
Dacă puteți trece de tunsoarea ridicolă de tip ,,mullet", la modă în anii 80', a carui victimă e fostul star Dexter,Michael C. Hall, acest thriller indie vă va capta atenția. Jim Mickle (Stake Land) conduce din scaunul regizoral un film, a cărui poveste începe într-o noapte din 1989, în Texas.
Cum îți poate afecta viața o decizie de moment? Richard Dane (Michael C. Hall) se confruntă cu dilema asta în acea noapte, când, în urma zgomotelor ce-l trezesc, împușcă mortal un hoț, pe nume Freddy Russell (Wyatt Russell), oprind tentativa acestuia de a-i jefui familia. La început, Richard e considerat eroul micului oraș, dar asta nu va dura mult. Tatăl lui Freddy, un fost pușcăriaș, se întoarce în oraș cu sete de răzbunare, iar viața lui Richard și a familiei sale se va afla în pericol.
Scenariul a fost adaptat de Nick Damici (unul din actori), după romanul omonim, scris de Joe R. Lansdale. Pe lângă actorii amintiți, distribuția e completată de: Sam Shepard (Black Hawk Down), Don Johnson (Django Unchained) și Vinessa Shaw (Eyes Wide Shut).