The Hunger Games: Catching Fire – Intre revolutie si Haute Couture

0
615

The Hunger Games: Catching Fire începe la aproape un an după terminarea jocurilor din care Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence)  si Peeta Mellark (Josh Hutcherson) au ieșit câștigători, sfidând pentru prima oară Capitolul prin refuzul lor de a se omorî unul pe celălalt. Sub pretextul unei povești de dragoste ce a capturat imaginația întregii populații a Panem-ului, cei doi trebuie să facă un tur al învingătorilor în care infinitul can-can mediatic stârnit in jurul lor trebuie să pacifice districtele națiunii înfierbântate de gândul libertății pe care Katniss l-a sădit.

Turul nu decurge conform planului, revoltele devenind din ce în ce mai dese și președintele Snow, jucat de Donald Sutherland cu un entuziasm si o frenezie machiavelică abia controlate, decide organizarea unei ediții speciale a Jocurilor în care cei 24 de participanți vor fi aleși dintre câștigătorii anilor precedenți. Katniss este prinsă, din nou, în lupta sângeroasă a Jocurilor Foamei și forțată să aleagă între supraviețuire și revolta anti-sistem a cărui simbol a devenit.

Unul dintre lucrurile care merită apreciate la această a doua parte a francizei The Hunger Games este ritmul. La 146 de minute, regizorul Francis Lawrence nu pare în nici o secundă grăbit să ajungă la faimoasa arenă, Jocurile fiind tratate ca o progresie firească a poveștii și nu ca atracția principală. O alegere inspirată pentru că atuul adevărat al filmului stă în veșnica alternare între decadența și cruzimea Romei Antice reprezentată aici de Capitol, societatea consumeristă a secolului 21 infestată de Reality TV și realitatea districtelor persecutate. Din această comparație Katniss își trage forța ca personaj, această a doua parte transformând-o în ceea ce în primul film abia se intuia: o Ioana D’Arc nihilistă în jurul căreia se țese o revoluție.

Jennifer Lawrence, a cărei ascensiune fulminantă seamănă foarte mult cu cea a personajului său, este, în continuare, la fel de enigmatică și irezistibilă ca în primul film, cele mai bune scene ale acesteia fiind cele de început în care Katniss ce confruntă cu efectele traumelor suferite în arenă. Actrița își găsește partenerul de scene ideal în Josh Hutcherson al cărui stil deschis și neafectat în rolul lui Peeta vine în opoziție directă cu reprimarea și încăpățânarea lui Katniss.

Însă probabil cea mai bună prestație din film este cea a noului venit Philip Seymour Hoffman în rolul lui Plutarch Heavensbee, noul Game Director, un personaj cu ambiții și planuri ce se află întotdeauna sub semnul întrebării. Sunt de remarcat scenele între Plutarch și Președintele Snow ce dispun de, probabil, cel mai bun dialog din film și sunt jucate excelent de Hoffman și Sutherland.

Fanii scenelor de acțiune nu ar trebui să își facă nici ei griji pentru că cea de-a 75-a ediție a Jocurilor este un rollercoaster, dar abordarea este diferită de cea din primul film, scenele de violență și suspans din Catching Fire fiind mai puțin concentrate pe lupta dintre participanți și mai mult pe forțele naturii instigate de Capitol ce amenință să-i distrugă pe eroi în orice moment dar care, în mod ironic, îi și unesc sub motto-ul: Remember who the real enemy is.

The Hunger Games: Catching Fire este un film de legătură în cadrul francizei și asta aduce după sine atât o lipsă de finalitate cât și introducerea de elemente noi ce vor fi explorate în părțile următoare, făcând ca filmul să nu se poată susține pe cont propriu până la capăt. Cu toate acestea, este o raritate printre blockbuter-urile actuale prin politica subversivă pe care o promovează și modalitatea inteligentă prin care își spune povestea.

În esență, filmul este un 1984 împachetat în haute couture și digerat pentru o generație care poate judeca trecutul însă se droghează cu fast-food-ul prezentului. Ca atare, filmul are pretenția de a te face să gândești. Sigur nu foarte des pentru ca „pâinea și circul” este un concept cu care Hollywood este la fel de familiarizat ca și cei din Panem, iar discuțiile despre vestimentația excentrică din film sau triunghiul amoros sunt la fel de prezente ca și cele legate de societatea distopică asupra căreia povestea încearcă din răsputeri să ne avertizeze.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here