42 de carti noi de citit in octombrie 2020

0
6857
image: 'A Cup of Tea' by André Derain (1880-1954, France), Musée national d’art moderne, Centre Georges Pompidou, Paris (MNAM)

Octombrie vine cu multe surprize pentru cei dependenţi toamna de păturile moi, în care se cuibăresc pentru a se pierde între paginile unei cărţi bune. Vei putea citi noile romane ale unor scriitori deja faimoși, printre care Elena Ferrante și Julian Barnes sau vei putea descoperi noi voci feminine în literatură. Vei călători prin toată lumea, alături de Marilyn Monroe, muza lui Picasso (Dora Maar) sau citind jurnalul unui librar plin de umor. Nu lipsește nici personajul ales din lumea pisicilor, a cărui poveste este spusă de un scriitor din Rusia. Dacă preferi confesiunile și cărţile demne de a sta la baza unui documentar, vei avea ce pune pe listă și luna aceasta.

Cărţi scrise de autoare adulate

1. Viaţa mincinoasă a adulţilor 

Elena Ferrante i-a cucerit rapid și pe cititorii din România. Viaţa mincinoasă a adulţilor este noul roman ei tradus în limba română. Te vei reîntoarce, alături de scriitoare, în Napoli. Este orașul devenit un veritabil personaj în romanele autoarei. De fapt, vei descoperi un Napoli împărţit în două – partea rafinată și partea exceselor, la fel de ispititoare. În acest oraș o va căuta Giovanna, personajul central, pe mătușa ei. Speră să înţeleagă de ce tatăl îi tot spune că începe să semene, din ce in ce mai mult, cu această mătușă blamată. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

2. Frankisstein

Jeanette Winterson reinterpretează povestea lui Frankestein adaptând-o la problemele contemporane. Frankisstein abordează teme precum asumarea sexualităţii și a responsabilităţii. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

3. Cele patru colţuri ale inimii 

Ultimul roman scris de Françoise Sagan părea să se fi pierdut. Însă a fost redescoperit. Cele patru colţuri ale inimii te apropie de acea Franţă plină de șarm. Este Franţa personajelor feminine chic-boeme, cărora le place să trăiască libertin în lumea celor fără griji. Vei intra astfel în lumea nonconformiștilor care își petrec verile pe Riviera sau în zonele pitorești faimoase.

 

Cărţile unor scriitori actuali multipremiaţi

4. Bărbatul cu haină roșie 

Noul roman al lui Julian BarnesBărbatul cu haină roșie – este una dintre cele mai așteptate cărţi ale toamnei. Romanul are farmecul unui film de epocă dedicat celor pasionaţi de artă. Ei se vor simţi răsfăţaţi și captivaţi de Parisul Belle Epoque și de Londra decadenţilor din secolul al XIX-lea. Povestea pleacă de la un faimos portret realizat de John Singer Sergent. Este vorba despre portretul șarmantului italian Samuel Pozzi.

Un pionier din domeniul ginecologiei, Pozzi era cunoscut și datorită vieţii amoroase complicate. Povestea lui pendulează între Parisul ispitelor și Londra. În viaţa lui Pozzi se vor intersecta aristocraţi și artiști faimoși, printre care Henry James, Oscar Wilde, Marcel Proust ori Sarah Bernhardt. Poţi comanda romanul de pe LibrisCărturești, Elefant.ro

 

5. Vara 

În plină toamnă, fanii lui Karl Ove Knausgard vor alege romanul Vara, ultimul din cvartetul Anotimpuri. Romanul continuă fluxul confesiunii făcute de un tată în faţa fiicei sale. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

6. Gândacul 

Ian McEwan îi aduce un tribut lui Kafka. Gândacul transpune absurdul kafkian în Marea Britanie zguduită de Brexit. Evenimentele absurde gravitează în jurul unui bărbat care, dintr-un anonim, ajunge în vârful ierarhiei puterii.

