Adriana Gionea

Gustav Deutsch a îndeplinit fantezia multor cinefili pasionaţi de pictură când a regizat Shirley: Visions Of Reality. A pus cap la cap mai multe compoziţii emblematice ale pictorului Edward Hopper pentru a reda jurnalul afectiv al unei americance, din anii 40 până la mijlocul anilor ’60. Rezultatul? O experienţă hipnotică oferită de o  succesiune de picturi minimaliste, alese pentru a-ţi limpezi retina.

PescăruşulAntoanetei Cojocaru (Teatrul Bulandra) ţi se cuibăreşte în suflet, devenind cataplasma pentru visurile neîmplinite şi pentru durerile nerostite. Adaptarea uneia dintre cele mai iubite piese ale lui Cehov este o îmbinare reuşită dintre jocul actoricesc într-un decor minimalist, coregrafie şi frânturi muzicale bine alese. Indiferent dacă vei gusta sau nu perspectiva regizoarei, jocul actorilor şi emoţiile trezite vor trece prin tine precum un curent dramatic.

Triunghiul conjugal este inepuizabil pentru construirea unei poveşti. Captează, intrigă şi, uneori, scandalizează, cu o singură condiţie: să ofere o nouă turnură conflictului dintre soţie şi amantă, vechi de când lumea şi pământul. Filmul regizorului croat Zrinko Ogresta nu rămâne în memorie prin confruntări spectaculoase, ci prin trăirile bulversante resimţite de spectator, iar coloana sonoră le dă fiori şi celor amuzaţi de incapacitatea personajelor de-a ieşi din spirala adicţiei faţă de relaţiile toxice.

Apocalipsa vine plutind în jos pe Amazon, în căutarea miticului El Dorado. Semnele ei sunt evidente: febra junglei, halucinaţiile, săgeţile otrăvitoare ale băştinaşilor, lăcomia... Pe toate le ignoră un fals profet al metalului ce strălucește precum aurul. Îl cheamă Aguirre şi nu crede decât în el însuşi. Îşi trădează regele, îşi  ucide camarazii şi apoi se autointitulează Mânia lui Dumnezeu, pe care o stârneşte când visează să-şi transforme fiica în noua lui mireasă. Astfel plănuieşte să dea o nouă dinastie pură, ce va stăpâni ţinutul aurului.

Hannei Doose i-a reuşit un film în care se regăsesc acei tineri plecaţi în căutarea unui rost (mai toată generaţia născută după anii ’80) şi a unei chirii mai bune în marile oraşe. Nebuni frumoşi, care mai suportă, din când în când, tonul cicălitor al mamei-cloşcă.