80 citate despre timp și valoarea lui

0
6188
citate despre timp top

Citatele despre timp ne amintesc că timpul e cea mai importantă resursă pe care o avem. Pentru că, până la urmă, viața noastră e o colecție de momente în timp. De aceea ți-am pregătit o colecție cu unele dintre cele mai bune statusuri și citate despre timp, despre timp și iubire, despre amintiri și trecerea timpului, dar și citate despre timp și cum să-l folosești cât mai inteligent și eficient.

Iată așadar citatele noastre preferate despre timp. Sperăm să le apreciați la fel de mult ca noi.

20 dintre cele mai bune citate despre timp spuse vreodată

Timpul e subiectiv. Câteodată avem senzația că avem tot timpul din lume, apoi că nu mai avem deloc timp. În funcție de cât de bine ne simțim sau cât de mult ne dorim să ajungem la un moment dat în timp, resimțim trecerea momentelor altfel. Dar cu siguranță timpul rămâne la fel de important. Așa cum spunea fostul președinte american Benjamin Franklin, dacă îți place viața nu irosi timpul, pentru că viața e alcătuită din timp. Mai jos vei găsi multe alte citate care exprimă esența timpului și a curgerii lui, despre valoarea prezentului dar și despre eternitate.

  1. Problema nu e că viața e scurtă, ci că irosim mult din ea. – Seneca

2. Timpul se dilată, se contractă, în funcție de neliniștile inimii. – Haruki Murakami

3. Există un singur lucru mai important decât timpul nostru și anume cu cine petrecem acest timp. – Leo Christopher

4. Întotdeauna trebuie să lăsăm timpul să treacă, pentru că timpul dezvăluie adevărul. – Seneca

5. Iubești viața? Atunci nu pierde timpul, pentru că timpul e materialul din care e făcută viața. – Benjamin Franklin

6. Timpul prezent are o singur avantaj pe lângă orice alt timp – și anume că ne aparține. – Charles Caleb Colton

7. E ușor să trăiești vremurile fericite. Dar ce ne diferențiază și ne apropie mai mult de scopurile noastre este cum facem față vremurilor grele. – Philip Crone

8. Refuz să fiu negativ. Viața e prea importantă și timpul prea scurt ca să mă las atras în drame fără sens.

9. Prezentul este acel timp în care timpul atinge eternitatea. – C.S. Lewis

10. Timpul nu poate fi cumpărat la magazin, chiar dacă e una dintre cele mai căutate mărfuri ale lumii moderne. – Rachel Jonat

11. Cheia e să ai o viață echilibrată. Pune deoparte o fracțiune de timp pentru a-ți urma visele și ambițiile. – Michael Lee

12. De fiecare dată când împrumuți bani furi de la versiunea ta viitoare. – Nathan Morris

13. Pentru fiecare minut de mânie pierzi 60 de secunde de fericire.

14. Timpul e cel mai înțelept sfătuitor. – Pericle

15. Atât natura, cât și timpul, au un mod unic de a ne reînvigora și a ne vindeca dacă le dăm voie să lucreze asupra noastră. – Catherine Devrye

16. Timpul e gratuit dar e neprețuit. Nu îl poți stăpâni, dar îl poți utiliza. Nu-l poți păstra, dar îl poți folosi. Odată ce l-ai pierdut, nu-l mai poți recupera. – Harvey Mackay

17. Timpul pe care l-ai folosit pentru îngrijirea trandafirului tău îl face pe trandafir să fie important pentru tine. – Antoine de Saint Exupery

18. Pot să folosesc timpul mult mai bine lucrând la problema zilei de mâine decât să-mi fac gânduri pentru ziua de ieri. – Admiral King

19. Oamenii obișnuiți se gândesc doar cum să petreacă timpul, în timp ce oamenii remarcabili se gândesc cum să îl utilizeze în folosul lor. – Arthur Schopenhauer

20. Nu mai pierde timpul discutând despre ce înseamnă un om bun. Pur și simplu fii un om bun! – Marcus Aurelius

21. Fiecare minut din timpul tău este folosit fie pentru a pune o cărămidă sau a scoate o cărămidă de la proiectul pe care ți l-ai propus în viață. Fiecare minut poate fi o investiție. – Lisa Kardos

 

Cugetări despre timp

citate despre timp și viațăTimpul e efemer. Deja ce consideram a fi prezentul acum câteva secunde este deja în trecut. Prezentul este mereu devorat de viitor și ajunge trecut. Pe de altă parte nu avem nimic altceva decât prezentul: viitorul încă nu a venit, iar trecut deja e o amintire. Vei găsi mai jos mai multe cugetări despre timp și citate despre trecerea timpului care te vor pune pe gânduri și te vor inspira, sperăm, să îți valorifici mai mult prezentul și timpul, în general.

22. Modul în care ne folosim de timpul nostru ajunge să ne definească viața. – Jonathan Estrin

Timpul de care te bucuri nu e timp irosit.

