TOP 8 comedii romantice din 2020: filme și seriale

0
997
top comedii romantice 2020

Dacă ești în căutarea unor comedii romantice din 2020 de văzut zilele astea, atunci lista noastră de recomandări te-ar putea ajuta. Având în vedere că anul acesta a fost unul special, topul include și seriale de tip comedii romantice, care sunt chiar mai bune decât filmele din 2020. Așa că nu le ocoli, mai ales că sunt, cele mai multe, mini-serii, nu au multe episoade care să-ți consume timpul.

1. Palm Springs (2020)

palm-springs filme de dragoste noiPalm Springs e o comedie romantică din 2020 cu Andy Samberg (Brooklyn Nine-Nine) în rolul principal. Lansată în iulie 2020, pe Hulu, a fost bine primită de critică, pentru jocul actoricesc dar și pentru modul în care exploatează premisa SF a unei bucle a timpului. Mai simplu spus, Palm Springs este o Ziua Cârtiței, dar în care acțiunea nu se petrece în anii 90, ca în comedia romantică cu Bill Murray și Andie MacDowell, ci chiar în 2020.

Mai e o diferență, de data asta și el, și ea rămân blocați în timp, condamnați să își petreacă mereu și mereu aceeași zi, la infinit. (În Ziua Cârtiței cu Bill Murray doar el era blocat în timp.)

Diferența de abordare venită din modul în care relațiile de dragoste au evoluat din anii 90 până azi e destul de pregnantă. Râsetele, ca și emoțiile, ne sunt provocate de alte situații, mai pragmatice, mai lipsite de iluzii și mai concentrate pe dictonul trăiește clipa. Sexul e mult mai tranzacțional, dar într-un final comedia atinge un grad de profunzime, la fel ca și  relația dintre cei doi.

2. The Lovebirds / Porumbeii (2020)

lovebirds comedii 2019Mai mult comedie de acțiune decât comedie romantică, Netflix ne-a oferit această surpriză foarte plăcută în 2020: Lovebirds. Noi am râs cu mare poftă la comicul de situație și dialogul ei.

Vrei să vezi o comedie care e și romantică și de acțiune? Atunci Lovebirds e perfectă pentru tine. Jibran și Leilani sunt împreună de deva timp, așa că viața sexuală nu mai e chiar la fel de intensă. Și micile certuri din tot felul de motive hilare apar la tot pasul. Dar fix când sunt hotărâți să se despartă, cuplul ajunge în centrul unei intrigi criminale. 🙂 În ciuda micilor neînțelegeri super simpatice, vor reuși să supraviețuiască și să dea de cap răufăcătorilor? 🙂

 

3. Rapperiță la 40 de ani / The 40-year-old version (2020)

40yearold_version_filme optimisteE o comedie din 2020 fresh și plină de viață și energie despre viața de artist, cu toate părțile ei pozitive dar și lupta pentru a-ți câștiga existența. Mai larg de atât, Rapperiță la 40 de ani este despre căutarea sensului și a împlinirii.

Acțiunea se petrece la New York, unde o versiune ficțională a artistei Radha Blank se luptă pentru scrierea și producerea unei noi piese de teatru. Căzută într-un con de umbră după un relativ succes de acum mulți ani, Radha se apropie de 40 de ani, nu are bani să-și plătească chiria și creativitatea pare că a părăsit-o. Dar forța interioară a Radhei nu o lasă la greu și descoperă ca supapă pentru a-și transpune viața prin rap. 🙂 Plus, întâlnește un rapper cool. 🙂

4. The Wrong Missy / Cealaltă Missy (2020)

THE WRONG MISSY comedii netflixE o comedie romantică și de acțiune din 2020 produsă de Netflix, pe care ți-o recomandăm dacă n-ai văzut-o deja. E, mai precis, ceea ce se numește a raunchy comedy, adică una mai din topor 🙂 Cu glume mai grosolane și nebune, dar care ajung să te distreze copios după ce te obișnuiești cu stilul dintr-o bucată al umorului din The Wrong Missy.

