Aflat undeva în spatele Palatului CEC, pe Strada Ilfov,Unteatru este un teatru independent foarte intim și relaxant. Nu este o sală de teatru propriu-zis, ci o casă ce funcționează ca spațiu improvizat de spectacole, neatrăgător și fad pe dinafară, dar cu un aer aparte, încărcat de decorații și recuzită de teatru pe dinăuntru. Nimic de afară nu anunță atmosfera din interior. Sunt foarte puține locuri – maxim treizeci – nu există scenă care să separe actorul de spectator și se poate vedea totul foarte bine de oriunde te-ai afla în sală.
Acolo am avut noi ocazia să vedem one woman show-ul Cinci ore cu Mario de Miguel Delibes în regia Marianei Cămărăşan, ce o are în distribuție pe fermecătoarea actriță Florina Gleznea în rolul lui Carmen. Când am auzit numele Carmen imediat ne-a fugit gândul la Carmen a lui Bizet, dar această Carmen nu are nimic în comun cu focoasa și mistica spaniolă din operă, ci e mai degrabă opusul al acesteia îngrădită într-o familie tradițională și mamă a cinci copii.
Carmen a lui Delibes rememorează, la priveghiul soțului ei, viața de dinainte și după căsătorie împânzită cu nemulțumiri, presupuse indiscreții ale acestuia și dorințe de mai bine care poate că s-ar fi concretizat dacă el nu ar fi murit. Pe alocuri tristă, pe alocuri amuzantă în naivitatea ei, văduva Carmen prezintă viața alături de un soț cu care, aparent, nu avea nimic în comun, nici măcar pasiunea unuia pentru celălalt – ea casnică și mamă pragmatică, el profesor de liceu și filosof nerealizat, care ia asupra lui toate problemele lumii și le plânge până la depresie.
Piesa ne prezintă și o bucată din istoria Spaniei, Carmen trăindu-și tinerețea în monarhie și prezentându-ne efectele Războiului Civil Spaniol asupra familiei ei, alerte de bombardament sau găzduirea soldaților italieni la ea acasă, prezentați ca un soi de superstaruri metrosexuale după care se înflăcărau tinerele spaniole.
Prestația Florinei Gleznea este superbă, are un farmec aparte care chiar o face să pară că e o spaniolă între două vârste de atunci și de acolo. Acompaniată de muzică veche spaniolă și un joc de lumini care fac lejer tranziția de la camera priveghiului la amintiri dulci ale infatuărilor amoroase din trecut, ne prezintă o feminitate de sacrificiu, neîmplinită, care își găsește puterea în valorile tradiționale locale și în păstrarea lor pe fondul schimbărilor sociale și a oamenilor din jur.
