Și februarie 2025 a fost o lună bună pentru filme. Am văzut 3 filme noi excelente și 1 serial foarte bun. Pe toate 4 vi le recomandăm fără rezerve.
Dahomey (2024)
Un film documentar original, care reușește să te provoace să te gândești la teme care poate nu sunt top of mind pentru noi în România, care te invită la dezbatere, dar și la empatie. Iar dacă nu vrei să vezi un documentar, te așteaptă pe NETFLIX un film artistic al aceluiași regizor, realizat tot cu elemente de realism magic, care se numește Atlantique.
„Dahomey” (2024), regizat de Mati Diop, este un documentar care explorează repatrierea a 26 de artefacte regale jefuite din Regatul Dahomey (actualul Benin) în timpul erei coloniale. Filmul îmbină narațiunea factuală cu elemente de realism magic pentru a explora teme precum restituirea culturală, moștenirea colonială și identitatea.
Un aspect distinctiv al documentarului este personificarea artefactelor, în special a unei statui reprezentându-l pe Regele Ghézo. Această statuie servește ca un narator filosofic, exprimând sentimente de exil și dorința de întoarcere. Voice-over-ul, realizat de scriitorul haitian Makenzy Orcel, oferă o perspectivă poetică și introspectivă asupra călătoriei artefactelor și a implicațiilor mai largi ale relocării lor.
A câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2024.
The Brutalist (2024) – unul dintre cele mai bune filme lansate în 2024
“The Brutalist” este o dramă regizată de Brady Corbet (Vox Lux) și co-scris împreună cu Mona Fastvold. Filmul îl are în rol principal pe Adrien Brody, interpretându-l pe László Tóth, un arhitect maghiar-evreu și supraviețuitor al Holocaustului, care emigrează în Statele Unite după al Doilea Război Mondial.
Povestea urmărește eforturile lui Tóth de a-și reconstrui viața și cariera în America, într-un mod realist, dar fără să șocheze până la a aliena privitorul. În același timp, filmul are o viziune artistică care se ridică deasupra privirii realiste și a experienței în sine a personajului principal. Filmul se simte foarte fresh în modul cum este filmat, are o coloană sonoră extraordinară, nu cade în locurile comune ale filmelor despre imigranții atrași de visul american.
Deși László Tóth este un personaj fictiv, el este inspirat de arhitecți reali, precum Marcel Breuer și Ernő Goldfinger, ambii arhitecți maghiari-evrei care au avut cariere remarcabile în secolul XX. Astfel, filmul combină elemente de ficțiune cu aspecte inspirate din viețile acestor personalități istorice. Vezi trailerul The Brutalist.
Disclaimer (2024) – serial “limitat”
“Disclaimer” este o dramă-thriller psihologic, creat de Alfonso Cuarón, având-o în rol principal pe Cate Blanchett. Serialul este o adaptare a romanului “Disclaimer” de Renée Knight, publicat în 2015.
Dacă îți plac thrillerele psihologice care au centru subiecte precum memoria, vinovăția și natura subiectivă a adevărului, “Disclaimer” îți oferă o experiență cinematografică provocatoare, cu o distribuție de top și o atmosferă tensionată.
Suntem total în acord cu editorii site-ului dedicat filmelor rogereberts.com: “Este un proiect cu un nivel de regie, cinematografie, montaj și interpretare care se ridică la standardele celor mai apreciate filme ale sezonului, demne de Premiile Oscar.”
Serialul este scris și regizat de Alfonso Cuarón – cunoscut pentru Children of Men, Gravity, Y tu mama tambien, Roma –, marcând revenirea sa în televiziune după serialul Believe. Găsești aici sinopsisul Disclaimer, mai multe detalii și trailerul.
September 5 (2024) – intră în cinematografe în acest weekend
September 5 (2024) dramatizează transmisiunea directă prin satelit în SUA a atacului de la Jocurile Olimpice de la München din 1972.
Povestea urmărește modul în care echipa ABC Sports a acoperit atacul terorist comis de gruparea palestiniană Black September, care a luat ostatici mai mulți sportivi israelieni. Filmul explorează tensiunea din platou, arată cât de repede și cum se iau deciziile, mai ceva ca într-o bucătărie dintr-un restaurant cu stele Michelin, și cât de mult se improvizează, dar de specialiști adevărați, care gândesc în timp real unghiul din care să relateze faptele.
Mai mult, arată dilemele etice cu care s-au confruntat jurnaliștii, inclusiv deciziile privind ce să fie transmis în direct și posibilele implicații ale acoperirii lor media. A rezultat una dintre cele mai urmărite transmisiuni live din istorie, aproximativ 1 miliard de oameni, din cele 4 miliarde ale Planetei de la acel moment, au urmărit transmisiunea ABC prin satelit de la Munchen.
Cu o poveste captivantă și o analiză a responsabilității mass-mediei, “September 5″ este nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu original. Vezi aici trailerul September 5.
Filme de văzut – ediția ianuarie 2025
Ianuarie 2025 a fost o lună foarte bună pentru noi în materie de filme. Am văzut multe, dintre care 5 ne-au amintit de ce iubim această artă. Da, câteodată ai nevoie de asta, după ce vezi atât de multe filme de duzină, așa cum se lansează în ultimul timp, care te fac să te-ntrebi de ce mai scriem despre filme. 🙂
5. The Return (2024)
Ralph Fiennes și Juliette Binoche joacă împreună după mulți ani. Cu siguranță vi-i amintiți în The English Patient / Pacientul englez.
