Recenzie – Fidelitate – Lumea secreta a fiecaruia

0
495

Distins cu premiul Strega Giovani în 2019 și ales pentru a fi ecranizat de Netflix, Fidelitate poate fi considerat genul de roman care se dovedește a fi mult mai sofisticat și complex decât te-ai fi așteptat la început.

Calităţile romanului îţi sunt dezvăluite pe măsură ce te scufunzi în lumea interioară secretă a personajelor. Marco Missiroli își transformă romanul într-o experienţă afectivă intensă, ce ţi se infiltrează apoi în gânduri, pentru a te încuraja să-ţi redefinești opiniile despre cuplu și devotamentul partenerilor.

Un cuplu din Milano

Încă de la primele pagini îţi dai seama că titlul este ironic. Fidelitate este de fapt un roman despre infidelitate, despre motivele ce alimentează forţa tentaţiei. Marco Missiroli explorează subtil acele resorturi sufletești nebănuite, mult mai complicate și mai greu de redus la etichetări, la blamări și la identificarea unui vinovat.

Cuplul din roman este alcătuit din Margherita și Carlo. Ei locuiesc în Milano. Carlo visează de ani de zile să devină scriitor, dar tot amână primul roman. Își câștigă existenţa scriind ghiduri turistice despre destinaţii la modă și predând un curs de creative writing la universitate. Margherita este un tenace agent imobiliar, având propria agenţie.

Infiltrarea ispitei

Margherita și Carlo par să formeze cuplul perfect, bine închegat, legat de o intensă pasiune și trăind într-un oraș italian la care mulţi visează. Însă relaţia lor alunecă spre un vârtej al stărilor ambigue. Acest vârtej de voluptăţi redescoperite îi poartă între mai multe perioade ale existenţei, aducându-i în acele zone ale personalităţii de care nu prea știau. Ce le tulbură viaţa? Un incident rușinos în care a fost implicat (până atunci) fidelul Carlo și una dintre studentele sale, pe nume Sofia.

Carlo se simte din ce în ce mai atras de Sofia. Dorinţa preia controlul asupra existenţei lui, precum obsesia. La un moment dat, ajunge să fie surprins într-o postură compromiţătoare în toaleta universităţii, alături de Sofia. Află conducerea, apoi soţia lui. Carlo găsește repede o scuză, mai mult sau mai puţin plauzibilă. Nu era vorba de nici un act indecent. Sofia era pe punctul de a leșina, iar el încercase grijuliu să o sprijine.

Cine trezește fanteziile soţiei

După ce află despre incidentul compromiţător, Margherita își dă voie să plonjeze la rândul ei în dorinţa nestăvilită. Tinta dorinţei este mai tânărul ei fizioterapeut, pe nume Andrea. Dacă Sofia pare inofensivă, fiind mai degrabă genul de tânără visătoare, care face tot ce poate pentru a ignora avansurile făcute de profesorul ei, Carlo, Andrea pare înclinat spre a duce o viaţă dublă, după apusul soarelui. Această latură ascunsă a lui Andrea este o incursiune în lumea de la periferia marilor orașe italiene elegante, unde se ascund marginalii.

Evitarea previzibilului

Fidelitate devine un roman surprinzător, pe măsură ce dai paginile. Autorul introduce niște pasaje ce-ţi scot așteptările de pe traiectoria iniţială exact când ai fi tentat să afirmi că nu-i lipsesc vechile clișee. Nici profesorul stârnit de tinereţea studentei nu cedează în modul clasic, și nici femeia matură negligată, care se simte atrasă de un tânăr specializat în arta atingerilor vindecătoare, autorul introduce niște pasaje ce-ţi scot așteptările de pe traiectoria iniţială.

Trucurile scriitorului

Pentru a salva romanul de la previzibil, Marco Missiroli recurge la câteva trucuri eficiente, ce-i dau adâncime psihologică. În primul rând, forează în lumea interioară a personajelor fără a le dezvălui ostentativ secretele. În al doilea rând, evită suculenţa conflictelor ce duc spre concluzii pripite, care să mute evenimentele într-o zonă a previzibilului. Deși personajele își consumă intens relaţiile (oficiale sau clandestine), nu asiști la confruntări furtunoase, din care sar acele scântei ce întreţin vie atenţia cititorului.

