TOP 90 – Proverbe despre bunatate, oameni buni și omenie

0
3278
proverbe despre bunatate

Proverbe despre bunatate, omenie, generozitate, fapte bune și oameni mari la suflet. Am ales peste 90 de proverbe pe aceste teme pentru că înțelepciunea populară are multe proverbe care se referă la ce înseamnă să fii bun, să ai o inimă bună și ce înseamnă o faptă bună. Reversul medaliei, avem câteva proverbe și de ce nu e bine să exagerăm cu bunătatea 😀

Proverbe despre bunatate

Unele dintre cele mai frumoase și profunde proverbe din câte există din înțelepciunea românească dar nu numai sunt despre bunătate. Te invităm să le citești mai jos pe cele mai reprezentative pe care le-am găsit în colecțiile de proverbe din bătrâni.

  1. După poamă se cunoaşte pomul, şi după faptă omul.

2. Fapta bună laudă pe om.

3. Omul bun e ca pâinea cea de grâu.

4. Bine faci, bine găsești.

5. Mai bine sărac de toate, decât sărac de bunătate.

6. Fapta bună e pentru om cunună.

7. Omul sfințește locul.

8. Mai bine puțin și bun, decât mult și rău.

9. Dar din dar s-a făcut raiul.

10. De omul bun și de vreme bună nu te mai saturi.

11. Bogăţiile trec, dar faptele bune rămân.

12. Bunătatea este o limbă pe care o înțeleg și surzii și cei lipsiți de minte.

13. Fii bun, ca să trăiești mult.

14. Cine e bun place și lui Dumnezeu.

15. Cele bune să s-adune, cele rele să se spele.

16. Bun de pus la rană.

17. Cea mai mare înţelepciune este bunătatea.

18. A fi mare, nu-i mirare. A fi om, e lucru mare. – Proverbe românești

19. Omul inimos e ca un pom frumos: el te umbrește, el te hrănește, el te încălzește.

20. Fă bine ș-așteaptă rău.

21. Bun ca ziua cea bună (sau ca pâinea cea bună).

22. Bunătatea învinge.

23. Averea cea mai de preţ a omului: bunătatea şi omenia.

24. Frumuseţea fără bunătate e ca o casă fără uşă, ca o corabie fără curenţi, ca un izvor fără apă.

25. Rău faci, rău găsești; bine faci, bine găsești.




Proverbe despre bunatate și oameni cu suflet mare

Om cu suflet mare sau cu inimă bună este omul bun. Dar dincolo de aceste vorbe bătrânești care se referă la oamenii de calitate, sunt mult mai multe proverbe despre bunatate si oameni buni. Le găsiți mai jos pe cele pe care le-am identificat noi. Iată așadar proverbe despre oamenii buni ca pâinea caldă sau buni de pus la rană 🙂

26. Omul fără omenie e ca și trupul fără suflet.

27. Bun ca pâinea caldă.

28. Omul bun prețuiește bunătatea, așa cum albina prețuiește floarea.

29. Pe omul bun îl calcă şi vacile. Pe omul bun nici câinii nu-l latră.

30. Oamenii buni te învaţă să duci apă şi cu ciurul.

31. Om la om trage nădejde.

32. Omul bun nu are duşmani.

33. A fi mare la suflet.

34. Omul moare, dar faptele sale se pomenesc în veci.

35. Fapta bună laudă pe om.

36. Omul bun încape oriunde.

37. Din gura omului bun, vorbă de rău nu iese niciodată.

38. Omul bun după fapte se cunoaște.

39. Celui cu suflet mare, și de la prieteni îi este drag adevărul, iar cel cu mintea slabă nici de la prieteni nu vrea să-l primească.