 

Cărţi despre artiștii seducători

7. Eu și Marilyn 

Una dintre imaginile ce au ramas în memoria colectivă este cea în care irezistibila Marilyn Monroe îi încânta pe soldaţii americani din Coreea dând un concert într-o ţinută spectaculoasă, demnă de o zeiţă de la Hollywood. Povestea divei adulate se va intersecta cu povestea unei femei anonime având însă un trecut demn de un scenariu de film. Eu și Marilyn îmbină mărturiile demne de un roman istoric și trepidaţiile unui roman cu spioni ce străbat Orientul și America din anii ’50. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

8. Dora și Minotaurul. Viaţa mea cu Picasso 

Una dintre poveștile intense de iubire din lumea artiștilor a fost cea înfiripată între Picasso și Dora Maar. La baza romanului Dora și Minotaurul. Viaţa mea cu Picasso se află paginile din jurnalul artistei. Dora Maar descrie o legătură deopotrivă fertilă în plan artistic, însă distructivă emoţional. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărţi despre cei dependenţi de lectură și îndrăgostiţi de pisici

9. Zilele lui Savelie 

Cei ce adoră pisicile și literatura din Rusia pot alege Zilele lui Savelie. Vor întâlni un motan a cărui Moscovă are ca fundal muzica lui Vivaldi, aromele bananelor și parfumul de aglică. Viaţa lui Savelie se va schimba când se va muta din cartierul negustoresc unde copilarise într-un cartier de blocuri. Aici va învăţa să convieţuiască alături de un papagal vanitos, să lase de la el în discuţia cu alte pisici și mai ales cum să-i fie pe plac noii sale prietene, Greta, moale ca mușchiul, neagră ca noaptea. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

10. Jurnalul unui librar 

Librarul (și proprietarul) celei mai mari librării specializate în cărţi vechi din Scoţia a scris o carte prin care să descrie tot felul de întâmplări amuzante sau tipologii excentrice de clienţi. Jurnalul unui librar va fi o carte irezistibilă pentru cei ce nu pot respira fără cărţi. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

11. Biblioteca de la miezul nopţii 

Biblioteca de la miezul nopţii este genul de roman care te invită să reflectezi asupra deciziilor luate la un moment dat. Matt Haig își imaginează o bibliotecă infinită aflată la marginea Universului. În această bibliotecă, fiecare poate găsi cartea despre viaţa lui, dar și una în care ar putea citi despre cum ar fi fost viaţa lui dacă ar fi luat o anumită decizie într-un moment important al existenţei sale. Unul dintre vizitatorii bobliotecii este și Nora. Încercarea ei de a schimba o viaţă plină de regrete îi va pune viaţa în pericol. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Romane istorice

12. Changi 

De la autorul celebrului roman Shogun vine și povestea adevărată din Changi. Romanul prin care a debutat James Clavell este o poveste palpitantă despre supravieţuire și despre încercarea de a fugi din temuta închisoare numită Changi, aflată într-un Singapore stăpânit de armata japoneză. James Clavell își propune să descrie și complicatele încrengături din societatea orientală multistratificată. Poţi comanda romanul de pe Libris, Elefant.ro

 

13. Ultimul tren spre Londra 

Ultimul tren spre Londra este o carte despre iubire, solidaritate și prietenie în vreme de război. Acţiunea se petrece în Viena invadată de naziști. În acest oraș ajung să se intersecteze o matematiciană, un viitor dramaturg și o femeie din Rezistenţă. Aceasta are ca scop salvarea unor copii hăituiţi de naziști.

 

Cărţi inspirate din legende și lumi fantastice

14. Piranesi 

Legendele și casele fantastice semănând cu labirinturi suprarealiste creează un decor ce te poartă într-o altă lume. Piranesi este povestea unei fiinţe care trăiește într-o casă având multe camere infinite și coridoare pline de statui stranii. Sub casă există un ocean ce se poate revărsa oricând pe coridoare. Totul se schimbă atunci când își face apariţia și un străin misterios. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

15. Splendidul mistreţ 

Splendidul mistreţ se inspiră din lumea basmelor pentru a le oferi adulţilor o poveste stranie. Este genul de poveste aflată la graniţa dintre vis și realitate. Vei regăsi o reinterpretare a unor teme precum: iubirea imposibilă, conflictul dintre părinţii conservatori și copiii dornici de a se aventura în lume și recuperarea unui trecut asociat cu fericirea. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărţi despre lumea intimă a scriitorilor

16. Vieţi paralele. Cinci căsnicii victoriene 

Vieţi paralele. Cinci căsnicii victoriene explorează legăturile de cuplu din perspectiva unor scriitori și a partenerilor acestora. Ei îţi vor fi ghizi în Anglia victoriană. Pregătește-te să descoperi o altă carte având farmecul unui film de epocă. Personajele sunt faimoase: Charles Dickens, John Ruskin, Thomas Carlyle, John Stuart Mill, George Eliot.

 

17. Autobiografia

Cei ce visează la Portugalia o pot înţelege mai bine și citind Autobiografia. Aflată la graniţa dintre confesiune și ficţiune, cartea este de fapt intersectarea unor drumuri literare. Cititorii se vor întâlni cu marele Saramago și cu Jose Luis Peixoto, considerat unul dintre cei mai mari autori portughezi contemporani. Poţi comanda volumul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Noua revelaţie a literaturii italiene

18. Adio, fantasme 

Dacă Italia este pentru tine și ţara din care vin unele dintre cele mai inspirate scriitoare contemporane, atunci vei adăuga pe listă și Adio, fantasme. Finalist al Premiului Strega, romanul Nadiei Terranova este o călătorie între everfescenta Roma și captivanta Sicilie. În centrul romanului este o femeie de treizeci de ani care vrea să înţeleagă de ce tatăl ei și-a părăsit familia. Amintirile încep să capete un sens după ce mama ei o anunţă că vrea să vândă apartamentul unde protagonista a copilărit. Reîntoarsă în Messina, protagonista este invadată de un trecut de care vrea să se vindece pentru a nu-i mai afecta relaţia de cuplu din prezent.

 

Cărţi romantice

19. Dragostea lui Missy 

Dragostea lui Missy este genul de roman bazat pe o poveste despre recăpătarea poftei de viaţă la vârsta la care mulţi așteaptă doar încheierea vieţii. Personajul feminin din centrul romanului va încerca să își înţeleag ă trecutul. Va analiza relaţiile cu persoanele dragi, cu fiii care au plecat departe, apoi se va deschide spre o nouă iubire. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

20. Te-am iubit deja în visul meu 

Te-am iubit deja în visul meu este genul de roman despre iubirea care se înfiripă între două suflete aflate în derivă. În centrul poveștii sunt Joel și Callie. Joel fuge de oameni deoarece se teme de pierderea celor de care se atașează. El crede că visele sumbre legate de ei se pot adeveri. Callie fuge de propriul trecut. Încearcă să depășească tristeţea provocată de moartea prietenei ei. Cei doi se vor întâlni și vor încerca să reînveţe cum să se bucure din nou de prezent. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Thrillere

21. Fata cea nouă 

Dacă vrei un thriller politic ancorat în actualitate, poţi citi și Fata cea nouă. Evenimentele derulate în ritm alert sunt declanșate de răpirea fiicei unui prinţ moștenitor din lumea arabă. Admirat datorită reformelor, dar și acuzat de asasinarea unui jurnalist, acest prinţ moștenitor va apela, pentru a-și salva fiica, la șeful serviciilor secrete israeliene. Ambii au un scop comun (salvarea adolescentei), dar și multe planuri ascunse. Poţi comanda romanul de pe LibrisCărturești, Elefant.ro

 

22. Legături de sânge 

Legături de sânge este un thriller straniu plasat într-un decor idilic, așa cum ne-a obișnuit Michel Bussi. Vei citi despre secrete și întâmplări cu sensuri enigmatice petrecute pe o insulă. Deși este o destinaţie de vacanţă foarte populară, insula are o istorie sumbră. A fost cândva o colonie penitenciară, fiind numită și Insula Tâlharilor. Din acele vremuri sumbre vine și o legendă despre existenţa unei comori. Un copil orfan ar putea găsi această comoară mergând pe urmele unui tată despre care nu crede că ar fi murit.

 

23. Întotdeauna diavolul 

Întotdeauna diavolul a inspirat una dintre noile producţii marca Netflix. Romanul prezintă imaginea unei Americii ai anilor ’50 din comunităţile unde fanatismul religios, psihopaţii și criminalii în serie manipulează și spală creiere. Personajele principale sunt un preot ce nu pare deloc un sfânt, un cuplu de criminali în serie, un bărbat care inventează un ritual sângeros deoarece speră că doar așa își va scăpa soţia de boala incurabilă și un personaj care vrea să facă bine, dar căruia îi este din ce în ce mai greu să evite violenţa din jur. Poţi comanda romanul de pe LibrisCărturești, Elefant.ro

 

Cărţi palpitante scrise de autori din România

24. Cronovizorul 

Cronovizorul este un roman în care evenimentele palpitante și personajele exotice se intersectează ca-ntr-un film bizar. Vei întâlni o pescăriţă thailandeză, o regină aztecă ajunsă în lumea filmelor pentru adulţi, un băieţel inspirat de personaje excentrice și un star cu tendinţe autodistructive. Aceste personaje încep să acapareze lumea unui scriitor divorţat. El scrie cel mai bine într-un buncăr unde se găsesc plante și pești tropicali. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitasCărturești, Elefant.ro

 

25. Bastian 

Bastian este un roman psihologic având suspansul unui thriller. În centrul romanului se află un avocat bântuit de vinovăţie. Sentimentul de vinovăţie începe să pună stăpânire pe el după ce un client i se confesează. Romanul Dorei Pavel a fost asemănat cu unele scrise de Ian McEwan sau de Joyce Carol Oates. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Elefant.ro

 

Literatură scandinavă

26. Manasteinn, băiatul care n-a existat niciodată 

Literatura scandinavă cucerește din ce in ce mai mulţi cititori din România. Ei vor putea alege și cel de-al treilea roman scris de Sjon care a fost tradus în limba română. Manasteinn, băiatul care n-a existat niciodată promite încă o poveste care să impresioneze prin frumuseţea stranie a peisajelor din Nord și printr-o naraţiune tulburătoare.

 

27. Istoria apelor 

După Istoria albinelor, multipremiata scriitoare Maja Lunde revine cu alt roman ce pendulează între un prezent devenit un avertisment și un viitor distopic. Istoria apelor se petrece între 2017 și 2041. În centrul acţiunii trepidante se află niște personaje care vor să apere natura din preajma oceanelor. Unul dintre aceste personaje va încerca să își caute iubitul ce i-a trădat idealurile. Va porni așadar într-o călătorie de la mirificele peisaje scandinave și Bordeaux. Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

28. Bine ai venit în America!

Bine ai venit în America! este un roman comparat cu un film de Bergman. În centrul romanului se află două personaje misterioase, care încetează contactul cu lumea din jur. Ele se refugiază în amintiri, încă din copilărie, în timp ce mama lor își continuă viaţa. Ea nu încearcă să-și scoată copiii din izolare. Linda Bostrom Knausgard (fosta soţie a scriitorului Karl Ove Knaugard) îi oferă analizei psihologice misterul ce învăluie de obicei lumea personajelor din ţările scandinave. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Romane despre feminitate și maternitate

29. Preiubita 

Preaiubita este una dintre cele mai bune și tulburătoare cărţi scrise de Toni Morrison. Vei descoperi o poveste ce îmbină legendele cu fantome din Sud cu detalii despre vieţile sclavilor fugari. Din rândul sclavilor face parte și curajoasa Sethe. Exact când avea impresia că-și găsise liniștea prin câștigarea libertăţii și întemeierea unei familii, ea începe să fie bântuită. Fantoma îi amintește de un secret dureros, din anii sclaviei. Poţi comanda romanul de pe Cărturești

 

30. Unpregnant, o călătorie cu surprize 

Unpregnant, o călătorie cu surprize este un road trip ce are ca destinaţie libertatea și maturizarea. Călătoria începe atunci când o adolescentă apreciată datorită reputaţiei impecabile descoperă că a rămas însărcinată. Temându-se de părinţii conservatori și de ratarea șansei de a fi primită la o prestigioasă universitate, ea decide să avorteze. Cel mai apropiat loc unde poate face avort se află la o mie de kilometri de locul natal. Va începe așadar o călătorie riscantă, cu mașini furate și alături de o fostă bună prietenă, considerată oaia neagră a liceului. Pe drum, protagonista își va face noi prieteni. La un moment, ea va primi sprijin de la cine nu se așteptă. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Confesiuni și analize necesare

31. Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violenţa domestică te poate ucide 

Vânătai ascunse este o analiză plină de studii de caz despre violenţa domestică. Vei citi despre mecanismele psihologice prin care se îngreunează evadarea victimei din cercul viciios al relaţiilor toxice. Totodată, vei citi și despre miturile puse pe seama femeilor blamate când amână momentul părăsirii unui partener violent. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

32. Cu ultima suflare

Nominalizată la Premiul Pulitzer, Cu ultima suflare este confesiunea unui renumit neurochirurg ajuns pacient. Când află că suferă de cancer la plămâni, începe să descopere noi perspective asupra existenţei și relaţiilor de familie. Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărţi despre căutarea libertăţii

33. Aria 

Iranul care tânjește după libertate a început să fie cunoscut și datorită scriitoarelor. Una dintre ele este și Nazanine Hozar. Romanul ei, Aria, a fost comparat de Margaret Atwood cu Doctor Jivago. Aria este numele unei fetiţe abandonate, care este adoptată de un șofer de camion. Viitorul ei va fi marcat de trei femei – mama adoptivă care o urăște, o femeie bogată care îi va oferi adăpost și o femeie săracă având un secret ce va schimba viaţa Ariei. La un moment dat, Aria întâlnește un tânăr armean de care se îndrăgostește. Pe măsură ce relaţia evoluează, ea este prinsă în mijlocul revoluţiei ce avea să aducă fanaticii la conducerea Iranului, după înlăturarea Şahului. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

34. Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemniţat 

Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemniţat este o lectură imporatantă pentru cei ce nu au încetat să creadă în puterea oamenilor de litere de a rezista în lupta cu tirania. Un astfel de om este și Ahment Altan. Este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori turci. Odată cu venirea la putere a lui Erdogan, talentul și curajul l-au transformat într-o ţintă. Erdogan l-a considerat un trădător și a influenţat condamnarea scriitorului la închisoare pe viaţă. Nu voi mai vedea lumea niciodată cuprinse textele scrise de Ahmet Altan din temniţă. Poţi comanda romanul de pe Libris, LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

35. O zi din viaţa lui Ivan Denisovici 

Aleksandr Soljeniţîn a devenit un simbol al rezistenţei împotriva dictaturii staliniste. O zi din viaţa lui Ivan Denisovici este un roman-simbol. Soljeniţîn amineste despre oamenii care au găsit resursele datorită cărora să poată lupta împotriva opresiunii sovietice. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărţi despre lumea în care trăim

36. Wuhan 

Fang Fang, o locuitoare din Wuhan, a scris despre ce înseamnă să trăiești în orașul devenit un simbol al pandemiei. În Wuhan, trăirile personale se îmbină cu niște critici puternice aduse autorităţilor. Vei citi așadar mai mult decât un jurnal. Însemnările personale devin și o pledoarie pentru empatie, altruism și responsabilitate (personală și colectivă).

 

37. Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării 

Cei care își pun întrebări despre lumea în care trăim își vor îndrepta atenţia și spre cartea Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării. Unul dintre cei mai buni jurnaliști israelieni – Nadav Eyal – analizează nu doar cauzele revoltei actuale împotriva globalizării, ce începe să cuprindă cât mai multe ţări, ci și niste cauze mai îndepărtate, din perioada coloniilor. Din America tradiţionalistă, care-l votează pe Trump și până-n Grecia, Haiti și China, revolta dezvăluie de fapt o faţă mai puţin văzută a relaţiilor de putere dintre ţările lumii. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

Cărţi pentru copii

38. Ne întoarcem în curând, mergem până-n Africa

Ne întoarcem în curând, mergem până-n Africa este un roman despre frumuseţea prieteniei. Prietenia se înfiripă între doi copii și un pui de elefant. Acesta vrea să își caute familia din Africa. Pentru a-și îndeplini visul, evadează de la grădina zoologică. Dar elefantul a trăit în captivitate și nu mai știe nici măcar unde se află Africa. Pentru a nu se rătaci, apelează la noii săi prieteni din lumea copiilor. Poţi comanda volumul de pe Cărturești, Elefant.ro

 

39. Oglinda dorinţelor 

Celebrul scriitor Jonathan Coe își încearcă talentul și în scrierea cărţilor pentru copii. Oglinda dorinţelor este o carte despre puterea imaginaţiei într-o lume care se destramă. Este lumea unui copil neglijat. El își reconstruiește realitatea folosind cioburilor unei oglinzi. Lumea reflectată în aceste cioburi devine un refugiu pentru copiii unor părinţi aflaţi în conflict. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Cărturești, Elefant.ro

 

40. Goblinii 

Cei mici vor putea citi și Goblinii, o carte despre niște personaje hazlii. Ele trăiesc într-o lume fantastică, pe care vor să o apere de personajele ce se folosesc de tot felul de vrăji rele.

 

Cărţi despre încercarea de a găsi fericirea

41. Ipoteza fericirii. Armonia dintre știinţa modernă și vechea înţelepciune 

Fericirea are multe definiţii. Modul în care aceste definiţii au fost modelate de istorie, societate și cultură este analizat în cartea Ipoteza fericirii. Armonia dintre știinţa modernă și vechea înţelepciune. Vei descoperi și vei analiza diversitatea viziunilor asupra fericirii, pornind într-o călătorie de-a lungul mileniilor. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, Libris, Elefant.ro, Cărturești

42. Viaţa reîncepe după 50 de ani 

Antreprenorul Chip Conley descrie aventurile prin care a trecut după ce și-a vândut compania Joie de Vivre, al doilea lanţ de hoteluri beautique din America. În cartea Viaţa reîncepe după 50 de ani amintește de niște calităţi vechi de când lumea, esenţiale chiar și în era digitală: inteligenţa emoţională, colaborarea sau gândirea critică. Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas, LibrisElefant.ro

Citește și articolul 13 romane despre iubiri patimașe

13 romane despre iubiri patimase

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here