Articole

Filmul Le Havre, aflat in selectia de la Cannes anul trecut, este regizat de finlandezul Aki Kaurismaki, inrudit ca stil cu americanul Jim Jarmusch si continuator al traditiei lui Charlie Chaplin, Buster Keaton, Jacques Tati si Robert Bresson. Le Havre este un amestec pe care l-ai crede altfel imposibil: umor sec, basm, luciditate, nostalgie, sensibilitate si realism. Prin comparatie cu Intouchables, care s-a vrut tot o demonstratie de umanism fara sentimentalisme si care a extaziat mare parte din public, performanta lui Kaurismaki din Le Havre va trece neobservata, tocmai probabil din cauza delicatetei demonstratiei, ramanand placerea doar a catorva.

Daca ai hotari sa vezi sau nu filmul strict dupa sinopsis, ai zice ca e un film social, poate chiar simplist, ca atatea altele: Marcel, un lustragiu ce abia reuseste sa se intretina pe el si sotia lui, Arletty, curatand pantofii trecatorilor din orasul francez Le Havre, incearca sa salveze un copil, imigrant din Africa, ce vrea sa isi regaseasca mama.  Dar farmecul lui Le Havre sta in alta parte, nu in poveste.

In primul rand actorii joaca in stilul deadpan, rostind replicile fara emotie. Efectul este comic, un comic la care nu se rade in hohote dar e la fel de distractiv. Este solutia lui Kaurismaki la lumea pe care o portretizeaza. Cum sa spui replicile in cea mai buna dintre lumile posibile, intr-un basm, unde toti isi demonstreaza in fiecare secunda bunatatea, sustinerea, prietenia, unde nimeni niciodata nu e absurd, gelos sau egoist? Tonul replicilor este in contratimp cu situatiile pentru ca altfel ar iesi o siroposenie. Daca nu simti alegerea lui Kaurismaki legata de interpretare ca fiind constienta, revendicata cinematografic de la regizorul Robert Bresson, vei concluziona ca filmul este jucat incredibil de prost.

Dincolo de idealismul caracterelor din film, Le Havre nu este o fantezie obisnuita, din categoria "a fost odata ca niciodata". Oamenii sunt dureros de saraci, traiesc mai degraba intr-un ghetou, sunt marginali. Totul este vechi si prafuit: hainele, draperiile, casele mici si saracacioase, oamenii, obiceiurile, meseriile. Marcel isi petrece timpul intr-un un bar mai degraba birt, acasa, unde sotia are grija de el, si pe strazile din Le Havre unde incearca sa gaseasca clienti pentru lustruitul pantofilor. O meserie atat de anacronica si greu de inteles, incat un proprietar de magazin, in fata caruia Marcel isi intinde putinele nimicuri necesare lustruitului, il catalogheaza drept terorist. Lumea lui Le Havre este trista si modesta, dar traieste fara resentimente (de clasa sau de alt fel). Traieste dupa reguli societale mai vechi, unde se vorbeste putin despre emotii si sentimente, pentru ca oamenii isi cunosc locul si isi ghideaza alegerile dupa principiul datoriei si al sacrificiului. Nu e loc de psihanaliza si sofisticari burgheze.

Pentru ca am atins tangential mai sus zona scenografiei, trebuie notata si partea de lumini, care nu e obisnuita sau lasata la voia intamplarii. Ciudate si de multe ori nenaturale, ca in filmele lui Rainer Werner Fassbinder, luminile dau filmului un aer teatral si de "in afara lumii noastre", perfecte pentru o fantezie.

Am vorbit de basm realist si de faptul ca Le Havre nu incepe in stilul "a fost odata ca niciodata". Totusi finalul este de basm, Le Havre se incheie cu "si au trait impreuna pana la adanci batraneti". Nu stii daca sa te bucuri pentru happy-end-ul filmului sau sa te intristezi, pentru ca identifica net trasatura fantezista si ruptura de realitate a povestii. Poate totusi fantezia e posibila.

Intre 16 si 27 mai va avea loc a 65-a editie a celui mai important festival de film din lume, Festivalul de la Cannes. In competitia principala se vor afla 23 de filme, printre care a fost selectat si filmul lui Cristian Mungiu, Dincolo de dealuri (Beyond The Hills) (cel mai lung film din competitie, 2h 35min). Mungiu a castigat deja Palme d'Or-ul, cel mai important premiu de la Cannes, pentru 4 luni, 3 saptamani si 2 zile in anul 2007.

Filmografia americana este cea mai bine reprezentata in acest an, cu cinci filme: Moonrise Kingdom, Cosmopolis, The Paperboy, Mud si On The Road, probabil unele selectate nu in totalitate pentru valoarea lor artistica. Vizibilitatea Festivalului va creste exponential prin prezenta pe covorul rosu a unor staruri ca Brad Pitt, Nicole Kidman, Matthew Mcconaughey, Bruce Willis, Tilda Swinton, Edward Norton, Robert Pattinson si Mia Wasikowska.

