Toate vietile pe care nu le-am trait – Din India pana-n Bali, cu toate simturile

0
201

Toate vieţile pe care nu le-am trăit este un roman pentru cei împinsi de un imens dor de ducă spre ţări îndepărtate, pe care să le străbată (măcar) folosindu-se de ochii minţii. Poate fi considerat și o dedicaţie subtilă făcută cititorului român, deoarece scriitoarea Anuradha Roy face multe referiri la idila dintre Mircea Eliade și autoarea indiană care, în adolescenţa ei, l-a inspirat când a scris Maitreyi.

Cartea este generoasă precum un peisaj asiatic și ademenitoare precum secretele unei femei nesupuse, descoperite peste zeci de ani. Anuradha Roy scrie pentru cei ce vor să citească folosindu-și toate simţurile. Nici nu poţi scrie altfel dacă vrei să plasezi acţiunea în India sau Bali.

Călătoria peste mări și ţări, ce poate marca existenţa

De un imens dor de ducă se lasă acaparată și protagonista romanului Toate vieţile pe care nu le-am trăit. Numele ei este Gayatri. Ea trăiește în orașul (fictiv) Muntazir, situat pe tărâmul fostului Imperiu Mogul, ce a dat lumii și celebrul Taj Mahal. Viaţa i-a fost marcată de călătoria din adolescenţă, din India până-n Bali.

Sacrificiul în numele emancipării

Gayatri are toate șansele de a deveni unul dintre personajele memorabile, care vorbesc în numele tuturor femeilor ce au încălcat norme și tabuuri pentru a fi libere, cu orice preţ. Ea nu a uitat însă de preţul enorm plătit pentru a-și îndeplini visul de a trăi înconjurată de artă în Asia de Sud-Est a anilor ’30-’40. Şi-a lăsat în urmă copilul, după o tentativă nereușită de a fugi împreună cu el. Povestea ei este recompusă din scrisorile secrete descoperite, după zeci de ani, chiar de fiul lăsat în urmă – Chand.

Un personaj feminin seducător

Gayatri este întruchiparea femeii care te farmecă. A celei pentru care viaţa ar fi putut deveni o infinită desfătare. Ai spune ca s-a născut pentru a lăsa amprente de voluptate. Ar fi avut tot dreptul de a râvni la faima interbelicei venite din coloniile exotice.

Dacă ar fi părăsit India, ar fi ajuns probabil să fie râvnită de aventurierii playboy nimeriţi în saloanele high class-ului din Londra sau Paris. În India, pasiunea ei pentru frumos ar fi transformat-o probabil în femeia curtată de cei din urmă descendenţi ai maharajahilor, ce se bucurau de ultimele sclipiri ale opulenţei dintre zidurile scorojite ale palatelor mogule, sărăcite după colonizarea britanică.

O fascinantă relaţie tată-fiică

Protagonista romanului trăiește exuberant, visând să devină artistă. Spre deosebire de majoritatea femeilor indiene din generaţia ei, Gayatri avea un aliat. Unul care să-i încurajeze visurile (considerate îndrăzneţe, interzise chiar). Era vorba despre tatăl ei, ce ajunge să-l cunoască pe însuși Tagore.

Protejată de un tată deschis la minte, Gayatri era destinată pentru o viaţă perfectă. Era educată și emancipată. Pofta de viaţă și deschiderea spre artă ar fi făcut din ea o femeie despre care s-ar fi vorbit în toată India. Ar fi fost o artistă complexă, dedicată dansului și picturii. Dar moartea tatălui ei i-a tăiat aripile. Singura alinare într-o familie obtuză îi deveniseră amintirile din călătoria pe care o facuse alături de acesta, din India până-n Bali.

Căsătoria timpurie

Rămasă cu mama ei având o mentalitate retrogradă, Gayatri se căsătorește înainte de a i se încheia adolescenţă. Mulţi ar spune că norocul nu o părăsise chiar de tot. Soţul ei era un bărbat răbdător, deloc tiranic. Un profesor universitar idealist, ce lupta pentru independenţa Indiei. Nu îi făcea deloc viaţa un calvar și nici nu o transformase într-o sclavă. Îi permitea să picteze. O singură pretenţie avea acesta. Era una inofensivă (și firească) în ochii altor femei ce simţiseră din plin biciul asupririi după căsătoria aranjată, dar sufocantă pentru Gayatri.

Ce-și dorea soţul lui Gayatri de la ea? În primul rând, să păstreze pasiunea ei pentru pictură doar la nivelul unui hobby. De asemenea, Gayatri mai trebuia să-și domolească exuberanţa prin acceptarea austerităţii, a sobrietăţii.

Recuperarea poftei de a trăi

Pentru soţul ei, Gayatri era nepermis de veselă într-o lume apăsătoare. Devenea expansivă în public. Se manifesta prea intens. Ba chiar dansa de faţă cu străinii. Avusese chiar și îndrăzneala de a marge în partea veche a orașului pentru a se apropia de lumea dansului, o lume aflată în cartierele pline de bordeluri.