Tim Morris (David Spade) are o întâlnire romantică dezastruoasă cu Melissa, care pare de-a dreptul scăpată de la casa de nebuni. Ideile ei sunt atât de sărite de pe fix și e atât de directă și fără filtre sociale, încât îl sperie de moarte pe Tim. Între timp, Tim cunoaște o altă Melissa și cei doi par făcuți unul pentru celălalt. Așa că Tim se hotărăște să o invite în retreat-ul firmei lui în Hawaii. Doar că își dă seama de abia în avion că a invitat-o pe prima Melissa, cea super stranie și care te pune în cele mai ciudate situații…

Așa că vacanța în Hawaii o ia complet razna și toată lumea e oripilată de Melissa…

Comedii romantice din 2020: seriale

Anul trecut am avut un top comedii romantice numai cu filme. Din păcate anul acesta a fost destul de slab ca ofertă de filme în general și de comedii romantice bune în particular, cel mai probabil din cauza pandemiei și modului cum aceasta a schimbat sau anulat planurile de filmare în acest an. De aceea am inclus în topul nostru cu comedii romantice 2020 și seriale. Care sunt chiar mai haioase și romantice decât multe filme de acest tip. Așa că sfatul nostru este să nu le ocoliți.

5. Dash și Lily (2020 – )

Dash-Lily filme de craciun 2020E un serial de tip comedie romantică de Crăciun nou-nouț Netflix, realizat după o carte pentru adolescenți. Dar e la fel de reconfortant de văzut în perioada Crăciunului, dar nu numai, și de adulți 🙂 Doi tineri din New York care nu se cunosc își trimit bilețele cu diverse provocări și ajung să se îndrăgostească unul de altul prin emoțiile și gândurile pe care și le împărtășesc în scris. Pe lângă latura romantică, Dash & Lily o să-ți placă pentru că vei descoperi pe îndelete prin el New York-ul și mai ales New York-ul în preajma Sărbătorilor de iarnă. 🙂

6. Un iubit de sezon / Home for Christmas (2019-2020)

home-for-christmas-serial de craciun

Vrei un serial romantic de comedie de Crăciun la care să râzi și să te emoționezi? Cu ale cărui situații să te poți identifica, mai ales dacă ești singur și toată lumea te bate la cap să te așezi la casa ta? 🙂 Atunci o să-ți placă Un iubit de sezon. E atât de bine făcut încât personajele par desprinse din viața reală.

E un mini-program TV norvegian cu 6 episoade, cu două sezoane, foarte simpatic, de văzut oricând, dar mai ales în preajma Crăciunului. Se apropie acea perioadă a anului, dar asistenta medicală Johanne nu mai are chef să fie din nou subiectul glumelor și apropourilor pentru că nu are un iubit. E singură la 30 de ani. Dar nu pentru mult timp. Pentru că s-a hotărât să-și facă prieten până la seara de Crăciun și masa cu familia. E o producție originală Netflix și noul sezon a apărut în 2020.

7. Ecaterina / The Great (2020)

The-Great-Hulu-Elle-Fanning-Nicholas-HoultEcaterina e o producție Hulu nouă, din 2020. Dar o poți vedea deja în întregime (10 episoade) pe HBO Go. Elle Fanning și Nicholas Hoult sunt geniali în această comedie satirică, dar și romantică, despre Ecaterina Cea Mare și Regele Petru al Rusiei. E o abordare foarte fresh și modernă a producțiilor istorice și de epocă. Nu e deloc înțepată și pretențioasă, din contră, ar putea fi la fel de bine un serial a cărui acțiune se petrece în zilele noastre. O să vă distreze și o să vă șocheze pentru cât de diferit se simte ca experiență.

Dacă ți-a plăcut filmul The Favourite/Favorita, cu siguranță o să-ți placă și Ecaterina. Dacă, în schimb, îți plac producțiile de genul The Crown sau Downton Abbey, Ecaterina s-ar putea să nu fie pe placul tău.

Ea, super neexperimentată, cu idei naive despre dragoste și căsnicie. El, mega superficial și fără substanță. Singura soluție pe care o găsește Ecaterina pentru a putea supraviețui acestei relații: să-l ucidă…

8. Feel Good – Vreau să mă simt bine (2020)

feel good netflixPe Netflix, poți vedea o comedie romantică queer produsă de britanci. (Nu e produsă de Netflix, ci de Channel 4 din Marea Britanie, dar Netflix a cumpărat drepturile de difuzare la nivel mondial.)

Cele două personaje principale sunt două fete care trăiesc o poveste de dragoste. Mae e un comedian canadian care se joacă pe ea însăși. E în căutare de succes în Anglia dar pare că găsește mai degrabă dragostea. Mae Martin este cea care a și co-scris scenariul acestui serial simpatic și haios pe alocuri, care se simte destul de autentic. Așa că dacă vrei să te simți bine, la fel ca și personajele din această comedie romantică Netflix, caut-o și dă-i o șansă.

Acestea sunt comediile romantice din 2020 care ne-au plăcut nouă. Suntem curioși să ne spuneți ce titluri v-au convins pe voi în anul de grație 2020 🙂

Citește și

Comedii romantice – TOP 40 filme de dragoste vesele și luminoase

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here