In competitie sunt si trei filme franceze: Vous n'avez encore rien vu al regizorului Alain Resnais, De rouille et d'os al lui Jacques Audiard si Holy Motors al lui Leos Carax.

Gasiti in continuare detalii despre fiecare film selectat la Cannes, fara cele din Un Certain Regard si alte sectiuni speciale. De asemenea, trailerele sunt la finalul articolului, in masura in care sunt disponibile la acest moment.

Moonrise Kingdom – regizor Wes Anderson

Festivalul se va deschide pe 16 mai cu premiera ultimului film semnat de Wes Anderson, unul din cei mai originali regizori americani, Moonrise Kingdom – o comedie-drama in stil andersonian. Doi puberi traiesc prima dragoste si fug de acasa, nascand o furtuna de cautari. In film joaca obisnuitul regizorului american, Bill Murray, in rolul tatalui fetei, plus alti actori interesanti: Bruce Willis (politistul in misiune), Edward Norton (cercetas), Frances McDormand (mama fetei). Din distributie fac parte si Tilda Swinton, Harvey Keitel si Jason Schwartzman. Trailerul in sine creeaza asteptari (vezi mai jos).

Dincolo de dealuri (Beyond The Hills) – regizor Cristian Mungiu

Noul film al lui Cristian Mungiu, Dincolo de dealuri, se inspira din drama de la Tanacu (o femeie supusa ritualurilor de exorcizare pana la moarte). Doua bune prietene urmeaza drumuri diferite, una emigreaza in Germania, cealalta se calugareste. Dupa ani se reintalnesc si, in timp ce femeia emancipata vrea sa o convinga pe cealalta sa reintre in viata laica, cei din jur ajung sa creada intr-o posibila posesie demonica a femeii libere.

Cosmopolis – regizor David Cronenberg

Filmul lui David Cronenberg pare o intoarcere la retetele lui mai personale din Crash si Videodrome, povesti cu oameni bantuiti de placeri si obsesii idiosincratice. La fel ca si Holy Motors(vezi mai jos), Cosmopolis este un film care urmareste 24 de ore din viata personajului principal (Robert Pattinson), timp in care, una cate una, pierde toate certitudinile. In Cosmopolis mai joaca Paul Giamatti, Juliette Binoche si Mathieu Amalric.

The Paperboy – regizor Lee Daniels

Filmul american The Paperboy cu Zac Efron, Nicole Kidman, John Cusack si Matthew Mcconaughey este un thriller sexual care investigheaza moartea suspecta a unui condamnat la moarte. Filmul este o sansa pentru Matthew Mcconaughey sa joace intr-un rol mai serios decat obisnuitele comedii romantice.

Killing them softly – regizor Andrew Dominik

Din nou un film american, de data asta un film cu gangsteri, Killing them softly ii are cap de afis pe actorii Brad Pitt, James Gandolfini si Ray Liotta, ultimii doi specializati in roluri de oameni in afara legii.

De rouille et d'os (Rust & Bone) – regizor Jacques Audiard

Rust & Bone, filmul francezului Audiard este o poveste de dragoste in stilul An Affair To Remember. Un accident grav o mutileaza pe Stephanie, facand probabil imposibila dragostea. In locul lui Cary Grant si Deborah Kerr din An Affair…, rolurile celor doi iubiti sunt interpretate in De rouille et d'os de Marion Cotillard si Matthias Schoenaerts.

In another country – regizor Hong Sang-soo

In another country este un film sud-corean cu Isabelle Huppert in rolul principal. Mai bine spus rolurile principale, pentru ca interpreteaza trei personaje, fiecare cu acelasi nume si toate in vizita intr-un oras de la malul marii. Dialogul este predominant in engleza.

The Taste of Money – regizor Im Sang-soo

Din nou un film sud-coreean. The Taste of Money este o drama erotica despre tensiuni de clasa sociala, in care ingredientul principal este dorinta si atractia sexuala.

Mud – regizor Jeff Nichols

Jeff Nichols (cel care anul trecut a semnat Take Shelter) il distribuie pe Matthew Mcconaughey in rolul principal din noul sau film, Mud. Mcconaughey, la al doilea film din competitie in care joaca, interpreteaza in Mud rolul unui fugar care se imprieteneste cu doi adolescenti.  Acestia isi propun sa il scape de urmaritori. Mcconaughey s-a hotarat sa scoata la vedere nu doar pectoralii in ultimul timp, ci si talentul actoricesc, pana acum tinut in umbra de multe ori in comedii romantice. Schimbarea a inceput anul trecut cu The Lincoln Lawyer si a continuat cu Bernie (regizor Richard Linklater) si Killer Joe (regizor William Friedkin).

