Incredibil de moderne și totodată bine ancorate în tradiţia japoneză. Astfel pot fi descrise cele șapte povestiri din volumul O dimineaţă de iubire pură. Îndrăzneţe pentru anii publicării lor, șocante sau delicate, pline de mister subtil sau de trăiri exteriorizate impulsiv, aceste proze scurte vor fi o revelaţie pentru cititorii din România ai lui Yukio Mishima.
Vei fi tentat să afirmi că Mishima a intuit, precum un vizionar cu fler, modul în care vor evolua relaţiile interumane, mai ales cele de cuplu. A prezis cu decenii înainte subiectele care vor încinge dialogurile despre cuplu, despre limitele plăcerii, despre ceea ce este permis ori interzis. Cel mai bine a intuit însă metamorfozele sexualităţii feminine și expunerea ei dincolo de paravanul pudorii asociat idealului de frumusete japonez, în care erotismul incandescent era mascat de gesturi delicate și de straturile chimonourilor splendide.
În Japonia din povestirile lui Mishima, femeile nu își refuză nici o plăcere, sfidând legile morale conservatoare. Adolescenţii sau tinerii sunt copleșiţi de universul feminin pe care nu îl pot înţelege. Dorinţa ia cu asalt, apoi se preface bizar în jocurile psihologice din care nu lipsește amestecul dintre voluptate, dependenţă, trădare și cruzime.
Portretul psihologic al personajelor este dublat de cel social. Vei descoperi astfel o Japonie care își revine după alegerile politice nefaste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este acea Japonie unde oamenii sunt prinși între plăcerea scufundării contemplative într-un peisaj liniștitor și plonjarea fără pic de remușcare într-un vârtej al emoţiilor ce pot chema deopotrivă fiorii plăcerii și ai sinistrului.
Povestirile din cartea O dimineaţă de iubire pură vor fi primite cu admiraţie, stupefacţie și curiozitate. Vor fi apreciate mai ales de cititorii pentru care literatura japoneză, mai ales cea scrisă de Yukio Mishima, era asociată unui trecut de nepătruns de către inovaţie sau de către mentalităţile ce anunţau emanciparea erotică de la finalul anilor ‘40. Deși au fost scrise într-o Japonie pe care mulţi occidentali o credeau încă sufocată de tabuuri, cel puţin în exteriorizarea sentimentelor mai puţin acceptabile ce sunt adesea împinse în zona obscură a psihicului, aceste povestiri sunt pline de personaje ce debordează de nonșalanţă și de acea decadenţă sofisticată în expunerea fără cenzură a unui erotism plin de umbre, de fantezii obscure.
Cei care au mai citit despre schimbările ce au urmat și în lumea artei după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial vor compara aceste povestiri cu filmele avangardiste ale unui regizor devenit iconic datorită priceperii în a depăși graniţe și a jongla provocator cu tabuuri. Proza lui Mishima anunţa revoluţia sexuală din anii ’60, simbiotic legată de cea din artele vizuale. Povestirile Haruko și O dimineaţă de iubire pură ar fi putut deveni scenariile unor filme psihologice gata să-i ia prin surprindere până și pe cei mai insolenţi cineaști din Vest, azi veneraţi precum niște mari deschizători de drumuri.
Scrise acum câteva decenii, povestirile lui Yukio Mishima sunt cât se poate de actuale, mai ales cele în care nu se sfiește să exploreze fanteziile erotice feminine. Mishima nu se ezită să dezvăluie franc și perturbator (dar nu lipsit de farmecul vizual) o lume afectivă ţinută sub tăcere până în anii ’60. Introducerea unui al treilea partener pentru a resuscita plăcerea într-un cuplu, relaţiile dintre o femeie matură și un tânăr abia ieșit din adolescenţă sau asumarea propriei sexualităţi considerate deviante în sociatatea tradiţională îl vor uimi pe cititorul actual nu neapărat datorită subiectelor abordate, care azi nu mai stârnesc aceeași stupefacţie, ci datorită stilului vizionar prin care Mishima le-a expus înaintea multor scriitori sau regizori occidentali consideraţi niște regi ai controverselor și ai creaţiilor scandaloase ce au schimbat traiectoria în lumea artei.