Misterul ce învăluie motivele personajelor

Romanul îţi va capta interesul prin cu totul alte mijloace. În locul acţiunilor incandescente, asociate de obicei ispitei ce duce spre infidelitate, vei avea parte de explorarea mult mai delicată. Motivele din spatele tentaţiei, sentimentelor și gândurile sunt învăluite în mister. Personajele infidele rămân o enigmă, lăsându-ţi plăcerea de a-ţi proiecta asupra lor propriile scenarii, alimentate de experienţa ta de viaţă.

Unul dintre personajele ale cărui motive sunt scufundate într-o umbră de mister este amantul Margheritei, Andrea. Prin acest personaj, autorul te invită în zona întunecată, abisală, atât a umanităţii, cât și a unui oraș. Andrea este prins între viaţa trăită la lumina zilei și viaţa nocturnă. Ziua este un terapeut cu abilităţi impecabile, devenind și un prieten de nădejde al Margheritei și al mamei acesteia. Noaptea se scufundă în lumea tenebroasă, luptând în meciuri de box ilegale. Ar putea fi considerat varianta mai soft și mai puţin nihilistă a personajului central din Fight Club.

Personajul între lumini și umbre

Datorită personajului Andrea, romanul capătă mai multă adâncime psihologică. În ciuda aventurilor avute cu Margherita și cu tânăra ce l-a introdus în lumea câștigurilor ilegale, de la periferia orașului, Andrea nu ezită să-și descopere adevărata orientare sexuală. Când nu luptă-n ring, lăsându-se pradă laturii sale întunecate, el caută seninătate reconfortantă a iubirii, în prezenţa unui partener stabil.

Te întrebi dacă nu cumva prin Andrea, cu a lui oscilaţie între lumile ce alcătuiesc mozaicul unui oraș, autorul a vrut să redea portretul omului din zilele noastre, cu al său curaj de a se arunca în apele subterane ale propriei lumi interioare ascunse. Andrea își acceptă contradicţiile. El nu își neagă tentaţiile. Nu are pe cine dezamăgi. Își urmează, fără a fi tentat să tragă de frâna cenzurii, toate pulsiunile ce-l duc spre zona rău famată a orașului.

Acel Milano ascuns în personaje

Andrea reflectă portretul unui Milano scindat. De-o parte este un Milano al strălucirii și al prosperităţii. Spre acest Milano se îndreaptă și cuplul din roman. De cealaltă parte se află mizeria din măruntaiele periferiei, unde ajung să eșueze marginalii. El nu este un marginal, însă cei ce stau în umbra societăţii îi furnizează niște mijloace violente, barbare, de a-și umple un gol emoţional.

Prin frecventarea lumii interlope, Andrea îţi dă de înţeles că fuge de sine. Totuși, nu îţi sunt furnizate indiciile privind motivele din spatele dorinţei lui de a se expune pericolului reprezentat de meciurile ilegale, și nici cruzimii, asistând la niște lupte între câini (deși ajunge să se atașeze de unul dintre aceștia).

Din efervescentul Milano într-un Rimini melancolic

Interesul viu al cititorului este întreţinut și de alternanţa dintre tensiunea erotică pregnantă și momentele de acalmie. Aceste momente de atenuare a tensiunii sunt îmbibate într-o nostalgie și o melancolie când răvășitoare, când tandră. Lentoarea din pasajele acaparate de nostalgie și melacolie transformă scenele romanului într-unele demne de un film italian memorabil.

Scena în care personajul masculin rătăcește pe străzile din Rimini pentru a-și limpezi gândurile și pentru a purta un dialog lămuritor cu trecutul amintește de anumite cadre pline de melancolie, în care personajele lui Fellini din I Vitelloni privesc marea după trecerea verii, pentru a discuta despre propria viaţă. De fapt, în momentele decisive ale existenţei lor sau în pragul unei decizii, personajele fac trimteri cinefile și literare. Sunt niște referinţe bine închegate în metamorfozele interioare ale personajelor.

Dependenţii de cărţi vor fi răsfăţaţi

Datorită obsesiei pe care o au personajele pentru anumite romane și autori iconici, îţi vine să intri în prima librărie pentru a căuta noi titluri. Multe dintre aceste trimiteri literare vor fi o revelaţie pentru cei interesaţi de literatura italiană din zorii modernismului. Vei avea tendinţa de a sublinia titluri de cărţi și nume de autori menţionaţi.