On The Road – regizor Walter Salles

On The Road este o adaptare dupa cartea omonima a beatnic-ului Jack Kerouac. Filmul ii are in distributie pe Viggo Mortensen, Kristen Stewart, Kirsten Dunst si Steve Buscemi. Filmul are o poveste lunga in spate. Ideea ecranizarii i-a apartinut chiar lui Kerouac. Francis Ford Coppola a cumparat drepturile de ecranizare in 1979 si, dupa multe proiecte esuate, filmul s-a realizat de abia acum.

Vous n'avez encore rien vu – regizor Alain Resnais

Alain Resnais, la aproape 90 de ani, continua sa fie selectat la Cannes, de data asta cu un film care spune multe inca din titlu despre ambitia regizorului francez: Vous n'avez encore rien vu. In film, o adaptare dupa piesa lui Jean Anouilh Euridice, joaca Mathieu Amalric si Michel Piccoli.

Holy Motors – regizor Leos Carax

Filmul lui Leos Carax, Holy Motors, urmareste 24 de ore din viata personajului principal, in calatoria lui intre mai multe fatete ale propriei existente: ucigas, cersetor, manager de top si tata. In film mai joaca Eva Mendes, Kylie Minogue, Michel Piccoli, Denis Lavant.

Reality – regizor Matteo Garrone

Reality este singurul film italian din competitie in acest an si al doilea pentru Matteo Garrone la Cannes (primul a fost Gomorrah in 2008, cu care a si castigat marele premiu al juriului). Noul film se pare ca este mai putin violent si are ca tema show-urile de reality TV. 

Amour – regizor Michael Haneke

Amour este povestea unui cuplu ce trebuie sa faca fata urmarilor fizice ale infarctului pe care il sufera personajul lui Isabelle Huppert. Filmul este regizat de Haneke, castigator al Palme d'Or-ului in 2009 cu The White Ribbon. 

Lawless – regizat de John Hillcoat   

Din nou un film american cu gangsteri, in care joaca actori interesanti: Tom Hardy, Gary Oldman, Shia LeBeouf, Jessica Chastain si Mia Wasikowska.

Like Someone in Love – regizor Abbas Kiarostami

Like Someone in Love este filmul-drama al iranianului Kiarostami, regizorul ajuns un clasic al festivalurilor de film din perioada in care cinematografia iraniana era foarte la moda (in anii '90), cam cum este acum cinematografia romaneasca si balcanica.

Actiunea se petrece in Japonia, unde o studenta se prostitueaza pentru a se intretine la studii. Unul dintre clienti, un barbat ajuns la varsta a treia, dezvolta pentru ea o grija intensa si tandra.

The Angels' Share (La part des anges) – regizor Ken Loach

Actiunea filmului The Angels' Share al lui Ken Loach se petrece in Glasgow, unde un tanar primeste o ultima sansa sa isi refaca viata ramanand in afara inchisorii. Impreuna cu prietenii lui reuseste sa gandeasca o solutie ingenioasa la dificultatile de natura sociala.

V Tumane (Dans la brume / In The Fog) – regizor Sergei Loznitsa

Regizorul ucrainian Loznitsa este cunoscut mai ales pentru filmele sale documentare si este prezent pentru a doua oara in competitia oficiala de la Cannes, dupa ce in 2010 a fost selectat cu filmul My Joy. Filmul In The Fog prezinta o dilema morala, actiunea petrecandu-se in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.

Apres la bataille (Baad El Mawkeaa) – regizor Yousry Nasrallah

Este singurul film african din competitie. Nu se cunosc inca detalii.

Post tenebras lux – regizor Carlos Reygadas

Filmul Post Tenebras Lux, tradus din latina "Dupa intuneric urmeaza lumina", este semi-autobiografic. Actiunea se petrece in mai multe tari (Mexic, Anglia, Spania, Belgia), toate tari in care regizorul mexican Reygadas a trait.

PARADIS : Amour – regizor Ulrich Seidl

Si regizorul austriac este un obisnuit al Festivalului. Filmul lui Seidl, Paradies, este de fapt o tripla poveste. O femeie calatoreste in Kenya pentru turism sexual, o alta isi regaseste credinta calatorind in Austria, iar a treia isi pierde inocenta intr-o clinica unde merge pentru a slabi.

Jagten (The Hunt) – regizor Thomas Vinterberg

Ultimul film al regizorului danez Vinterberg este o drama ce se concentreaza asupra luptei personajului principal pentru salvarea onoarei si castigarea vietii pierdute. Pentru Vinterberg nominalizarea a fost o surpriza, avand in vedere ca filmul se afla inca in stadiu de post-productie. Din aceasta cauza nu exista inca trailer pentru The Hunt.

