The Beguiled (varianta Sofiei Coppola) are turnura imprevizibilă a unui thriller cu personaje feminine ce şi-au pus în minte să ademenească acelaşi bărbat. Jocul seducţiei se desfăşoară în scene care fac trimitere la stilul poveştilor gotice petrecute într-un conac izolat, specific Americii sudiste. Nu lipsesc nici acele calităţi vizuale tipice unui film de epocă precum o galerie de tablouri cu femei graţioase.
În noul ei film apreciat la Cannes, regizoarea Sofia Coppola duce feminitatea arhetipală a Sudului tradiţionalist în zona intenţiilor întunecate, ivite brusc de sub masca unui chip angelic. Vei avea impresia că a vrut să răstoarne modelele impuse de romanele clasice. În filmul ei, femeia cu educaţie rigidă, ţinută departe de lumea exterioară, nu mai ajunge să fie victima unui bărbat reprezentând ispita, iar vulnerabilitatea ei ascunde multă forţă în ducerea la bun sfârşit a planurilor diabolice. Te face să te întrebi dacă nu cumva este o privire ironică aruncată scriitorilor ce au construit un tablou fals al Sudului reprezentat de acel ideal de femeie seducătoare şi labilă, captivă într-o lume a trecutului patriarhal şi a dependenţei emoţionale.
Acţiunea filmului se petrece aproape de finalul Războului Civil, în anul 1864, într-o casă izolată din statul Virginia. Casa devenise un pension şi un refugiu unde au fost adăpostite fetele de familie bună din Sudul invadat de yankei. Unul dintre aceşti yankei – interpretat de Colin Farrell -- este rănit în luptă şi ajunge să fie îngrijit (şi râvnit) de profesoarele şi de elevele acestui internat, iscând rivalităţi şi gelozii ce pot duce la soluţii şocante. Povestea se transformă uşor, uşor într-o parabolă despre tragediile ce se pot naşte din transformarea în obsesie a dorinţei erotice reprimate.
Toate elementele vizuale ale filmului îţi promit o poveste în care se vor dezlănţui suspansul tenebros, intrigile şi pasiunile trezite la viaţă de apariţia unui străin considerat fermecător de locatarele casei izolate. Vei aprecia modul în care este creată atmosfera ce promite o evoluţie palpitantă a evenimentelor. La această atmosferă stranie contribuie din plin misterul în care plutesc reşedinţa somptuoasă în stil colonial, înconjurată de vegetaţie, decorurile elegante, ţinutele elaborate şi unele cadre în care feţele personajelor feminine sunt scăldate în clarobscurul unui salon rafinat, luminat doar de câteva lumânări. Dar, în schimbul unui film plin de suspansul exploziv alimentat de intenţiile feminine ascunse, primeşti o poveste mai puţin tumultuoasă decât promiteau întâlnirea elevelor unui pension sudist cu un yankeu sau potenţialul actoricesc al lui Nicole Kidman, Kirsten Dunst, Elle Fanning şi Colin Farrell.
Deşi a fost premiat în cadrul unui festival dedicat cinematografiei de artă, The Beguiled a fost promovat printr-un trailer ce promite un film capabil să concureze fără probleme, în lupta pentru atragerea spectatorilor, cu producţiile comerciale de la mall. Nu este un film pretenţios, ci seamănă mai degrabă cu unul de tip hollywoodian, debarasat însă de turnura plină de clişee şi de finalul previzibil. Raportat însă la aşteptările publicului ce-şi imagina un film cu personaje feminine ce se luptă pentru acelaşi bărbat ispititor, trailerul este unul mincinos. Nu vei găsi dramatismul trepidant şi nici povestea suculentă promisă, cu pasiuni, trădări şi reacţii vulcanice.
The Beguiled, prin care Sofia Coppola a câştigat Premiul pentru regie la Cannes, în 2017, face parte din categoria filmelor în care un personaj vulnerabil nimereşte într-o casă uitată de lume, unde îl aşteaptă prezenţe malefice având chipuri angelice. Doar că soldatul rănit şi cele trei sudiste atrase de el nu devin personajele unui film cu jocuri psihologice sofisticat construite, iubiri imposibile şi trădări. Faptele au o desfăşurare mult prea subtilă, cu mici momente comice oferite de încercarea elevelor de a păstra aparenţele de fete sfioase, deşi nu ştiu cum să se strecoare mai repede în camera yankeului.