The Return, o dramă regizată de Uberto Pasolini, un conte italian, fost bancher de investiții și nepot al mareului Luchino Visconti, spune povestea întoarcerii lui Odiseu (Ralph Fiennes) în Ithaca, la soția Penelopa (Juliette Binoche), fiul Telemah și supușii săi.
Filmul este o meditație la ravagiile fizice, dar mai ales spirituale și emoționale, ale războiului, o meditație despre supraviețuire și trecerea timpului. Pe lângă incredibilul Ralph Fiennes și, bineînțeles, Juliette Binoche, îl menționăm pe Marwan Kenzari (îl știți de exemplu din filmul Netflix The Angel). Vezi detalii și trailer The Return.
4. Conclave (2024)
Conclave, cum îi spune și numele, se desfășoară în timpul alegerilor pentru noul papă. Pare că vechiul papă a aranjat în așa fel lucrurile, încât cardinalii cu șansele cele mai mari să devină papă să se compromită. Pe măsură ce rundele de alegeri au loc, filmul dezbate idei legate despre lupta politică nu numai în sânul catolicismului, ci din aproape toate societățile actuale: dintre conservatori și liberali în sens american, dintre idealiști și real politik. Subtil, dar relevant, se introduce și discuția despre rolul femeilor în biserica catolică.
Filmul îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, iar în roluri secundare îi veți recunoaște pe Stanley Tucci, Isabella Rossellini, John Lithgow. Vezi detalii și trailer The Conclave.
3. Lee (2023)
În pofida câtorva neajunsuri, filmul are zvâc și inimă, ceea ce e o mare calitate astăzi în mulțimea de filme făcute parcă după un anumit calapod pretențios și autoreflexiv, dar care rețetă conduce de obicei la un rezultat hidos, care n-are nici suflet, nici minte.
Bineînțeles, Kate Winslet, care a produs filmul cu mari eforturi și care joacă în rolul principal, cel al fotojurnalistei Lee Miller, merită văzută. Dacă nu ne credeți pe noi, The Financial Times spune de exemplu despre Winslet că “surprinde complexitatea personajului lui Miller” și apreciază filmul pentru “legătura puternică cu realitatea și contextul istoric”.
O personalitate excentrică și aventuroasă, fotografa Lee Miller a mers pe front în cel De Al Doilea Război Mondial pentru a surprinde ororile războiului și ale nazismului. Ea este cea care s-a fotografiat în cada lui Hitler. Dacă nu știați, a realizat sute de fotografii și în țara noastră înainte de război dar și imediat după. Vezi aici trailer și mai multe detalii despre Lee.
2. Babygirl (2024)
“Babygirl” este de obicei inclus în genul thriller erotic, personal l-am include la categoria dramă. Regizat de Halina Reijn, actriță, regizoare și scriitoare olandeză, filmul o are în rol principal pe Nicole Kidman în rolul lui Romy Mathis, un CEO care își pune în pericol cariera și familia începând o relație cu un intern mult mai tânăr, Samuel, interpretat de Harris Dickinson (Triangle of Sadness). Din distribuție face parte și Antonio Banderas, în rolul soțului lui Romy.
Filmul explorează teme precum dinamica puterii, dorința și complexitatea relațiilor la locul de muncă și în cuplu. Povestea urmărește conflictul interior al lui Romy, prinsă între imaginea sa publică de femeie puternică și vulnerabilitățile sale personale, mai ales în fața relației interzise cu Samuel.
Din punctul nostru de vedere, este în sfârșit filmul pe care Nicole Kidman îl aștepta de foarte mult timp. Este excepțională, într-un rol, dar și film, care vor rămâne alături de Dogville (2003) și Eyes Wide Shut (1999). Trailer și mai multe detalii despre Babygirl aici.
-
Queer (2024)
Regizorul Luca Guadagnino, care ne-a dat filme precum povestea de dragoste și despre maturizare Call me by your name sau frumosul și tragicul I am Love, a lansat în 2024 două filme: Challengers, aproape pe cât se poate de hollywoodian, și Queer, care se simte mult mai european.
Un film despre dragoste, dorință, trecerea timpului, adicție, Queer e o adaptare după romanul cu același titlu de William S Burroughs. Un american, alter ego-ul autorului, jucat de Daniel Craig, se îndrăgostește de un bărbat mult mai tânăr, Allerton, în Mexico City, după al Doilea Război Mondial, în anii ’50.
Filmul e de o frumusețe răpitoare, pare rupt dintr-un vis al lui Edward Hopper, cu un stil minuțios lucrat, și care transmite ceva din Death in Venice, al lui Luchino Visconti. Tânărul american Eugene Allerton are aceeași frumusețe inscrutabilă ca Bjorn Andresen în rolul lui Tadzio din Death in Venice. Și nu numai…
Total de acord cu Financial Times, care spune că Daniel Craig este fascinant în acest rol. Vezi trailerul Queer aici.
Voi ce filme văzute în februarie ne recomandați? Vă invităm să ne răspundeți pe Facebook.