Festivalul se va incheia pe 27 mai cu un omagiu adus regizorului francez Claude Miller, prin proiectia ultimului lui film.

Therese Desqueyroux – regizor Claude Miller

Miller a disparut la inceputul lunii aprilie, chiar dupa terminarea filmului, la 70 de ani . Therese Desqueyroux o are in rolul principal pe Audrey Tautou. Tautou este o sotie nefericita ce incearca sa isi recastige libertatea.

Juriul va fi condus de regizorul si actorul italian Nanni Moretti. Acesta a primit in 2001 Palme d'Or pentru Camera fiului. Este cunoscut pentru filmele de activism politic de stanga, ca de exemplu Il Caimano (un film-manifest impotriva lui Silvio Berlusconi), dar si pentru comedii in genul Habemus Papam. Ar mai fi de spus ca Berenice Bejo, actrita din The Artist, va prezenta ceremonia de premiere a Festivalului.

Salmon Fishing in The Yemen (La pescuit in desert) este noul film al regizorului Chocolat si Casanova (cel cu Heath Ledger), Lasse Hallström. Dupa ce aproape iti pierzi speranta de a mai vedea o comedie romantica mainstream bine facuta, Salmon Fishing in The Yemene o surpriza placuta. Pentru ca amesteca intr-un cocktail umor de limbaj cu verva si acid, un scenariu nu tocmai prost si actori fara cusur: Ewan McGregor, Emily Blunt si Kristin Scott Thomas.

Chiar si ideea filmului e un pic surprinzatoare, nefiind o intriga tipica de comedie de gen. Seicul din Yemen, pescar pasionat si admirator al culturii englezo-scotiene, hotaraste sa aclimatizeze in barajul de acasa somonii din Scotia. Consultantul de incredere al seicului, adica personajul lui Emily Blunt, incearca sa il convinga pe expertul scotian in pesti Alfred (Ewan McGregor) sa isi asume acest proiect. Nu reuseste, pana cand intervine decisiv responsabilul cu imaginea prim ministrului britanic, ghimpele Patricia (Kristin Scott-Thomas). Patricia este convinsa ca trebuie sa imbunatateasca rapid imaginea guvernului britanic prin acest proiect comun, in ciuda absurditatii lui.

Bineinteles ca este rolul unei comedii romantice sa transforme imposibilul in posibil, e una din premisele genului. Prin urmare proiectul ihtiologic aberant ajunge sa ii pasioneze  si pe Alfred si pe Harriet (personajul lui Emily Blunt). In plus, Alfred se indragosteste de Harriet. Tensiunea dintre cei doi e platonica si foarte retinuta. Ewan McGregor si Emily Blunt dozeaza fara efort exact atat cat trebuie atractia dintre ei, cat sa nu cada in dulcegarie.

Dar dincolo de subintriga romantica care nu are derapaje sa-ti strepezeasca dintii, cel mai reusit aspect este umorul inteligent al filmului. Responsabilii cu replicile cele mai bune sunt Ewan McGregor, ce nu scapa nicio ocazie sa ironizeze lipsa de sens a proiectului si Kristin Scott-Thomas. Ewan McGregor, in realitate chiar scotian, are un accent spumos. Modul cum vorbeste si argoul tipic scotian, cu tot felul de cuvinte si expresii foarte simpatice si haioase, sunt singure suficiente sa spui ca te-ai distrat la Salmon Fishing in The Yemen.

Dar distractiei se adauga Patricia (Kristin Scott-Thomas), posesoarea unui sarcasm intepator, cel tipic omului care a vazut multe si a facut multe compromisuri. Patricia trage pragmatic toate sforile posibile ca sa isi atinga scopurile. Replicile ei aruncate fara menajamente de politically correctness tin comedia in picioare si n-o lasa sa expire. Are o rapiditate cu care sfichiuieste orice personaj si situatie, incat mai ca nu reusesti sa tii pasul. Cei doi, Ewan McGregor si Kristin Scott-Thomas, si replicile lor aproape ca asigura un ras in barba sau chiar din toata inima mare parte din durata filmului. Mai exact trei sferturi din film, pana cand intriga amoroasa trebuie sa fie miscata spre deznodamant. Din acel moment artificialitatea solutiei romantice si graba catre happy-end spulbera credibilitatea filmului, pentru ca sforile care manuiesc papusile devin din ce in ce mai deranjant vizibile.

Papusa cea mai prost manuita este seicul. Acestuia (jucat de Amr Waked) ii revine cel mai ingrat rol in Salmon Fishing in The Yemen. Are replicile cele mai sforaitoare si lipsite de substanta. Si tot el e parte din subintriga cea mai slaba a filmului, superflua. Singurul ei rol ar fi sa bifeze un cliseu, acela ca acolo unde sunt prezenti arabi, trebuie sa fie si un atentat. Prin urmare seicul este tinta unor atentate ucigase.