Nu neapărat gelozia și teama de gura lumii îl făceau pe soţul lui Gayatri să o critice. În spatele atitudinii sale ostile faţă de stilul de viaţă la care aceasta refuza să renunţe era concepţia lui, asemănătoare unui ascet ce se crede un idealist.

Diferite moduri de a exista în India interbelică

Soţul lui Gayatri era un adept al ideilor indiene despre cumpătare, sobrietate și viaţă simplă. De asemenea, implicarea sa în mișcarea clandestină pentru eliberarea Indiei îl făcea să vadă în jur doar suferinţa poporului său. Veselia și pofta de viaţă ar fi trebui să pălească. Să înceteze atâta vreme cât nedreptăţile existau.

Pentru soţul lui Gayatri, India devenise un loc al suferinţei. Bucuria de a trăi a soţiei sale contrasta nepermis cu tot calvarul îndurat de ţara colonizată, de oamenii din păturile sociale vulnerabile, de luptătorii pentru independenţă, aruncaţi în temniţele coloniștilor.

Sosirea eliberatorilor

Nevoia lui Gayatri de a dansa, de a se manifesta plină de entuziasm în faţa unei picturi, de a umple casa de pensule și culori trebuia temperată. Plăcerile ei erau criticate asemenea exceselor. Soţul ei o considera un copil mare. În ochii lui, Gayatri era imatură, insensibilă. Unde alţii vedeau o binecuvantată plăcere de a trăi în preajma artei și a frumuseţii, el vedea superficialitate.

Coliziunea acestor două modalităţi de a vedea și a trăi viaţa devine și mai puternică după sosirea în India a pictorului Walter Spies (un personaj real). Acesta este însoţit de o femeie îndrăgostită de cultura orientală. Astfel este amintită o personalitate feminină reală, astăzi uitată. Este vorba despre Beryl de Zoete, captivată de folclorul din Bali, Java și India. Aceasta se documenta pentru a scrie o amplă carte despre dansurile din Orientul Îndepărtat.

Reluarea marii călătorii

Cei doi occidentali – pictorul Walter Spies și Beryl de Zoete – devin oaspeţii socrului lui Gayatri. În prezenţa cuplului de europeni îndrăgostiţi de Orient, Gayatri devine din ce în ce mai conștientă de setea ei de libertate. Nu-și mai poate ignora chemarea. Vrea să trăiască precum artistele călătoare. Ea nu se poate îngropa, asemenea altor femei, sub piatra datoriei conjugale. Trebuie să revină în Bali, unde să picteze din nou. Şi, mai presus de orice, trebuie să reînnoade un fir ce se rupsese odată cu moartea tatălui ei. Așadar, va trebuie să refacă marea călătorie a vieţii ei, începută cu zece ani în urmă.

Femeia neînţeleasă

Rolul tatălui devenit aliatul ei în drumul spre emancipare este luat de pictorul Walter Spies. Gayatri fuge alături de el în Bali. În urma ei rămâne stigmatul rușinii ce va marca existenţa fiului său. El va deveni pentru toţi copilul femeii decăzute, ce fugise cu un bărbat occidental.

Împletitura de povești

Asemenea multor cărţi având acţiunea în Asia îndepărtată, surprinsă în zorii eliberării din jugul colonialismului, Toate vieţile pe care nu le-am trăit devine o împletitură de povești. Sunt acele povești în care emoţiile și mai ales imaginile vizuale și olfactive se revarsă abundent. Revarsărea este când ameţitoare și voluptoasă, când răvășitoare.

Principalele povești care se împletesc în acest roman sunt cea a razvrătitei Gayatri și a lui Chand, fiul acesteia. Povestea lui Gayatri este un elogiu al femeii care își asumă libertatea, cu toate consecinţele ei. Ar putea fi considerată povestea unei femei învingătoare.

Sensul dat libertăţii

Libertatea era marea victorie de care putea avea parte o femeie din generaţia lui Gayatri. Gayatri lupta pentru ea, chiar și atunci când părea învinsă de istoria ce se năpustise, în anii ’40, peste visurile fiecăruia, indiferent de colţul de lume unde își alesese refugiul.

În schimb, povestea fiului pe nume Chand este una învaluită în melancolie. Şi Chand este un învingător, în felul său. Aparent, este o victorie mai puţin spectaculoasă. Dar este o victorie cu mesaj puternic. El rezistă în faţa dezumanizării. Asemenea mamei sale, Chand alege până la urmă calea frumosului.

Urmările deciziilor dureroase

Visătoarea Gayatri pare să fi înflorit după fuga de acasă. A redescoperit locurile fermecătoare din Bali. S-a reapucat de pictură, recuperând astfel un timp răpit. Însă ancorarea într-un prezent înmiresmat și plin de culorile insulelor calde este doar un alt medicament pentru a trata dorul de fiul ei.

Fiul lui Gayatri, Chad, moștenește de la mama lui pasiunea pentru natură și pentru artă. Nu devine pictor, dar pictează orașe. Datorită lui, multe dintre orașele Indiei ajung să se bucure de parcuri și grădini cu arbori ce înfloresc în culori spectaculoase, alcătuind peisaje ce-ţi taie răsuflarea.

Ce se alege de fiul rămas în urmă

Chand, fiului lui Gayatri, devine horticultor. Serviciile sale ajung la mare căutare. Autorităţile îi cer sfaturile, devenind un aliat al peisagiștilor. Îi lipsește însă exuberaţa molipsitoare a mamei sale. Trauma abandonului l-a transformat într-un solitar. Preferă să se ascundă în izolare, în discreţie.

Totuși, prin scriitura ei, Anuradha Roy face din singurătatea lui Chand o altă formă de manifestare a iubirii pentru viaţă. Memoria lui Chand se scufundă într-o reverie precum o pictură vibrantă, în care se revarsă culorile arborilor sălbatici aduși de el în inima orașului.

Povestea mamei, o scrisoare către lume

Personajul masculin, Chand, își începe povestea amintindu-ţi de efemerul vieţii. Devine astfel un personaj cum nu se poate mai emblematic pentru cei ce-și dau seama că nu vor lăsa în urma lor urme pregnante, cum reușesc de obicei oamenii ce și-au marcat epoca prin fapte de glorie ori printr-o viaţă extravagantă la care alţii râvnesc plini de invidie.

Spunând povestea curajoasei (și mult blamatei) sale mame, Chand își începe de fapt scrisoarea către lume. De această lume se cam ferise încă de când ajunsese ţinta nepunticioasă a bârfelor veninoase, a șoaptelor dureroase, la început subtile, apoi devenite precum un puhoi de ape în sezonul musonului.

Bogăţia singuraticului îndrăgostit de natură

În ciuda atitudinii reţinute, Chand nu este plictisitor. Ţese prin amintirile sale niște imagini irezistibile pentru cei ce visează la călătorii în Asia. Amintirile reașezate prin descoperirea impresiilor de călătorie ale mamei sale devin o scufundare în frumuseţe.

Datorită lui Chand și a memoriei sale, prin care trece memoria mamei lui, paginile romanului devin parfumate, fremătătoare precum vegetaţia luxuriantă din India și Bali. Asemenea mamei sale, Chand s-a refugiat într-o lume a naturii, a senzaţiilor delicate. Își descoperise vocaţia de grădinar tocmai când India era trasă de Anglia în iureșul războiului. El dorea să lase în urma lui grădini, parcuri. Visa de fapt să înfrumuseţeze viaţa semenilor.

Rolul personajelor secundare

Toate vieţile pe care nu le-am trăit este precum o ţesătură abundentă. Poveștile centrale sunt alimentate de cele ale personajelor secundare. Acestea sunt foarte bine conturate. Fiecare personaj secundar își cunoaște rolul în alternanţa dintre ritmul dinamic și lentoarea scufundării contemplative în vizualul pictural.

Personajele secundare ajung să reprezinte de fapt varietatea Indiei. Anuradha Roy știe cum să redea toate planurile acestei diversităţi. Vei regăsi acea diversitatea a principiilor de viaţă. India interbelică din această carte este un mozaic social, cultural, politic. Este și cosmopolită, dar și împotmolită în trecutul sufocant pentru femei.

Romanul surprizător

Pe măsură ce te vei apropia de final, vei spune că de fapt citești un roman cameleonic. La început, pare încă o poveste sfâșietoare despre India. Mai bine zis, despre India iubirilor interzise. Apoi se deschide precum un fruct ce-și schimbă savoarea pe măsură ce te înfrupţi din el răbdător. Multe pasaje impresionează prin direcţia sofisticată pe care o iau conflictele dintre personaje.

Toate vieţile pe care nu le-am trăit este un roman precum India, adică un mozaic. Este un roman despre femeia emancipată și despre marile ei sacrificii. Un roman despre idealistul alăturat unei cauze superioare, ce privește în depărtare precum un vizionar către viitor, dar uită să vadă marea durere din prezentul celor dragi, care ajung să trăiască-n agonia celui lăsat fără afecţiune. Nu în ultimul rând, este și un roman despre salvare, prietenie.

Omagiul adus unor spirite libere

Printre șuvoaiele de amintiri apăsătoare, în care mica istorie este ameninţată de marea istorie, Anuradha Roy strecoară speranţa. Această speranţă este oferită de personajele tolerante. Ele își menţin spiritul liber și senin, chiar și în anii încrâncenării. Datorită lor, vei considera acest roman și un omagiu adus acelor oameni care au încercat să facă din India un refugiu de umanitate. Poţi comanda romanul Toate vieţile pe care nu le-am trăit de pe LibHumanitasCărturești, Elefant.ro

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here