DIVERGENT – Detergent pentru Distopie

0
1489

 

Beatrice (Shailene Woodley) trăiește într-o societate distopică în care  guvernul a îngrădit  orașul de frica „forțelor exterioare misterioase” și a împărțit populația în cinci facțiuni: Erudițe (intelectuali și cercetători), Candoare (avocați și judecători), Abnegație (funcționari publici ce conduc guvernul), Bunătate (fermieri hippie) și Neînfricare (polițiști și soldați), pentru a elimia pericolul războaielor civile.

În fiecare an, un grup mare de adolescenți (de vârstă nedefinită) iau parte la „test”, un fel de bacalaureat psihologic, ce va determina facțiunea din care vor face parte pentru tot restul vieții. Și acesta este anul lui Beatrice, iar testul o umple de groază.

Calmați-vă și trageți aer în piept! Nu, a treia parte din The Hunger Games nu a apărut încă. Acesta este Divergent și, în pofida numelui, nu se abate de la rețeta poveștilor deja stabilite, reinterpretate și stereotipizate de orice film pentru adolescenți de la Harry Potter la povestea ce a catapultat-o pe Jennifer Lawrence în stratosferă.

Chiar de la începutul filmului ne este prezentată motivația pentru divizarea populației: războiul apocaliptic ce a avut loc cu … foarte mult timp în urmă. În cazul în care voice over-ul personajului principal nu este suficient pentru a ne convinge de asta, ni se oferă și o mulțime de indicii vizuale ale unui oraș aflat în ruină. Aparent cele cinci facțiuni nu au gasit un loc și pentru arhitecții care ar fi putut reconstrui clădirile, aceștia fiind condamnați să sape prin gunoaie (soarta celor văduviți de facțiune) alături de, se presupune, doctori, artiști și profesori, adică toate acele profesii complet irelevante pentru orice societate funcțională.

Beatrice face parte din facțiunea Abnegaților, un fel de sectă instituțională,  ce, datorită filosofiei sale de sacrificiu personal și viață în folosul nevoiașilor, este și facțiunea ce ocupă toate pozițiile importante din stat. Beatrice, însă, se simte sufocată de datoria de a-i ajuta pe cei din jur și visează, în secret, să facă parte din facțiunea Neînfricaților, un grup caracterizat în mare parte de rezistența impresionantă a gleznelor, alergând în mod constant după trenuri și sărind din aceleași mijloace de transport pe un ciment ce nu pare deloc moale.  Este evident că Beatrice este un personaj cu care îți dorești să petreci următoarele două ore jumătate din viață. Adică între o persoană care își trăiește viața încercând să-și ajute societatea și un om care alege să se cațere pe schele și sa se ia la trântă cu oricine îi apare în față, este clar pe cine respecți mai mult.

În orice caz, testul lui Beatrice se lovește de un impediment foarte mare. Spre diferență de marea parte a populației, ea nu poate fi pusă într-o categorie. Aparține în egală măsură facțiunilor Erudiților, Abnegaților și Neînfricaților. Este ceea ce societatea ei definește ca un „divergent” și ceea ce Hollywood-ul, cu spiritul său jucăuș, înțelege prin expresia „a very special snowflake”.

Divergenții sunt priviți cu suspiciune și eradicați deoarce amenință structura claselor pe care întreaga societate a filmului este construită. Astfel că Beatrice este pusă în poziția de a-și alege locul fără a aparține în totalitate nicăieri, în timp ce își ascunde adevărata natură de teamă că va fi omorâtă.

Nu este o surpriză pentru nimeni că alege facțiunea Neînfricaților pentru că un film despre o fată care rezolvă o ecuație sau face o supă pentru oamenii străzii ar fi plictisitor. Nu, ca o clonă adevărată a lui Katniss Everdeen, Tris, cum se redenumește odată ajunsă în facțiunea pe care o visează, purcede în a împușca, alerga și a snopi în bătaie bărbați de trei ori mai mari decât ea. Toate acesta sub tutelajul lui Four (Theo James), a cărui perpetuă bosumflare sexy și lipsă de umor îl recomandă în totalitate pentru rolul de personaj masculin principal demn de generația emo.

Aproape două treimi din film sunt petrecute în buncarele facțiunii, unde Tris își petrece timpul învățând să se bată, să-și învingă fricile, să-și facă prieteni ce probabil vor deveni relevanți în partea a doua a francizei și să suspine romantic după proful de arte marțiale, Four.

Antagonista principală a filmului este Jeanine, lidera facțiunii Erudiților, jucată de Kate Winslet, dovedind încă o dată că dacă ești intelectual și britanic pe deasupra, ești clar personaj negativ în orice film american. Dorința acesteia de a prelua conducerea statului determină facțiunile Erudților și  Neînfricaților să se alieze pentru a-i distruge pe Abnegați, Tris și Four devenind singura speranță a acestora în lupta de clasă ce marchează ultima parte a filmului.

Deși James și Woodley au, pe parcursul filmului, o chimie palpabilă și o anumită prezență ce îi recomandă în roluri de „action heroes”, lipsa de implicare și direcție se simte, cei doi devenind doar pioni nedefiniți ai unei povești ce nu pare să ducă spre nicio concluzie. Chiar și Kate Winslet pare pierdută în peisaj, în pofida abilității sale de a transmite autoritate și un intelectualism machiavelic de fiecare dată când este pe ecran. Filmul nu le oferă celor trei resursele necesare pentru a transmite ce poți doar intui că se află în spatele replicilor goale de conținut și a scenelor de acțiune aparent nesfârșite.

Cu Divergent, regizorul Neil Burger nu realizează un film propriu-zis, ci mai mult un melanj de scene și teme deja exploatate cu mult mai mult succes în alte filme, fiind definit de o viziune distopică ieftină, seturi modeste și costume demne de era grunge a anilor ’90 (asta pățești când îți trimiți artiștii la tomberoane). Filmul nu face altceva decât să ia opere clasice precum 1984 sau Minunata lume nouă, să le arunce în mașina de spălat lângă The Hunger Games și să le „spele” de sens și viziune, folosind o nouă marcă de detergent, numită Divergent.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here