Unisex – Razbunarea celui parasit

0
105

Unisex este dovada că genul acela de scriitură lejeră vecină cu simplitatea poate ascunde mesaje adânci, perturbatoare, care întreţin abil ritmul accelerat al lecturii.

Unisex poate fi citit împreună cu alt roman scris de Amelie NothombLovește-ţi inima!. În Lovește-ţi inima! era vorba despre legătura toxică dintre o mamă indiferentă și fiica însetată de afecţiune. În Unisex este vorba despre o fiică mult prea inteligentă și precoce pentru a-și mai iubi necondiţionat unul dintre părinţi (tatăl), după ce descoperă de timpuriu că acesta este o fiinţă lipsită de empatie, manipulatoare și înfiorator de egoistă.

În centrul romanului se află un cuplu și fata acestora. Cuplul este format din tipologia bărbatului născut în afara Parisului, dar care se visează un burghez apreciat în cartierele selecte ale capitalei, și din naiva pe care lipsa experienţei de viaţă o face să vadă un bărbat șarmant acolo unde alte femei nu ar fi văzut decât un fanfaron antipatic și penibil, cu aere de parvenit plictisitor. Pe ea o cheamă Dominique, iar pe el Claude. Au o fiică pe nume Epicene.

Toate cele trei nume ale personajelor au atât rezonanţă feminină, cât și masculină, reflectând astfel titlul romanului Unisex. De fapt, prin numele fiicei – Epicene – Amelie Nothomb stârnește apetitul cititorului pentru alte cărţi, folosind referinţele culturale într-un mod captivant.

Una dintre cele mai apreciate autoare din spaţiul francofon pare să fi scris un roman previzibil despre familia dominată de un psihopat. Capul familiei din acest roman se mulează perfect pe tipologia francezului provincial, copleșit de vraja Parisului și complexat ori de câte ori se raportează la cei ce au avut privilegiul de a fi, cu mult înaintea lui, mai aproape de înalta societate pariziană. Pentru el, soţia și fiica nu sunt decât niște pioni în jocurile cu mize ascunse.

Claude își obligă fiica să renunţe la cea mai bună prietenă (deoarece era fata unui marocan), hotărând să își mute familia într-un cartier mai potrivit aspiraţiilor sale de parvenit ce a reușit în afaceri. Își obligă apoi soţia să se bage pe sub pielea unei femei bogate pentru a-i facilita lui prietenia cu influentul soţ al acestei femei bogate.

Modul în care decurge prima jumătate a microromanului te face să te gândești la un portret meschin al societăţii franceze scindate între privilegiaţi și plebe, exact ca-n vremea regilor și a nobililor ghilotinaţi. La fel ca-n Franţa marilor Ludovici, bogaţii au saloane unde nu intră decât cei aleși. Afacerile se fac doar între cei ce provin din același cerc închis al privilegiaţilor. Cei din afara burgheziei sau a cercurilor influente vor să intre în graţiile celor mai avuţi. Ei adoptă comportamentul duplicitar specific personajelor manipulatoare ce lasă de-o parte simţul penibilului, scrupulele și demnitatea pentru a se apropia de cei privilegiaţi, pentru a le parazita strălucirea și a le imita stilul de viaţă.

Modul în care soţia devotată și oarbă își ajută partenerul să ajungă în preajma unui afacerist influent îţi aduce aminte de ceremonialul acaparării privilegiilor de la curţile regale, unde plebeii scăpătaţi ar fi făcut orice pentru a intra în graţiile nobililor. Tentativa personajului masculin manipulator de a se face plăcut de un mare afacerist parizian ascunde niște gânduri sumbre, nebănuite la început.

Singura care poate detecta adevăratele intenţii ale lui Claude este fiica acestuia, Epicene. Deși Epicene este o fiică de care tatăl s-a îndepărtat de cum a văzut-o, aceasta devine singura care îl poate vedea așa cum este: un egoist manipulator incurabil. Totuși, nu își dezvăluie gândurile și trăirile deoarece mama ei îl idealizează. Fiind înzestrată cu acea precoce și incisivă putere de observaţie, Epicene va dezvolta o viaţă interioară secretă, paralelă cu a familiei.

