Intouchables – o comedie frantuzeasca nerusinat de umanista

0
3075

Cand vezi o comedie in genul Intouchables (Invincibilii) ramai un pic blocat, pana cand reactia de respingere ajunge la suprafata. Este efectul straturilor de politically correctness, de reactii impuse prin educatie ca fiind corecte.

Atitudinile invatate din stanga si din dreapta sustin ca e de prost gust si complet insensibil sa nu-ti placa oamenii bine intentionati, care se ajuta si se sustin reciproc admirabil, mai ales ca personajele principale din Intouchables sunt un handicapat si un tip care nu a primit nicio sansa in viata. Din pacate filmul apasa excesiv spre indecent pe nota umanismului si ne exploateaza sensibilitatea mult prea fara menajamente intelectuale ca sa nu merite o palma peste fata. Pentru trezirea la realitate, nu de dragul violentei.

Asta pentru ca Intouchables este un film in genul print si cersetor complet necredibil, in care printul este un aristocrat francez ramas paralizat aproape complet in urma unui accident, iar cersetorul este un negru somer cu probleme de integrare sociala. Bogatul cultivat, Philippe, il angajeaza pe Driss, negrul sarac cu educatia ghetoului, pentru a-l trece pe paraplegic prin rutina zilnica a spalatului, cremuitului, imbracatului (si alte sarcini fizice subintelese), in schimbul unor conditii de trai "ca la palat". Adica un apartament tapetat si amenajat luxos. Dar negrul are mandria omului care n-a avut nimic in viata, un fel de om liber, nomad, in afara contractului social, care nu se lasa imblanzit prea usor.

Sub influenta lui Philippe, cam in acelasi mod in care Robinson Crusoe l-a convertit la umanismul si valorile moderne pe negrul salbatic Friday, negrul Driss este imblanzit de confort si de relatia de prietenie si incredere care incepe sa se stabileasca intre el si Philippe. Cei doi ajung intr-un final de nedespartit. Bineinteles ca printr-un artificiu scenaristic oarecare cei doi trebuie sa rupa mica armonie instalata, de unde o criza existentiala care cere sa fie rezolvata. "Marea intrebare" este daca filmul va avea sau nu happy end.

Cat despre umorul filmului, pentru ca totusi Intouchables este o comedie, lasa de dorit. Umorul bun in general este ireverentios, contra curentului, cateodata caustic. Toate glumele din film sunt, in aceeasi linie umanista aleasa de la inceput, foarte cuminti si fara verva. Incercarile de glume "cu staif" cad mereu pe langa tinta. Inteleg ca negrul n-a auzit de compozitorul Hector Berlioz si braveaza in fata lui Philippe, dar asta nu e distractiv. Alt exemplu de gluma: Driss nu vrea sa il imbrace cu ciorapi inalti pe Philippe pentru ca i se pare un gest homosexual, de unde tachinarile lui Philippe. Toate glumele sunt la fel de terne, adaugand plictisul la lista efectelor produse de Intouchables. Cap de lista e bineinteles iritarea indusa de lipsa de subtilitate cu care ni se indeasa pe gat armonia de basm intre clase sociale atat de diferite, cam cum sunt indopate cu porumb gastele pentru foie gras.

Da, Intouchables a avut un succes nebun in Franta. Da, drepturile de difuzare plus drepturile de remake au fost cumparate de producatorul american Harvey Weinstein, cunoscut pentru distribuirea filmelor europene in State, inclusiv a lui The Artist. Dar asta  nu il face cu nimic mai mult un film care sa merite timpul si banii vostri.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here