonime și strecurându-se pe fereastră în casele oamenilor. Ba chiar punându-i o perucă blondă, copie aproape perfectă a propriei coafuri? Adăugăm în combinația filmului un regizor (jucat de Justin Theroux) care pierde controlul asupra propriului film pe care-l realizează. Și se trezește înșelat de nevastă, plus detectivi și membri ai mafiei cinematografice. Vezi trailerul Mulholland Drive

Filme psihologice europene

28. The skin I live in / La piel que abito

Regizorul spaniol Pedro Almodovar si-a propus sa creeze, dupa propria expresie, un film-horror fara tipete. Ceea ce a obtinut este La piel que habito.

La piel que habito spune povestea unui eminent chirurg plastician, Robert Ledgard (Antonio Banderas), care in incercarea de a exorciza rani emotionale vechi realizeaza experimente pentru a dezvolta o piele rezistenta la socuri termice. Cobaiul este Vera (Elena Anaya), o tanara pe care o tine captiva in casa lui cu ajutorul Mariliei (Marisa Paredes). Fiul Mariliei, Zeca, incearca sa se ascunda tot aici dupa ce comite un jaf.  Unde o descopera pe Vera si o violeaza. Din acest moment filmul curge dintr-o revelatie in alta, una mai abracadabranta decat alta, despre trecutul personajelor si motivatiile lor.

Vezi trailerul La piel que abito.

29. Elle (2016)

elle huppert thrillere psihologiceRegizorul Paul Verhoeven a făcut din Sharon Stone obiectul fanteziilor masculine şi motivul pentru care Basic Instinct a devenit un must-see pentru generaţii întregi. De data aceasta, în Elle, Verhoeven schimbă macazul în lumea fanteziilor masculine, virând spre zona masochismului. Personajul masculin e un prădător sexual ce îşi propune să îi facă zile fripte protagonistei interpretate de Isabelle Huppert. Dar primeşte o surpriză şocantă, şi pentru el, şi pentru spectatorul stupefiat. Elle poate fi acel film ce pleacă de la o situaţie de viaţă des întâlnită peste tot în lume (din păcate), dar având o evoluţie şi un deznodământ ce îi pot aduce regizorului Paul Verhoeven un premiu special pentru originalitate.

30. Julieta

julieta filme psihologiceJulieta ne prezintă o lume a feminităţii. Cu secrete, goluri care ascund mistere legate de motivele unor dispariţii, tăceri, vinovăţii şi relaţii rupte brusc. Într-o lumină melancolică, o mamă încearcă prin numeroase flashback-uri să-și explice dispariția fără umră a fiicei sale. Citește întreaga recenzie a filmului lui Pedro Almodovar.

31. Spider (2002)

E unul din acele psihologice care nu intră în categoria thrillerelor, ci e mai degrabă o dramă psihologică. Spider e cunoscut mai ales de fanii regizorului David Cronenberg, un obișnuit al producțiilor care studiază mintea umană. E un film întunecat, apăsător, care probabil în mâna oricărui alt regizor s-ar fi transformat într-o producție călduță, fără un impact prea mare asupra spectatorului, precum Fractured (vezi mai sus).

Dar în mâinile lui Cronenberg, la care se adaugă jocul super bun al lui Ralph Fiennes, filmul te prinde în pânza de păianjen pe care o țese cu meticulozitate și multă răbdare. Până când nu mai știi ce e real și ce se întâmplă doar în mintea lui Ralph Fiennes. Personajul lui Fiennes a fost eliberat dintr-un spital de nebuni, dar mintea lui nu e tocmai vindecată. Are tot felul de viziuni din copilărie, când mama lui este ucisă de tatăl acestuia…

Tot Cronenberg este “vinovatul” pentru alte filme psihologice de primă mână la limita genului horror. În care studiază diverse probleme mentale precum: Videodrome, Dead Ringers sau Crash.

32. Borgman




Cu siguranță dacă citești articolul acesta vrei o experiență cinematografică diferită și deșteaptă. Care să se joace cu așteptările tale și care să te surprindă. În cazul ăsta e musai să vezi Borgman.

Nu știi dacă e comedie sau dramă, nu înțelegi motivațiile personajelor și pretenția unei legături de cauzalitate logică este absurdă. Tocmai pentru că este atât de neașteptat și de misterios, Borgman este în același timp o revelație dar și o frustrare. Pentru că te scoate din pasul de dans știut cu filmele și te lasă fără repere.  Te vei trezi pufnind în râs atunci când vei vedea că orice încercare de anticipare de scenariu va fi fentată.

Dacă vrei însă să te aventurezi în această experiență, nu mai citi nimic despre film. Pentru că vei avea parte inevitabil de spoilere. Și caută-l pur și simplu.

 

Filme psihologice asiatice

33. Slujnica / Handmaiden (2016)

HandmaidenUnii ar zice că filmele coreene nu sunt pentru toate gusturile. Dar de ce n-ar fi atâta timp cât sunt pur și simplu super bune? Da, într-adevăr, portretizează o lume diferită de cea occidentală din anumite puncte de vedere. Dar cam asta e singura diferență și poate fi chiar una interesant de explorat. 🙂

The Handmaiden e o dramă psihologică care se joacă cu așteptările noastre, de o senzualitate francă şi explicită. O tânără naivă din Coreea anilor ’30 este captivă în conacul unchiului. Un invitat al acestuia pune ochii pe ea. Dar lucrurile nu sunt deloc ce par a fi… Rezultă un film antrenant şi din perspectiva narativă. Dar şi din cea vizuală, despre care poţi spune că numai în mintea unui asiatic se putea naște.

Citește aici recenzia noastră pentru Handmaiden.

34. Oldboy (2003) 

old_boy-cele mai bune filme coreeneE primul film sud-coreean pe care l-am văzut noi 🙂 Și n-am regretat nicio secundă. Regizat de Park Chan-wook, Oldboy e unul dintre cele mai puternice thrillere emoţionale create vreodată.

Oldboy este povestea unei persoane obișnuite, care ar putea fi oricare dintre noi. Este răpit şi ţinut prizonier într-o cameră de hotel timp de 20 de ani. Dupa ce e eliberat fără să i se spună de ce, porneşte într-o misiune de răzbunare căutând persoana responsabilă pentru anii săi de suferinţă. Doar pentru a descoperi însă că este în continuare prins într-un univers de conspiraţii şi tortură.

Thrillerul face parte din Trilogia Răzbunării. Așa că dacă ați văzut deja Oldboy și v-a plăcut, încercați și celelalte thrillere din trilogie: Sympathy for Mr Vengeance și Lady Vengeance.

35. Burning (2018)

E unul din acele filme psihologice în care multe lucruri rămân nespuse. Burning spune o poveste despre iubire, obsesie și rivalitate în Seul-ul actual. Diferențe mari de clasă sociale, mistere de nedeslușit, porniri violente transmise din tată în fiu, toate sunt ingredientele acestui film misterios.

Realitatea personajelor din film, ce formează un triunghi amoros aparte, e învelişul înşelător al unei lumi interioare adânci şi opace. Deși par superficiali și  dornici de a se bucura doar de prezent şi de petreceri, cei trei au o viață interioară profundă. La care nu avem acces decât prin intermediul acțiunilor și declarațiilor lor, de multe ori înșelătoare. Citește întreaga recenzie Burning.

Sperăm că ați găsit câteva filme psihologice pe gustul vostru în lista noastră. Vizionare plăcută! 🙂

Vezi și

21 Filme de groază bune pentru o seară înspăimântătoare 🙂

30 filme bune din ultimii cinci ani pe care le găsești online

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here