Draga optimistule, de ce arata Bucurestiul ca platourile de filmare a unui serial cu zombie?

0
738

Dragă optimistule,

 

Când e ultima oară când ai ridicat ochii din trotuarul proaspăt schimbat pentru a mia oară de una din rudele primarului? Eu am făcut greșeala asta aseară, când am mers într-un pelerinaj, organizat de A.R.C.E.N, pe la moaștele arhitecturale urât mirositoare, dar pline de povești, ale centrului Bucureștiului.

 

Deviza turului ar fi trebuit să fie: După blocurile gri, stăm noi, alte blocuri gri. Călătoria a părut să aibă loc de la un Stonehenge la altul. Rămășițe decrepite ale une civilizații de mult dispărute. Acum câteva milenii erau minunate, strălucitoare, pline de viață, dar acum sunt doar niște construcții încărcate de istorie, dar și de praf, igrasie, declarații de dragoste neîmpărtășită în grafitti, șobolani, cocalari, paznici și aurolaci.

 

Inițiativa este una lăudabilă și de folos mai ales celor ca mine, care știu maxim istoria McDonald's-ului de la Romană. Dar am plecat spre casă mai degrabă convins că trăiesc în următorul platou de filmare pentru un serial cu zombie, vampiri sau alte orătănii supranaturale și nu într-o capitală europeană.

 

 

                                                                                                    Semnat, Un bucureștean

 

 

Dragă bucureșteanule,

 

Eu cred că eşti un pic prea dur cu bătrânul Bucureşti. Tu cum crezi că o să arăți la 555 de ani? Nu tot plin de găuri, pete, paraziți, chestii care atârnă până la pământ, țevi ruginite, sparte, înfundate pe interior de la porcăriile pe care le mănâncă zilnic prin guri și erecții arhitectonice părăsite de vigoarea și utilitatea de pe vremuri?

 

Weekendul ăsta şi-a sărbătorit ziua de naștere timp de trei zile, pentru că este atât de senil încât a uitat exact când s-a născut. Nu ai văzut toate pozele de la petrecere puse pe facebook? I-au cântat Corina Chiriac, Mirabela Dauer și chiar și pe ele le consideră niște adolescente de care nu a auzit niciodată, dar se chinuie să țină pasul cu tânăra generație de orașe. Punctul central al celebrării au fost niște luminițe proiectate pe clădirea Parlamentului, ce reprezintă tot ce e mai rău cu orașul ăsta în prezent și în trecutul apropiat, pentru amuzamentul sutelor de pisici și câini vagabonzi care îi țin companie zi de zi în viața lui patetică și dureros de plictisitoare.

 

Și dacă da, câteodată pare să fie bunicul cu mințile pierdute, mirosind a naftalină și purtând un maiou galben plin de găurele înconjurate de o aureolă neagră. E beat prin șanțuri, pantalonii îi sunt pătați cu bere și ceva ce nu vrei să știi ce este. Încerci să-l ridici, poate că nici nu te mai recunoaște și îți dă o scatoalcă la ceafă, crezând că îi furi economiile, pe care oricum nu le mai are, pentru că au venit niște băieți deștepți și i le-au rezolvat în ședințe de consiliu local și hotărîri de primar. Îți e rușine cu el când vin străini prin casă și le povestești că pe vremuri obișnuia să-și petreacă timpul cu Caragiale, Eminescu, Eliade, Cioran, Ionesco, dar acum au plecat cu toții și a rămas cu Vanghelie. Nimeni nu l-a mai îngrijit, toți l-au jefuit și batjocorit. Avea și o poreclă de Mic Paris, dar ironică, căci fetele dichisite adorau să se plimbe de-a lungul lungului lui bulevard, ceremonios intitulat Calea Victoriei.

 

Așa că atunci când îți trece prin cap să îi dai un șut în fund și să-l arunci într-un sanatoriu, pentru ca apoi să o apuci spre bătrânei ce au avut mai multă grijă de ei de prin Europa occidentală sau spre tinerei obezi și prostovani din America, să nu uiți că atunci când părinții tăi plecau la muncă și îți puneau cheia de gât, el avea grijă de tine, te educa și se juca până în miez de noapte.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here