23. Cel care îndrăznește să piardă o oră din timpul lui înseamnă că nu a descoperit valoarea vieții. – Charles Dickens

24. Trăiește azi. Ziua de mâine nu e niciodată garantată.

25. Dacă iubești viața, nu pierde timpul, pentru că viața e alcătuită din timp. – Bruce Lee
Ai grijă de minute și orele vor avea singură grijă de ele. – Lord Chesterfield

26. Până când nu vom administra bine timpul nu vom putea gestiona nimic altceva. – Peter Drucker

27. Nu petrece mult timp pe lucruri minore. – Jim Rohn

28. Timpul nu e cel mai important lucru. E singurul lucru!

29. Oamenii obișnuiți nu sunt preocupați de trecerea timpului. Oamenii de talent sunt conduși de ideea trecerii timpului. / The common man is not concerned about the passage of time, the man of talent is driven by it.

30. Timpul e o marfă prețioasă. Dacă nu ai fost iluminat de acest adevăr în tinerețe, cu siguranță îl vei afla la bătrânețe. – Adam Jacobs

31. Timpul e ceea ce ne dorim cel mai mult și cel pe care-l folosim cel mai prost. – William Penn

Statusuri despre timp

Câteodată ne gândim la timp și la trecerea lui și vrem să împărtășim acele gânduri cu prietenii noștri din social media. Pentru astfel de situații, ți-am pregătit mai multe gânduri care ar da bine pe social media, sub forma unor statusuri despre timp. Prietenii și cei care te urmăresc le vor aprecia cu siguranță.

32. Există un singur tip de succes – acela de a-ți putea petrece timpul așa cum îți dorești. – Christopher Morley

33. Fiecare secundă are o valoare infinită. – Goethe

34. Timpul e singurul lucru pe care îl avem cu toții în comun dar fiecare îl folosește diferit. – Catherine Pulsifer

35. Timpul e un construct. Să spui că nu ai timp echivalează cu a spune “nu vreau să”. – Lao Tzu

36. Problema e că ai impresia că ai destul timp… – Buddha

37. Timpul e întotdeauna acum.

38. Să faci lucrurile la momentul potrivit este totul. Când vei fi cu adevărat pregătit se va întâmpla.

39. Timpul tău pe Pământ e limitat, așa că nu-l folosi ca să trăiești viața altcuiva. – Steve Jobs

40. Ori mă placi, ori nu. Mi-a luat mai bine de 20 de ani să învăț să mă iubesc pe mine însumi. Nu dispun de la fel de mult timp ca să conving și pe altcineva. 🙂 – Daniel Franzese

41. Oamenii așteaptă toată săptămâna ziua de vineri, tot anul vara și toată viața fericirea.

Citate despre timp și iubire

Când iubești ți-ai dori ca timpul să stea pe loc, mai ales dacă ești cu iubitul sau iubita. Când ești departe de el sau de ea, ți-ai dori ca timpul să zboare doar ca să o ții sau să îl ții în brațe cât mai repede. Despre trecerea timpului și iubire au scris mulți autori, din care ți-am ales mai multe citate despre timp și iubire. Le regăsești pe toate mai jos.

42. Timpul nu poate fi împachetat, să îi pui fundiță și să îl lași apoi sub pomul de Crăciun. Timpul nu poate fi dat. El trebuie împărțit cu ceilalți. – Cecelia Ahern

43. Oferă-ți timp pentru lucrurile care-ți fac sufletul fericit.

44. Cum să oprești timpul: printr-un sărut.
Cum să călătorești în timp: citește.
Cum să evadezi din timp: ascultă muzică.
Cum să simți timpul: scrie.
Cum să te eliberezi de timp: respiră.

45. Dacă aveți chimie între voi nu mai aveți nevoie decât de sincronizare, să fiți în aceeași etapă și să vă doriți același lucru. / If you have chemistry you only need one other thing: timing.

46. Timpul stă în loc în mod ciudat tocmai în acele momente care seamănă foarte mult cu viața obișnuită. 🙂

47. Nu grăbi lucrurile. Ce e bun are nevoie de timp.

48. Iubesc zăpada pentru același motiv pentru care iubesc Crăciunul. Aduce oamenii împreună și timpul stă pe loc. – Rachel Cohn

Citate despre timp și amintiri

49. Nimic nu este o pierdere de timp dacă îți folosești cu înțelepciune experiența câștigată. – Rodin

Citate despre timp și trecerea anilor

Anii trec atât de repede, aproape că nu ne dăm seama. Iubiții fără de care ne ne puteam imagina viața vor fi uitați, stresul și supărările care nu ne lăsau să dormim noaptea vor fi și ele trecute, dar, în același timp, și vremea noastră va fi trecut la fel de inexplicabil, aproape. Iată mai jos câteva citate foarte expresive și profunde despre timp și trecerea anilor. Vei descoperi în ele izvoare de înțelepciune care să te ghideze atunci când iei decizii importante de viață, dar și atunci când alegi ce să faci într-o după-amiază obișnuită, de exemplu.

