Recenzie – Pui de cotoroanta – Un spectacol al inventivitatii

0
103

Shakespeare ar fi adorat-o pe Margaret Atwood! Isteţimea pișicheră și creativitatea acesteia au reușit să îndeplinească dorinţa marelui dramaturg. Mai bine zis, a demonstrat că piesele scrise acum sute de ani își păstrează vie prospeţimea. Că permit o revizitare a lor în ton cu noile vremuri, oricare ar fi acestea. Romanul Pui de cotoroanţă este o revizitare și, în același timp, o revitalizare a piesei Furtuna. Îl vei citi pe nerăsuflate datorită unui amestec irezistibil de suspans, umor, satiră socială de cea mai bună calitate și planuri de răzbunare ingenioase. Toate în numele restabilirii dreptăţii.

Un proiect necesar

Pui de cotoroanţă face parte din faimosul proiect Hogarth Shakespeare. În cadrul proiectului, mari autori contemprani au fost invitaţi să reinterpreteze piesele lui Shakespeare. Piesele trebuie să ia forma romanelor despre omenirea din prezent. O paranteză în timp, Shylock este numele meu, Scorpia sunt câteva dintre cărţile apărute în cadrul acestui proiect.

Așa cum a demonstrat în romane precum Penelopiad, Margaret Atwood deţine un talent aparte în a reinterpreta un clasic. Reinterpretarea acesteia este cu atât mai reușită cu cât este mai ancorată în problemele prezentului. Lupta murdară pentru putere, corupţia politicienilor, dezinteresul autorităţilor pentru cultură, inegalitatea socială sunt câteva dintre temele abordate în Pui de cotoroanţă. O ancorare cum nu se putea mai realistă a unei piese shakespeariene în prezentul nostru, semn că mai toate slăbiciunile umane rămân până la urmă aceleași.

Povestea unui dependent de teatru

Pui de cotoroanţă este genul de roman care te anunţă, încă din primele pagini, că vei avea parte de o lectură palpitantă. Personajul central te va ţine alert pe tot parcursul romanului datorită unui plan de răzbunare bine ţesut. Este un plan imprevizibil, ale cărui elemente se vor schimba de la un minut la altul.

Cine este acest personaj? Nimeni altul decat inovatorul director artistic al unuia dintre cele mai bune festivaluri de teatru. Şi-a dedicat viaţa acestui festival dedicat lui Shakespeare. Felix (personajul central) este apreciat de spectatori și de critici. Ideile sale sunt curajoase, pline de originalitate. Își surprinde mereu publicul prin montări nonconformiste. Spectacolele sale care merg direct la esenţa mesajului.

În ciuda pasiunii și dăruirii sale, Felix, acest director artistic genial, are și dușmani. Sunt niște inamici având functii înalte sau care aspiră la ele. Lipsa lor de scrupule îl vor înlătura pe Felix de la conducerea festivalului. Concedierea vine exact în perioada în care el trece și printr-o criză. Departe de scenă, Felix plutește încă în derivă după moartea persoanelor la care ţinuse cel mai mult.

Un plan de răzbunare imprevizibil

Înlăturat din lumea teatrului, Felix se retrage într-o casă modestă dintr-o zonă rurală izolată. Timp de mai mulţi ani, el urmărește obsesiv asceniunea politică a persoanelor ce i-au sabotat festivalul de teatru. Nedreptatea îl încurajează să-și imagineze un plan de răzbunare.

Răzbunarea lui va fi așa cum îi place unui pasionat de teatru care vrea dreptate: un spectacol uimitor pentru observatori, periculos de interactiv pentru cei vizaţi. Felix alege piesa Furtuna pentru a-și pune în aplicare planul. Îi trebuie însă niște actori dedicaţi și energici, dar care să nu pună întrebări suplimentare. Îi va găsi într-un penitenciar.

Talentul celor marginalizaţi

Să montezi o piesă de Shakespeare într-un penitenciar? O nebunie curată!, ar spune unii. Însă cei ce au mai citit despre Londra lui Shakespeare ar spune că deţinuţii pot înţelege cel mai bine lumea personajelor. Nu numai că teatrele unde erau primiţi dramaturgii revoluţionari precum Shakespeare se aflau în zona rău famată a Londrei, dar nici actorii nu erau chiar ușă de biserică în timpul liber, și nici spectatorii niște rafinaţi.

Felix se va implica, așadar, într-un program educativ adresat deţinuţilor. Va pregăti, cu ajutorul acestora, un spectacol inedit. La premiera lui sunt invitaţi și cei ce i-au distrus lui Felix cariera. Ajunși în funcţii importante, ei vor să taie și finanţarea programelor culturale adresate deţinuţilor. Inamicii lui Felix vor avea parte de o surpriză așa cum doar un fin cunoscător al teatrului shakespearian poate pune la cale.

Apariţia unor personaje simpatice

Momentul în care Felix pășește dincolo de poarta închisorii declanșează o serie de scene și dialoguri pline de umor. De fapt, clipele petrecute de Felix alături de trupa de teatru formată din infractori dau sarea și piperul acestui roman.

