Filme

In 1975, the now legendary band Kiss released their first live album, Kiss: Alive. This landmark production solidified heavy metal as not just another rock sub-genre but as a sensory overload, an adrenaline fuelled rollercoaster that grabs hold of you from the first hit of an open chord to the last explosion has literally rocked the arena.

These types of albums became a montage of carefully treasured memories for those who had been at the concerts and panacea for those who missed out. With Through the Never, Metallica has taken that concept by the neck, drummed it into shape and brought it right into the 21^st century, with all the visual regalia that entails.

Într-un bloc ce se aseamănă cu un Macondo dâmbovițean, adolescentul Lupu aleargă ca un sălbatic pe scările întortocheate dintre realitate și fantezie de la un etaj la altul, bătând din ușă în ușă, sunând la fiecare sonerie, împreună cu fata de care este îndrăgostit. Nu vă faceți griji, vecinii nu se supără, jumătate sunt morți, unul e un Sergiu Nicolaescu senil și ilustru, iar ceilalți probabil că se uită la același nenorocit de documentar cu boșimani a lui Attenborough, ce rulează pe toate ecranele televizoarelor aprinse la vreun moment dat de personaje. În mod sigur cineva ar trebui să facă o plângere la firma de cablu.

Eva Khatchadourian a fost o cunoscută reporteră de călătorii, cu un bestseller la activ și participări la Tomatina. Apoi a fost soție, mamă și a avut o cameră cu hărți pe post de tapet, pe care fiul său, Kevin, a avut grijă să o distrugă. Iar acum este singură, mama unui monstru. Adaptat după romanul omonim al lui Lionel Shriver, We Need To Talk About Kevin pare cronica unei relații mamă-fiu disfuncțională, o poveste despre răzbunare și responsabilitate, având în centru figura unui martir, Eva (Tilda Swinton).

Anul acesta la TIFF, spoturile de promovare au fost subiectul unei neobișnuit de intense dezbateri. Pentru prima dată, ele nu doar exploatau potențialul cinema-ului românesc minimalist, traducându-le în limba pe care, publicitar vorbind, toată lumea o vorbește, ci, în 2013, spoturile lui Cristi Puiu au fost ele însele cinema minimalist. Spre deosebire de filmulețele de promovare din anii precedenți, acestora le-a lipsit tradiționala poantă finală, în ceea ce trebuie să fi fost gândit ca gestul suprem de frondă: „ăsta e cinema-ul nostru, n-avem de ce să ne ascundem, oricum o știe toată lumea; o să vedeți cefe de oameni care conduc de colo până colo și gesturi mici sau non-gesturi (actrița Luminița Gheorghiu stând pe un pat, singură sau însoțită), care nu pot fi interpretate nicicum de vânătorii profesioniști de mesaje. Ele doar sunt, și dacă asta nu vă e pe plac, ei bine, cu atât mai rău! Nouă nici că ne pasă.”

The Thin Red Line începe cu un copac, The New World se termină cu unul, iar The Tree Of Life are în centru un copac. Terrence Malick pare să termine cu acesta din urmă o serie de filme menite să îi cimenteze statutul de regizor-bijutier: The Thin Red Line a apărut după o absență de 20 de ani, scenariul pentru The New World a fost cizelat timp de două decenii, iar The Tree Of Life a existat în stadiu de proiect șase ani.  Acesta din urmă reprezintă cu siguranță culmea „nebuniei” lui Malick și cel mai bun film al său de până acum.