50. Secretul vieții constă în a te bucura de trecerea timpului. – James Taylor

51. Fii atent cu cine îți petreci timpul, e mai rău să pierzi timpul decât să pierzi bani.

52. Timpul pierdut nu va mai fi niciodată găsit.

53. Oricine ar avea suficient timp, dacă l-ar folosi cu folos. – Goethe

54. Timpul doar continuă, nu trece. – Marty Rubin

55. Vestea rea este că timpul zboară. Vestea bună este că tu ești pilotul. – Michael Altshuler

56. În zece ani de acum înainte, fii sigur că poți spune că ți-ai ales viața, nu că te-ai mulțumit cu ea.

57. Viața e o colecție de momente.

58. Nu e despre a avea timp, ci despre a-ți face timp.

59. Timpul și prietenii buni sunt două lucruri care devin din ce în ce mai valoroase pe măsură ce îmbătrânești.

60. Ai încredere în așteptare. Îmbrățișează incertitudinea. Bucură-te de bucuria de a deveni.

61. Timpul are un mod minunat de a ne arăta ceea ce contează cu adevărat.

62. O, da, trecutul doare. Dar poți fie să fugi de el, fie să înveți din el.

 

Citate despre timp și cum să-l utilizezi cu folos

Timpul e prețios, de aceea găsești mai jos multe citate despre timp și cum să-l utilizezi la maxim, pentru a-ți atinge scopurile. Ca să știi cum să-l folosești cât mai bine, e nevoie să știi ce vrei și ce-ți dorești de la viață. Aceasta e una din esența cugetărilor de mai jos, dar te lăsăm să le descoperi pe îndelete pe toate, pentru că merită cu vârf și îndesat.

63. Nu vei găsi niciodată timp pentru nimic. Dacă vrei timp, trebuie să-ți faci. – Charles Buxton

64. Lipsa timpului înseamnă de fapt lipsa priorităților. – Tim Ferriss

65. Apreciază timpul pentru că este cea mai valoroasă resursă. Nu poți recâștiga niciodată timpul pierdut. Cele mai importante alegeri pe care le vei face vreodată sunt despre cum îți vei petrece timpul. – David Kerich

66. Avem nevoie de mai mult timp? Sau avem nevoie să fim mai disciplinați cu timpul pe care îl avem? – Kerry Johnson

67. Viața, dacă o trăiești bine, e suficient de lungă. – Seneca

68. Nu e vorba despre a gestiona mai bine timpul, ci despre a te gestiona mai bine pe tine însuți.

69. Banii – nu pot decât să-i pierd sau să-i câștig. Dar timpul pot doar să-l pierd. Așa că trebuie să-l folosesc cu atenție.

70. Timpul e la fel pentru toată lumea. Toți avem exact 24 de ore într-o zi pentru a demonstra ce putem face și să reușim tot ce ne-am propus. – James Clear

71. Cheia nu este să prioritizezi ceea ce ai în program, ci să-ți programezi doar prioritățile. – Stephen Covey

72. Timpul care trece e singurul lucru de care putem fi siguri. E de bun simț să extragem cât putem de mult din el. – Somerset Maugham

73. Cel mai bun moment ca să începi a fost ieri. Cel mai bun moment după ieri este acum.

74. Păzește-ți timpul cu tărie. Fii generos cu el, dar folosește-l cu intenție. – David Duchemin

75. Lipsa de direcție, nu lipsa timpului, este problema. Toți avem 24 de ore într-o zi. – Zig Ziglar

76. Productivitatea nu e niciodată un accident. Este întotdeauna rezultatul angajamentului pentru excelență, planificare inteligentă și efort concentrat. – Paul Meyer

77. Fii mai conștient de ceea ce îți merită cu adevărat timpul.

78. Concentrează-te pe a fi eficient, în loc de ocupat. – Tim Ferriss

79. Dă-mi șase ore pentru a tăia un copac și voi folosi primele patru ore ca să ascut toporul. – Abraham Lincoln

80. Nu ai nevoie de mai mult timp în ziua ta. Ai nevoie doar să iei decizii. – Seth Godin

81. Cel mai scurtă cale de a face cât mai multe lucruri este să faci un singur lucru odată. – Mozart

Acestea au fost câteva dintre cele mai expresive, simpatice dar și profunde citate despre timp din sutele de citate despre timp din care le-am selecționat pe acestea de mai sus. Sperăm că ți-au plăcut și ai găsit printre ele ceea ce căutai, fie că erai în căutarea unor citate despre timp pentru tine sau pentru pe copii sau prieteni, fie că erai în căutarea unor statusuri despre timp smart pe care să le împărtășești cu followerii de pe Instagram sau Facebook.

Suntem curioși ce citate despre timp dintre cele de mai sus ți-au plăcut și de ce. Lasă-ne mai jos în comentarii părerile tale, de care vom ține cont în articolele viitoare. Îți mulțumim!

Citește și

40 Citate din filme memorabile pentru postările Instagram sau Facebook

100 cele mai adevărate citate despre oameni și natura umană

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here