Mishima dezvoltase un atașament puternic faţă de vechea Japonie a samurailor. Totuși, a reușit să înţeleagă noua Japonie ca nimeni altul. O Japonie a contrastelor, de nerecunoscut. Acea Japonie traumatizată, dar și pregătită să accepte sincronizarea (imposibil de evitat) cu schimbările din Occident. Nu doar de schimbările sociale era preocupat Mishima când a scris aceste proze scurte din O dimineaţă de iubire pură. Schimbările sunt reflectate de noua ordine amoroasă din lumea personajelor. Valorile si regulile devin mai elastice. Idealurile se redefinesc, la fel și percepţia asupra infidelităţii și erotismului feminin.
Cel mai mult vor surprinde personajele feminine. De fapt, Mishima propune un portret al noii femei japoneze care le-ar fi dat lecţii emancipatelor din filmele regizorilor francezi sau americani. Noua femeie japoneză de după Război își ia viaţa sexuală în propriile mâini. Nu se teme de ceea ce simte. Cutreieră barurile de jazz în căutarea unui partener mai tânăr, pentru a-l atrage într-un joc menit să îi condimenteze viaţa conjugală. Fuge de acasă, Provoacă scandaluri și înfierbântă imaginaţia printr-o dezlănţuire ce lasă în urmă imaginile cu femeile nipone a căror pasiune ardea mocnit, era inhibată de presiunea socială sau era exprimată mai degrabă prin metafore pline de ambiguitate, astfel încât să nu declanșeze furtuni în dinamica legăturilor familiale.
O dimineaţă de iubire pură le va da dreptate celor ce afirmă că tocmai romanele și povestirile centrate pe niște personaje feminine scot tot ce are marele autor japonez mai creativ și profund. În ciuda faimei aduse de romanele ce abordează teme legate de universul masculin, vei avea impresia că-l poţi aprecia cu adevărat pe Mishima abia atunci când alege personaje centrale feminine.
Așa cum a dovedit în romane precum Sete de iubire și După banchet, Mishima a putut desluși, apoi transpune curajos, o feminitate nebănuită în spaţiul nipon. Această feminitate nu exclude o autonomie afectivă și mai ales erotică, gata de a spulbera legile unui Orient asupritor cu exuberanţa sexuală, mai ales dacă este asumată.
Povestirile din volumul O dimineaţă de iubire pură nu prezintă o ruptură între dou lumi – Japonia veche și cea modernă. Asemenea marilor autori niponi din secolul XX, Mishima a preferat să vadă o continuitate prin adaptare, o metamorfoză fascinantă, nicidecum o prăpastie. Subiectele alese de el și personajele sunt moderne, dar păstrează ecourile miturilor și vechilor scrieri ce au modelat conștiinţa colectivă a japonezilor.
În povestirile Circul, Fluturle și Poveste pe un promontoriu regăsești vechea temă a iubirii neîmplinite, considerată de japonezi singura care poate rezista dincolo de timp. Cei pasionaţi de literatura clasică, mai ales de textele pe care se bezează teatrul Kabuki, vor descoperi o revizitare a poveștilor dramatice despre tentativa nereușită a unor amanţi de a fugi împreună pentru a scăpa din captivitatea impusă de un personaj masculin dominator, ce își revendică legitimitatea invocând o serie de norme tradiţionale ce îngrădesc libertatea amoroasă, dreptul de alegere a partenerului.
Asemenea multor autori ce au modernizat literatura niponă, Mishima își conduce personajele foarte aproape de abis, de buza prăpastiei, nu înainte de a le plasa în decoruri sau peisaje de o picturalitate delicată, cum doar în Japonia mai poţi găsi. Însă personajele din aceste povestiri nu se tem de abis, mai ales de abisul straniu, adesea înfricoșător, al propriului inconștient, al dorinţelor interzise.
Datorită acestor personaje pregătite să se scufunde în propriile adâncimi bulversante, Mishima poate sta pe același raft cu autori precum Arthur Schnitzler. Trezite într-o Japonie confruntată cu schimbările aduse de occidentali, personajele create de Mishima păstrează misterul și labirintul întortocheat al emoţiilor greu de tradus în cuvinte, dar în același timp se apropie de tornada adesea declanșată de propriile dorinţe descătușate de parcă ar aparţine spaţiului occidental. Volumul poate fi comandat și de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro
