Descoperă cele mai faimoase citate ale filosofului Emil Cioran în această colecție special pregătită pentru tine!
Emil Cioran – citate iubire
Emil Cioran a fost un filosof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără a cere cetățenia franceză.
Inspiră-te din citatele acestui filosof cunoscut și descrie iubirea cu cele mai potrivite cuvinte gândite de Emil Cioran.
1. Iubirea este o formă de comuniune şi de intimitate.
2. A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.
3. Sursa nefericirii în dragoste e teama de a fi iubit, voluptatea singurătăţii întrecând îmbrăţişările.
4. Ai iubit: şi în iubire te-a traversat moartea. Şi altcum a devenit iubirea, altcum au devenit dorinţele, altcum simţirile, în fiecare gând ai devenit altul; te-ai pierdut în ele şi cu ele, şi ele s-au pierdut în tine.
5. Bărbaţii care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică nu pot iubi în acelaşi timp mai multe femei, ci numai una.
6. Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii.
7. Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire.
8. Iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată.
9. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare… Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce nu o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi.
10. Micşorarea lucidităţii este un semn de vitalitate a dragostei.
11. În fond, iubim ca să ne apărăm de vidul existenţei.
12. Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa.
13. Prin orice pot cădea pe lumea asta, numai printr-o iubire nu.
14. Iubirea adoarme cunoaşterea; trezită, cunoaşterea ucide iubirea.
15. Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea.
16. Vai de acei care nu au schimbat nici un cuvânt cu prima lor iubită!
17. Sunt prea trist spre a fi născut pentru iubire!
18. Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în consideraţii, ci numai în mirări.
19. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administraţie a naturii.
20. Să nu ai milă de tine însuţi; dacă ai iubire, cheltuieşte-o pentru ceilalţi.
21. Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.
Emil Cioran – Pe culmile disperarii citate
Pătrunde în universul acestui scriitor și filosof cu aceste citate ale lui Emil Cioran din lucrarea „Pe culmile disperarii”.
22. Ochii omului văd în exterior ceea ce îl frământă în interior.
23. În somn uiţi drama vieţii tale, uiţi complicaţiile şi obsesiile, aşa încât fiecare deşteptare este un început nou de viaţă, este o speranţă nouă.
24. Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală.
25. Agonia înseamnă frământare între viaţă şi moarte. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant prin moarte, când sentimentul sfârşelii te consumă iremediabil şi când moartea învinge.
26. Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri.
27. Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor.
28. În melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.
29. Oricât m-aş lupta pe culmile disperării, nu vreau şi nu pot să renunţ şi să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările şi tristeţile ar întuneca izvorul luminos al fiinţei mele, deplasat în cine ştie ce colţuri îndepărtate ale existenţei mele.
30. Sunt complet plictisit sau mai bine zis distrus de această calitate de a fi om.
31. Personal îmi dau demisia din omenire. Nu mai vreau şi nu mai pot să fiu om.
32. Sunt o fiinţă rămasă de la începutul lumii, în care elementele nu s-au cristalizat şi în care haosul iniţial îşi joacă încă nebunia şi învolburarea lui.
33. Graţia este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atracţiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viaţă, ale tendinţelor ei negative.
34. Nu toţi oamenii au pierdut naivitatea; de aceea nu toţi oamenii sunt nefericiţi.
Emil Cioran – citate Amurgul gandurilor
Descoperă cele mai impresionante fragmente din opera Amurgul gandurilor de Emil Cioran prin aceste citate pregătite pentru tine.
35. Omul e singura fiinţă care s-a dezmorţit din beţia timpului şi toată străduinţa lui este să reintre în el, să redevină timp.
36. Timpul e uneori aşa de apăsător, c-ai vrea să-ţi spargi capul de el.
37. Viaţa, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negaţia posibilului şi de aceea a vieţii. Mai mult. Ea este intensitate absolut perpendiculară pe Nimic.
38. Să-mi pierd suferinţa în alţii? Să tot descopăr semeni şi iarăşi semeni! Să fiu fericit grădinărindu-le prostia, cultivându-le josnicia – şi omorându-mi avântul spre dispreţ?
39. Atât un plus, cât şi un minus de viaţă mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă şi o mare furioasă, într-o măsură egală, sunt lipsite de ritm.
40. Nebunia-i o prăbuşire a eului în eu, o exasperare a identităţii. Pierzându-ţi minţile, nimic nu te mai poate opri să fii nelimitat tu însuţi.
41. Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, şi-n care înţelepţii îţi par biete veveriţe, iar sfinţii profesori rataţi.
42. Viaţa, neridicată la rangul de vis, seamană unui Apocalips al prostiei şi al vulgarităţii. Cine ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate?
43. Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist?
44. De-am fi liberi în boli, medicii ar ajunge cerşetori, căci muritorii trag spre suferinţă, dar nu spre amestecul ei chinuitor de subiectivitate exasperată şi de necesitate invincibilă.
45. Dacă nu există ceva, nu există nimic.
46. Nebunia-i un gust cenuşiu al raţiunii.
47. Singurul rost al pământului e să înghită lacrimile muritorilor.
48. Moarte – Faţă de totul morţii, nimicul vieţii este o imensitate.
49. Melancolia-i nebunie în sensul în care parfumul e stare anormală.
50. Se spune că Diogene s-ar fi ocupat cu falsificarea banilor – orice om care nu crede în adevărul absolut are dreptul să falsifice totul.
51. Oricâte pretenţii am avea, în fond nu putem cere vieţii mai mult de permisiunea singurătăţii. Îi oferim astfel prilejul de a fi generoasă şi chiar risipitoare…
52. Lumina tremurătoare a obrazului şi a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viaţa într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinaţie, transportând nu oameni, ci despărţiri.
53. Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie. Şi viaţa însăşi – cu inutilităţile ei sfâşietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaştere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin intensităţi de lipsa unui adevăr final.
54. Absurditatea este insomnia unei erori, eşuarea dramatică a unui paradox.
55. Orice privire spre tine însuţi e un incendiu sau un naufragiu, când peisajul lăuntric e o devastare somptuoasă de flăcări evoluând la orizontul mărilor – atunci dai drumul gândurilor, coloane turmentate de epilepsia focului interior.
56. Fiecare om este propriul lui cerşetor.
57. Pierderea naivităţii naşte o conştiinţă ironică, pe care n-o poţi înăbuşi nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvăleşti într-o isterie duioasă şi spui tuturor că vieţuieşti… Şi ei te cred.
58. Singurătatea-i o exasperare ontologică a fiinţei noastre. Eşti mai mult decât trebuie. Iar lumea-i mai puţin decât ar trebui.
59. Orice fel de luciditate este conştiinţa unei pierderi.
60. Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.
61. Absolutul e un stadiu crepuscular al voinţei, o stare de foame istovitoare.
62. În mod firesc, trecutul se pierde în actualitatea prezentului, se însumează şi se topeşte în el.
63. Omul are de partea lui prea multe nopţi…
64. Sinceritatea, fiind o expresie a inadaptabilităţii la echivocurile esenţiale ale vieţii, derivă dintr-o vitalitate şovăitoare. Acel ce o practică nu se expune primejdiei, cum se crede îndeobşte, ci este deja primejduit, ca orice om ce desparte adevărul de minciună.
65. Paradoxul împrumută vieţii farmecul unei absurdităţi expresive. Îi întoarce ceea ce ea i-a atribuit dintru început.
66. Cine iubeşte cât de puţin libertatea nu se poate înjuga de bunăvoie într-un sens. Chiar dacă este vorba de sensul lumii.
67. Veşnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretenţioasă, prin care îşi mulţumesc un gust trecător de nonviaţă.
68. O idee stinge o plăcere şi creează o voluptate. Aţipind reflexele trezeşti reflexiile. Gândeşti doar când se opreşte viaţa.
69. Sunt poieni în care îngerii îşi fac vilegiatura. În ele aş semăna flori din marginea deşerturilor, ca să mă odihnesc în umbra propriului simbol.
70. Viaţa este ceea ce aş fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.
71. Prostia cuprinde o doză de seriozitate care, condusă mai bine, ar putea înmulţi numărul capodoperelor.
72. Răul moare doar istovindu-şi vitalitatea. De aceea, triumful moralei implică un exerciţiu dureros în mocirlă.
73. Tot ce nu-i uitare ne uzează substanţa; remuşcarea este la antipodul uitării. De aceea se ridică ea ameninţătoare ca un monstru străvechi ce te răpune din privire sau îţi umple clipele cu senzaţii de plumb topit în sânge.
74. Viaţa-i eterică şi funebră ca sinuciderea unui fluture.
75. Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte…
76. Când ai murit lumii, ţi-e dor de tine însuţi şi-ţi consumi ce-ţi mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită.
77. De oameni mă separă toţi oamenii.
78. Tot ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există.
79. Nu poţi pricepe ce înseamnă “meditaţia” dacă nu eşti obişnuit să asculţi tăcerea. Vocea ei este un îndemn la renunţare. Toate iniţierile religioase sunt cufundări în adâncimile ei. Din misterul lui Buddha am început să bănuiesc în clipa în care m-a apucat frica de tăcere. Muţenia cosmică îţi spune atâtea lucruri, că laşitatea te împinge în braţele acestei lumi.
