Citate faimoase de Nichita Stanescu

0
1800

Bucură-te de versurile și gândurile unuia dintre cel mai mari poeți, scriitori și gânditori ai noștri prin aceste citate de Nichita Stanescu!

 

Citate celebre de Nichita Stanescu

 

Nichita Stanescu s-a născut la data de 31 martie 1933 în Ploiești și este considerat unul dintre scriitori importanți ai limbii române pe care acesta o considera „dumnezeiesc de frumoasă”. Inspiră-te din aceste citate celebre de Nichita Stanescu și descrie-ți sentimentele prin aceste fragmente de poezii și gânduri!

 

Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului.

Nu sunt bătrân, sunt străvechi.

Privirile mele sunt drepte, sunt nemişcate, păsările s-ar putea odihni pe ele.

Puterea de a gândi şi în cântec a omului îl face să poată fi un etern adolescent.

Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ.

Dacă nu am fi superstiţioşi, am fi numai nişte maşini.

Şi m-am uitat urât la om până când omul a devenit frumos.

Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.

Începeam să mă topesc în tot ce era firesc.

Vorbirea semnifica disperarea de a avea un trup viu.

Poezia nu este o concurenţă şi nici un clasament, ci o revelaţie şi un univers. Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima altora.

Fii atent cum vorbeşti, cuvintele atrag faptele.

Singura bogăţie a unui om este spiritul.

Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.

A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă. Într-un ideal te speli ca într-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când te accepţi să fii.

Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei.

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.

Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei.

Poezia e o taină şi o lucrare de sine stătătoare.

Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă – de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.

Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.

Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme – ca să aveţi la ce visa!

Floarea albă de zăpadă, osul luminii.

Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.

Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are.

Mai puternică decât „ideea” celui care are „ideea”, nu poate fi niciodată ideea celui care i-a înţeles „ideea”.

Poezia nu se scrie cu cuvinte.

Să-ţi trăieşti soarta. Asta este un lucru relativ uşor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!

Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.

Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.

Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.

Ca să te îndoieşti de linia dreaptă, trebuie să ştii mai întâi din câte puncte este făcută.

Pericolul atrage pe oameni spre necunoscut, iar necunoscutul spre noi descoperiri.

Unde eşti? Mi te-arăţi şi nu mi te arăţi; te aud şi nu te aud; te simt şi nu te simt. Şi totuşi te cunosc, te stăpânesc.

Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.

Nimic nu este mai firesc decât absurdul.

Cel care e singur în el însuşi este însoţit.

Întunecând întunericul, iată porţile luminiii…

Curăţă câmpul ca să aibă unde să aterizeze îngerii.

Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut.

Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.

Poezia este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită.

Cel mai desăvârşit duşman şi cel mai mângâietor prieten este propria noastră memorie.

Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă.

Spune nu doar acela care îl ştie pe da. Însă el, care ştie totul, la nu şi da are foile rupte.

Locuiesc în trupul meu cu chirie.

Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.

Întunecând întunericul am deschis porţile luminii.

Evul Mediu s-a mutat în globulele roşii din sângele meu.

În fiecare scorbură este aşezat un zeu.

Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.

Să nu pui mâna pe înger, te sfătuiesc prieteneşte, el nu e de jumulit pentru perini, el se sfieşte.

A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.

Câteodată viaţa este surprinzătoare, punându-te la încercare prin propriile tale alegeri.

Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţii.

A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii… Piramida s-a abţinut să devină munte!

Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?

Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.

Nimic mai actual, de fapt, decât viitorul.

A vorbi despre limba în care gândeşti, este ca o sărbătoare.

Perfecţiunea nu atrage atenţia.

Inteligenţa nu poate fi exclusă din miracol.

Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă.

A trebuit să vin a doua oară, pentru că prima oară abia acum îmi dau seama că nu există. A trebuit să vin a doua oară ca să-mi dau seama că prima oară nu există niciodată.

Daca e să vrem totul, mai bine să nu vrem nimic!

Cinstea nu este o vocaţie, cinstea este o opţiune.

Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori.

Vai autorului care nu seamănă cu scrisul său, – şi vai poetului care nu seamănă cu versul său.

Am pus mâna pe condei ca pe o puşcă.

A plânge nu înseamnă a avea ochi; ci a plânge nu înseamnă decât a fi.

 

Citate Nichita Stanescu despre iubire

 

Iubirea este sentimentul pur, care ne umple de bucurie, curaj și încredere în viitor, care ne ajută să depășim fiecare moment cu speranța că totul va fi bine. Caută acest sentiment frumos și nobil în această colecție de citate de Nichita Stanescu despre iubire!

 

Îndrăgostiţii sunt pietoni ai aerului.

Suntem ceea ce iubim!

A-ţi iubi Patria înseamnă a ţi-o clădi cu propria ta viaţă.

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

O pasăre îndrăgostită de aer este mai moartă decât o păsare îndrăgostită de o ramă. Şi cu mult mai săracă.

Din iarna acestui sfârşit de an, îi aleg şi îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii, căzută peste mâinile subţiri ale iubitei mele.

Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.

Să-i iubim pe poeţi. Să-i iubim pentru că ei există şi pentru că noi existăm. Să iubim poeţii pentru darul cuvântului, cu care sunt investiţi. Un poet este tot timpul şi oriunde, din simpla pricină că este.

Eu te iubesc atât de mult, încât te uitam, crezând că faci parte din mine.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Eu nu te văd, ci te imaginez întruna și nu te-aud, ci te murmur, te cânt.

Suntem doi și singuri și-n loc de inimă ne bate luna.

Dragostea, iubirea și amorul și, mai presus de toate, dorul sunt singurele căi de comunicare cu incomunicabilul altcuiva.

Când ne-am zărit, aerul dintre noi și-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenți și goi, pe care-o lasă să-l străbată.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

 

Nichita Stanescu – citate despre timp

 

Timpul este aspectul din viața fiecăruia care ne aduce speranță și, totodată, teamă și motivația de a înfrunta fiecare zi pentru a ne putea bucura de orice clipă. Privește trecerea timpului și emoțiile umane în fața trecerii inevitabile a timpului prin perspectiva poetului și scriitorului Nichita Stanescu.

 

Timpul este un lup devorator.

Dă-mi, Doamne, victorie,
ajută-mă să-mi înving duşmanii,
pielea de pe mine, marginea,
orele, anii.

Tot ceea ce are timp există.

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!

Timpul este lumină. Dar lumina, ce este Lumina?

Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.

Peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău.

Nu ştiu în ce secol aş fi trăit, probabil într-unul care nu a sosit.

Câteodată însuşi cuvântul se împietreşte
în timp ce timpul împietreşte.
Câteodată ţi se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ţi ochii cu care-i vezi
şi răsare-ţi inima
şi umple-ţi-o cu viaţa altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.

În timp de durere, lasă-te singurătăţii. Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.

Ah! Am atâta dragoste încât mi-ar trebui un miliard de ani să vă spun o fărâmă din ea.

Memoria este act semnificând şirul unor despărţiri la timp, nimic din ceea ce continuă nu ţinem minte!

Pot să stau uneori în faţa unui copac cu ochii deschişi şi să-l şi visez în acelaşi timp. Şi să prefer să-l visez.

Totuşi, eu am văzut o pasăre
care a ouat în timp ce zbura…
Totuşi, eu am văzut un om plângând
în timp ce râdea…
Totuşi, eu am văzut o piatră
în timp ce era…

Eu dezamăgesc crima,
trădez trădarea de a fi.
Tu dezamăgeşti crima,
trădezi natura.
Faţă de fapte noi suntem pedepsiţi,
faţă de lucruri
noi suntem chiar lucrurile.
Suntem un timp.
Ce rază, doamne, ce rază!

S-a confundat talentul cu munca, înţeleasă în sensul transportării pe umeri, de saci încărcaţi cu vorbe şi cuvinte… Talentul nu este muncă, ci revelaţie, el nu rezidă în timpul investit monoton, ci din durerea monotonă izbucnită în strigăt.

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

 

Sperăm că ți-au plăcut aceste citate de Nichita Stanescu 🙂

 

Citește și

TOP 75 Citate despre dor și despre cât de tare te consumă lipsa lui/ei

TOP 60 Citate despre parinti și iubirea părintească

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here