Recenzie Trenul asasinilor / Bullet Train – Trenul bulit :D

0
792
trenul asasinilor-bullet-train-brad-pitt

Am un Dex ediția a II-a, aia din 1998, în care verbul „a buli” sau derivate nu au fost prinse. În încercarea de a justifica titlul recenziei, nu tocmai publicistic și oarecum riscant, am încercat să apelez la autoritatea Academiei într-o variantă clasică, dar n-am avut succes. Varianta electronică, facilă și mult mai îngăduitoare, cu o actualizare cel puțin din Micul dicționar academic din 2010, are în schimb loc pentru acest cuvânt căruia nu-i găsesc nimic pe măsură pentru „Bullet Train”, tradus elegant dar fără savoare ca „Trenul asasinilor”.

Similar, filmul pune aceeași problemă, forțându-ne să ieșim din rigorile unui gen și să acceptăm, în tren(d), o fuziune dinamică, de garaj mai degrabă decât de salon. Totuși, granița dintre bucătăria de fuziune și ghiveciul necomestibil ține de măiestria bucătarului și, desigur, de un iz de coeziune între elemente. Rămâne oricum riscul pentru oaspeții neaventuroși să găsească puțină satisfacție în rezultat, prinși între fâstâceala de a nu ști cum se mănâncă și ce parte a mesei acoperă.

Regizorul David Leitch construiește pe succesul Deadpool 2, construind o comedie violentă de situație, la care presară scene de acțiune excelent coregrafiate, după cum ne-a obișnuit cu Atomic Blonde sau John Wick. La asta adaugă o mantie exotică din Țara Soarelui Răsare și unul dintre actorii japonezi pe care-i are Hollywood-ul la îndemână când vrea să arate că acțiunea unui film chiar are loc în Japonia, după cum permite programul. Hiroyuki Sanada, practicant convingător de kendo, câștigă această rundă și împarte lecții de viață, scaune și ghinioniști.

De altfel, ghinionul și norocul sunt laitmotive ale filmului, prezentate din trailer și legate de călătoria personajului principal, un Brad Pitt care-și continuă rolul din The Lost City, de unde preia din restul distribuției pe Sandra Bullock și Channing Tatum, chiar dacă sumar. Dacă luăm în calcul și prestația celorlalți actori uitați pe platou de la Deadpool 2, pare că toți fac parte dintr-un club mic unde-și împart rolurile ca la o serbare școlară. Poate aici publicul consumator întrevede o zonă de confort pentru regizor și scenariu, care, păstrând rețeta și constatând probabil că a mai rămas material, ne prezintă un Deadpool pe șine din care lipsesc doar niște superputeri. Altfel spus, timpul pe ecran este împărțit de actori cunoscuți cât pentru o horă de cămin cultural, cu același tempo de replici, bătaie și joc de cuțite.

În concluzie, filmul promovează rocada constantă între momente dramatice și clovnerii, în ton cu moda, preferând rapiditatea livrării și diversității în dauna unui conținut ceva mai consistent. Ne mândrim cu evoluția, așa că scenele statice sunt din alt film. Aș merge chiar să spun că Murder on the Orient Express (2017) sub regia lui Kenneth Branagh și Bullet Train sunt trenuri care au evoluat în sensuri opuse, primul elegant într-un exercițiu de răbdare și al doilea impresionant de rapid, dar care permite repaos doar 1 minut între stații.

În copilăria mea îngrijorător de actuală, mie mi-a plăcut filmul.

Bon voyage!


LYTE video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here