Timon din Atena – drumul scurt de la generozitate la mizantropie

0
2389

The Light Cinema a transmis live Timon din Atena, tragedia lui Shakespeare mai puțin cunoscută, jucată pe scena Teatrului Național din Londra. Piesa urmăreşte decăderea unui atenian bogat care, risipindu-și toată averea, sfârșește în ruină și părăsit de toți cei pe care cândva îi considerase prieteni. Regizorul Nicholas Hytner  translatează această tema recurentă a literaturii  în plin secol 21, într-un decor tipic City-ului londonez, cu white collars avizi precum șacalii după lucruri scumpe si mese bogate, în timp ce protestarii gen Occupy Wall-Street îmbrăcați prost și vocali împotriva  acestor realități de abia așteaptă o șansă de a intra în lumea bogaților.

Deși legătura piesei lui Shakespeare, despre dezamăgirea și vremelnicia banilor, cu timpurile contemporane era ușor de făcut, punerea ei cu succes în scenă nu era o sarcină ușoară. Totuși Hytner reușește o montare spectaculoasă. Pe textul extrem de dificil, care te solicită la maxim pentru a accesa pe cât posibil straturile de sensuri, Hytner proiectează imagini ale birourilor ultra moderne și pictura lui El Greco Christos alungând trădătorii din templu. E suficient ca realitatea piesei să te izbească – o realitate în care prieteniile se tranzacționează, iar banul este valoarea supremă.

Timon (Simon Russell Beale) îşi copleșește prietenii cu daruri, organizează banchete fastuoase, cheltuindu-și banii cu ostentaţie. E filantop, dar într-o manieră aproape teatrală. Cina pe care o dă la început pare o adevărată punere în scenă, din care momentul artistic nu poate lipsi: un episod de balet cu iz de cabaret. Singurul care își dă seama de anomalia situațiilor este cinicul Apemantus  (interpretat fără cusur de Hilton McRae), un fel de voce a conștiintei lui Timon. 

Cheltuitul fără limite îl aduce însă pe Timon în faliment şi, cum era de așteptat, ceilalți îi întorc spatele, afundându-l şi mai mult în datorii. Pentru a se răzbuna, personajul dă un ultim banchet unde își oripilează invitații, servindu-le excremente. 

În cea de-a doua parte a piesei se produce o mutaţie radicală în conștiința lui Timon: viziunii aproape utopice (Toți oamenii sunt în mod esențial buni) îi ia locul o atitudine pesimistă, mizantropică. Decide să se izoleze, devine un proscris, deplângând stadiul în care a ajuns omenirea. Monologul-invectivă al lui Simon Russell Beale la adresa societății degradate reuşește să te atingă. Cu toate acestea, există ceva în interpretare care nu convinge și care cred că ține de o anumită tendință a regizorului de a forța convenția teatrală.  Trecerea de la imaginea nobilului atenian la cea de cerșetor este atât de abruptă, încât cu greu ți-l poți reprezenta pe Timon scormonind prin gunoaie.          

Spre final, nu îți rămâne decât să ţi-l imaginezi pe Timon atingând ultimul stadiu al dezagregării fizice și morale, pentru că vestea sinuciderii lui ne parvine pur și simplu printr-o scrisoare.

Galerie video

SHARE
Articolul precedentJohn Dies at the End TIFF 2012 trailer
Următorul articolLed Zeppelin – Stairway To Heaven
Esti liber sa alegi. Dar optiunile sunt aproape infinite si timpul este cea mai valoroasa resursa. De aceea, noi te ajutam sa faci rapid alegeri inspirate, inteligente, personalizate. Ce filme sau seriale noi ti se potrivesc, ce locuri interesante poti sa vizitezi, ce carti noi bune merita citite, ce citate si statusuri inspirationale, cum sa economisesti pentru experientele noi si multe altele.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here