Referinţele cinefile și literare joacă un rol vital în reușita lui Marco Missiroli de a evita acele dezvăluiri ostentative, ce ar simplifica lumea interioară a personajelor, răpindu-le unicitatea. Cărţile despre care vorbesc personajele și filmele pe care le văd ascund mesaje cu sens în drama lor.

Filmul italian în proză

Marco Missiroli recurge la minimalism și la tonul evaziv în abordarea oricărei reacţii emoţionale. Refuză astfel pasajele în care sentimentele se dezvăluie generos prin acrobaţiile analizei psihologice. Totuși, romanul pare mult mai vast și mulistratificat. Ai impresia că te determină să te implici așa cum o face de obicei un film italian cu destine intersectate, căruia nu-i lipsesc frumuseţea și acea trăire ce te răscolește.

Nu de puţine ori vei avea impresia că vezi un film italian în care povestea personajelor principale – Carlo și Margherita – este alimentată de poveștile unor personaje secundare. Aceste povești secundare au ecouri ce luminează, asemenea unor reflectoare, anumite motive ale personajelor sau, dimpotrivă, le adâncesc și mai mult în mister.

Rolul personajelor secundare

Un astfel de personaj secundar, având un rol esenţial în accentuarea celui principal, este Anna, mama protagonistei. Cele două par să joace într-un film ale cărui scene sunt despărţite de o prăpastie temporală. Margherita face parte din Italia modernă, emancipată, a zilelor noastre. Reprezintă generaţia care a simţit avantajele prosperităţii și ale unei libertăţi ce-i dă femeii dreptul de a căuta alinare în exterior când simte colţii infidelităţii masculine mușcându-i hulpav din stima de sine.

Anna, mama protagonistei, considerată una dintre cele mai apreciate croitorese din Milano, aminește de femeile din filmele neorealiste. Dar nu de cele pătimașe, ci de eroinele a căror existenţă s-a redus la datoria faţă de cămin, muncă, familie. Asta nu înseamnă c-ar fi vreo încuiată ignorantă. Dimpotrivă, apariţia ei deschide calea spre multiple interpretări asupra fidelităţii și tentatiei, Anna descoperind la rândul ei niște dovezi ale unei posibile infidelităţi a soţului ei, dar abia după moartea acestuia.

Fiecare partener cu timpul său

Întâlnirea dintre prezent și trecut nu se rezumă doar la inspirata alăturare a unor personaje ce vin din decenii diferite. Pendularea între mai multe perioade are loc mai ales în interiorul aceluiași personaj. Carlo se vede captiv în trecut după ce, la mai bine de zece ani de la incidentul cu studenta Sofia, interesul pentru ea i se retrezește brusc.

Sofia revine în viaţa lui Carlo, revitalizând un trecut neîncheiat. De vină ar fi niște cărţi expediate de aceasta, La rândul ei, Sofia este pierdută într-o capsulă a trecutului. Acolo zac aspiraţii literare abandonate după ce ea părăsise Milano pentru a locui din nou în orașul natal, Rimini.

Declaraţia de iubire pentru orașe

Prăpastia dintre decade nu este reflectată doar la nivelul personajelor. La rândul lui, orașul poartă urmele schimbărilor, sincronizate în roman cu vârstele personajelor. Cei dornici de a cunoaște Italia vor descoperi o invitaţie la explorarea diferitelor zone din Milano, dar și un Rimini înconjurat de nimbul unei melancolii duioase, demne de scenele unui film alb-negru poetic.

Plimbări autentice prin Milano

Sincronizarea dintre stările afective, diversele tonalităţi emoţionale și decorul urban sporesc farmecul romanului. Revelaţiile personajelor au loc pe fundalul unui Milano în continuă schimbare. Alături de ele traversezi de străzi, intersecţii, cartiere. Intri în apartamente, unele burgheze, din clădiri elegante, altele desprinse din filmele neorealiste. Prin ochii personajelor vezi un Milano viu, între farmecul glorios, rafinamentul deja legendar și cartierele transformate în oaze căzute din timp ori mai bine zis rămase într-un timp ce se pliază în funcţie de amintirile personajelor. Poţi comanda romanul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Te invităm să citești și articolul 13 romane despre iubiri pătimașe

13 romane despre iubiri patimase

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here