80. Unde apare paradoxul moare sistemul şi triumfă viaţa. Prin el îşi salvează onoarea raţiunea în faţa iraţionalului.
81. Doar pentru cei ce şi-au dormit viaţa moartea poate însemna un somn. Ceilalţi, atinşi de veghe, vor supravieţui treji cenuşii lor sau scheletului ironic!
82. Echivocul iubirii pleacă din faptul că eşti fericit şi nefericit în acelaşi timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste creşte cu cât femeia te înţelege şi te iubeşte mai mult. O pasiune fără margini te face să regreţi că mările au fund, şi dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârşitul azurului. Cerul măcar n-are graniţe şi pare făcut pe măsura verticalei sinucideri.
83. Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într-o plenitudine de sfârşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei.
84. Aş vrea să mor, dar de atâta moarte nu mai am loc.
85. Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie.
86. Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.
87. Şi cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduţi ai femeii? Căci prin ei, izolarea îşi oferă o privelişte de infinit sieşi.
88. O autobiografie trebuie să se adreseze lui Dumnezeu, şi nu oamenilor. Natura însăşi îţi dă un certificat de deces când te povesteşti muritorilor.
89. Păcatul este expresia religioasă a remuşcării, precum regretul expresia ei poetică. Primul este o limită superioară; ultimul, una inferioară.
90. După ce ai adunat cu trudă şi cu hărnicie atâta izolare, sentimente de proprietar te-mpiedică să mori cu cugetul împăcat. Atât avut fără moştenitori! Spulberare este cuvântul pentru rosturile din urmă ale inimii…
91. Lumea nu-i decât un Nicăieri universal. De aceea n-ai unde să te duci niciodată…
92. Mistica este suprema expresie a gândirii paradoxale.
93. De n-ar fi melancolia, s-ar întâlni vreodată muzica cu moartea?
Emil Cioran – Cartea amagirilor citate
Pentru a putea găsi cuvintele potrivite pentru sentimentele pe care le trăiești, ți-am pregătit această colecție de citate din Cartea amagirilor de Emil Cioran care să te inspire.
94. Sînt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singurătate.
95. Câtă viaţă ai pus în gânduri, atâta moarte este în tine.
96. Cînd esti iubit, suferi mai mult decît cînd nu esti. Parasit, te mîngîi prin orgoliu; dar ce consolare mai poti nascoci în fata unei inimi ce ti se deschide?
97. De ce un singuratic simte mai mult? Fiindca singuratatea-i suferinta.
98. Sînt priviri feminine care au ceva din perfectiunea trista a unui sonet.
99. A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva.
100. Iubirea este cu atât mai profundă, cu cât se în-dreaptă spre fiinţe mai nefericite. Dar nu nefericite fiindcă n-au condiţii prielnice de existenţă, deoarece acestea nu ne trezesc decât mila, ci nefericite în sâmburele fiinţei lor.
101. Mă adresez vouă, tuturor celor care cunoaşteţi până unde poate merge singurătatea omului, până unde tristeţea de a fi poate să întunece viaţa şi tremurul fiinţei, să zguduie lumea aceasta. Şi mă adresez mai puţin pentru a afla ceea ce trăiesc şi eu, cât pentru a ne uni singurătăţile.
102. Din tot ce-ai fost, nu mai ramîne decît o adiere patetica.
103. Numai dupa ce ai suferit pentru toate lucrurile ai dreptul sa-ti bati joc de ele. Cum o sa calci în picioare ce n-a fost chin?
104. Nu căutăm noi totul, fiindcă am pierdut ceva? O singură fiinţă ne-ar fi putut salva din drumul spre nimic. Am pierdut, atâţia din noi, individualul, existenţa, că singurătăţile noastre cresc fără rădăcini, asemenea florilor de mare abandonate valurilor…
105. Un singur lucru dureros exista în tristete: imposibilitatea de a fi superficial.
106. Zîmbete dureroase care sting soarele…
107. Totul e înghetat si tu esti risipitor de zîmbete.
108. …Și atunci regreti de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legana în amarul absentei lor.
109. Cînd nu te mai simti deloc om si continui totusi a iubi, contradictia se mareste într-o suferinta nespusa, infernala.
110. Plictiseala? O convalescenta incurabila.
111. Bach, Shakespeare, Beethoven, Dostoievski şi Nietzsche sunt singurul argument împotriva monoteismului.
112. Diferenţa dintre mine şi ceilalţi oameni: eu am murit de nenumărate ori, pe când ei n-au murit niciodată.
Sperăm că aceste citate ale filosofului Emil Cioran ți-au trezit interesul pentru opera acestuia!
Citește și
100 citate filosofice despre esența vieții, iubirii și relațiilor umane