40. Din om bun, bun lucru iese.

41. Decât cu un nevoiaș la câștig, mai bine cu un om bun la pagubă.

42. Cine-i de treabă cu cei răi nu se adună.

43. Omul bun, ca apa lină.

44. Omul cel bun e frate cu cel nebun.


45. Oamenii buni se împacă.

46. Omul de omenie crede omului de omenie.

47. Bun ca pâinea bună, îi iei bucătură din gură.

48. Omul e ca un puț cu apă: cu cât face mai mult bine, cu atât mai mult îi vine.

49. Cine face bine, bine găsește.

50. Dacă nu poți face bine, nu face rău.

51. Cine face bine altuia sie-și face.

Proverbe despre fapte bune

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită – spune o vorbă din bătrâni. Dar totuși aceiași bătrâni ne îndeamnă să nu ne dăm niciodată în lături de la a face o faptă bună. Ba chiar ne spun că pe măsură ce oferi mai mult și ești mai bun, ți se întorc și mai mult bunătatea și faptele bune înfăptuite.

52. Fapta bună vorbeşte de la sine.

53. La fapta bună puţini s-adună.

54. Fapta bună nu moare niciodată.

55. Lucrul bun nu se face iute.

56. Lucrul bun anevoie se dobândește.

57. Cele bune cu anevoie se dobândesc.

58. Moartea unei fapte bune este a vorbi despre ea.

59. Fă bine, s-auzi rău.

60. O vorbă bună poate încălzi trei luni de iarnă.




Proverbe despre bunatate într-un sens negativ

Cum spuneam mai sus, înțelepciunea populară n-a ratat totuși să taxeze bunătatea și într-un sens negativ, nu doar pozitiv. Acestea sunt câteva dintre proverbele despre bunatate care asociază bunătatea cu nebunia, cu sărăcia și chiar cu prostia. Iată-le, așadar, mai jos:

61. Omul prea bun e nebun.

62. Cu bunătatea mori de foame.

63. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

64. Omul bun de multe ori este prost.

 

Proverbe despre bunătate și răutate

Trebuia să includem în colecția noastră și câteva proverbe despre bunătate și răutate. Pentru că de multe ori e mai ușor să exprimi ceva prin apropierea opusului. La fel și cu conceptul de bunătate. Iată proverbele despre bunatate pe care le-am găsit noi în care se vorbește și despre rău și nu numai.

65. Un fir de bunătate trage mai puternic decât o frânghie de răutate.

66. E bun numai când doarme.

67. Binele se uită.

68. Bunătatea e mai preţuită decât bogăţia.

69. Rău cu rău și bun cu bun se însoțesc.

70. Una bună, zece rele.

71. Fii tată celor buni și bici celor răi.

72. Răul se face mai lesne decât binele.

73. Celui ce-ți vorbește cu răutate, tu răspunde-i cu bunătate.

74. Răul vine iute, binele încet.

75. Dușmănia strică omenia.

76. Răul nu trebuie răsplătit cu rău.

77. Bunul vede bunătatea peste tot; răul nicăieri.

78. Bine vine anevoie, iar răul îndată.

79. Răul care și-l face omul, nu i-l poate face nimeni.

Proverbe despre generozitate și omenie


Generozitatea și omenia sunt două concepte strâns legate de bunătate. Nu poți spune de cineva că e bun dacă e zgârcit, nu e săritor și e lipsit de principii. De aceea am inclus aici mai multe proverbe despre omenie și generozitate din care să le alegi pe cele care te ajută în a exprima ideile căutate.

80. Cine dă lui își dă.

81. Omenia-i mai scumpă ca avuția.

82. Zgârcenia-i mama tuturor relelor.

83. Omenia nu-i cu carul.

84. Larg la suflet.

85. Omenia omenie așteaptă.

 

Proverbe despre bunatate diverse

Am lăsat la urmă câteva citate despre bunatate care nu își găsesc locul în categoriile de mai sus. De aceea le-am adunat pe toate sub această umbrelă de proverbe diverse.

86. Nimeni nu fuge de bine.

87. Bine peste bine nu strică.

88. Ziua bună multă vreme nu ține…

89. Bun la inimă.

90. La o faptă bună, mulți voinici s-adună.

91. Bunătatea tatălui este mai înaltă ca muntele; bunătatea mamei este mai adâncă decât oceanul.

Acestea sunt câteva proverbe despre bunatate pe care ți le propunem. Sperăm că ai identificat proverbele căutate.

Citește și

TOP 70 cele mai expresive citate despre bunatate

Citate celebre despre viata – TOP 100 citate faimoase despre viață

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here