Ajunsesem în prima parte a călătoriei în orașul Taormina, a treia destinație din Sicilia. E greu să te desprinzi de plajă pentru a te îndrepta ca un turist conştiincios spre obiectivele urmărite. Dar Taormina este destul de mică, aşezată pe un versant, iar vizitarea ei nu necesită o planificare strictă.
Se ajunge aici fie cu trenul, caz în care vei străbate o distanţă considerabilă (cam 3 km) pe o autostradă plină de serpentine până la telefericul care te va duce la destinaţie, fie direct cu autocarul. Dacă optezi pentru prima variantă, vei avea timpul necesar să te minunezi de arhitectura vilelor răsfirate de-a lungul coastei, dar mai ales să faci o mică pauză de soare pe ţărmul din apropiere de Isola Bella, cea care îşi merită numele cu prisosinţă.
Muzeul natural de pe insulă este frumos, dar şi mai frumos este peisajul care se schimbă pe măsură ce urci spre vârful acesteia. Drumul până la Isola Bella, o fâşie îngustă de pământ care se pierde în apă, este el însuşi de poveste, dar puţin cam abrupt. Plaja de aici, oricât de splendidă, nu este totuşi foarte comodă. Absenţa nisipului și pietrele alunecoase sunt aspecte puţin cam iritante, dar disconfortul devine aproape insesizabil atunci când priveşti la toată frumuseţea din jur.
Ajungând în centrul oraşului, nu trebuie decât să urmezi drumul principal, şi toate cele ce merită văzute ţi se vor dezvălui treptat: fabulosul Teatro Greco (mai impunător decât cel siracuzan), Biserica Santa Caterina, Domul, Palatul Ducilor, Biserica San Domenico etc.
Citește întreg conținutul PostModern.ro,
creându-ți un cont gratuit.