Concertul pentru două piane şi orchestră în Mi bemol Major, unica lucrare pentru o astfel de formulă scrisă de Mozart, a avut prima audiție la Salzburg în interpretarea compozitorului împreună cu sora sa, Nannerl. La Enescu, în a doua zi de festival, l-am putut auzi în interpretarea lui Daniel Barenboim şi a lui Radu Lupu. Alături de ei s-a aflat Staatskapelle din Berlin, una dintre cele mai vechi orchestre din lume, care a avut la pupitru de-a lungul timpului o serie de personalități ca Richard Strauss, Herbert von Karajan și Erich Kleiber.
Partea întâi a concertului pentru pian a debutat cu expoziția materialului tematic atribuită orchestrei. În interpretarea primei teme, alcătuită dintr-un unison în forte şi o replică a instrumentelor cu coarde în piano, au coexistat forța şi gingăşia. Expoziția solistică i-a adus pe cei doi pianişti împreună, aceștia dialogând pe baza elementelor tematice.
Comunicarea a fost aproape perfectă între solişti, iar energia lui Barenboim nesfârșită, în același timp cântând la pian, dând intrările orchestrei și întorcând paginile partiturii. Iar din când în când aproape că dansa mişcându-şi umerii în ritmul muzicii. O situație destul de interesantă. Artistul a dovedit prezență de spirit chiar şi atunci când partitura sa era să cadă. Nu același lucru se poate spune despre unele persoane din public, care încă nu au disciplina de a-şi închide telefoanele înainte de a intra în sala de concerte.
În partea a doua a concertului, unde schimbul de replici dintre solişti şi orchestră crește, puterea de sugestie a dirijorului-pianist a fost remarcabilă. Un episod de reținut a fost acela în care oboaiele cântau o melodie grațioasă şi erau acompaniate de arpegiile pianelor soliste. Volutele de intensitate precum şi finețea preluării temelor muzicale au dat expresivitate acestei părți lente, scrisă în Andante.
Partea a treia, cu indicația de tempo Allegro, a adus un suflu nou. Tema principală care joacă rolul de refren a fost expusă vioi de grupul coardelor. Dialogului celor două piane bazat pe tema-refren i-au urmat o schimbare de roluri. Astfel, pianul al doilea a intonat un nou cuplet cu un ritm caracteristic de marş, acompaniat de trioletele primului pian. Momentul memorabil al acestei părți s-a dovedit cel după reexpoziția orchestrei, în care cele două piane reiau tema într-un dialog de o frumusețe specială.
Daniel Barenboim afirma într-un interviu: De Radu Lupu mă leagă o prietenie ce durează de peste patru decenii, care se bazează pe recunoaşterea reciprocă a calităților noastre, pe o admirație reciprocă. Intr-adevăr, această legătură a putut fi observată atât în timpul interpretării concertului cât şi la finalul acestuia când cei doi pianişti s-au îmbrățişat ca după o discuție între prieteni. La insistențele publicului cei doi au oferit două bisuri.
În partea a doua a serii am putut asculta alături de Sttatskapelle, Corul Filarmonicii George Enescu cântând Giuseppe Verdi cu Quattro pezzi sacri (Ave Maria, Stabat Mater; Laudi alla Vergine Maria; Te Deum). Compuse fără intenția de a se constitui intr-un ciclu, cele patru piese sunt unitare ca tematică şi reprezintă finalul creației verdiene. Piesele descriu în succesiunea lor durerea Fecioarei Maria în fața crucii pe care era răstignit Fiul său.
Ave Maria este scrisă exclusiv pentru cor şi pot spune că a reprezentat o piatră de încercare datorită nuanțelor joase, neobişnuite pentru un ansamblu coral precum cel al Filarmonicii.
Însă, la Stabat Mater am remarcat omogenitatea timbrală dintre cor şi orchestră, vocile coriștilor căpătând pe alocuri o culoare aproape intrumentală. Sonoritatea la nivelul întregii piese a fost una echilibrată şi bogată timbral. M-au impresionat crescendo-urile ample, pline de tensiune.
Debutul Te Deum – ului, Sanctus, a reprezentat apogeul serii ca tensiune şi încărcătură, dar şi ca intensitate. Acestuia i-au urmat: Tu Rex Glorie, Judex crederis, Eterna fac, Salvum fac, Dignare, Domine, Miserere. Trecerile bruşte între piano şi forte au impresionat prin dramatismul lor. O alegere fericită a reprezentat-o Laura Chera, cea care a interpretat momentele solistice ale piesei.
Pe măsura interpretării, seara s-a încheiat cu trei bisuri ale Staatskapelle Berlin.
