În fiecare iarnă, marile platforme de streaming își joacă „cartea de Crăciun”. Anul acesta, cel mai bun film de Crăciun nou văzut până acum este Oh. What. Fun., o comedie de sărbători cu distribuție impresionantă și o idee care atinge un nerv foarte actual: burnout-ul mamelor care duc mare parte din efortul Crăciunului în spate.
Regizat de Michael Showalter și bazat pe o poveste de Chandler Baker, filmul o are în centru pe Michelle Pfeiffer, alături de Felicity Jones, Chloë Grace Moretz, Denis Leary, Jason Schwartzman, Eva Longoria și Joan Chen – o adevărată paradă de nume „grele” în haine de sezon.
Pfeiffer o interpretează pe Claire Clauster, mama-care-face-tot: gătește, decorează, organizează, împacă egouri, ține minte programul tuturor și, în esență, face posibilă „magia Crăciunului” pentru o familie numeroasă și ușor haotică. Numai că anul acesta, după ce planifică o ieșire specială pentru toți, copiii și nepoții o uită pur și simplu acasă, prea prinși în propriile vieți și drame. Rănită și exasperată, Claire decide să nu mai joace rolul de sergent-șef al sărbătorii și își ia lumea-n cap, pornind într-o mică aventură de una singură. În timp ce familia intră în panică și încearcă să o găsească, ea descoperă, treptat, „magia” unui Crăciun care nu respectă niciun plan și, mai ales, libertatea de a fi, pentru câteva zile, altceva decât furnizorul oficial de bucurie.
Restul clanului Clauster este construit pe un tipar recognoscibil, dar condimentat cu detalii de actualitate. Felicity Jones este Channing, fiica cea mare, serioasă, responsabilă, cu propriile probleme de cuplu și carieră. Chloë Grace Moretz este Taylor, sora mai mică, cea „cool”, care aduce în fiecare an altă iubită acasă de Crăciun – de data aceasta pe Donna – și care pare să se ascundă în spatele ironiei atunci când vine vorba de intimitate și vulnerabilitate. Cel mai mic este Sammy (Dominic Sessa, cu unul dintre cele mai bune roluri din distribuție aici; Sessa pare că se specializează în filme de Crăciun, având în vedere că anul trecut a fost în The Holdovers), fratele cu inima frântă, un tânăr care își joacă melancolia într-o scenă deja remarcată de critici: o versiune tristă a colindului „12 Days of Christmas”. Tatăl, Nick (Denis Leary), e tatăl tipic de film de sărbători: nu chiar absent, dar mereu cu un pas în urmă față de tot ce face soția. Dincolo de umor, filmul vrea să arate cum fiecare membru al familiei e atât de prins în propriul film, încât pierde din vedere persoana care ține, de fapt, totul laolaltă.
Din punct de vedere conceptual, Oh. What. Fun. încearcă să fie un fel de amestec între Home Alone (mama „uitată” acasă, de data asta) și comediile dramatice despre crizele vârstei mijlocii. Faptul că povestea pornește de la o nuvelă publicată în colecția Amazon Original Stories se simte în structura clară: premisă simplu de înțeles, conflict emoțional direct, rezolvare cu mesaj cald despre recunoaștere și recunoștință. Scenariul este scris de Chandler Baker împreună cu Michael Showalter, care mizează pe ideea că multe spectatoare (și spectatori) se vor regăsi în sentimentul de „sunt indispensabil, dar invizibil” care o împinge pe Claire să dispară de acasă exact în momentul cel mai aglomerat al anului.
La nivel de producție, filmul poartă amprenta lui Showalter, regizor pe care l-am mai văzut jonglând cu comedia sentimentală în The Big Sick sau Hello, My Name Is Doris. De data aceasta, lucrează cu un buget confortabil, producătorii fiind Amazon MGM Studios, Semi-Formal Productions și Tribeca Productions (compania lui Jane Rosenthal și Robert De Niro). Filmările au avut loc în 2024, în Atlanta, Georgia: străzi împodobite, magazine luminate, case cu decoruri exagerate.
Un atu important este coloana sonoră. Amazon a mizat pe un soundtrack bogat, lansat de Sony Music Masterworks odată cu filmul, în care apar nume precum Gwen Stefani, St. Vincent, Fleet Foxes, Jeff Tweedy, Weyes Blood, Sharon Van Etten sau Andy Shauf – o combinație de pop festiv și indie sofisticat, cu cover-uri de colinde și piese originale. Gwen Stefani semnează cântece noi („Shake the Snow Globe”, „Hot Cocoa”), iar Fleet Foxes interpretează un cover după Elliott Smith („Angel In The Snow”). Dincolo de film, coloana sonoră are potențialul să reziste singură în playlist-urile de Crăciun ale celor care preferă ceva mai mult decât evergreen-uri ultra-cunoscute.
La capitolul reacții critice, însă, filmul nu se bucură de același entuziasm. Primele cronici vorbesc despre o producție „amestecată”, cu intenții bune, dar execuție uneori stângace. Criticii de la Decider descriu filmul drept „o comedie de Crăciun șubredă, care o lasă pe Michelle Pfeiffer descoperită”, cu un ton oscilant între satiră și melodramă, fără să nimerească mereu echilibrul. RogerEbert.com notează că filmul își face singur deservicii încă din început, când arată imagini din alte clasice de Crăciun, invitând involuntar comparații pe care nu le poate câștiga. Totuși, chiar și în recenziile mai reci, se remarcă două constante: carisma lui Michelle Pfeiffer – capabilă să facă credibilă atât furia, cât și vulnerabilitatea lui Claire – și plăcerea de a vedea o comedie de sărbători construită în jurul unei femei mature, nu al unui cuplu tânăr sau al unui tată abia „trezit” la viață.
Oh. What. Fun. va funcționa, probabil, ca un film de sezon colorat, cu actori cunoscuți, suficient umor și suficientă emoție cât să-l poți vedea într-o seară de decembrie cu familia, fără pretenția de a deveni noul clasic anual. Nu reinventează genul, nu e uniform reușit, dar propune câteva lucruri interesante: un personaj principal de vârstă mijlocie pus în centrul acțiunii, o discuție (chiar dacă simplificată) despre epuizarea femeilor care „duc totul” și o distribuție diversă, atât ca vârstă, cât și ca identități. Dacă ești în căutarea unui film de Crăciun care să bifeze atmosfera, dar să aibă și câteva straturi suplimentare, merită măcar să-i dai o șansă – și să decizi singur dacă, în cazul tău, titlul se potrivește: „oh. what. fun.” sau „oh… maybe next year”.
A fost lansat pe Prime Video pe 3 decembrie 2025.
