La vie d’Adèle – tandrete infinita

0
830

La vie d’Adèle (Blue is the warmest color) depășește definiția filmului. Este mai mult decât atât; o forță care te atrage în interiorul ei și te sechestrează emoțional pentru aproape trei ore. Abdellatif Kechiche însuși ne sfătuia înaintea începerii proiecției (la Cinema Elvira Popescu, joi 31 octombrie) să îi privim filmul ca pe o invitație la răscolirea interiorului nostru.

Adèle este o adolescentă elevă de liceu. Timpul și-l petrece cu o gașcă de vârsta ei lipsită de inhibiții (interesul principal al prietenelor sale sunt picanteriile relațiilor sexuale). Încearcă să construiască o relație cu un băiat, însă nu poate, simțind o anumită piedică. Siguranța ei este tulburată de vederea pe stradă a unui cuplu de lesbiene. Într-o seară ajunge într-un club gay, unde este abordată de Emma, fata cu părul albastru din cuplul văzut în trecere.

În curând cele două încep să se întâlnească. Prima lor întâlnire, deși cuprinde discuții despre scriitori, filosofie și artă, prefigurează tensiunea emoțională și sexuală care se va naște între ele. Adèle este cea care ia inițiativa și o sărută pe Emma. Ce urmează este un lirism vizual de dorință, pasiune și senzualitate. Scenele mult discutate de sex nu au alură pornografică; Adèle și Emma se contopesc una în cealaltă, par să se uite pe sine. Le regăsim la un moment dat dezbrăcate formând parcă un cerc Ying și Yang. Aceste scene sunt de o plăcere vizuală rară, rezultatul a nenumărate filmări și editări care dau spectatorului impresia de trăire veridică a plăcerii. La vie d’Adèle conține cele mai îndrăznețe scene de sex între lesbiene, de unde și controversele nenumărate legate de acesta.

Diferențierea și dreptatea socială sunt teme recurente la Kechiche. În film, Adèle și Emma aparțin unor clase sociale diferite: Adèle clasei muncitoare – vrea stabilitate financiară –, iar Emma, artistă plastică – clasei intelectuale. Deseori, Emma insistă că Adèle nu e fericită, pentru că nu face ceea ce îi place , însă o deranjează, de fapt, faptul că nu are aspirații mai înalte.

Instabilitatea și dependența emoțională, nesiguranța de sine a lui Adèle o fac să greșească, înșelând-o pe Emma cu un coleg. Maniera sensibilă de enunțare a poveștii te face, însă, să empatizezi cu Adèle. Suferința ei devine o suferință proprie. La câțiva ani după ruperea relației, cele două se reîntâlnesc ca două prietene vechi, având însă aceeași dorință și pasiune una pentru cealaltă. Dar registrul sentimentelor s-a schimbat pentru Emma. Iubirea ei pentru Adèle s-a transformat într-o tandrețe infinită.

Léa Seydoux și Adèle Exarchopoulos fac două roluri excepționale, motiv pentru care au primit, alături de regizor, Palme D’or-ul. Este pentru prima oară când acest premiu este oferit oficial și actorilor principali. Abdellatif Kechiche a mărturisit că a fost fascinat de la început de gura lui Adèle Exarchopoulos, de buzele ei groase, lascive. Pe parcursul filmului, camera zăbovește îndelung asupra acesteia, fie când mănâncă, fie când doarme, întotdeauna pe jumătate deschisă sau în mișcare. Cele două actrițe reușesc să rezoneze până la cea mai înaltă intensitate, Adèle și Emma fiind complementare în această relație. Adèle o idolatrizează pe Emma, o transformă în obiectul adorației sale, pe când cea din urmă e stăpână pe sine, dominând-o pe Adèle. 

Filmul lui Kechiche este o poveste de dragoste universală, în niciun caz un comentariu social despre relațiile dintre lesbiene. La sfârșit, ne simțim rupți de realitate, pentru că trei ore am zăbovit în afara ei. Și, după cum ne invitase Kechiche, au fost atinse coardele cele mai sensibile ale existenței noastre, într-o manieră și la o intensitate greu de explicat. Cu siguranță, un film care merită mai mult decât Palme D’or-ul și anume un loc în inimile noastre.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here