În loc să vezi o escaladare explozivă a rivalităţilor, care să ducă la conflicte puternice între personajele feminine interpretate de Nicole Kidman, Kirsten Dunst şi Elle Fanning, vei descoperi mai degrabă o expunere sumbră a urmărilor nefaste ce se nasc dintr-o defulare necontrolată a dorinţelor sexuale, ca urmare a educaţiei puritane. Totuşi, defularea acestor dorinţe are loc gradat, la fel şi evoluţia rivalităţilor feminine ce vor duce la momentul hotărâtor pentru deznodământ (rămas imprevizibil până la final).
Tocmai această gradare ce-ţi permite să observi fiecare tipologie feminină în parte şi care pune în valoarea interpretarea actoricească, poate deveni în ochii unor spectatori un punct slab. Vor fi dezamăgiţi cei veniţi în sala de cinema pentru a vedea un film cu turnură incandescentă, promisă de întâlnirea dintre un yankeu seducător şi frumuseţile Sudului ce abia aşteaptă să se debaraseze de haina rigidă a pudibonderiei ipocrite exersate la pension. Solidaritatea feminină păzită de Miss Martha (Nicole Kidman), care ajunge să conducă şcoala de fete cu mână forte, nu permite o evoluţie trepidantă a rivalităţilor trezite de străinul ispititor, astfel încât să te ţină cu sufletul la gură datorită scenelor pline de tensiuni. Aşadar nu te aştepta la un cat fight sau la intrigi feminine ingenioase, ce fac să dea în clocot invidia ce arde la foc mic.
Ce-i drept, Sofia Coppola îţi dă de înţeles la un moment dat că poate intensifica elementele specifice unui film alert. Pentru a te face să crezi într-o turnură inflamabilă, introduce o scenă în care flirtul dintre soldat şi profesoara de franceză interpretată de Kirsten Dunst se prelungeşte cu mărturisirea nefericirii celei emancipate, dornice de a fugi departe de pensionul izolat. Vei aştepta astfel o încercare de evadare a uneia dintre femei, alături de yankeu, care vor dori să o saboteze celelalte personaje femine invidioase că n-au fost ele în postura alesei. Unul dintre aceste personaje ostile iubirii ce pare să se înfiripe între soldat şi profesoara de franceză este o eleva ispititoare şi mult prea îndrăzneaţă pentru statutul de fată provenită din lumea tradiţionalistă a Sudului.
Interpretată de Elle Fanning astfel încât să promită detaliile picante ale filmului, Alicia, eleva şireată devine tipologia adolescentei neruşinate având un chip angelic, dar care va face orice pentru a se strecura în patul soldatului. Ademenitoare şi lipsită de inhibiţii, ea va declanşa episodul ce va răsturna aşteptările spectatorului – atât pe cele referitoare la oscilaţia între solidaritatea femină şi obsesia pentru soldat, cât şi pe cele privind naivitatea personajului masculin nimerit în universul complicat din mintea personajelor feminine transformate în vânători răbdători cu prada. La un moment dat, vei avea impresia că se pot schimba rolurile, iar prada poate deveni un vânător capabil să răstoarne în favoarea lui tendinţele manipulatoare ale femeilor întărâtate, din ce în ce mai îndrăzneţe, în ciuda educaţiei restrictive în ceea ce priveşte asumarea propriei feminităţi.
În ciuda elementelor ce ar fi făcut din el un film tipic hollywoodian în decoruri de epocă, The Beguild te convinge să-l urmăreşti până la capăt nu datorită acţiunii, ci aşteptărilor întreţinute de aducerea laolaltă a unor tipologii femine ce pot reacţiona diferit în faţa unui fruct oprit. Sofia Coppola ştie cum să te ducă abil cu zăhărelul schiţând portrete psihologice opuse ce reprezintă faţetele şi vârstele diferite ale femeii ispitite şi dezamăgite. Fiecare protagonistă va folosi câte un truc în prezenţa bărbatului ce devine ţinta obsesiei. Una va juca rolul inaccesibilei neînfricate, care pune mâna pe arme când are impresia că vin inamicii. Altele vor chicoti obraznic pentru a capta atenţia precum niste prostuţe adorabile. Însă doar una dintre ele va surprinde prin senzualitatea bine mascată, dar adulmecată rapid de yankeul uns cu toate alifiile.
Totuşi, aceste portrete nu au consistenţa unei observaţii psihologice minuţioase care să dezvăluie mecanismele obscure ale dorinţei. Nu vezi o abordare cu tentă psihanalitică dusă până la capat, menită să exploateze cinematografic nevroza feminină alimentată de o societate constrângătoare în raport cu sexualitatea. Motivele din spatele deciziilor crude rămân un mister. Spectatorul are acces doar la stările afective dezvăluite prin scăpările unor gesturi spontane sau prin mimica unor personaje ce dau glas unor gânduri interzise, bine disimulate…până într-un punct.
