Cu siguranță toamna e foarte frumos de călătorit, mai ales în locuri de vizitat cu păduri de foioase, care-și schimbă culorile. Sau în zona viticole, unde puteți fi martori la culesul viei și apoi degusta din vinurile zonei la una dintre cramele recunoscute. Dacă v-am convins, haideți la drum cu noi. 🙂
La 4 ore de București, cam cât faci și până pe Valea Prahovei, se află stațiunea Slănic Moldova. Poate ați auzit de ea de la persoanele mai în vârstă din familie, care mergeau la băi acolo. Poate vă sună prăfuit din cauza asta, dar locul este minunat și merită descoperit.
Tocmai pentru că nu e aglomerația și nebunia de pe Valea Prahovei și pentru că vei găsi aici tot ce ai nevoie pentru o vacanță reușită la munte: trasee frumoase și diverse de munte, un loc fain unde să stai, aer curat și priveliști pe măsura. Iar iarna te așteaptă o pârtie cu dotări noi și moderne.
sursa foto ideipentruvacanta.ro
O plimbare prin centrul Slănic Moldova pentru a admira Cazinoul – De fapt, Slănic Moldova nu e stațiune comunistă. La fel ca și Băile Herculane, e o stațiune cu tradiție de dinainte de venirea comuniștilor. Are inclusiv un cazinou, la fel cum au mai toate locațiile mai răsărite de vacanță, ca de exemplu Monte Carlo :D. Sau la fel ca și Băile Herculane sau Constanța, de la noi. Cazinoul a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în stil art nouveau. Așa că îți recomandăm să faci o plimbare pe lângă Cazinoul din Slănic Moldova, ceea ce include și parcul din fața cazinoului.
Nu departe de centrul Slănic Moldova se află un centru cultural de artă contemporană, Centrala Artelor. Se numește așa pentru că ocupă clădirea unei foste centrale termice 🙂 Aici se organizează în fiecare an un proiect de rezidență artistică internațională. De-a lungul anilor au fost invitați artiști din întreaga lume, inclusiv Brazilia și India. De aceea aici și în diverse puncte din Slănic puteți admira creații de artă contemporană realizate de invitații din anii trecuți. În 2020, din cauza pandemiei nu au putut ajunge artiști străini. Dar programul de rezidență l-a avut invitat pe artistul român Dan Perjovschi.
Trasee Slănic Moldova – Traseul clasic în Slănic se numește 300 de scări. Noi nu l-am făcut, deși am ajuns de două ori în 2020 în stațiunea din Moldova. Asta pentru că avem un copil mic, de doi ani, și unii dintre cei care l-au făcut ne-au spus că e accesibil, iar alții că poate fi riscant. Ce e fain la el e că pleci și ajungi tot în Slănic, așa că nu trebuie să vă planificați și timpul de întoarcere. Am făcut în schimb alte trei trasee.
Citește întreg conținutul PostModern.ro,
creându-ți un cont gratuit.