Deţinuţii intră în rolurile atribuite de Felix destul de rapid. Văd în personajele create de Shakespeare acele tipologii umane ce le-au marcat și lor existenţa. Mama vicleană, trădătorul, liderul malefic sunt câteva dintre acele tipologii ce le-au influenţat în rău vieţile. Regăsesc așadar în personajele shakespeariene prieteni mincinoși, părinţi agresivi, manipulatori. Ei par să înţeleagă cel mai bine marele talent al dramaturgului de a rămâne mereu actual.

Îmblânzirea celor periculoși

Unele dintre cele mai bune pagini ale romanului descriu încercările lui Felix de a se apropia de sufletul chinuit al fiecărui actor aflat după gratii. Repetiţiile sunt pline de umor. Deţinuţii au replici spontate ce pot deveni aur curat în mâinile unui regizor deschis la minte. Nu le lipsesc nici ideile năstrușnice. Acești marginali se dovedesc a fi cât se poate de loiali când se simt respectaţi.

Ghidarea unor actori respinși de semeni poate părea dificilă. Mulţi dintre ei nu sunt obișnuiti cu disciplina. Detestă regulile. Arta lor este încălcarea normelor, mai mult sau mai puţin sofisticat. Însă Felix devine un bun psiholog, care folosește arta sa pentru a vindeca. Iar vindecarea implică o doză sănătoasă de umor inteligent. O dovedește și în decizia lui de a introduce disciplina învăţându-i pe deţinuţi să înlocuiască înjurăturile actuale cu unele inspirate din replicile personajelor obraznice (vei rade în hohote!).

Suspansul ingenios alimentat

Vei încerca să intuiești ceea ce le pregătește Felix trădătorilor săi din trecut. Însă vei descoperi că te vei înșela de fiecare dată. Atwood se va juca mereu cu presupunerile tale. Va lăsa câte un indiciu menit să-ţi aţâţe interesul, apoi te va surprinde prin următorul indiciu.

Margaret Atwood este cât se poate de iscusită în plasarea ademenirilor și a indiciilor înșelătoare. Este precum un copil pus pe șotii, care inventează jocuri ale minţii ce amână mereu plăcerea asociată rezolvării lor. Multe dintre pagini te fac să anticipezi răsturnări de situaţie și apariţia unor personaje vitale pentru bunul mers al planului.

Nu sunt uitaţi nici cei dornici de a pătrunde în lumea interioară a personajului central. Margaret Atwood are pentru aceștia unele dintre cele mai duioase descrieri ale iubirii parentale și ale încercării de a trăi cu fantoma copilului pierdut.

Un deliciu pentru cei pasionaţi de arta spectacolului

Citind romanul, îţi vine să-i scrii lui Margaret Atwood. Să o rogi să iniţieze ea însăși un festival de teatru. Ideile sale privind scenografia nu sunt deloc mai prejos decât ale unui regizor nonconformist, care îndreaptă avangarda către esenţe.

Prin intermediul protagonistului Felix, scriitoarea montează un spectacol hibrid, ce include ingredientele apreciate de publicul actual. Vei asista la montarea unui spectacol multimedia, interactiv, bazat pe reinterpretarea unor articole vestimentare din prezent astfel încât să devină costumele perfecte pentru mesajul unei piese de teatru scrise cu sute de ani în urmă.

Pui de cotoroanţă reflectă visul multor pasionaţi de lumea lui Shakespeare: acela de a demonstra modernitatea neperisabilă a pieselor de teatru clasice. Din fericire, Atwood evită senzaţionalismul vizat de inovatorii ce vor (doar) să te șocheze atunci când reinterpretează un text consacrat al unui dramaturg venerat în marile teatre ale lumii, adesea doar prin montări convenţionale.

Atwood știe cum să iasa din zona de confort printr-o montare de calitate a unei piese clasice, rămânând în același timp aproape de mesaj. Atuurile ei sunt înţelegerea nevoii unui spectator actual de a-și imagina ce ar fi spus un autor precum Shakespeare despre societatea noastră.

Folosindu-se de ideile personajului Felix, Atwood leagă Furtuna de marile slăbiciuni ale omenirii din prezent. Sunt denunţate coroziv setea de putere, oportunismul politicienilor, lăcomia ce duce la deturnarea fondurilor destinate categoriilor vulnerabile, dispreţul inuman faţă de marginali, obtuzitatea autorităţilor și parazitarea instituţiilor publice de incompetenţii ajunși în funcţii înalte din cauza unei solidarităţi de castă. De fapt, prin ascensiunea socială a celor ce îl urau pe Felix, Atwood amintește de o problemă pe care nici macăr marile ţări civilizate nu au rezolvat-o complet. Problema este reflectată de zicala: Nu contează ce știi, ci mai degrabă pe cine știi.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro

Citește articole având subiect asemănător aici.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here