În această poveste, Colin Farrell interpretează un personaj cu alură de rebel, dar cu maniere de gentleman în faţa doamnelor. Acest personaj se dovedeşte a fi un bun cunoscător al replicilor din arsenalul curtoaziei măgulitoare cu femeile ce ţin la reputaţie, chiar şi atunci când au curajul de a-şi urma latura dezinhibată. La un moment dat, soldatul îţi dă impresia că are planuri ascunse, pe care vrea să le pună în practică băgându-se pe sub pielea fiecărui personaj feminin în parte.
Dialogurile şi aluziile ironice dintre soldat şi Miss Martha par să ţină locul acţiunii, promiţând acea tensiune ce va degenera. Exact când te aştepţi la reacţii inflamabile, vei descoperi de fapt că Sofia Coppola vrea doar să creeze o galerie de portrete femine care să ofere un spectacol al metamorfozelor provocate de confruntarea cu propria lume erotică atât de blamată de convenţiile morale din acea perioadă. Foloseşte personajul masculin pentru a elibera francheţea inhibată de rigiditatea educaţiei. Această sinceritate cu efecte devastatoare va fi scoasă la suprafaţă de încercările de a obţine validarea feminităţii de către singurul bărbat ce avea acces la universul lor izolat de lumea înconjurătoare. Importanţa acordată ritualurilor feminine de captare a interesului astfel încât să nu atragă dezaprobarea celei ce veghea castitatea poate compensa, în ochii unor spectatori, clasica desfăşurare furtunoasă a unei iubiri interzise.
Chiar dacă nu are desfăşurarea alertă la care invită amestecul atâtor ingrediente din zona filmului de epocă şi a thrillerului psihologic, zona de mister din fiecare portret lasă o fereastră deschisă pentru reacţiile imprevizibile ce te ţin captiv în sala de cinema până la final. Acest imprevizibil ţine şi de evitarea unor portrete despre care poţi spune că sunt tipice. Nici eleva gata să încalce tabuurile (interpretată de Elle Fanning) prin gesturi de viitoare curtezană precoce, şi nici profesoara sobră şi reţinută nu corespund unor stereotipuri. Fiecare personaj va împrumuta comportamente şi reacţii specifice şi unei alte tipologii, astfel încât să nu ai impresia unei abordări facile.
Vei mai aprecia şi decizia Sofiei Coppola de a nu împinge scenele, decorurile şi ţinutele de epocă în zona exagerărilor de dragul unor imagini spectaculoase pentru visătorii ce vor să retraiască imaginar atmosfera altui secol. Imaginile nu au acel pictural artificial de butaforie, şi nici personajele feminine ce au primit o educaţie de modă veche nu au afectarea exagerată a fecioarelor ce se simt prinse între ispită şi vinovăţie. Suspinele teatrale au fost înlocuite de naturaleţea asumării dorinţei, fie ea şi una discretă, iar această naturaleţe lasă loc umorului strecurat prin breşa dintre adevăratele intenţii şi masca fetei cuminţi, afişate în prezenţa severului personaj interpretat de Nicole Kidman.
The Beguiled îţi va rămâne în minte drept un film în care mesajul este unul difuz, la care nu ajungi, mascat parcă de straturile materialelor preţioase ce alcătuiesc rochiile ample ale personajelor. Nu îţi vor fi clare mecanismele psihologice. Poţi bănui însă o replică dată de regizoare filmelor ce au impus un anumit ideal de frumuseţe sudistă sau celor în care absurditatea războului se răsfrânge asupra existenţelor feminine. Dar în acest film, efectele ţin de abisurile inaccesibile ale psihicului. Segregarea dintre Sud şi Nord este eclipsată de urmările întunecate ale segregării dintre feminin şi masculin. Războiul nu face decât să coaguleze trăirile reprimate, reuşind să le transforme pe elevele internatului în prizonierele propriilor dorinţe, în timp ce soluţiile crude vor fi singurele ce vor putea rupe lanţurile unei educaţii puritane.
The Beguiled a fost proiectat în premieră (în România) în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, ediţia din 2017
LYTE video
Citeşte şi Top 10 filme de epocă
Un trandafir pentru Emily şi alte povestiri – Cu greu de saturi de istoriile Sudului
Acum ne despărţim – Surpriza pe care o meritau cititorii lui Truman Capote
Un trandafir pentru Emily si alte povestiri – Cu greu te saturi de istoriile Sudului
Acum ne despartim – Surpriza pe care o meritau cititorii lui Truman Capote