La început, romanul îţi dă impresia că poţi anticipa mult prea ușor evoluţia personajelor și a evenimentelor. Te surprinde apoi prin explorarea amănuntelor devenite clișeistice despre copiii neglijaţi din familiile atinse de bunăstare sau despre superficialitatea anumitor burghezi din Paris. Introducând elemente ce ţin de atmosfera apăsătoare a unui thriller psihologic, Amelie Nothomb produce stupefacţie când scoate asul din mânecă. Asul nu este legat de un eveniment spectaculos sau de modificări la nivelul naraţiunii simple, ci de stil. Nu dezvăluirea unui eveniment dureros din trecutul capului de familie schimbă traiectoria personajelor sau raportul de forţă dintre ele, ci modul în care se face această dezvăluire.

Stilul în care sunt date în vileag intenţiile tatălui deviază reacţiile personajelor și mai ales interpretările oferite evenimentelor spre o zonă vecină cu poveștile întunecate. Până și modul în care sunt prezentate evenimentele amintește mai degrabă de fluiditatea unui basm cu tâlc revelator decât de un roman psihologic dens.

Amelie Nothomb știe cum să acapareze interesul unui adult așa cum o făceau povestitorii de basme. Îi oferă acea poveste bine spusă, în cuvinte accesibile. Este o poveste adaptată la pretenţiile unui cititor foarte receptiv la romanele psihologice, dar care preferă mai degrabă să fie ghidat de vocea unui narator cameleonic decât să fie pus în faţa unor pasaje statice, dominate de observaţiile psihologice sofisticate, dar care ajung să încetinească ritmul dinamic.

În postura de povestitor, autoarea întreţine interesul cititorului înlocuind privirea gravă asupra legăturilor toxice printr-un sarcasm rafinat. Își privește personajele fără milă sau admiraţie, dorind să îţ arate cât de mici sunt și vor rămâne de fapt (cu excepţia fiicei inteligente).

Unisex este un roman cu multiple interpretări. Unele sunt legate de efectele răzbunării devenite otrava care intoxică mai multe generaţii. Altele vorbesc despre strategiile de supravieţuire (mai mult sau mai putin benefice) adoptate de o persoană care se simte abandonată (de un partener sau de un tată). Cei familiarizaţi cu filmele de artă și romanele actuale vor detecta observaţii acide la adresa inegalităţii din societatea franceză. Autoarea te face să te întrebi dacă nu cumva soţia din acest roman ar fi putut evita capcanele unui bărbat egoist dacă s-ar fi născut într-un oraș mai mare și cosmopolit, plin de alternative care să pună în valoare calităţile unei tinere abia ieșite din adolescenţă.

La finalul romanului vei avea impresia că ai urmărit mai degrabă un film ce îmbină eficient drama dintr-o familie cu satira la adresa întregii societăţi. Unisex are calităţile unui film cu elemente bine dozate. Întorsăturile de situaţie promit suspansul unui thriller, dar iau forma unei farse vecine cu tragedia. Poţi spune despre Amelie Nothomb că ar putea oferi cu succes un scenariu ce include trădări, ipocrizii burgheze și drame de familie.

Unisex poate sta la baza unui scenariu demn de un film tipic franţuzesc, în care problemele apăsătoare sunt livrate în doze suportabile ce nu exclud și umorul. Este vorba de acel tip de umor de care se bucură doar spectatorul, în timp ce personajele cunosc doar tristeţea, îngheţul afectiv și dispererea, fiind precum niște caricaturi ignorante, ce băltesc în propriile iluzii, în timp ce doar spectatorul poate vedea imaginea de ansamblu ce ascunde mesajele înţelepte care să permită eliberarea acestora.

Romanul poate fi comandat și de pe Libris sau Cărturești

Citește și Barbă Albastră – Un spectacol irezistibil al dialogurilor sofisticate

Barba Albastra – Un spectacol irezistibil al dialogurilor sofisticate

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here