
Spectacolul Doua loturi bazat pe nuvela lui I.L. Caragiale cu acelasi nume se va juca in stagiunea teatrala 2012-2013 la Teatrul National Bucuresti – Sala Mica. Parte a repertoriului omagial I.L.Caragiale al TNB, Doua loturi i-a adus regizorului Alexandru Dabija Premiul UNITER pentru Cea mai buna regie (2013).
Aceasta varianta a nuvelei Doua loturi pare sa prezinte un unghi mai intunecat asupra evenimentelor din nuvela lui Caragiale. Alexandru Dabija (care a semnat si regia pieselor Colonelul Pasare – Teatrul Bulandra, Gaitele – Teatrul Odeon, O scrisoare pierduta – Teatrul de Comedie) il propune pe Gavril Patru (Un duel, Toti fiii mei, Sapte dintr-o lovitura – TNB, Ciocoii vechi si noi – Teatrul de Comedie) in postura lui Lefter Popescu, un personaj slab de inger ce se entuziasmeaza grabit la ideea unui castig major la loterie, pentru a descoperi la capatul unor zbateri comice ca realitatea nu corespunde sperantelor sale.
Rolul povestitorului ii revine actorului Marius Manole (Livada de visini, Sinucigasul, Misterul Sebastian, Spitalul comunal, O piesa desantata, Marea iubire a lui Sebastian) cel care conduce spectatorul de-a lungul intamplarilor ce alterneaza intre umor nevinovat si tragicomedie.
Personajele presarate de-a lungul acestei calatorii sunt jucate, printre altii, de Madalin Mandin (Dl. Capitan Pandele), Daniel Hara (Dl. Comisar Turtureanu) sau Mihai Muntenita (Dl. Georgescu, seful lui Lefter Popescu).
Spectacolul durează o oră. Biletele costă 40, 20 sau 10 lei. Ultima categorie se referă la biletele fără loc pe scaun. Biletele pot fi cumpărate și online de pe bilet.ro.